Aparand de nicaieri....

[Sophie Bilson]

-Mama, o sa fiu bine...Iti zic asta pentru ultima data ! Ii spun mamei mele care ma privea oarecum ingrijorata, dar totusi zambiindu-mi cald, cum o facea de obicei .
-Iart-ma , draga mea, dar, dar..asta e o zi importanta...Imi spune, sarutandu-mi fruntea . Sper ca nu vazuse nimeni asta, eram eu o dulceata de fata, dar nici in halul asta .

-Da, e, acum..Aah, trebuie sa plec, altfel...voi intrazia , daa... ! Zambesc senina, observand ca mama ma aproba din cap ..O mai privesc cateva clipe, care eram sigura ca pentru ea inseamnau clipe de aur, sau cum spunea ea cand isi facea griji pentru mine. Imi ciufulesc parul, sarutand-o scurt pe obraz, apoi imi i-au bufnita neagra, Corriel, cu tot cu valiza . Trec de zid, ajungand in partea cealalanta . Privesc uimita totul in jurul meu, aranjandu-mi o clipa bluza albastra pe care o purtam, apoi imi fac loc printre lume . Ma incrunt, ce tampenie..Nu cunostam pe nimeni ! Dau din umeri, privind trenul cu un zambet mic si timid pe buze . O privesc pe Corriel care dormea, hah..bravo ei ! Eu nici macar nu stiam ca sa fac si ea dormea ! Murmur ceva , trecand pe langa lume , si privind lumea care trecea pe langa mine atenta . Zambesc posac, oprindu-ma in loc si lasand valiza . Incepuse sa ma doara mana...