Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Capitolul 19-I said don’t damn me

• Vivian P.o.V.
  
  Fusesem sigură- fusesem aproape sigură- iată confirmarea de care aveam nevoie.
  Dar oare îşi dădea seama de suspiciunile ce le aveam în legătură cu el?Ştia că însăşi Katherine îmi dăduse într-un fel răspunsul de care aveau toţi nevoie?
  Am oftat şi am încercat să-mi menţin tonul vocii ferm.Aveam nevoia ciudată de a mă păstra calmă, întreagă, înainte să aflu tot adevărul.Dacă îl voi afla- condiţia esenţială.
  - Te căutam de ceva timp.Pentru că…trebuie să lămurim ceva, Matt, am răspuns scurt, oarecum glacial.
  Speram că nu va face legătura între mine şi Lyssa, altfel tot planul s-ar fi dus pe apa sâmbetei.Slavă Domnului că mai aveam un ultim as disperat în mânecă.
  Matt mă privi consternat timp de câteva clipe, apoi se uită cu o precauţie furioasă în jur.Am ghicit uşor pe cine căuta atât de asiduu.
  [b] - Lyssa? întrebă el într-un final. Unde este?
  Bănuielile mele au fost adeverite.
  Mi-am muşcat buza de jos şi m-am prefăcut că îi examinam pe oamenii adunaţi la înmormântare.Mă rugam în gând ca acesta să nu pară un gest fals.
  - Acolo, lângă intrarea în cimitir, am replicat după câteva momente pe care le consideram suficiente.
  În secunda în care am rostit cuvintele, ochii Lyssei se ridicară, uitându-se la mine cu sclipiri pline de o resemnare ameninţătoare.Mi-am întors jenată capul spre Matt, sperând în mod înşelător că nu observase schimbul nostru scurt de priviri.
  
  Ne-ar fi dat de gol, şi pe mine, şi pe ea.
  După expresia lui reflectivă, am realizat că el chiar văzuse ceva, văzuse mai mult decât ar fi fost nevoie.Am rămas cu privirea fixată asupra lui, aşteptând.
  - Hai să plecăm de aici, sugeră Matt rece, la fel de încântat ca şi mine că aveam discuţia asta zadarnică.
  Am răsuflat uşurată, meditând cu o bucurie sumbră la faptul că nu suspecta nimic.Sau cel puţin aşa mi se părea mie.
  L-am urmat într-o tăcere depreciativă, fără să mă uit în urmă.Priveam în jos, evitând să mă gândesc la cum vor decurge lucrurile, ce sens vor lua deciziile mele.Ştiam cum să rănesc direct, fără ocolişuri, sentimentele unei persoane.Poate că atu-ul acesta mă va ajuta într-un fel complicat, distrugând puţinul ce a mai rămas, rătăcind prin emoţiile lui.
  Dar dacă va scoate la iveală numai minciuni, eu nu îmi voi da seama…
  Se opri brusc şi se întoarse spre mine, iar eu aproape m-am ciocnit de el.Stângace, m-am dat înapoi cu doi paşi, îndeajuns încât să-I privesc faţa.
  Reuşeam să citesc doar două lucruri pe chipul lui.Mă rog, să citesc două emoţii: o ură deconcentrată şi o oarecare furie slabă amestecată cu amărăciune.Clar, dacă aş fi fost eu în locul Lyssei mi-aş fi dat şi eu cu sutele de opinii.Totul devenea din ce in ce mai ciudat, deşi simţeam într-un loc rătăcit din străfundurile mele că Matt nu era total vinovat de ce s-a întâmplat.
  
  Însă trebuia să fiu sută la sută sigură.Pentru mine, pentru toţi.
  - Ce naiba vrei, Vivian? repetă Matt cu acelaşi ton înstrăinat de lume. Sunt ocupat, spune mai repede.
  Am inspirat adânc.Îmi plănuisem parţial replicile…dar uitasem toate cuvintele pe care le-am pregătit cu migală.
  - Ţi-am zis deja, avem nevoie să lămurim câteva lucruri mărunte, am zis încet, de parcă aş fi rostit vorbele numai pentru mine.
  Mi-am dres cu anticipare glasul.În jocul acesta e nevoie să pari sigur pe tine, altfel… pierzi. Măcar regula aceasta era prin teorie simplă. Practica cam lăsa de dorit, dar încă lucram la partea asta.
  M-am străduit să arăt cât mai detaşată.
  - Ce concidenţă, toată lumea dă impresia că vrea lucrul acesta, punctă Matt cu acelaşi calm neobişnuit.Am decis să nu-i dau satisfacţia că cel mai posibil el va câştiga bătălia.
  Dar nu şi războiul, acesta rămânea exclusiv în puterea mea.
  - Ma gandeam si eu , am răspuns cu o inocenţă falsă în timp ce schiţam un zâmbet.Fiindca eu ştiu , spre deosebire de marea majoritate.
  Am tăcut, aşteptându-i neliniştită răspunsul.
  Funcţionă.Calmul lui aparent se zdruncină brusc, făcând loc unei expresii bizară, aproape mânioasă din cauza suspiciunilor ce se adevereau cu o rapiditate exasperantă.
  - Ce vrei să zici? întrebă Matt încet. Nu am făcut absolut nimic de care ar trebui să-ţi pese.
  M-am uitat ezitantă în ochii lui albaştri- deschişi.Cum puteam fi sigură?Exista un singur lucru, un singur detaliu, pe care era posibil să-l fi înţeles greşit.
  Mă adânceam tot mai tare în contemplarea elucubrantă, ciudat de uşor, dar totuşi…
  
  - Viv, n-ai idee de ce am făcut rost!
  Katherine intră cu mişcări graţioase în cameră şi se trânti nonşalantă pe pat. Mi-am încrucişat aproape din reflex braţele, oftând indulgentă în acelaşi timp.Ca de obicei, abia aşteptam să-şi încheie prelegerea lungă, plictisitoare şi…
  - Poţi să încerci şi tu dacă vrei, mă întrerupse ea aproape serioasă.
  Îmi aruncă cu o fluturare din încheietură o pungă mică, strânsă la gură cu un elastic.Cu o exasperare caracteristică, am început să desfac pachetul minuscul.Probabil că mă mişcam prea încet, fiindcă Katherine îmi luă înapoi punga din mâini după câteva secunde.
  - Dă-mi mie să desfac asta, continuă ea cu o detaşare ciudată. Lucrul acesta îmi atrase atenţia din cine ştie ce motiv.
  Am aşteptat nerăbdătoare să-mi arate noua ei obsesie.De-a lungul anilor am observat că dezvolta noi preocupări, încontinuu, fără şansă de ameliorare.Slavă Domnului, eu nu aveam gândirea ei spontană şi copilărească.În fond, aşchia sare departe de trunchi, iar eu eram cel mai bun exemplu.
  Kate îmi înmână triumfătoare o bucată de staniol- acestea erau cele mai potrivite cuvinte pentru a-I descrie reacţiile exagerat de entuziasmate.
  Mi-am impus pe viitor să-mi schimb raţiunea, încă nezdruncinată de atmosfera de exaltare generală.Uneori chestiile astea mă oboseau patetic de mult.
  Am desfăcut petalele şifonate ale hârtiei de staniol şi mi-au căzut in palmă câteva tablete purpurii.Chiar şi de la prima examinare puteam jura că nu îmi puteau trece nici măcar de marginea unghiei. Erau atât de mici, cu siguranţă că eu le-aş fi pierdut dacă le-aş fi avut in posesia…
  Mi-am ridicat capul ca să o privesc pe Katherine.Genele lungi îi dantelau delicat pleoapele, contrastând puternic cu chipul ei sidefiu.
  Încă radia entuziasmul acela absurd din naiba ştie ce motiv.
  - Bănuiesc că astea nu sunt medicamente pentru slăbit, am constatat precaută, ascunzându-mi inflexiunile nervoase din glas.
  - Nuu, acelea le-am aruncat la gunoi săptămâna trecută, îmi răspunse ea veselă, desfăcând o altă pungă.Nu păru să îi pese câtuşi de puţin de banii aceia aruncaţi degeaba- şi numai eu ştiam cât plătise pentru pastilele alea.
  Buzele îmi tremurau într-un gest de furie; întrevedeam discuţia lungă pe care o vom avea peste câteva secunde.În fond, nu era pentru prima oară.
  Continuă apoi, de parcă nu ar fi văzut că aveam o expresie dubioasă pe faţă:
  - Sincer, acelea nu sunt prea puternice, zise Katherine, indicând scurt cu capul fâşia de staniol pe care încă o ţineam în mână. Dar să ştii că e destul de mişto pentru primele dăţi.
  - Primele dăţi? am mârâit deconcentrată.Deja îi vedeam figura îmbufnată, rugătoare şi tăcerea mea justificată.La fel ca şi ultima oară.
  - Da, mai mult primele dăţi.Mescalina nu are un efect chiar atât de puternic.Îţi pot recomanda şi alte chestii, având în vedere că tu nu ai încercat nimic data trecută.
  Am avut nevoie de un mic moment de reculegere în care să pun cap la cap informaţiile pe care tocmai le primisem.Făcuse rost din nou de marfă…şi nu era dispusă să renunţe la ea.
  Mă întrebam totuşi cum de găsise un furnizor în oraşul ăsta nenorocit, întotdeauna prea mic ca să-I satisfacă dorinţele ei pretenţioase.
  La naiba, eu trebuia să-I rezolv mereu problemele.
  - De la cine…? am început , fără să reuşesc să şi termin.Simţeam explozia de furie muşcând negreşit din neliniştea mea, prefăcând confuzia în pură mânie.Îmi transforma vocea în mârâituri isterice.
  Kate ridică absentă din umeri şi se postă în faţa ferestrei.Parcă se gândea dacă să-mi răspundă sau nu, deşi mai bine ar fi meditat la asta înainte de a-mi spune despre preţioasa ei marfă.
  - Ah, mi-a dat Matt, zise ea puţin nesigură. Ştii, mai întâi primeşti chestiile astea gratis.Norocul nostru.Deşi cred că o să luăm în continuare…
  Îmi simteam raţiunea plutind stinsă lângă mine.Am privit-o fix pe Kate timp de câteva clipe, apoi am izbucnit brusc:
  - Katherine, lua-te-ar dracu’ cu tot cu mofturile tale.
  Ea clătină din cap râzând în timp căutam alte replici.Înger sadic cu chip de demon, mi-am zis în gând.
  -Hai, Viv, nu mă mai da naibii, chicoti Kate obscen.O sa pierzi toată distracţia dacă vei continua să te simţi vinovată!
  Nu am răspuns, însă i-am mai aruncat o privire de asasin în serie.
  
  Am revenit aproape dezamăgită în bătaia nemiloasă a vântului de primăvară târzie.Amânasem prea mult momentul, ignorasem prea mult decizia.
  Acum ori niciodată.Tu ce alegi?
  Am tras adânc aer în piept, uitându-mă dinadins la frunzele de sub tălpile mele.
  - Matt, tu îi făceai rost de marfă, am rostit încet. Pentru mine eşti principalul suspect.
  Nu pentru mine, ci pentru toţi.Nu m-am mai obosit să corectez greşeala.
  Îi vedeam slăbiciunea igenuă oglindindu-i-se în ochi, încercând să se ascundă în trupul uscat al unei frunze de pelin.O simţeam plutind cu un iz stins, rătăcit, prin jurul nostru.Punct ochit, punct lovit.
  - N-ai de unde ştii, şopti el candid. Nici tu, nici ceilalţi.
  Şi-a impus să continue minciuna.Era greşit, dar inevitabil…dacă nu interveneam la momentul oportun.Dacă curajul meu nu ar fi fost îndeajuns…dacă n-aş fi dat tot nimicul în jocul acesta.
  -Matt, nesiguranţa vorbeşte în locul tău. Toată ezitarea, frica pe care încerci să nu o arăţi…tu ai ucis-o pe Katherine.
  Şi era o afirmaţie, nu o întrebare.
  
  Matt P.o.V
  
  Tu ai ucis-o pe Katherine.
  O deziluzie grotească mă atinse, şifonând cu bestialitate toate zidurile pe care le construisem în jurul meu, lăsând numai durere în urma ei.
  Dar inima mea sângerândă continua să bată cu sunete aproape ireale.
  Cu cât ideea ei începea să prindă contur…cu atât îşi distrugea mai mult nesiguranţa înfiptă în reflex în gândurile ei.Iar şovăiala mă pătrunse năucitor, slăbiciunea aceea pe care o negasem de câteva zile încoace.
  Tu ai ucis-o pe Katherine.
  Indirect, fără voia mea…din simplă prostie de moment.Spune-mi…cine eşti tu acum?Înăuntrul nostru suntem noi…dar pe dinafară?
  Privirea ei mă zgâria intenţionat, hotărâtă, chiar lascivă din punctual meu de vedere.
  - Du-te naibii, am aruncat neglijent.
  M-am întors gata să plec, dar Vivian mă prinse de marginea hanoracului.Cât de convenabil pentru ea.Parcă eram într-un scenariu de film scris de un începător neglijent, numai ea fiind în avantaj.
  
  - Vreau să ştiu , insistă ea aproape şoptind. Vrem să ştim cu toţii.
  Era atât de diferită de Katherine.Nu uraganul acela distructiv, complicat de entuziast, plin de viaţă.Vivian, deşi o străină, mi se părea opusul Katrinei.Un singur lucru aveau în comun: insistenţa aceea încăpăţânată pe care o dădeam dracului din calea mea.
  - Ai admis că sunt un ucigaş în serie…ai totală dreptate.Ce altceva mai vrei de la mine?
  Sarcasmul meu o făcu să pufnească sceptică.
  - Tu chiar crezi că te ţine ipoteza asta patetică?De ce…ce motive ai avut?
  Se apropie şi mai tare, dacă asta era posibil.Vedeam în ochii ei verzi frământările umane pe care eu le contestam.Fiindcă nu vroiam să fiu obligat să intru din nou în propriul trecut, nu fără voia mea.
  Dezminţisem toate vorbele goale chiar şi în faţa Lyssei.Dar oare conta?Oare conta să-ţi înşiri amintirile în faţa unei persoane pe care abia o cunoşti?
  - Am nevoie de cineva pe care să mă bazez , am mârâit deconcentrat, fără să-mi dau seama că mi-am dat frâu gândurilor.Zi-mi naibii că există nicio raţiune care să mă împiedice să realizez că toate s-au întâmplat din vina mea.
  - Dar aş minţi, răspunse Vivian încet, zâmbetul ei denotând nesiguranţă.
  Am rezistat eroic impulsului de a-mi da ochii peste cap.
  - Ei, bine, nu vei mai fi de aceeaşi părere când îmi vei afla povestea.
  A fost rândul meu să schitez un zâmbet slab, aproape imperceptibil.Probabil că îmi voi regreta faptele peste câteva ore...dar deocamdată eram dispus să fiu prost.
  Şi ea era mai mult decât dispusă să mă asculte.Din cauza unei singure afirmaţii, unui miez rece ce se strecurase săgalnic în jurul unor gânduri distruse.Asemănări tăioase, ce nu ezitau să ucidă.
  Tu ai ucis-o pe Katherine.
  Iar morţii nu spun poveşti.

~~~~~~~
Ok, sper ca va place