Dorinte in miez de noapte

[Bell Evans]

Ora 1. Turnul Cercetasilor era scufundat in intuneric, cuprins de o liniste nepamanteasca. Niciun zgomot, niciun semn ca era viata in castel. Doar sunetul fantomatic al vantului si cateva lumini ratacite.
Bell se chinuia sa adoarma in patul ei. Dar somnul nu vroia sa vina. Asa ca se ridica in graba, lua o pelerina lunga pe ea, insfaca bagheta de pe noptiera si pleca din dormitor. Colegele ei de camera dormeau duse, asa ca scartaitul usii nu deranja pe nimeni.
Cobori in camera de zi, unde ultimii carbuni isi dadeau sufletul. Nici acolo nu era nimeni. Doar o liniste ingrozitoare, ce continua sa ii susure in timpane.
Ajunsa pe coridor, incepu sa alerge. Simtea curentul infoindu'i parul lung si ondulat, iar respiratia incepea sa o ia la goana. Se simtea mai bine, cuprinsa de efectul miscarii. Fara sa realizeze, ajunse la etajul VII.
Camera Dorintelor. O camera mai speciala ca cea a Necesitatilor. Sopti de trei ori cuvintele, iar o usa isi facu aparitia din neant. Apasa clanta din arama si intra.
O camera placuta, mica, luminata slab de un foc vesel. Era cald, iar in aer domnea un miros bland, de portocale.
Insa usa se deschise brusc, izbindu'se de perete..

OOC: Rosalie continua tu