Dorinte in miez de noapte

[Bell Evans]

Cercetasa ingheta. Era o coincidenta mare, dar nu chiar acelasi caz. Ofta incetisor si incerca sa impiedice lacrimile mari din ochi sa dea pe afara.
"-Imi pare atat de rau" spuse ea, imbratisand'o pe Rose. Aceasta se cuibari in bratele ei si incepu sa planga incetisor.
"-Stiu..si lui ii pare" ofta aceasta.
"-Dar trebuie sa te gandesti..ca el nu ar fi vrut sa te vada asa, trista. Nu a vrut sa moara. Nu a vrut sa te paraseasca, ceea ce ar trebui sa iti dea putin de gandit" sopti Bell, incercand sa isi lase propriul trecut in urma.
"-Da..dar tot a plecat" murmura Rosalie, printre lacrimi.
"-Diferenta e ca nu a vrut. Nu te'a parasit de buna voie.." continua ea.
"-Da dar, nu prea pot face nicio diferenta in momentul asta" spuse soimeanca, cu glasul inabusit de suspine.
Bell tacu..
"-Te inteleg" spuse ea in cele din urma, cand linistea incepuse sa devina incomoda. "Dar va trebui sa treci peste asta..sa te inveti sa suporti durerea..E singura ta varianta sa supravietuiesti" continua cercetasa, cu tonul vocii bland..