Dezvaluirile Profetului

[Kennya Allen]

"Sa inteleg? SA INTELEG?" striga aceasta intrigata.

Kennya inca se uita uimita la acesta. Inca nu trecuse de partea unde el trebuia sa o accepte asa cum e. Sa-i accepte idealurile si scopurile in viata. El nu o intelegea pe ea. Si parea ca nici nu avea dorinta sa o faca. Sa o intrebe. Sa afle de ce. Kennya se gandea din ce in ce mai mult la egoismul acestuia. Isi puse mainile peste ale lui si incepu din nou sa planga. Nu vroia sa se schimbe. Nu vroia sa fie altcineva. Ce putea sa vada bun in ea? Pentru prima data se uita cu ochii mari la Raizen. Era o revelatie. De ce erau ei impreuna?! Raizen merita pe cineva mult mai bun decat ea. Pe cineva care sa ii impartaseasca aceleasi credinte. Ei erau atat de...opusi. Dar totusi, erau acolo, in coltul acela indepartat de tot haosul si agitatia din Marea Sala.

"Eu nu sunt o persoana buna Raizen. Pentru nimeni din jurul meu. Poate nici pentru mine. Aici nu mai este locul meu."

Kennya nu dadea nici o importanta bufnitelor din Marea Sala. Avea ochi doar pentru persoana de langa ea. Incerca de cateva ori sa vorbeasca, dar nu reusi sa scoata nici un sunet. Ii dadu un zambet timid lui Raizen si ii indeparta mainile de pe fata ei. Isi trecu de cateva ori mana prin parul lui, dar nu indrazni sa mai zica ceva. Nu era in stare sa se schimbe, stia ca astea era calea pe care trebuia sa o urmeze, inca de la inceput. Inca din prima ei zi la Hogwarts cand jobenul o sortase la Viperini. De dragul ei, pentru sanatatea ei interioara. Simtea ca asta era telul ei, misiunea ei. Si era gata sa o duca pana la capat. Chiar daca era nevoie sa-si dea viata pentru asta.

"Imi pare rau pentru roba."

Nu reusi sa spuna mai multe, asa ca fosta viperina se intoarse pe calcaie spre iesirea din Marea Sala.