Spune-mi daca stii ... Oare o sa mai vii ?

[Ruthie Allen]

Penetrante fascicule de lumina incepura a ii strapunge pielea,intr-o maniera din cele mai violente,dezvaluindu-i carnea,sangeranda,vulnerabila,expusa atingerii exterioare.
Siluetele trecatorilor pareau a se amplifica,abandonandu-se unei brutale expansiuni,metamorfozandu-se in veritabile fiare ce-i sagetau trupul,ajutandu-se de priviri impregnate de nesat.
Chipuri se contorsionau in rotunjiri de fortate zambete,risipind umanul ce le mai ramasese intr-un amestec de oase si organe degenerate.
Strabatuta de senzatia acelor brate grosolane impreunandu-se imprejurul fiintei sale,cazu prada disperarii,temandu-se ca in urma unei expuneri prea indelungate,propriul eu ar putea sa isi piarda forma originala.
Pasii ii devenira repezi,nestaviliti,reusind anevoie a nu se lasa coplesita de acele nefaste entitati,ce-si agatau mainile degenerate de trupul sau,sufocand-o sub presiunea greutatii lor.

Fiinta-i cazu inerta pe scarile de piatra ce duceau inspre magazin,cufundandu-se in intregime in static,incapabila de a savarsi vreo miscare.
Simturile-i tulburate reusira,cu mare greutate,a deslusi familiaritatea unui chip decolorat de excesul de lumina ce invaluia insiruirea aceea de case si taverne.
Antrenata de armonia ce o inspira aceea subita prezenta,isi purta trupul tremurand inspre ea,abia izbutind a isi mentine un oarecare echilibru.

„Stranie,nu?”

Ruthie arunca o privire tematoare inspre multitudinea de corpuri deformate ce abia se mai intrezarea din acel unghi,miscandu-si stingher capul in semnul unei afirmatii.