Memories before the end

[Bell Evans]

1. Capitolul IV – Sweet Sacrifice
   
   Nu vroiam sa’l cunosc..si totusi..poate vroiam?!
   ”-Amy?” intreba o voce calda, in urechea mea. Am tresarit violent, si am deschis ochii. Hayden statea langa mine, intinzandu’mi un pahar cu cafea.
   “-Mersi” am mormait eu, luand paharul si ridicandu’ma.
   Eram deja de doua zile in spital. Iar Meredith nu se mai trezea. Medicii spusesera ca avea o plaga cauzata de o arma alba, care i’a strapuns plamanul. Deci, fusese operata, pierduse mult sange, iar acum era intr’un fel de coma. Dar usoara, deci medicii spuneau ca avea sa se trezeasca in curand.
   Trecuse si Politia pe acolo, intrebandu’ma o multime de tampenii. Cate porcarii, ca ce ora era cand am gasit’o..s’au gandit ca eu intai mai uit la ceas si dup’aia chem o ambulanta?!
   Ma rog..trecusera peste chestia ca eu as fi putut sa o omor. Ce dumnezeu, eram fiica de politist si acum ma apucam sa umblu cu cutite gigantice la mine si sa injunghii oamenii de plictiseala, nu?!
   Dar ce ma deranja cel mai mult era faptul ca ma apropiasem foarte mult de Hayden. Nu vroiam sa il cunosc..nu vroiam sa il iubesc. Pentru ca realizasem ca ceea ce simteam pentru el era o simpla atractie. Nu ii stiam caracterul, obiceiurile. Astea le stia Jane.
   Iar acum, dupa cele doua zile petrecute impreuna. Simteam ca ma indragostesc cu adevarat de el. Si uram fiecare clipa langa el, chiar daca in acelasi timp o iubeam. Aveam impresia ca voi innebuni..eram capabila sa urasc, dar sa si iubesc ceva in acelasi timp.
   O alta intrebare care ma macina era cine o injunghiase pe Meredith..toata scoala o cunostea, era ingrozitor de populara. Si admirata in randul baietilor, deci..fusese o fata. Fara sa vreau, chipul lui Jane imi aparu in minte. Dar nu putea fi ea..sau putea?!
   ”-Amanda, vii pana la bufet?” intreba Hayden, privindu’si paharul de cafea gol.
   Vroiam sa zic da..sa merg alaturi de el..sa nu il las sa se indeparteze nici macar o secunda de mine. Dar in acelasi timp, ma gandeam la Jane.
   “-Ok” am spus in cele din urma, privindu’mi paharul plin. Cafeaua incepuse deja sa se raceasca..dar cine mai avea nevoie de ea?
   Am coborat alaturi de el printre multimea de asistente si in cele din urma am ajuns la cafenea.
   “-Stii..tin mult la Jane..dar nu sunt sigur daca ea simte ceva pentru mine” imi spuse el, in timp ce stateam la coada.
   Ma asteptam sa imi zica una ca asta..si totusi, nu am putut sa impiedic valul de lacrimi care imi inundara ochii. Dar..trebuia sa fiu puternica. Si sa fiu de partea lui Jane.
   “-Si Jane te place mult” am spus eu, incercand sa par indiferenta.
   Hayden imi zambi, dar paru chinuit. Se astepta la altceva?!
   ½-Multumesc½ sopti el, prietenos.
   “-Pentru nimic” am raspuns, uitandu’ma la paharul de cafea.
   Un cap blond iesea in evidenta din multime, aproiindu’se de noi in graba, asa ca mi’am inghitit un oftat si am disparut, furisandu’ma inapoi pe scari.
   “-Amanda!” ma striga el, dar nu m’am mai uitat inapoi.
   Nu avea rost..nu avea sens..si totusi, de ce incepeam sa’l iubesc..de ce nu puteam opri odata chestia asta? De ce nu il puteam privi alaturi de Jane, in postura de iubit al celei mai bune prietene? Pentru ca nu puteam..asta era.
   Am intrat in salonul lui Meredith, imbracata cu un halat. Era deconectata de la aparate, deci respira singura. Semn bun.
   Cand am ajuns mai aproape de ea, deschise ochii incet.
   “-Mer” am soptit eu, cu lacrimi in ochi.
   Nu era preferata mea, dar nici sa sfarseasca intr’un asemenea hal. Am iesit pe hol si am strigat o sora medicala. Aceasta veni in graba si constata trezirea imbucuratoare. Curand, ajunse si medicul fetei, care dupa un consult rapid zambi si dadu aprobator din cap.
   In cele din urma, am ramas doar noi doua in salon, privindu’ne.
   “-Amanda” sopti ea, intinzandu’mi o mana.
   “-Cine a incercat sa te omoare?” am intrebat’o eu, serioasa.
   Nu imi raspunse, ci doar se uita in spatele meu. M’am intors, dar nu am vazut nimic.
   “-Am vrut sa ma distrez cu cutitul ala..nu era nimeni” spuse ea, afisand zambetul obisnuit si sarcastic.
   “-Nu glumesc” am spus eu, cu vocea tremuranda.
   ½-Crezi ca eu am chef de glume, sau ce ?!½ imi raspunse ea.
   Cineva batu la usa, iar Meredith il invita inauntru. Era Hayden, insotit de cel mai bun prieten, Nate.
   “-Hey, Nate” spuse Meredith, entuziasmata.
   M’am scuzat in soapta si am iesit din salon. Pe hol, era Jane, prabusita intr’un fotoliu.
   “-Hey..” am spus eu, asezandu’ma langa ea.
   “-De ce, Amanda?!” fura singurele cuvinte care i se formara pe buze.
   M’am panicat..si am simtit cum sangele imi ingheata in vene. Nu se putea sa stie ce simt eu pentru Hayden, nu?! Nu avea cum, nu stia nimeni..
   ½-Jane ?½ am intrebat eu, privind’o ingrijorata.
   ½-De ce a stat aici, doua zile ?! O iubeste½ concluziona ea, lasandu’si capul pe umarul meu.
   Am oftat usurata, dupa care mi’am dat ochii peste cap.
   “-Fi serioasa..uita’te putin la Mer si uita’te la tine..Hayden..ei bine, Hayden e indragostit de tine” am spus eu, cu vocea zguduita de fiori.
   Ramase pentru cateva clipe in liniste dupa care isi ridica privirile spre chipul meu.
   “-Ti’a zis el asta?!” ma intreba ea, cu un zambet larg.
   “-Dap..azi..deci, cred ca doar se simte vinovat in ceea ce o priveste pe Meredith. Pe tine te iubeste, Jane..iar tu il iubesti pe el, deci ce mai astepti?” am spus eu, incercand sa zambesc. Cred ca mi’a iesit doar o grimasa, dar ce mai conta ? Jane radia de fericire.
   Hayden iesi din salon, insotit de Nate. Acesta imi zambi usor vinovat, dupa care se indrepta spre iesirea de la etajul unde stateam.
   “-Cred ca plec si eu” am spus, zambindu’i lui Jane. Hayden ma batu usor pe umar, raspunzandu’mi la zambet, iar Nate ramase in prag, asteptandu’ma.
   “-Aa, cred ca mi’am uitat ceva sus. Ma astepti jos, te rog?!” am intrebat eu, cand am ajuns pe la jumatatea scarii.
   ½-Dap½ murmura el, continuand sa coboare.
   M’am intors in graba, si m’am apropiat de usa. Si atunci, imaginea ma izbi in plin. Jane, in bratele lui, sarutandu’se. Hayden parea atat de fericit si protector..mi’am dat seama de asta din modul cum o tinea, cum o mangaia.
   Nu am putut sa imi abtin lacrimile. Stiam ca batalia e pierduta. Stiam ca de fapt, nu pierdusem nimic, dar totusi..ma durea.
   M’am intors, si am inceput sa cobor in graba treptele. Vroiam sa plec de acolo, sa ajung acasa si sa ma inchid in camera mea. Eram lasa, sau poate doar dezamagita. Cui ii pasa?!
   “-Mersi” i’am spus eu lui Nate, cand m’am dat jos din micul lui Volvo in fata casei. Imi zambi, dupa care pleca.
   Am urcat scarile repede si am inchis usa de la camera. Dar cosmarul nu avea sa se termine aici. Telefonul suna, iar vocea lui Jane se auzi vesela pe fundalul unei masini.
   “-Pot sa trec pe la tine?” ma intreba ea. ½Si Hayden te saluta !½ continua, in timp ce o alta voce spuse ceva.
   Nu puteam spune nu, asa ca i’am spus ca o astept. Si asa eram singura acasa. Ajunse in cateva minute, cu masina tatalui lui Hayden. Imi sari in brate de indata ce ma vazu, aproape sufocandu’ma. Am imbratisat’o la fel, realizand in acea clipa ca nu puteam sa nu fiu fericita pentru ea. Nu puteam sa nu ma bucur.
   “-Meriti sa fi fericita” am soptit eu, despartindu’ne.
   Zambi, dupa care intra in casa. Se aseza pe canapeaua din living si incepu sa imi povesteasca tot. Am ascultat cu atentie, zambind la fiecare replica. In cele din urma, se ridica in graba si imi spuse ca era timpul sa plece.
   “-Sigur nu vrei sa ramai?” am intrebat’o cu parere de rau.
   “-Nup. Si asa am intarziat destul de mult” spuse ea. “Si Amy..multumesc..nu stiu ce m’as fi facut daca nu erai tu..si mai ales ca m’ai ajutat si in relatia cu Hayden” continua ea, privindu’ma senina.
   “-E ok” am raspuns eu, zambind.
   Am inchis usa si m’am intors in living. Si atunci, am realizat cu adevarat cat de greu imi va fi sa lupt de fiecare data. Dar aveam sa ma obisnuiesc..cu greu, dar nu aveam alta solutie. Jane merita sacrificiul meu. Iar eu nici nu ma gandeam la alta varianta..
   ____________________________________________
   Iar acestea sunt cele doua personaje noi