~Concurs Previziuni despre viitor~

[Alice Swan]

Numele si prenumele:Alice Swan
Casa din care face parte:Viperini

Atingand o viziune

O bucatica de pergament ars imi cazu in mana.L-am ridicat simtindu-mi inima cum se zbate nebuneste incercand sa imi iasa din piept.Fiecare nerv,simt tipa de fericirea la citirea celor 3 cuvinte.

M-am ridcat stergand cenusa ce cadea in aer precum o ploaie rece de septembrie,facandu-mi loc printre lucrurile arse.Incercam sa imi gasesc prietenii ce se luptau fara incetare doar pentru o cauza pierduta.Trebuia sa fiu foarte atenta deoarece puteam fi ranita repede.Am privit cerul incercand sa caut o stea,o calauza in noapte,insa tot ce puteam vedea era semnul intunecat ce trona fericit deasupra tutor.O mana ma ridica din visare spunandu-mi sa o urmarec.Era o veche prietena ce in momentul cand privirele noastre se intalnira ma strase puternic in brate.Am vrut sa ma pierd in bratele ei protectoare si sa uit ca ducem un razboi din care nimeni nu are nimic de castigat.Aceasta inainta cu mine printre ploia de oameni cazuti catre un loc secret unde cativa dintre noi se refugiasera.Am intrat in vechea casa recunoscand cateva chipuri ce gemeau de durere.In mijloc o privire rece si fara sentimente ne urmarea cu atentie pe toti.Nu ii scapa nimic,nici o miscare gest.
“Nu suntem invinsi si nu vom fi niciodata, tot ce trebuie sa facem este sa luptam pana la moarte!”A spus acesta ridicandu-se de pe scaunul pe care statea.Nu ii pasa de nimeni si nimic tot ce isi dorea era victoria si ma intrebam daca chiar merita sa imi pun sufletul la bataie pentru el.Ne-a triat deoarece avea nevoie de o armata capabila sa reziste,iar noi ramasesem foarte putini.Am iesit din casa calcand parca peste focul ce se impanzise peste tot tinutul.Hogwarst-ul era cazut,locul in care imi petrecusem cele mai frumoase momente din viata mea cadea precum sufletele turor sfasiate in bucati.Totul era desprins dintr-un peisaj apocaliptic.
“Predati-va sau veti muri!”Tipa vocea rece si nemiloasa din spatele meu.Ne pastrase ca un scut.Mergeam cu capul inainte tremurand cu bagheta in mana gandindu-ma la singurul blestem ce le era fatal.Atunci i-am vazut ridicandu-se plini de funingine si sange,raniti pe dinafara si in suflet,insa mereu luptatori crezand ca vor putea vreodata sa invinga.Printre putinii oameni se afla el,ranit insa capabil de a se sacrifica pentru intreaga omenire.Nu conta daca erau vrajitori,noni sau incuiati.In acel moment pentru el toti erau egali.Intreaga omenire stia despre acest razboi ce incurand se va sfarsi.Am ridicat bagheta tipand din tot sufletul acel blestem de neiertat.In bataia lui cazura multi,ba chiar si copii ce puteau avea o viata fericita.Am inceput sa plang,insa nu puteam sa ma opresc pentru ca eram o lasa si imi era frica sa mor.O egoista ce pentru viata ei ar sacrifica intreaga omenire.Cel bun dupa cum i se spunea in ziarele zilnice statea neprotejat ajutandu-si prietenii sa se ridice.
“Omorati-l pe el!Idiotilor!”Am vazut un chip familiar aprobandu-l aruncand un blestem de neiertat asupra lui,insa acesta nu isi atinse destinatia.Vocea rece din spatele meu se inteparta.
Atunci l-am vazut tinandu-l strans impingandu-I bagheta in gat.M-am oprit stiind ca acesta avea sa fie sfarsitul.Cei ce luptau alaturi de mine zambeau diabolic stiind ca lupta era pe sfarsite si ca ei castigasera.Acum am simteam prierduta fiecare particica din corpul meu plangea de durere.Nu eram de partea nimanui,insa nu imi doream un razboi.Imi doream atat de mult sa tip si sa opresc aceasta nebunie ce nu avea nici cap nici picioare.Atunci am auzit-o.Un sunet puternic ce facusera pe toti sa isi intoarca privire catre castel.Acesta se prabusise de tot.In sufletul meu se stransera un amalgam de semtimente ce la vederea prabusirii copilariei mele explodara de de durere si de furie.Pana si nenorocitul acela ce il tinea strans pe baiat privi indurerat singurul loc pe care il putea numi iacasa.Totul era datorita lui.Am inceput sa tipam de durere simtind ca totul incepuse si se terminase aici si acum.Am cazut in genunchi sfasiind pamantul in bucati simtind cum furia imi invadeaza fiecare nerv,cum sangele imi clocoteste in vene,cum inima se zbate nebuneste incercand sa iasa din piept.
Bagheta mea facea sa ninga de durere.Insa nu numai a mea ci a tutuor.Acum peste noi cadeau fulgi mari de ne ace veneau din neant.Pe cer se auzi un tipat al unei pasarii rosii ce plangea de durere.Am vazut-o asezandu-se pe un vechi mormant inchizand ochii luand foc.Insa de data aceasta nu mai renascuse din propria cenusa pentru ca nu mai avea pentru ce,se pierduse pe veci.Se alatura stapanului ei loiala pana la moarte compatimind lumea pe care o creeasem din atata ura.M-am ridicat plina de furie aruncand blestemul de neiertat asupra nenorocitului acela.Se apropia cu o viteza incredibila luandu-l prin surprindere reactia mea.Simteam cum totul se sfarsiea cum dintr-un sfarsit se nastea un inceput.

“Hei esti bine!Alice!”Imi tipa cineva in ureche tinandu-ma strans de mana.Am deschis ochii privind speriata pentru cateva secunde in stanga si dreapta vazand ca ma aflam pe culoarul doi al castelului.In fata mea niste ochii mari si verzi ma priveau ingrijorati.Parul ciufulit si negru precum taciunele ma facea sa imi revin din visare.
“Da Harry ma simt bine,mai ales ca inca suntem aici!”Acesta nu intelesese ce doream sa ii spun.Acum stiam exact ce se va intampla si ca avusem o viziune pe care trebuia urgent sa i-o spun doamnei profesoare Rosalie Andrews.
End