Toamna tarzie

[Helena Daphne Rose]

Helena încuviinþã tãcutã la oftatul lui Bell, încercând sã se opunã tentaþiei de a se uita spre masa Ochilor-de-ªoim. Zâmbi fals ºi salutã câþiva dintre colegii din preajmã care o vãzuserã la masã, iar în mod inconºtient întoarse capul. Meredith chicotea alãturi de Nick care afiºa doar un surâs timid. Flirta la greu cu el. Fata avea acum o expresie derutatã ºi acrã pe faþã, gândindu-se cum ar fii dacã ar vedea Bell asta.
"-Ce e?"întrebã zâmbind prietena sa, în timp ce mânca.
"-Nimic care ar putea fii ceva de rãu."murmurã Helena convingãtoare.
Bell ridicã din umeri ºi începu sã-ºi mânânce încântatã desertul ce conþinea doar prãjituri ºi numai ºtia Helena ce minuni delicioase. Dupã ce se terminã ºi cina de la ora opt, cei patru ieºirã împreunã din Marea Salã. Meredith mergea alene lângã Nick, de parcã nu ar pleca de lângã el pentru nimic în lume! Bell pãruse doar puþin surprinsã, dar..
"-Bell, ºtii..mã gândeam dacã vrei sã..uh.." ãncepu Nick dar Helena îi aruncã o privire gen nu spune asta aici de faþã cu aia.
"-Sã ce?"întrebã zâmbind superior Meredith. Helena mârâi imperceptibil ºi completã în locul lui Bell:
"-Sã-i împrumute un roman. ªtii cã amândoi sunt pasionaþi de literatura Încuiatã.."zise fata.
"-Da, adevãrul e cã se potrivesc de minune la gusturi.."ºuierã rotindu-ºi ochii ºoimeanca.
"-ªi nu numai."rânji Helena, urmãrind satisfãcutã figura uºor dezamãgitã atunci când pierzi un aºa-zis joc, de pe chipul lui Meredith.
"-Îmi cer scuze, dar despre ce anume vorbiþi voi aici?"întrebã amuzatã Bell.
"-Bunã întrebare!"adãugã Nick.