cautari peste cautari.

[Scarlett Soul]

"Ce cautati aici ? Nu ar trebui sa fiti la Hogwarts ? La scoala aia de vrajitori.... Plecati de aici mutantilor !", se rasti paznicul la noi, continuand cu o serie de insulte.
Atunci, constienta de ceea ce faceam, am inceput sa plang si m-am asezat in fund, varsand lacrimi atat de amare, incat afurisitul de paznic se intoarse si intreba pe o voce la fel de rece :
"Care este problema ?"
Adevarul era ca vocea ma irita, facandu-mi pielea sa se zbarceasca, insa i-am raspuns pe un ton plangaret, care chiar parea in plina durere !
"Vroiam sa-mi vad tatal ... Nu l-am vazut in viata mea, de-a lungul anilor nu am fost destul de mare incat vorbele sa-mi fie demne de respect, dar acum nu mai suport, vreau sa-l vad macar o data !"
"Numele, sau numarul ?"
"Numarul 17 !", rostisem eu numarul meu norocos, bucuroasa in sinea mea, caci imi jucam rolul cu atata pricepere. Probabil in alte imbrejurari as fi zambit la acest succes, insa acum scena nu imi ingaduia, asa ca am inchis ochiii dand curs altor lacrimi.
"Esti bine ?", intrebara fetele deodata, intelegand deodata sensul rolului meu.
Acum pareau la fel de abatute, precum o mama fara copil...

"Intrati !", porunci o voce autoritara.
Usa se deschise, lasand loc celor trei fete.

'Ohh, paznic afurisit ...', gandeam eu, aruncandu-i o ultima privire de repros.