Linistea dinaintea furtunii

[Kennya Allen]

Se intrerupse din actiunea ei si o urmari pe Ruthie cum inchise dulapul. Dupa o vreme isi inchise ochii strans, regasindu-si cu greu contro­lul. Mainile inca ii tremurau, iar fosta viperina era hotarata sa nu se piarda in propriul entuziasm. Si nici in opusul acestuia. Avea sa se ridice si sa lupte cu tot ce avea mai puternic. Iar faptul ca deja terminasera prima parte a planului, ii dadea o incredere vasta atat in ea, dar si in ce avea sa urmeze. Din cauza concentrarii la orice zgomot strain, Kennya avea impresia ca propriile miscari se auzeau ca niste batai de tobe in tacerea si calmul castelului pe timp de noapte. Ar fi fost dezastruos sa fie descoperite. Nu acum. Acum cand erau atat de aproape de o reusita. Tot ce trebuiau sa faca, era sa scape nevazute din birou si apoi din scoala. O asculta atenta pe Ruthie si o privi incantata.

"Perfect! Nici nu se putea mai bine." Exclama aceasta.

Kennya era din nou cu gandul la Ordinul Phoenix. Incercase de atatea ori, dar, cu toate stra­daniile sale, isi dadea seama ca-i percepea pe membrii acelei organizatii, mai intai ca niste persoane slabe si ieftine, apoi ca niste oameni josnici, limitandu-i la acele categorii atat de lipsite de importanta pentru natura lor, dar atat de esentiale pentru a ei si a celor cu acelasi tel ca si ea. Nu putea sa ii compare pe acestia cu cei din organizatia Devoratorilor. Erau prea inferiori ca sa-i puna pe aceasi balanta. Putea chiar sa-i invinuiasca. O oarecare parte din tot ce avea sa faca fosta viperina, era acum din vina lor. Ei adusesera intreaga comunitatea vrajitoreasca la acel punct rasfrant si primej­dios. In curand tot sangele magic avea sa se duca pe apa sambetei daca vor continua sa vocifereze despre egalitatea dintre incuiati si vrajitori. Toate familiile cu sange pur vor disparea la un moment dat si numai din cauza unor persoane prea oarbe ca sa vada ca sangele lor se transforma in apa.

"Tu ce parere ai despre nenorocitii astia din Ordin?" O intreba brusc pe Ruthie.