Toamna tarzie

[Bell Evans]

Bell incepu sa mearga incet, alaturi de Helena si Nick. Meredith era in partea din fata a pelerinei, iar picioarele ei se vedeau chiar prea evident.
"-Aa, nu e nimic daca i se vad picioarele?" intreba Bell, in soapta.
"-Singurul ei neuron e acolo, deci mi se pare corect sa se vada" raspunse Helena, detasata.
Bell incepu sa rada, iar Nick le privi mirat pe amandoua.
"-Ce e asa amuzant?" intreba Meredith, aroganta.
"-Nimic" raspunse Helena, fara inflexiuni in voce.
Continuara sa mearga, pana ajunsera la baza scarilor.
"-Urcam sau coboram?!" intreba Nick.
"-Coboram!" spuse Meredith, automat.
"-Eu as zice sa urcam" murmura Bell.
"-Adevaratele aventuri se petrec la inaltime" replica Helena, razand.
"-Deci mergem sus!" spuse si Nick, zambind.
Meredith pufni usor, dar ii urma. Pasii lor rasunau in linistea cristalina a noptii, facand aerul prafuit sa vibreze usor.
"-Si pana unde urcam?!" intreba Bell.
"-Ai obosit, sau ce?" mormai Meredith.
Helena se stramba, dupa care spuse: