Linistea dinaintea furtunii

[Ruthie Allen]

“ Ruthie, suntem verisoare si totusi... Atat de diferite.”

Cuvintele verisoarei sale ii penetrara violent gandurile,contorsionandu-se intr-o repetitie necontrolata ce parca se metamorfoza intr-o forma intr-atat de expansionata,incat ii creea impresia ca parti ale creierului sau ar fi strivite.
Nesiguranta ce-o adapostea in interiorul sau prinse nuante mai pronuntate,mai stridente,amintindu-i singuratatea inlauntrul careia,prin intermediul actiunilor sale,se lasa prada unei captivitati treptate.
Intreaga-i fiinta fu razbatuta de-un irational impuls de a se agata de Kennya si de a ii implora o frantura de intelegere,impuls ce se dizolva,inainte de a avea vreo finalitate,in multitudinea de voci ce veneau dinspre hol.
La un nivel emotional,intr-o maniera ce depasea cu mult evidentul comunicarii directe ce apartinea cuvintelor si gesturilor,simti,tacut,ura si furia de nestapanit ce salasluia in interiorul verisoarei sale.
Un soi de amestec intre teama si disperare,provenit nu atat din posibilitatea de a fi surprinse,cat pentru a evita eventualele consecinte ale actiunilor fostei viperine,prinse intr-atat de ferm roba acesteia,incat se dezchilibra in fata usii deschise.
Instinctual,indrepta bagheta inspre siluetele ce se conturau fad in intunericul incaperii,imobilizandu-le cu ajutorul unei vraji.