Toamna tarzie

[Bell Evans]

Ramasi singuri, cei doi pastrara tacerea. Era o dupa-amiaza perfecta. Nimic nu se putea compara cu cerul de un azuriu palid, cu nuante usor roscate, in armonie cu atmosfera de toamna. Iar adierea placuta de rugina ce se facea simtita in aer le invada simturile.
"-Oare de ce a plecat Helena?" sopti Bell, jucandu'se cu o suvita din parul lung si castaniu.
Nick nu raspunse, ramanand tacut. Cercetasa renunta din a'l face sa se uite la ea si se ridica. O lua cu pasi marunti spre malul lacului, unde ramase in picioare. Isi imagina ca fiecare gand e o unda de pe suprafata apei, ce se risipeste intr'o infinitate de alte sentimente. Simtea o intreaga furtuna cuprinzandu'i fiinta. Si nu vroia sa o dea in bara..nu vroia sa faca rau..nu vroia sa mai greseasca si de data asta. Fusese de ajuns data trecuta.
Simti o mana usoara pe umar si pe cineva respirand sacadat in spatele ei. Stia ca e el..dar nu avea puterea sa se intoarca si sa'i priveasca chipul. Nu avea curajul mai bine zis, sa se uite in ochii de un albastru profund si sa vada ce se ascundea dincolo de sentimentele prietenesti. Ii era frica..si ura asta.
"-Bell.." incepu Nick, dar glasul ragusit ii trada emotiile.
Fata ramase intoarsa, privind oglinda apei ce semana mai mult cu cea a vazduhului. Acum era linistita..nicio unda, niciun semn ca urma sa se intample ceva. Doar liniste..
"-Nick, chiar vrei sa treci de partea Magiei Negre? De asta ma ignori de fiecare data? De asta dispari mereu cand apar eu, iar acum vi la mine ca si cum nimic nu s'ar fi intamplat?" sopti Bell, intorcandu'se. Dadu cu ochii de irisii albastri si plini de resentimente, dar nu isi cobori privirile. Ramasera asa, privindu'se unul pe celalalt, pana cand Nick izbucni.
"-Eu vroiam sa'ti vorbesc despre ce simt eu..despre ceea ce ma chinui de atata timp sa ascund..inca de cand am mers in excursia aia blestemata la Lacul Negru..inca de cand m'am despartit de prietena mea..inca de cand te'am carat in spate, pentru ca glezna ta era rupta" sopti baiatul, cu lacrimi in ochi.
"-Iti amintesti.." sopti Bell, cu un zambet vag.
"-Da, dar tu strici totul" spuse Nick, pe un ton plin de repros.
Se intoarse si incepu sa alerge spre castel.
Stricase totul..ca de obicei..
Ramasa singura, se lasa sa alunece pe prundisul rece si isi lipi obrajii palizi de pietrele micute si lucioase. De ce nu tacuse? De ce anticipase gresit, ca intotdeauna, ce vroia sa ii spuna? Si cea mai importanta intrebare..avea Nick sa o ierte..

OOC: God, cata drama pe aici nu pot sa cred cat am scris si ce am scris