Memories before the end

[Alice Morris]

"A vrea" Bellyshor =)) eh, si mie mi'a luat ceva sa ma obisnuiesc, dar, concentreaza'te ) sau da un auto-corect la word daca merge =))

[Rosalie Vivienne Alden]

Bells@: Pe cand un next?

[Bell Evans]

1. Capitolul X – Friends
   
   Viata nu iarta slabiciunea..
   Imi venira in minte cuvintele invatate intr'o ora de istorie indepartata; Hitler, desi ramasese in istorie pentru ororitatile pe care le facuse evreilor, reusise prin acest mic citat sa dea un alt sens vietii mele.
   Nu trebuia sa fiu slaba; trebuia sa lupt pana la sfarsit. Insa nu mai gaseam puterea sa fac asta. Trebuia sa fac ceva mereu, sa imi tin mintea ocupata, ca sa nu ma mai gandesc la nebuniile din viata mea. O zi era o eternitate in miniatura; sau cel putin asa mi se parea.
   
   M'am ridicat de pe canapeaua de langa geam si m'am indreptat incet spre oglinda; un chip obosit, cu ochi negri, adanci, imi zambi inapoi. Gaseam puterea sa zambesc, in ciuda a tot ce se intamplase. Pentru ca stiam ca intr'o buna zi totul avea sa se termine. Nu stiam cum - speram doar ca sfarsitul sa se apropie cat mai repede. Cu bune, cu rele; insa nu mai rezistam tensiunii care imi insotea fiecare oftat si fiecare bataie de inima. Si imi era frica. Dar nu pentru propria persoana - ci pentru cei dragi. Nu as fi rezistat daca cineva ar mai fi suferit din vina mea.
   
   Jane fusese externata; trecuse deja o saptamana de la ultimul incindent. 7 zile linistite, 168 de ore fara alte evenimente sumbre. Insa alte lucruri dubioase incepura sa se intample. Ca cel de joi seara.
   Mi'am trecut absenta o mana prin par, indepartandu'ma de oglinda. Fusese ciudat; mult prea ciudat. Iar ce m'a deranjat cel mai mult a fost reactia mea..si ce simtisem cand el imi spusese asta.
   
   "-Vreau sa fim prieteni..dar imi este foarte greu" imi spuse Landon, cu o voce ingreunata.
   Se vedea pe chipul lui cat de multa stradanie isi dadea ca sa ramana calm; insa nu avea idee de ce ar fi putut face daca si'ar fi pierdut concentrarea pentru cateva clipe.
   "-Si de ce nu suntem atunci.." i'am raspuns eu, rece.
   Nu vroiam sa ii dau niciun semn ca as fi fost nebuna dupa o prietenie cu varul celui care a murit din vina mea. Care, pe deasupra, ma mai si ura de moarte.
   "-Pai asta e; vreau sa fim prieteni. Vreau sa se schimbe situatia asta. Pentru ca nu mai rezist" spuse el.
   
   Paruse chiar sincer..
   Telefonul insa imi intrerupse orice alte ganduri; un numar necunoscut. Am ezitat, dar totusi am raspuns. Iar cand vocea lui Landon se auzi din celalalt capat, inima mi'o lua iar la goana. Nu stiu daca de bucurie ca nu ma suna careva sa ma ameninte, sau pentru ca el era cel care se interesa de viata mea.
   "-Esti ocupata?" ma intreba Landon, cu o voce amuzata.
   Am stat pret de cateva clipe sa ma gandesc, dupa care i'am raspuns ca nu.
   "-Atunci ce zici de o mica plimbare? Sunt chiar in fata casei tale" murmura el.
   
   In fata casei mele? Dar nu era acolo cu cateva minute in urma; m'am indreptat spre fereastra si am dat jaluzelele la o parte. Si intr'adevar, era acolo. I'am facut cu mana si i'am spus in telefon ca voi cobori cat mai repede.
   Si de aici, maraton. Primii blugi care mi'au iesit in cale in dulap, un tricou si un hanorac mai gros ca era seara. Tenisii din hol, telefonul in buzunar, parul pieptanat - eram gata. Intr'un timp record de numai 5 minute.
   
   Am inchis usa in urma mea si am inceput sa merg spre locul unde statea el. Purta o pereche de blugi negri cu niste adidasi albi si un hanorac albastru. Si ii veneau perfect. Am incetat sa ma mai holbez la el - chiar nu era bine sa fac asta - si am zambit; putin cam fortat, ce'i drept.
   "-Hey si tie" imi spuse el, cu blandete.
   Ma privi pentru cateva minute, intr'un fel in care imi venise in cap ca in graba mea imi luasem papuci diferiti sau ma imbracasem pe dos.
   "-S'a intamplat ceva?" am intrebat, cu o voce mica.
   
   Clatina din cap in semn de nu, dupa care incepu sa mearga. L'am urmat in tacere; chiar eram curioasa unde aveam sa mergem.
   "-Aaa..ce e locul asta?" am intrebat, cand in fata mea mi se dezvalui un parc.
   "-Un loc pentru copii?!" replica Landon, confuz.
   Am inceput sa rad.
   "-Exprimarea mea tampita; de ce m'ai adus aici era intrebarea buna" am spus eu, repede.
   
   Zambi, iar chipul ii paru luminat pentru cateva minute.
   "-Nu stiu; unde ai fi vrut sa mergi?!" remarca el.
   Ok. Ma inchisese cu intrebarea asta.
   "-Nicaieri; e perfect aici" am raspuns eu, incet.
   Ne'am asezat pe una din banci, pastrand tacerea; era atat de bine sa stai cu un om si sa nu fi nevoit sa vorbesti aiurea. Era ca si cum ne'am fi inteles din priviri. Fara cuvinte, fara gesturi, fara nimic.
   
   "-M'am gandit mult la noi doi in ultima vreme" imi spuse el, intr'un sfarsit.
   Imi placuse mult cum sunase expresia aia..noi doi. Noi doi ca prieteni, normal!
   "-Imi place mai mult acum; ca suntem prieteni" chicoti Landon.
   Am zambit, putin fortat.
   "-Da; totul e mult mai usor asa" am raspuns eu, cu un suras.
   Era ceva cu totul nou; niciodata nu ma imprietenisem cu o persoana care ma ura. Iar Landon - desi nu vroia sa recunoasca - inca se mai straduia din rasputeri sa nu ma vada ca pe un dusman. Si apreciam asta la el.
   

[Alice Morris]

Yeey, capitol nou!! Cineva a fost harnica :> Si imi place mult capitolul Imi suna promitator :> Ceva gen, "love is in the air" :> sper sa'i indragostesti pe astia doi :-w ori asta, ori ii faci foarte buni prieteni, gen sis&bro Si, as lasa un comm mai lung, dar nu'mi ajung emoticoanele :-w
Next!! \m/

[Rosalie Vivienne Alden]

Bell, ai pus repede nextul.
Imi place foarte mult capitolul asta. Felicitari. ><
Scrii mult, ceea ce adoricesc.
Sper sa fie in curand impreuna. ) Adevarul este ca mi-ar placea asta. [-(
Astept un NEXT cat mai rapid.
M-ai incantat cu acest capitol ><
Si am terminat, fiindca si eu sunt in criza de emoticoane. :-w

[Bell Evans]

1. Capitolul XI – Lie to me
   
   De te'am mintit ma vei ierta?
   Vei suferi sau vei uita..
   Pasii mi se pierdeau printre stropii reci de ploaie, care ma loveau din toate partile; nu stiam incotro sa merg, incotro sa ma indrept. Stiam doar ca l'am mintit..ca am gresit..ca nu trebuia sa fac asta.
   Nu facuse nimic, si totusi, ii ascunsesem adevarul cu atat de multa maiestrie incat chiar si eu am ramas uimita - minteam mult prea prost pentru ca cineva sa ma creada vreodata. Insa de data aceasta fusese diferit..din pacate.
   
   "-As putea sa te intreb ceva?" sopti el, cu o voce mica.
   Ne plimbam in acelasi parc pentru copii in care ma duse pentru prima data; si aveam un sentiment de siguranta cand eram cu el. O senzatie protectoare, care imi invaluia intreaga fiinta cand il vedeam.
   L'am aprobat usor din cap, aproape macinata de curiozitate.
   "-Vom fi mereu doar simpli prieteni?" continua Landon, privindu'ma atent.
   "-Da; vreau sa fiu singura o perioada" i'am raspuns eu, aproape instantaneu.
   Isi pleca privirile, iar dupa cateva clipe schimba subiectul.
   
   Scena imi strafulgera gandurile, facandu'ma sa las alte lacrimi sa imi alunece pe obrajii deja uzi de la ploaie. Il mintisem. Si nu puteam sa ma iert pentru asta..De ce?
   Pentru ca nu eram in stare sa il vad mai mult decat pe un simplu prieten. Sau poate eram..Totusi, nu asta conta. Landon nu avea sa moara, cum murise si Nate. Cum Jane ajunsese in spital din cauza mea. Nu puteam sa las sa se mai intample o data asta. Pur si simplu simteam ca totul o ia razna din momentul in care cineva se apropie de mine.
   
   Si totusi..nu puteam sa nu ma simt vinovata. Era doar vina mea; dar ma simteam responsabila pentru el.
   Incepusem sa ma gandesc la ce simtea Landon. De ce ma intrebase asta. Poate ca incepuse sa tina la mine intr'un alt mod? Nu..nu era prea posibil. Totul era mult prea copilaros la el. Insa observasem de ceva timp ca nu ma mai ura. Nu asa mult ca la inceput..aproape deloc, as fi putut spune. Nu mai vedeam urma aceea de incruntare care persista pe chipul lui de fiecare data cand eram singura. Puteam sa ma consider norocoasa.
   
   "-Amanda?!"
   O voce ma striga in spatele meu, asa ca m'am intors ezitand.
   "-Hayden?" am raspuns, aproape mirata.
   Ce facea el acolo? Ma urmarea?
   Oh, haide; nu te urmareste toata lumea, Amy mi'am zis in gand, zambind.
   "-Ce faci aici?" l'am intrebat, nonsalant.
   Ma privi putin dezorientat si ofta.
   "-Vroiam sa vorbesc ceva cu tine" imi spuse el.
   
   Ne'am asezat pe una din banci. Nu puteam sa nu constat urma de tristete din voce si figura pe care o afisa. De parca lumea era pe sfarsite. Incepea chiar sa ma sperie.
   "-Nu stiu de ce am venit aici" imi spuse Hayden, dupa cateva minute de tacere.
   ..nu ca eu as fi stiut.
   "-M'am certat cu Jane" continua, dupa alte clipe de liniste.
   L'am privit dezorientata. Nu era in relatii tocmai bune cu ea, de cand se despartisera.
   "-Aha..si?!" am spus, cu jumatate de gura.
   Chiar daca imi trecuse toata faza cu el, inca mai aveam momente de ezitare; mai ales atunci cand veneau situatii de genul asta.
   "-Mi'a deschis ochii" spuse el.
   "-Bun..m'ai pierdut de tot" am remarcat, putin agitata.
   
   Nu eram prea sigura de ce avea de gand sa faca; pentru ca si el parea sa ezite. Ma privi pret de cateva secunde, dupa care eu mi'am lasat capul in jos. Eram o lasa. Niciodata nu puteam privi o persoana in ochi mai mult de cateva clipe. Simteam cum inima incepe sa imi bata aproape dureros, in timp ce incercam sa imi dau seama de ce naiba voia sa faca.
   "-Amy.." sopti Hayden, apropiindu'se de mine astfel incat intre fetele noastre sa fie la numai cativa centimetri departare.
   Am inteles ce avea de gand sa faca abia cand buzele lui le gasira pe ale mele, iar corpul meu fu cuprins de un fior pe care bratele din jurul taliei il accelerau.
   Insa dupa lungi minute, care pareau interminabile, un telefon suna undeva in spatele nostru. Ne'am despartit instinctiv, privind in jur; nu era al niciunuia dintre noi.

[Alice Morris]

Superb capitolul Bellyshor Imi place acel flash back, e chiar avantajos sa introduci chestii pe care voiai sa le spui :> Nu prea stiu ce as putea sa comentez, fiindca nu prea e nimic de comentat ) Sunt doar curioasa cu ce o sa se intample in continuare :>
NEXT! \m/

[Rosalie Vivienne Alden]

Scuze ca am ajuns mai tarziu de data asta. X_X
Am citit tot capitolul cap-coada si mi-a placut enorm.
Ca de obicei, ne lasi in suspans. :-W
Abia astept ce urmeaza , so am sa iti cer: Nextul!
Ma bucur ca te dedici ficului in continuare. )
P.S.~ Mi-a placut si titlul capitolului XI ♥♥♥

[Melisse Y. Carter]

Aaa...sunt cam incepatoare, dar sa stii ca am citit prologul si mi se pare foarte interesanta ideea ^^
Voi incepe de maine sa citesc si capitolele
Ai foarte mult talent la scris! Keep going!

[Bell Evans]

1. Capitolul XII – Pain and pride
   
   Hayden ma privi dezorientat; m'am ridicat usor de pe banca, incercand sa il fac sa se simta cat mai putin inconfortabil si am privit in jur. Insa nu mai era nimic care sa dovedeasca prezenta unei alte persoane in imprejurimi.
   Iar acel cantec nu imi sunase chiar deloc cunoscut; foarte ciudat, oricum. Tanarul se ridica si veni pe nesimtite in spatele meu, punandu'mi o mana pe umar. Am tresarit puternic, uitand pret de cateva clipe ca el era cu mine si m'am intors gata sa dau ochii cu criminalul care ma cauta.
   "-Multumesc" spuse el.
   
   Imi multumea? De ce ma rog?!
   Am clatinat usor din cap, iar Hayden zambi.
   "-Acum stiu.." sopti acesta.
   "-Stii ce?!" am remarcat automat.
   Ok, poate ar fi fost mai bine daca imi tineam gura. Hayden insa ma privi pentru o ultima oara, dupa care se indeparta incet, sovaind.
   
   Ramasa singura, am inceput sa analizez situatia; ceva se intamplase. Ceva ciudat. Insa nu aveam idee de cum ar fi trebuit sa ma comport pe viitor. Tot ce stiam era ca acum acel sentiment pe care ma chinuisem sa il ascund atata vreme in adancurile inimii revenise. Acea joaca de copii - cum o numisem la inceput - incepea sa se transforme in ceva profund, ceva ce era menit sa fie interzis.
   
   Ploaia se oprise; mi'am ridicat privirile spre seninul cerului ce gazduia un soare crud de dupa-amiaza, care arunca palpairi slabe asupra orasului cenusiu. Un miros proaspat, de verdeata si flori umede imi invada narile, facandu'ma sa tanjesc dupa acea aroma. Brusc, toata mintea mi se goli de orice furtuna de idei, facandu'ma sa imi doresc sa stau acolo si sa nu mai fac nimic altceva.
   
   Insa cand telefonul imi vibra in buzunar, toata linistea mea sufleteasca disparu. M'am gandit ca poate era mama, sau tata. Insa soarta ma surprindea pentru a mia oara.
   "-Jane?" am intrebat eu, putin dezorientata.
   "-Deci, te iubesc" spuse o voce pitigaiata din celalalt capat al convorbirii. Cunosteam acel ton - cand Jane era in culmea fericirii nu putea scapa de el. Si avand in vedere ca imi cunosteam atat de bine prietena, nu puteam sa nu imi dau seama de putin din ce se intamplase.
   "-Ok.." am raspuns eu, razand.
   "-Trebuie sa ne intalnim sa iti povestesc; sau de fapt, nu, nu! Nu pot sa tac pana cand ne intalnim" imi spuse ea, repede.
   Am tacut, incercand sa imi dau seama ce se intamplase.
   "-Hayden mi'a cerut sa fim din nou impreuna" murmura ea, dupa o clipa de tacere.
   
   Nu era posibil. Hayden abia plecase de langa mine. Hayden abia ma sarutase pe mine!
   "-Cand te'a sunat?" am intrebat eu, cu o voce mica.
   "-Acum 2 minute" sopti Jane, entuziasmata.
   Am incercat din greu sa par fericita pentru ea, insa nu stiu cat de bine mi'a iesit.
   "-Ma bucur mult" am spus, cu o urma de zambet in voce - o urma care era al naibii de falsa.
   "-Stii..ne'am certat dupa-amiaza asta. Si i'am spus niste lucruri oribile. Si..cred ca te'am inclus si pe tine printre ele" murmura ea, dupa cateva minute de liniste.
   
   Aha..deci macar Hayden nu mintise cu privire la asta.
   "-Ce i'ai zis despre mine!?" am chicotit incet.
   Suna atat de fals, incat si eu imi dadeam seama ca nici macar un copil de 5 ani nu m'ar fi crezut.
   "-Amanda, esti ok?" ma intreba ea, cu o usoara ezitare in voce.
   Damn it, isi daduse seama.
   "-Da; sunt putin obosita. Am fost la..cimitir. La Nate, stii tu" am spus eu, cu repeziciune.
   Era buna scuza.
   "-Ah; deci asa. Sa continui. Pai..i'am spus ca poate tu esti mai buna ca mine. Si poate e adevarat, Amy. Iar Hayden a plecat si m'am gandit ca s'a dus la tine sa iti spuna ceva. Asa a fost? A venit la tine?!" continua Jane, de data aceasta ingrijorata.
   Simteam cum lacrimile imi inunda ochii si aluneca pe obraji, insa m'am chinuit sa imi pastrez vocea calma.
   "-Nu a venit" am raspuns hotarata.
   
   Nu am mai fost atenta la ce mi'a spus in continuare; stiu ca am raspuns la un moment dat cu un "Pa!" plin de un fals entuziasm, dupa care am inchis telefonul de tot si l'am bagat in buzunar. Nu intelegeam. Sau mai bine zis, nu voiam sa inteleg. De ce facuse asta?
   Poate ca era beat; sau drogat. Insa am ajuns la concluzia ca incercam sa ma pacalesc sincer. Hayden era perfect constient cand facuse asta. Insa nu imi dadeam seama de ce se dusese la Jane dupa si ii spusese ca o vrea inapoi. De ce mai venise la mine? De ce se folosise de mine? Pentru ca asta facuse.
   
   Eram nervoasa; si mai mult decat nervoasa, eram dezamagita. Pentru ca nu ma asteptasem din partea lui sa se comporte asa. M'am ridicat de pe banca uda si am iesit din acel parc. Simteam nevoia sa ma indepartez..sa fug de acel loc.
   Iar cand niste pasi s'au auzit in spatele meu, m'am intors la fel de speriata ca in fiecare caz cand cineva ma urmarea.
   "-Landon?" am mormait; eram prea prost-dispusa.
   Insa expresia lui ma facu sa ma gandesc la alte lucruri.
   "-Hey, Amy" murmura el, cu o urma de zambet.
   
   Simteam nevoia sa ii spun ce se intamplase. In cele din urma, la asta era bun un prieten, nu? Sa te sfatuiasca..sa iti spuna ce ai facut gresit. Iar faptul ca era baiat imi dadea un plus de curaj sa ii povestesc tot ce se intamplase.
   "-Ai un minut?" l'am intrebat eu, brusc.
   Wow..capatasem curaj.
   "-Sigur" imi raspunse el, cu o voce hotarata.
   
   Ne'am intors in micul parc si ne'am asezat pe aceeasi banca; iar in urmatoarele cateva minute i'am spus tot ce se intamplase. Imi zambi, lucru ce ma facu sa devin si mai confuza.
   "-E in regula; ma bucur ca mi'ai zis" imi spuse Landon.
   Am zambit si eu, drept raspuns.
   "-Hayden era confuz, cred; faptul ca Jane i'a zis ca exista posibilitatea ca tu sa fi mai buna decat ea l'a facut curios, cred eu. Si a vrut sa incerce. Probabil ca nu i'ai trezit niciun sentiment in momentul in care.."
   Se opri si clatina usor din cap.
   "-Imi pare rau" murmura el.
   "-E in regula" i'am raspuns aproape imediat.
   Ma simteam mai bine acum, ca ii spusesem.
   "-Ce zici de o ciocolata calda?" ma intreba el dupa cateva clipe de tacere.
   Am aprobat usor din cap, privindu'l cu blandete; avea un suflet mult prea bun. Nu stiu cum reusise sa ma urasca la inceput. Pentru ca in inima lui nu era loc de ura..