Un drum presarat cu petice de frunze si praf de vise...

[Ema Snow]

Am zambit auzindu-i vocea si nu m-am putut abtine.
- Oamenii fug de ei insisi? am soptit, in timp ce Crystal ne ghida prin padure. Scuza-ma, dar incotro mergem?
Fata era atat de profunda! Felul ei de a vorbi te facea sa iti analizezi gandurile si faptele.
- Imi pare rau ca ai fost singura... am soptit nelinistita. Dar acum va fi in regula, nu?
Gandul ca o creatura atat de "diafana" putea sta singura intr-un loc ca acesta putea inebunea pe oricine. Ma simteam brusc protectoare. Parca toate simturile mele se tisera dintr-o amorteala: eram atenta la orice in jurul meu.
'Poate este un fel de spirit?' m-am intrebat. 'Nu, prostuto!'. Si totusi, stiam cumva ca pot avea incredere deplina in cele doua fete. Nu ma mai temeam.