O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

[Scarlett Soul]

"Ohh...", atat fusesem in stare sa rostesc, caci dupa aceea nimic altceva nu-mi trecea prin minte doar incercam sa imi stapanesc fiecare lacrima, dar in zadar...
'Nu, pe tine nu te las !', urlam in mine, incercand sa-mi retin urmatoarea, urmatoarea si urmatoarea lacrima.Nimic in jurul meu nu anunta agitatie, eu eram singura care facea acest lucru, caci de-a lungul timpului imi dadusem seama ca nu in sufletul eu aveau loc vijeliile, ci chiar eu eram furtuna ce absorbea fiecare sentiment al oamenilor, traindu-l de parca ar fi fost o lume intreaga. Insa nu eram un Univers, eram o simpla fata, una singura !!!
"Sunt iertari care biciuiesc in fata .", i-am soptit lui Layla, neluand in seama nici o expresie, acum eram doar eu, o simpla fiinta ce pe jumatate era goala, iar cealalta jumatate....

Traia si ea, doar ca nu-si facea efectul numai ziua...

Nu mai stiam ce sa fac, eram efectiv pierduta printre atatea drumuri, atatea vorbe, atatea povesti, atatea stelute, cum as fi zis cu ani in urma.
'Da, stelute... Un cuvant atat de frumos, atat de firav incat la fiecare rostire parca se rupea ceva din mine, adaugand un nou coltisor stelutei sclipitoare ce ma calauzeste. '

~ Amintire ~



"Buff...Buff... Buff", se auzi telefonul cum era aruncat si strivit in mii de bucati, de o forta incredibil de puternica.'
Nervozitate...... Frica !', identificam eu sentimentele din jur.
"Ce naiba mai stai in casa asta ? Crezi ca eu strang dupa fiecare c**va ? Ti se pare ca nu fac nimic ? Da.... ? Chiar asa ? Atunci ai sa vezi tu ... Asteapta numai !", tipa o voce puternica de barbat, la o faptura marunta, cu parul carliontat si pielea putin zbarcita, de anii ce au trecut.
"Te rog... te rog nu vorbi astfel cu mine ! Nu fata de ea !", spuse calm femeia ce parea destul de vanjoasa, dar in inma ei era la fel de vulnerabila precum un chibrit dupa ce fusese aprins.
Apoi arata spre mine, continuand :
"Nu fata de ea !"
"Si ce crezi ca mi-e rusine ? I-a mai lasa-ma in pace, de data asta trebuie sa auda si ea ce se intampla... ", urla barbatul si mai tare.
"Ohh...", am spus eu ingrozita, simtind alcoolul din aer.
'E .... e beat... IARASI !!!', gandea acea fetita de 5 anisori, care nici nu stia ce este cu ea, insa care era convinsa ca in acea fiinta dainuia ceva necurat, ceva ce il scotea din minti de fiecare data cand pleca de acasa.Dar pentru micuta faptura acel loc nu se numea acasa... Acasa era atunci cand era cu parintii ei, dar acum statea doar la niste prieteni de familie, neputincioasa in a schimba vreun urlet intr-un zambet.
'Imi e atat de frica !', vorbeam eu din ochii acea micuti si fragili...
"Iar in al doilea rand, cum indraznesti sa folosesti telefonul ?", se auzi aceasi voce aspra ce tulbura linistea tuturor.
"Linisteste-te !", continua femeia incepand sa se enerveze, iar in ochi aparandu-i lacrimi inca nevazute.
"Vrei sa-mi zici ca tu-mi ordoni... Hmmmm !", continua prezenta aceea inspaimantatoare ce o facea pe biata femeie sa planga.
"Ohhh, mi-ai facut viata un iad.... pleaca !", incepu sa tipe sotia barbatului, acum enervandu-se, de-abia reusind sa-si stapaneasca lacrimile.
"Nu va mai certati, gata ! O sa va urasc pe amandoi daca mai continuati ... Nu mai vreau sa vin aici, ma inspaimantati ! Nu mai tipati...", se auzi o voce slaba de copil, ce plangea in hohotele spaimei si ai durerii ce-si facusera lor in inima lui.
Apoi am disparut.
"Cryss ?", tipa femeia.
Dar nu-i raspunse nimeni, caci eu fugeam undeva unde nu avea sa ma caute... intr-un loc atat de simplu.

Spatele casei...

Simteam cum sarma gardului imi intra adanc in piele, iarba imi taia picioarele, iar trandafirii imi zgariau mainile, dar nu-mi pasa, caci fusesem ingrozita de atata ura ... Ce purtau oamenii aceia in trup si suflet ?
Daca nu ura, atunci ce ?
"Cryss !", ma surpirnse o voce calda, venita din spatele meu.
Am cuprins pisica dungata de langa mine cu bratele, strangand-o cat puteam de tare, iar apoi am inceput din nou a fugi, dar o mana ferma ma opri.
"Cryss ? Esti bine ?"
"De ce tipati ?", intrebam eu din nou si din nou si din nou, fara oprire, mai mangaind din cand in cand motanul.
"Eu sunt de vina asa-i ?", se auzi aceasi voce inocenta de copil,doar cu cateva lacrimi in plus, dar oare ii mai pasa cuiva ?
"Oooo, haide aici !", ma imbratisa cald femeia.
"Promite-ti ca nu o sa mai strigati unul la altul ?", intreba nestiutor copila.
"Pai...........", prelungi acesta tacerea... "Promit !"
"Sigur ?", spuse din nou aceasi voce inocenta, de data asta mai nesigura ca niciodata.
"Sigur !"
"Bine atunci..." , iar astfel se indreptara spre casa.
Apasara cu putere pe clanta si atunci...
"Iar ai venit ?", se auzi un zgomot puternic.
Iesi acelasi brabat vanjos.
" Ti-am zis sa pleci ! Dispari, c**va ce esti !"
"Ati zis ca nu mai tipati .", isi aminti fetita de 5 anisori, printre lacrimi.


~ Revenire~


"Cate intamplari poate stapani un singur om... Mii si mii, precum fluturii, aceste amintiri sunt patate cu diferite culori, insa uneori nu ajunge cerneala peste tot si suntem nevoiti sa folosim numai alb si negru.
Atat de nostalgic, atat de trist si totusi poate ca uneori ar trebui sa las totul in urma si sa incep o noua viata ! Pai asta fac... Numai ca mereu incerc sa-mi amintesc ca fara trecutul nostru nu am mai fi cine suntem acum ! Nimic nu ar mai fi la fel...", am soptit eu in linistea serii, mai mult pentru mine.
"Seara ?!?", am intrebat-o eu pe Layla dintr-o data.
'Cel mai splendid moment al unei zile....', fusese ultimul meu gand inainte ca Layla sa intervina.