Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Scuzati daca e lacrimogen.However, puteti oricand sa dati pe X-ul din dreapta sus
Nu uitati: daca e pe acolo vreun detaliu care nu e la locul lui criticati dur

Capitolul 20-If you fall,then I will too…

Matt P.o.V.

Glasurile reverberau cu cotituri zvâcninde în capul meu, aducând cu sine decizii de nezdruncinat.Toatã lumea spunea cu o hotãrâre absurdã cã eram cu siguranþã vinovat…dar cine se îngrijoreazã de gura târgului?
Singurul lucru de care îmi pãsa era stima, încrederea mea faþã de sine.Unica calitate oarecum nocivã care mi-a rãmas pe traiectoria realitãþii pe care am parcurs-o.
Toate acestea mi le imaginam ca tocmeala fãuritã încã de la începutul omenirii: primeºti ceva…dai înapoi cu prima ocazie.
“-Îþi închipui cã fiecare din noi ne lãsãm pãcãliþi de imaginea aparentã pe care ne-o prezintã caracterul uman al existenþei?”
Vivian dãdu aprobator din cap, îndemnându-mã sã continui.M-am întrebat subit ce nuanþã aveau gândurile ei acum, privindu-mã ºi analizându-mã din toate perspectivele pe care ºi le permitea.
“-S-ar putea ca toate întâmplãrile sã nu fie reale, ci doar menite sã ne inducã în eroare.Dar raþiunea noastrã ne aratã numai o cale, prima cale de care ne izbim…”
“-Îmi explici cum se comite crima perfectã sau ce s-a întâmplat de am ajuns în impas?” zise Vivian cu o nonºalanþã ucigãtoare.Am descoperit în ochii ei gustul amãrui al nerãbdãrii.
Am ridicat nesigur din umeri, miºcarea denotând un amuzament cinic.
“-Poate cã þi le arãt pe amândouã în acelaºi timp”, i-am rãspuns rânjind, bucurându-mã într-un mod sadic de expresia bizarã de pe faþa ei.”Dar…rãmânem la acel poate, banalul adverb predicativ.”
κi dãdu teatral ochii peste cap auzindu-mi trimiterile la analizele sintactice.Din fericire, nu adãugã alte comentarii fãrã sens.
Am început sã merg fãrã sã ºtiu locul spre care mã îndrept; în mod absurd, Vivian mã urmã în jocul ce nu avea nume.
Spionam gãurile din pavaj când am hotãrât într-un final sã-mi încep povestea.Cãci pentru a afla adevãrul era nevoie sã scormoneºti asiduu în trecut…sã cauþi tocmai amintirile încã sângerânde.
“-S-a întâmplat acum un an.Am întâlnit-o pe ea, Evangeline ºi practic…n-a mai existat nimeni altcineva în afarã de noi doi.Eram îndrãgostiþi iremediabil unul de celãlalt…cum spuneam adesea, formam un singur suflet.”
Trecut.Totul era la timpul trecut.Aº fi vrut sã continui sã trãiesc momentele de atunci dar atingerea prezentului este inevitabilã.
Îmi aminteam de ochii ei albaºtri, pictaþi cu nuanþa cerului primãvara.Buzele ei rozalii, subþiri, erau curbate lin.Pãrul negru îi cãdea în cascade în jurul gâtului, contrastând cu genele ei lungi ºi dantelate.
Vivian mã privi cu colþul ochiului, surprinsã de felul în care începusem.Mã aºteptasem la reacþia aceasta având în vedere cã pânã ºi eu mã miram cã aderasem în favoarea satisfacerii adevãrului.
Am zâmbit.
“-Dragostea adevãratã este crudã, chiar absurdã prin dorinþele ei…iar când vrea poate sã ucidã.Eºti de acord cu mine?”
Dãdu uºor din cap în timp ce o încruntaturã îi atinse faþa.
“-Era în aceeaºi maºinã cu mine când s-a produs accidentul..ºi eu conduceam.Veneam de la o petrecere ºi bãusem pânã am crãpat.Eram tineri, încrezãtori cã nu ni se va întâmpla nimic…Eve întotdeauna râdea atunci când aduceam vorba de concepþii despre moarte.Credea cã va avea o viaþã lungã ºi liniºtitã, chiar plictisitoare.Dar ca sã vezi ironia sorþii…”
M-am oprit câteva secunde înainte de a continua.Mã simþeam gol, pustiit…nevoit sã-mi distrug toate zidurile pe care le construisem cu migalã.
“-…am vãzut-o murind în faþa mea.ªi vedeam cã înãuntrul meu muream ºi eu împreunã cu ea.”
Amintirea acelei nopþi mi se perinda prin minte, sfâºiind ºi lãsând un pustiu elucubrant în urma ei.Era incredibil cum puteau niºte simple imagini sã aibã un asemenea efect asupra mea.Bucãþi din maºinã împrãºtiate în jurul nostru, flacãra intensã revãrsându-se din capotã, dâra de sânge ce cobora de pe obrazul lui Evangeline…
Plus cã eram blocaþi înãuntrul unei maºini rãsturnate cu susul în jos ce avea sã explodeze peste puþin timp.Slavã Domnului cã erau ºi alþi oameni prin apropiere, altfel mã duceam naibii.
“-Eu scãpasem, dar ea nu”, am continuat cu o amãrãciune încãpãþânatã.”Chiar nu ai idee cât de vinovat mã simt.Devenisem egoist, nefericit, totul în jur îmi inspira nesiguranþã.Eram rãtãcit fãrã vreo ºansã de scãpare, chiar dacã familia mea, mai ales Lyssa, era alãturi de mine.”
Vivian se uitã la mine cu o milã mutã în ochi.Cel puþin aºa îi citeam eu sentimentele din priviri.Uram din tot sufletul persoanele ce prezentau compasiunea aceea exasperantã.M-am crispat involuntar.
“-Am încercat sã uit totul.Noaptea aceea putea fi prea bine câteva ore stinse din viaþa mea.Dar nu reuºeam oricât m-aº fi chinuit…ºi acolo a început lunga mea poveste cu drogurile.În fond, cui i-ar fi pãsat dacã m-aº fi distrus cu totul?Nici mãcar pentru mine nu reprezenta mare lucru la vremea aceea, le dãdeam la o parte cu uºurinþã.”
Continuam sã mergem amândoi, pe acelaºi bulevard al visurilor pierdute, în timp ce ea îmi asculta cuvintele.
Am oftat ºi am strâns din pumni în timp ce amintirile continuau sã curgã.
“-Bineînþeles, în afacerile astea am gãsit-o ºi pe Katherine.Prima oarã când am vãzut-o am observat cã semãna izbitor de mult cu Evangeline.Dar cine era strãina aceea sã-mi readucã aminte de trecut?”
Am râs înþepãtor, dar nu din cauza amuzamentului.
“-Persoana ei mã intriga al naibii de mult.Vroiam sã o cunosc ºi îmi doream sã disparã în acelaºi timp; sentimentul era derutant.Însã, din vina afacerii noastre,Kate reuºea sã persevereze din ce în ce mai mult cu mine.Eram obligaþi de circumstanþe sã avem o relaþie profesionalã”, am mârâit, punând accent pe ultimul cuvânt.
Tãcerea din partea lui Vivian înseamna ceva binevenit pentru mine; nu ºtiam dacã aº fi fost în stare sã continui dacã m-ar fi întrerupt.
“-Cu timpul, aºa-zisa noastrã politeþe simulatã s-a transpus într-un plan mult mai concret.Înaintarea constantã a Katherinei reuºea sã dea roade; nu observa cã amândoi ne amãgeam cu ceva ce nu exista: eu mã minþeam, spunându-mi cã persoana din faþa mea era de fapt Eve.Iar Katherine…ei bine, ea probabil sã pãcãlea singurã crezând cã o iubesc cu adevãrat.”
M-am oprit subtil când am remarcat cã Vivian se uita oarecum întrebãtoare în direcþia mea.În mod neaºteptat, mi-am dorit ca sã nu fi rostit ultima propoziþie.Nu atât de devreme.
“-Firea lui Kate se relevase pe parcurs; fusesem dezamãgit cã existau atât de multe diferenþe între ele.Dar continuam sã mã omor, sã o omor ºi pe ea prin simplul fapt cã nu acceptam realitatea ca atare.”
Era incredibil cum amintirile acestea luaserã viaþã cu doar câteva luni în urmã.Detaliile se estompaserã dintr-un motiv pe care nu-l înþelegeam, ca ºi cum nu ar fi avut impact asupra mea.
“-Când Kate începuse sã consume ceva mai multe droguri decât de obicei am realizat cã trebuia sã o opresc.Dar se pãrea cã nu mai aveam niciun control asupra ei; totul a degenerat într-o ceartã când i-am zis cã nu-i voi mai face rost de marfã.Eram hotãrât sã-mi þin promisiunea ºi probabil cã ea îºi dãduse seama de asta.”
Încercam sã privesc evenimentele din perspectiva lui Vivian; oare ce crezuse ea cã se întâmplase în ultimele câteva zile?
“-Sãptãmâna trecutã venise doar ca sã-mi spunã cã gãsise un alt furnizor ºi cã nu mai avea nevoie de mine.Într-un gest de egoism profund am refuzat sã-i reamintesc cã exista un risc atunci când procurai de la o altã persoanã drogurile; eu, cel puþin, mã obiºnuisem sã testez marfa pe care o primeam.”
Abia acum remarcam cã eram în faþa casei mele.Ar fi trebuit sã observ mai devreme peticul de trotuar pe mergeam, locurile în care s-au petrecut atâtea lucruri…
“-Dupã câteva ore am aflat cã Katherine era moartã.Mã învinovãþisem din nou, repetându-mi cã am ucis-o la fel de brusc ca ºi pe Evangeline.ªtii ce consumase în ziua aceea?Presupun cã nu…”, am adãugat în timp ce Vivian clãtina din cap.”κi injectase heroinã în stare purã, din câte am vãzut prin rapoartele poliþiei.Iar asta are un efect absolut mortal atunci când te gândeºti la cât de mult exagera Katherine cu consumul…”
Iar acesta era sfârºitul.Celãlalt sfârºit.Duruse mult mai puþin decât primul, dar avusese ºi el un sfârºit nociv.Dar dacã finalul lasã mereu loc unui nou început…

Vivian P.o.V.

La naiba, nici nu e de mirare cã nu ºtim ce vrem.ªi treaba cu indusul în eroare…
Oare chiar mai e ceva de spus?