O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

[Layla Wong]

Visele pot fi distruse doar de oameni.Ceea ce a zis Cryss despre frunze,vise,oameni si copii era ata de adevarat.Nu era o atmosfera fericita,insa era ceva linistitor in acelas timp.Nu imi zic adevaratele sentimente in multe cuvinte si nu povestesc cu detalii pentru ca am impresia ca nu ma va intelege nimeni,sau ca eu sunt o proasta ca pot sa cred in dorinte.Imi amintesc clar ca acum cateva zile stateam in mijlocul strazii si asteptam sa porneasca trenul impreuna cu vagoanele care erau strans legate una de cealalta.Asteptam sa porneasca impreuna cu timpul,ca sa pot sa imi pun o dorinta.S'a auzit fluierul trenului si incet a inceput sa alunece pe sine...
"Imi doresc...."

Mi'am inchis ochii si vantul imi ciufulea parul in fiecare directie.Pe strada nu treceau nici masini,nici oameni.Eram acolo in mijloc asteptand sa vad de pe peron inceputul spre indeplinirea enigmatica a destinului meu.

Deja incepeam iar sa ma pierd in amintiri.In fiecare lucru rau a fost un lucru bun si invers,dar niciuna nu poate sa fie uitata.Mi'am bagat mainile in buzunar si am simtit ceva mototolit.
"Desgiur!Scrisoarea pe care am scris'o mai de mult."mi'am amintit eu.Nu retineam ce am scris exact pe hartia,asadar am scos'o si am citit'o:

"Ma mai ti minte?
Ma mai cunosti?
Si daca ma cunosti ma mai iubesti?Si cum ma iubesti?
Mai ti minte amintirile pe care le'am construit impreuna?Petalele cazute in cinstea vremurilor petrecute cu tine.In fiecare om vad chipul tau.Fiecare miscare de a ta mi se pare un mister de nerezolvat.Si zambetul tau....acel zambet senin ce imi provoaca fiori sau ma face cea mai fericita persoana.Cand te vad ma apuca o groaza teribila de a te pierde.Nu pe tine ca om,pe tine ca persoana.Uneori am impresia ca numai esti si tu nu incetezi sa zambesti chiar si atunci cand te vad cea mai nesuferita persoana.O faci intentionat sau nici nu iti dai seama ca atunci cand nu ma bagi inseama suflteul meu urla.Chiar daca nu am obrajii uzi nu inseamna ca nu plang.
Nu trece zi in care sa nu ma gandesc la tine.Noaptea..am vise reale.Eu si tu!...Cand ma trezesc incerc mereu sa reiau acele sentimente de adevar , dar cumva nu resusesc.Si tu simti in vise realitatea?Realitate este un cuvant dur!Dar asta simnt!Adevarata realitate e ca tu nu ma iubesti,sau cel putin dai impresia.
Te privesc in ochi si inca vad o stralucire,dar iubirea a disparut in culoarea inchisa a ochilor tai.Mi'ai dat multe amintiri in dar si dupa ultimele numai stiu la ce sa ma mai astept.
Unde e baiatul acela de care a fost in stare inima mea sa se indragosteasca?Inca exista,si imi spui ca te gandesti la minte.Stiu ca nu iti este indiferent...nu m'ai putea lovi fara mila si fara sa te gandesti ca ma iubesti sau ca m'ai iubit odata.In orice moment as putea sa ma reindragostesc lulea.Mereu cand e luna plina am impresia ca ma uit in ochii tai si nu pot mintii: Te iubesc!...Acest cuvant este mare si nu poti sa ii zici la oricine,dar eu tie pot!Poate ne vom revedea iar ca doi copii.Intr'o alta viata ne vom amintii!!"

Cu asta am inadoit scrisorea si am bagat'o in buzunar.Nu puteam sa imi ridic capul,dar culmea era ca nu puteam sa plang.Obrajii imi ardeau si niciodata nu am mai fost asa deschisa fata de o persoana.De'a lungul timpului am invat sa zic doar ce altii vor sa auda.La putina lume ziceam acelas lucru.Povesteam aceasi poveste,dar pentru fiecare diferit. "Ajunge!"...ochii priveau fix cerul si simteam nevoia sa intrerup melancolia.
"-Daca as fi avut o frunza destul de mare as fi scris scrisoare cu un spray de o culoare aprinsa!Sa nu uite cum eram eu defapt..."