De cate ori poate muri un suflet?

[Aylee L. Lovel]

Statea intinsa pe spate privind lumina care pali incet lasand-o iar in intunericul care o inconjurase mereu. Eran... Era singurul lucru pe care buzele ei uscate reusisera sa-l articuleze. Apoi isi dadu seama. Si acum, cand din cauza lui i se intamplase, tot el era cel pe care il striga, cel pe care il vroia acolo langa ea.'Niciodata nu mi-a placut ca se afla mereu langa mine, imi stie fiecare secret. Si acum am nevoie de el...Il urasc, dar nu pot trai fara el. Si nu pot nici sa mor fara el.' Avea ochii larg deschisi, dar nu vedea nimic prin ei. Daca cineva ar fi vazut-o i s-ar fi parut ca ochii ei sunt ca acele globuri ale "magicienilor" de la circuri care se umple de un fum venit cica de nicaieri. Da...Fusese si ea la circ canva. Privea toata veselia de acolo si radea cu ceilalti copii. Rasul acela inocent...Il pierduse de mult pe al ei, isi pierduse puterea de a rade. Dar cele doua globuri din locul ochiilor continuau sa se umple de fumul acela venit de nicaieri. Pe fundalul lor se proiectara niste imagini. O fetita de vre-o 6 ani care plangea in intuneric in fata unei usi. Imaginea diparu repede, fiind inlocuita de foc. Si aceeasi fata, dar un pic mai mare privea focul din care se distingea acoperisul unei case. Apoi se vedeau doar niste gheare care se apropriau lasand o urma insangerata peste ochiul stang al fetei. Si ea doar statea si nu facea nici o miscare, de parca nu observa cele trei rauri de sange care isi faceau loc pe fata ei. Si deschise palma. O picatura de sange ateriza pe ea. O stranse in pumn. Apoi Aylee se ridica in fund. Nu era acolo nimic, ea in nimic, ea era nimic. Cryss... Reusi sa mai articuleze un cuvant. "Te iubesc!" De undeva se strecurara niste cuvinte inspre ea. Apoi se rostogolira niste ganduri 'Te urasc ! Si urasc si rolul asta stupid !' Era Crystal! Incerca sa o salveze pe ea! NU!!! Nu ar trebui sa isi faca griji pentru ea, ar fi trebuit sa fuga, sa se salveze, sa nu-l lase pe EL sa se aproprie de ea...sau poate nu vroia ca EA sa se aproprie de el...Nici ea nu mai stia, dar un lucru era sigur. Nu ar trebui sa stea cei doi impreuna mult timp. Se uita in jur. In intunericul acela zari o sclipire neagra. Sabia ei era inca acolo. Se tara pana la ea si, sprijinita de ea, se ridica si porni spre locul de unde auzi vocile.