Self is the only prison that can ever bind the soul.

[Eleanor "Ellie" Skyshade]

Adoram iarna, mai ales atunci cand ningea. Acum, in timp ce paseam incet, auzeam scartaitul zapezii sub pantofii mei. In jurul meu pluteau fulgi imensi, luminati slab de luna plina din spatele norilor. Era minunat.
Si apoi mi-am dat dintr-o data seama ca eram la marginea Padurii Interzise. Ce cautam aici? Fusesem avertizata de un milion de ori ca nu trebuia nici sa ma apropii de acest loc. Imi era frica de el si de creaturile din adancurile padurii. Insa acum, cand amintirile amenintau sa ma copleseasca, acum ca simteam ca nu mai pot rezista, aveam nevoie de un loc unde sa fiu singura cu gandurile mele, un loc departe de turnul cercetasilor, de coridoarele ticsite de elevi, de salile unde rasunau, vesele, colinde. Voiam sa scap de toate astea, sa raman singura, doar eu cu mine.
In graba mea uitasem sa-mi iau jacheta si fularul meu era prea putin ca sa-mi tina de cald, dar cu toate astea nu simteam frigul. Am inceput sa pasesc incet printre copaci, grabind pasul din ce in ce pana cand alergam cu toata puterea prin padure. Lacrimile imi siroiau pe obraji, le puteam simti, fierbinti, dar acum era in regula. Puteam sa plang, nu mai avea cine sa ma vada. Alergand tot mai repede, in cele din urma m-am topit in intunericul padurii.