<![CDATA[Darkmark RPG Forum - Padurea lui Dean]]> https://www.darkmark.ro/ Sat, 16 May 2026 15:58:13 +0000 MyBB <![CDATA[change who you are]]> https://www.darkmark.ro/t-change-who-you-are Fri, 22 Feb 2013 19:54:08 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-change-who-you-are Change who you are
[Image: tumblr_mfyv83QHOF1rsz77yo8_250_zpse97ba524.gif] [Image: tumblr_mfyv83QHOF1rsz77yo5_250_zps498ef838.gif]
me and klaus
  • Lexie se sprijini de copacul din stânga ei, înfăşurând fularul moale în jurul gâtului său alb şi subţire. Aer era extrem de rece şi de proaspăt, lucru care îi încânta nările, făcându-i gâtul şi esofagul să suspine de plăcere.
    Lexie se simţea mai bine ca niciodată, deşi nu avea niciun motiv pentru această stare. Dimpotrivă, avea destul de multe motive să fie cu moralul la pământ. Pierduse lupta căreia îşi dedicase fiecare moment liber al vieţii sale în ultimele luni, şi, în loc să fie dezamăgită de sine, era extrem de uşurată. Se simţea mulţumită de ceea ce făcuse pentru că începuse să înveţe cum să îşi controleze gândurile şi mintea care îi era încă extrem de răvăşită. Avea nevoie de o gândire mai sănătoasă şi de o stare de mulţumire de sine pentru binele ei.
    Nu putea renunţa, însă, la majoritatea obiceiurilor sale. Nu reuşea să controleze faptul că gândea prea mult fiecare situaţie şi faptul că se gândea mai mult la persoanele dragi ei decât la ea însăşi. Totuşi, începea să se simtă mai bine.
    Tresări brusc. Aproape că uitase că se afla în mijlocul pădurii. Toată această reorientare a gândurilor necesita toată atenţia pe care o putea produce Lexie, lucru care o făcea să fie uşor absentă.
    Se întoarse, privind copacii din spatele lui.
    'E cineva?' întrebă, suspicioasă.
]]> Change who you are
[Image: tumblr_mfyv83QHOF1rsz77yo8_250_zpse97ba524.gif] [Image: tumblr_mfyv83QHOF1rsz77yo5_250_zps498ef838.gif]
me and klaus
  • Lexie se sprijini de copacul din stânga ei, înfăşurând fularul moale în jurul gâtului său alb şi subţire. Aer era extrem de rece şi de proaspăt, lucru care îi încânta nările, făcându-i gâtul şi esofagul să suspine de plăcere.
    Lexie se simţea mai bine ca niciodată, deşi nu avea niciun motiv pentru această stare. Dimpotrivă, avea destul de multe motive să fie cu moralul la pământ. Pierduse lupta căreia îşi dedicase fiecare moment liber al vieţii sale în ultimele luni, şi, în loc să fie dezamăgită de sine, era extrem de uşurată. Se simţea mulţumită de ceea ce făcuse pentru că începuse să înveţe cum să îşi controleze gândurile şi mintea care îi era încă extrem de răvăşită. Avea nevoie de o gândire mai sănătoasă şi de o stare de mulţumire de sine pentru binele ei.
    Nu putea renunţa, însă, la majoritatea obiceiurilor sale. Nu reuşea să controleze faptul că gândea prea mult fiecare situaţie şi faptul că se gândea mai mult la persoanele dragi ei decât la ea însăşi. Totuşi, începea să se simtă mai bine.
    Tresări brusc. Aproape că uitase că se afla în mijlocul pădurii. Toată această reorientare a gândurilor necesita toată atenţia pe care o putea produce Lexie, lucru care o făcea să fie uşor absentă.
    Se întoarse, privind copacii din spatele lui.
    'E cineva?' întrebă, suspicioasă.
]]> <![CDATA[the trace of another life]]> https://www.darkmark.ro/t-the-trace-of-another-life Sun, 03 Feb 2013 20:51:27 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-the-trace-of-another-life me and Wanda
[Image: tumblr_mgbqezkj0G1qdp8bxo3_250_zps52706a79.gif] [Image: tumblr_mgbqezkj0G1qdp8bxo2_250_zpsb21ffd85.gif]
  • Lexie îşi socase o săgeată din tolbă şi o potrivi pe arc, privind atent căprioara. O avea. O ţintea drept în inimă şi nu reuşea să se convingă să lasă săgeata de vânătoare să o împungă.
    Inspiră adânc, încercând să ia o decizie şi îşi încordă coarda arcului, lăsând săgeata să străbată aerul, până când ajunse imediat lângă copita căprioarei, unde se adânci în pămânul tare.
    Căprioara o luă la goană speriată şi Lexie lăsă arcul pe jos. Nu reuşea să vâneze. Nu o lăsa inima să omoare suflete inocente doar ca să mănânce ea. Şi totuşi, cum naiba se aştepta să supravieţuiască în pădure dacă nu o făcea?
    Când avea să înţeleagă că asta era nenorocita lege a naturii? Omori sau eşti omorât. În cazul ăsta, nu avea de ales. Trebuia să se ţină în viaţă.
    Acelaşi discurs moralizator pe care îl avusese din oră în oră întreaga zi. De dimineaţă începuse să îşi facă curaj şi, de fiecare dată când un animal îi ieşea în cale era incapabilă să tragă lovitura.
    Lexie îşi culese arcul şi săgeţile de pe jos, agăţându-le pe după cât, pe umăr. Oftă. Acum trebuia să găsească alt animal. Perfect.
    Înaintă prin pădurea deasă, hotărâtă să traverseze luminişul din care căprioara tocmai fugise.
]]> me and Wanda
[Image: tumblr_mgbqezkj0G1qdp8bxo3_250_zps52706a79.gif] [Image: tumblr_mgbqezkj0G1qdp8bxo2_250_zpsb21ffd85.gif]
  • Lexie îşi socase o săgeată din tolbă şi o potrivi pe arc, privind atent căprioara. O avea. O ţintea drept în inimă şi nu reuşea să se convingă să lasă săgeata de vânătoare să o împungă.
    Inspiră adânc, încercând să ia o decizie şi îşi încordă coarda arcului, lăsând săgeata să străbată aerul, până când ajunse imediat lângă copita căprioarei, unde se adânci în pămânul tare.
    Căprioara o luă la goană speriată şi Lexie lăsă arcul pe jos. Nu reuşea să vâneze. Nu o lăsa inima să omoare suflete inocente doar ca să mănânce ea. Şi totuşi, cum naiba se aştepta să supravieţuiască în pădure dacă nu o făcea?
    Când avea să înţeleagă că asta era nenorocita lege a naturii? Omori sau eşti omorât. În cazul ăsta, nu avea de ales. Trebuia să se ţină în viaţă.
    Acelaşi discurs moralizator pe care îl avusese din oră în oră întreaga zi. De dimineaţă începuse să îşi facă curaj şi, de fiecare dată când un animal îi ieşea în cale era incapabilă să tragă lovitura.
    Lexie îşi culese arcul şi săgeţile de pe jos, agăţându-le pe după cât, pe umăr. Oftă. Acum trebuia să găsească alt animal. Perfect.
    Înaintă prin pădurea deasă, hotărâtă să traverseze luminişul din care căprioara tocmai fugise.
]]> <![CDATA[The vast compass of the ocean]]> https://www.darkmark.ro/t-the-vast-compass-of-the-ocean Tue, 22 Jan 2013 20:10:29 +0000 Melanie K. Gulden]]> https://www.darkmark.ro/t-the-vast-compass-of-the-ocean Melanie&James
[Image: tumblr_m7c0rol4DL1ql5qkqo1_500_zpscdd76e41.gif]
Men go abroad to wonder at the heights of mountains,
at the huge waves of the sea, at the long courses of the rivers,
at the vast compass of the ocean, at the circular motions of the stars,
and they pass by themselves without
wondering.

  • Melanie tăie în bucăţele un măr prin mişcări scurte şi precise, apoi îşi şterse mâinile de prosopul de bucătărie. Îşi aranjă florile proaspăt primite de la mama ei într-o vază pe care o lăsă pe pervaz.
    Casa ei de acum nu semăna deloc cu cea în care fusese crescută, însă o reprezenta de un milion de ori mai mult. Casa Marciei era vastă, plină de perdele, covoare, mobiliere, biblioteci şi candelabre scumpe. Casa lui Melanie era mică, pe un singur nivel, din lemn, conţinând doar o baie, o bucătărie, două dormitoare şi o cameră de zi. Era suficient de mare pentru a mai găzdui o persoană în afara ei, însă suficient de mică pentru a fii mascată de frumoşii copaci din Pădurea lui Dean.

    Ieşi din bucătărie şi intră în camera ei, închizând uşa cu un zgomot surd. Îşi aşeză farfuria cu mărul pe pat, trântindu-se lângă, aranjându-şi rochia sub ea. Obişnuia să poarte rochii şi robe lungi în public, deşi singurul lucru pe care îl schimba în casă era faptul că le alegea mai simple, mai negre şi mai largi. Rochia aceasta îi aluneca uşor pe umeri, dezgolindu-i pielea albă, făcută dintr-un material subţire, dar rezistent, de culoare neagră. Melanie ura frigul, aşa că mica ei căsuţă era extrem de călduroasă.

    Îşi deschise cartea de biologie şi se lăsă pe spate cu un zâmbet mulţumit, aducându-şi bucata de măr la gură.
    Ceea ce o întrerupse fură câteva bufnituri dure în lemnul uşii de la intrare.
]]> Melanie&James
[Image: tumblr_m7c0rol4DL1ql5qkqo1_500_zpscdd76e41.gif]
Men go abroad to wonder at the heights of mountains,
at the huge waves of the sea, at the long courses of the rivers,
at the vast compass of the ocean, at the circular motions of the stars,
and they pass by themselves without
wondering.

  • Melanie tăie în bucăţele un măr prin mişcări scurte şi precise, apoi îşi şterse mâinile de prosopul de bucătărie. Îşi aranjă florile proaspăt primite de la mama ei într-o vază pe care o lăsă pe pervaz.
    Casa ei de acum nu semăna deloc cu cea în care fusese crescută, însă o reprezenta de un milion de ori mai mult. Casa Marciei era vastă, plină de perdele, covoare, mobiliere, biblioteci şi candelabre scumpe. Casa lui Melanie era mică, pe un singur nivel, din lemn, conţinând doar o baie, o bucătărie, două dormitoare şi o cameră de zi. Era suficient de mare pentru a mai găzdui o persoană în afara ei, însă suficient de mică pentru a fii mascată de frumoşii copaci din Pădurea lui Dean.

    Ieşi din bucătărie şi intră în camera ei, închizând uşa cu un zgomot surd. Îşi aşeză farfuria cu mărul pe pat, trântindu-se lângă, aranjându-şi rochia sub ea. Obişnuia să poarte rochii şi robe lungi în public, deşi singurul lucru pe care îl schimba în casă era faptul că le alegea mai simple, mai negre şi mai largi. Rochia aceasta îi aluneca uşor pe umeri, dezgolindu-i pielea albă, făcută dintr-un material subţire, dar rezistent, de culoare neagră. Melanie ura frigul, aşa că mica ei căsuţă era extrem de călduroasă.

    Îşi deschise cartea de biologie şi se lăsă pe spate cu un zâmbet mulţumit, aducându-şi bucata de măr la gură.
    Ceea ce o întrerupse fură câteva bufnituri dure în lemnul uşii de la intrare.
]]> <![CDATA[In your hour of need]]> https://www.darkmark.ro/t-in-your-hour-of-need Fri, 18 Jan 2013 19:43:22 +0000 Dawn Snow]]> https://www.darkmark.ro/t-in-your-hour-of-need Do you breathe the name of your saviour
in your hour of need?
[Image: 2ur83rp.gif][Image: tumblr_mgti6i14sU1rbdtn0o4_r3_250.gif]
-Klaus&Dawn-

  • Acum realiza ca avusese tot dreptul de a se plange cand era copil si cazuse in curtea din spate a casei. Reusise cumva sa-si sparga buza si se vaitase ca o piticanie ce era, gandind scenarii sumbre la adresa surorii sale care se distra copios. Ce ar fi dat ca acum sa aiba doar buza sparta... Taietura din brat, desi nu era deloc mare schepsis, o ustura al naibii. In schimb, Dawn era destul de ok. Putin socata de ceea ce tocmai se intamplase si nervoasa pe ea insasi pentru ca isi scapase bagheta. Atacata in propria ei casa. Asta da scenariu demn de stirile Incuiate!

    Nu prea avusese chef de multe lucruri in ziua respectiva. Ajunsese devreme de la Sanctuar si era ferm hotarata sa-si faca o cafea, apoi sa se relaxeze cu o lectura sanatoasa. Pana la partea cu cafeaua, lucrurile mersesera ok. Insa cand Dawn isi luase cana si mergea pe hol, din bucatarie spre sufragerie, usa de la intrare se deschisese. Nu, nu se deschisese. Fusese mai degraba spulberata. Ceea ce o trimisese pe Dawn pe podea, realizand ca scapase cana in momentul in care auzise impactul si sunetul definit al cioburilor zanganind pe podea. Barbatul care sarise in interiorul holului ei era cat se poate de matahalos. De ce sparsese si geamul, asta era ceva ce Dawn nu intelegea. Isi scosese bagheta si se pregatise sa se apere, insa nu reusise prea multe. Holul ei devenise in curand un dezastru. Scapase bagheta chiar inainte de a Disparea.

    Aparuse in singurul loc care ii venise in minte. Padurea lui Dean. Se rezema de un copac, cu ochii inca mari din cauza socului. Nici macar nu stiuse cand se lovise sau cand se taiase. Nu avea nicio scuza.
]]> Do you breathe the name of your saviour
in your hour of need?
[Image: 2ur83rp.gif][Image: tumblr_mgti6i14sU1rbdtn0o4_r3_250.gif]
-Klaus&Dawn-

  • Acum realiza ca avusese tot dreptul de a se plange cand era copil si cazuse in curtea din spate a casei. Reusise cumva sa-si sparga buza si se vaitase ca o piticanie ce era, gandind scenarii sumbre la adresa surorii sale care se distra copios. Ce ar fi dat ca acum sa aiba doar buza sparta... Taietura din brat, desi nu era deloc mare schepsis, o ustura al naibii. In schimb, Dawn era destul de ok. Putin socata de ceea ce tocmai se intamplase si nervoasa pe ea insasi pentru ca isi scapase bagheta. Atacata in propria ei casa. Asta da scenariu demn de stirile Incuiate!

    Nu prea avusese chef de multe lucruri in ziua respectiva. Ajunsese devreme de la Sanctuar si era ferm hotarata sa-si faca o cafea, apoi sa se relaxeze cu o lectura sanatoasa. Pana la partea cu cafeaua, lucrurile mersesera ok. Insa cand Dawn isi luase cana si mergea pe hol, din bucatarie spre sufragerie, usa de la intrare se deschisese. Nu, nu se deschisese. Fusese mai degraba spulberata. Ceea ce o trimisese pe Dawn pe podea, realizand ca scapase cana in momentul in care auzise impactul si sunetul definit al cioburilor zanganind pe podea. Barbatul care sarise in interiorul holului ei era cat se poate de matahalos. De ce sparsese si geamul, asta era ceva ce Dawn nu intelegea. Isi scosese bagheta si se pregatise sa se apere, insa nu reusise prea multe. Holul ei devenise in curand un dezastru. Scapase bagheta chiar inainte de a Disparea.

    Aparuse in singurul loc care ii venise in minte. Padurea lui Dean. Se rezema de un copac, cu ochii inca mari din cauza socului. Nici macar nu stiuse cand se lovise sau cand se taiase. Nu avea nicio scuza.
]]> <![CDATA[Now we can't be lovers, we aren't even friends.]]> https://www.darkmark.ro/t-now-we-can-t-be-lovers-we-aren-t-even-friends Sun, 13 Jan 2013 18:26:07 +0000 Marc Lupin d'Verin]]> https://www.darkmark.ro/t-now-we-can-t-be-lovers-we-aren-t-even-friends [Image: tumblr_lwi27bL2Ne1r6oq7xo9_250.jpg][Image: tumblr_mgk24oGCKq1rkoiqyo8_250.png][Image: tumblr_lwi27bL2Ne1r6oq7xo4_250.jpg]
[Image: tumblr_mgk24oGCKq1rkoiqyo4_250.png][Image: tumblr_lwi27bL2Ne1r6oq7xo8_250.jpg][Image: tumblr_mgk24oGCKq1rkoiqyo9_250.png]
You know you need me, and I want you.
  • Se uită la Kath, la fel de rece şi fără expresie ca mereu, când aceasta se agăţase de braţul său. Trebuiau să apară şi să dispară în acelaşi loc, fie că voiau, fie că nu. Îşi închide ochim gândindu-se la Pădurea lui Dean, şi la locul acela în care îl ducea mereu unchiul său, unde nu a mai fost de atât de mult timp încât i se părea o eternitate. Dispare, iar în secunda următoare se afla la marginea părdurii. Zâmbi, pentru că locul era la fel. Îi dă drumul la braţ lui Kathh şi se duce cinci metri mai încolo. Îşi scoate bagheta, lăsând bagajul lângă el, şi începe să rostească vrăji peste vrăji, făcând cortul să se instaleze singur şi masa se mpri singură, pe ea aşezându-se mâncarea pe care au luat-o din bucătărie, şi, sau, a făcut-o Kath pentru că Marc avea alte idei despre cum se face mâncare.
    Se gândi că, până la urmă, a fost o idee extrem de bună să nu o lase să plece singură. Pentru că, în primul rând, stătea singură aici, fiind că a întârzia special ca să vadă dacă ar mai fi venit cineva şi apoi ar fi fost extrem de amuzant să o vadă venind înapoi, singură, după două ore, încercând să se demoralizeze şi mai tare. Se întoarce către ea, având aceiaşi faţă inexpresivă, întrebându-se unde, adică în ce bagaj, îşi pusese chitara, pentru că aea chef să cânte.
]]> [Image: tumblr_lwi27bL2Ne1r6oq7xo9_250.jpg][Image: tumblr_mgk24oGCKq1rkoiqyo8_250.png][Image: tumblr_lwi27bL2Ne1r6oq7xo4_250.jpg]
[Image: tumblr_mgk24oGCKq1rkoiqyo4_250.png][Image: tumblr_lwi27bL2Ne1r6oq7xo8_250.jpg][Image: tumblr_mgk24oGCKq1rkoiqyo9_250.png]
You know you need me, and I want you.
  • Se uită la Kath, la fel de rece şi fără expresie ca mereu, când aceasta se agăţase de braţul său. Trebuiau să apară şi să dispară în acelaşi loc, fie că voiau, fie că nu. Îşi închide ochim gândindu-se la Pădurea lui Dean, şi la locul acela în care îl ducea mereu unchiul său, unde nu a mai fost de atât de mult timp încât i se părea o eternitate. Dispare, iar în secunda următoare se afla la marginea părdurii. Zâmbi, pentru că locul era la fel. Îi dă drumul la braţ lui Kathh şi se duce cinci metri mai încolo. Îşi scoate bagheta, lăsând bagajul lângă el, şi începe să rostească vrăji peste vrăji, făcând cortul să se instaleze singur şi masa se mpri singură, pe ea aşezându-se mâncarea pe care au luat-o din bucătărie, şi, sau, a făcut-o Kath pentru că Marc avea alte idei despre cum se face mâncare.
    Se gândi că, până la urmă, a fost o idee extrem de bună să nu o lase să plece singură. Pentru că, în primul rând, stătea singură aici, fiind că a întârzia special ca să vadă dacă ar mai fi venit cineva şi apoi ar fi fost extrem de amuzant să o vadă venind înapoi, singură, după două ore, încercând să se demoralizeze şi mai tare. Se întoarce către ea, având aceiaşi faţă inexpresivă, întrebându-se unde, adică în ce bagaj, îşi pusese chitara, pentru că aea chef să cânte.
]]> <![CDATA[Save me from your beauty]]> https://www.darkmark.ro/t-save-me-from-your-beauty Fri, 28 Dec 2012 21:06:11 +0000 Jimmy B. Tenevi]]> https://www.darkmark.ro/t-save-me-from-your-beauty
Asta chiar era dragut, nu reusise bine sa se acomodeze in oras ca avea si probleme. Nu ca s-ar fi plins de asta, doar ca nu era corect, de ce dintre toti noi ventii el trebuia sa se rataceasca prin paduri. De fapt nu se ratacise, dar nici nu planificase o excursie aici, la ora unsprezece noaptea. Totul ar fi fost minunat, doar ca era un ger de crapau pietrele, iar vintul nu contenea sa bata si ii infoia parul, zapada batea rece drept in fata si nici nu avea idee in ce parte sa o apuce. Vijelia nu era tocmai cel mai placut capriciu al vremii, mai ales ca nu se vedeau prea multe. Nici o data nu fusese atit de neajutorat. Incheiase geaca si se simti mult mai bine.

Habar nu avusese cum a ajuns in padure nu efectuase disparitia sau ceva de genul, doar il atinsese pe un baiat cind iesi din metroul Incuiatilor, apoi se gasise intins pe jos si nevoit sa se culeaga pe de stratul de nea. Se ridicase zapada la citiva metri in aer, parca era vie sub stapinirea vintului. Se onduia usor pe aripile gerului, desena diferite uzoare de iarma in aer. Se uita ca vrajit la acela tablou, si intinse mina parca sa-l atinga, sa simta cum zapada deseneaza pe mina sa, dar brusc totul se opri. Zapada cazuse inerta la pamint dupa si vintul parca disparuse. Era imposibil ca astea sa se intimple, se prevedea ca o sa fie asa mult timp, dar natura schimbase planurile mult prea repede si nenatural. Poate ca acea frumusete nu era demna de ochii simplisti si privirea superficiala a unui simplu muritor sau el era cauza acesuit dezechilibru. Nu auzise de schimbarea vremii cu o singura intindere da mina, asa ca prefera sa creada in minuni.

Isi scutura gulerul si pantalonii dupa care se uita in jur. Pustiu, era si de asteptat, nici o urma inafara de ale lui abia vizibile, nici un sunet, doar trosnetul crengilor sub greutatea fulgilor asezati pe ele si un urlet de lup in departare, urlet abia sesizabil, dar persistent. Nu era luna, dar zapada facea o atmosfera mai luminoasa si parca aerul avea culoare singerie. Un urlet de durere, disperare si regrete, dar plin de forta.]]>
Asta chiar era dragut, nu reusise bine sa se acomodeze in oras ca avea si probleme. Nu ca s-ar fi plins de asta, doar ca nu era corect, de ce dintre toti noi ventii el trebuia sa se rataceasca prin paduri. De fapt nu se ratacise, dar nici nu planificase o excursie aici, la ora unsprezece noaptea. Totul ar fi fost minunat, doar ca era un ger de crapau pietrele, iar vintul nu contenea sa bata si ii infoia parul, zapada batea rece drept in fata si nici nu avea idee in ce parte sa o apuce. Vijelia nu era tocmai cel mai placut capriciu al vremii, mai ales ca nu se vedeau prea multe. Nici o data nu fusese atit de neajutorat. Incheiase geaca si se simti mult mai bine.

Habar nu avusese cum a ajuns in padure nu efectuase disparitia sau ceva de genul, doar il atinsese pe un baiat cind iesi din metroul Incuiatilor, apoi se gasise intins pe jos si nevoit sa se culeaga pe de stratul de nea. Se ridicase zapada la citiva metri in aer, parca era vie sub stapinirea vintului. Se onduia usor pe aripile gerului, desena diferite uzoare de iarma in aer. Se uita ca vrajit la acela tablou, si intinse mina parca sa-l atinga, sa simta cum zapada deseneaza pe mina sa, dar brusc totul se opri. Zapada cazuse inerta la pamint dupa si vintul parca disparuse. Era imposibil ca astea sa se intimple, se prevedea ca o sa fie asa mult timp, dar natura schimbase planurile mult prea repede si nenatural. Poate ca acea frumusete nu era demna de ochii simplisti si privirea superficiala a unui simplu muritor sau el era cauza acesuit dezechilibru. Nu auzise de schimbarea vremii cu o singura intindere da mina, asa ca prefera sa creada in minuni.

Isi scutura gulerul si pantalonii dupa care se uita in jur. Pustiu, era si de asteptat, nici o urma inafara de ale lui abia vizibile, nici un sunet, doar trosnetul crengilor sub greutatea fulgilor asezati pe ele si un urlet de lup in departare, urlet abia sesizabil, dar persistent. Nu era luna, dar zapada facea o atmosfera mai luminoasa si parca aerul avea culoare singerie. Un urlet de durere, disperare si regrete, dar plin de forta.]]> <![CDATA[Beauty and the beast]]> https://www.darkmark.ro/t-beauty-and-the-beast Fri, 16 Nov 2012 09:36:18 +0000 Klaus Lovel]]> https://www.darkmark.ro/t-beauty-and-the-beast
  • Privi in sus la cerul car era innorat, seara se lasase destul de repede peste tinut. Vantul adia usor, insa se simtea racoarea lui cum iti acapareaza fiecare particica a corpului, sau cel putin asta simtea Klaus. Isi baga mainile in buzunare si scoase de acolo o tigara, o aprinse cu ajutorul baghetei si lua cateva guri apoi scoase fum colorat. Ii placeau acele tigari care scoteau fumul colorat, le facea sa para mai putin toxice decat erau. Se plimba agale prin padure, de unul singur.

    Desigur ca il putea aduce pe Diablo cu el, insa renunta la idee imediat cand il vazu intins pe canapea si dormind bustean. Ar fi vrut si el sa aiba nopti asa linistite, insa prea multe probleme duceau la insomnii. Isi arunca tigara cat colo dupa ce o termina si o stinse, se intoarse brusc si se izbi de cineva. Observa ca darama persoana de care se lovise, insa nici nu se uita la ea. Ii intinse doar mana si spuse:
    - Lasa-ma sa te ajut.

    Deobicei nu era asa gentleman, insa daca era vina lui nici nu mai statuse pe ganduri sa nu ajute tanara care cazuse pe jos. Mostenise asta de la tatal lui care mereu il invatase sa se poarte cu doamnele si toate acele chestii de care ii se facea greata, insa se resemnase.
]]>
  • Privi in sus la cerul car era innorat, seara se lasase destul de repede peste tinut. Vantul adia usor, insa se simtea racoarea lui cum iti acapareaza fiecare particica a corpului, sau cel putin asta simtea Klaus. Isi baga mainile in buzunare si scoase de acolo o tigara, o aprinse cu ajutorul baghetei si lua cateva guri apoi scoase fum colorat. Ii placeau acele tigari care scoteau fumul colorat, le facea sa para mai putin toxice decat erau. Se plimba agale prin padure, de unul singur.

    Desigur ca il putea aduce pe Diablo cu el, insa renunta la idee imediat cand il vazu intins pe canapea si dormind bustean. Ar fi vrut si el sa aiba nopti asa linistite, insa prea multe probleme duceau la insomnii. Isi arunca tigara cat colo dupa ce o termina si o stinse, se intoarse brusc si se izbi de cineva. Observa ca darama persoana de care se lovise, insa nici nu se uita la ea. Ii intinse doar mana si spuse:
    - Lasa-ma sa te ajut.

    Deobicei nu era asa gentleman, insa daca era vina lui nici nu mai statuse pe ganduri sa nu ajute tanara care cazuse pe jos. Mostenise asta de la tatal lui care mereu il invatase sa se poarte cu doamnele si toate acele chestii de care ii se facea greata, insa se resemnase.
]]> <![CDATA[the reunion]]> https://www.darkmark.ro/t-the-reunion Sat, 10 Nov 2012 11:55:52 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-the-reunion
  • OOC : Me and Kurt

    BIC :

    Lexie încercă să îşi ţină în frâu toate sentimentele care o podidiseră în momentul în care văzuse numele de pe spatele plicului îngălbenit. Dormitorul ei răvăşit din Pivniţă era acum culcuşul unei bufniţe arămii, cu pene lungi şi frumoase, bine îngrijite.
    Lexie nu mai putu să îşi încape în piele de fericire când auzi că s-a întors Kurt. Brusc, nu mai era singură.

    Avea pe cineva cu care să vorbească deschis, căruia să îi împărtăşească trădarea lui Ivy, schimbarea identităţii sale şi tot ceea ce urmase după.
    Viperina inspiră adânc aer în piept, apoi îl dădu afară. Trebua să plece. Era timpul.
    Se simţea destul de emoţionată. Nu ştia cu ce fel de om avea să se întâlnească. Nu ştia dacă avea să îl întâlnească pe acelaşi Kurt, care ţinea la ea la fel de mult cum ţinea ea la el.

    Cu toate astea, singurul lucru la care se putea gândi era că prietenul ei cel mai bun se întoarse dintr-o călătorie lungă, despre care ea nici nu visa să primească detalii.
    Ieşi din castel, apoi de pe domenii, mişcându-se repde, dar lin. Imediat ce depăşise bariera domeniilor, femeia Dispăru.
    Apăru în luminişul din Pădurea lui Dean despre care Kurt îi scrisese şi se aşeză pe o butucă, aşteptând.
    • ]]>
  • OOC : Me and Kurt

    BIC :

    Lexie încercă să îşi ţină în frâu toate sentimentele care o podidiseră în momentul în care văzuse numele de pe spatele plicului îngălbenit. Dormitorul ei răvăşit din Pivniţă era acum culcuşul unei bufniţe arămii, cu pene lungi şi frumoase, bine îngrijite.
    Lexie nu mai putu să îşi încape în piele de fericire când auzi că s-a întors Kurt. Brusc, nu mai era singură.

    Avea pe cineva cu care să vorbească deschis, căruia să îi împărtăşească trădarea lui Ivy, schimbarea identităţii sale şi tot ceea ce urmase după.
    Viperina inspiră adânc aer în piept, apoi îl dădu afară. Trebua să plece. Era timpul.
    Se simţea destul de emoţionată. Nu ştia cu ce fel de om avea să se întâlnească. Nu ştia dacă avea să îl întâlnească pe acelaşi Kurt, care ţinea la ea la fel de mult cum ţinea ea la el.

    Cu toate astea, singurul lucru la care se putea gândi era că prietenul ei cel mai bun se întoarse dintr-o călătorie lungă, despre care ea nici nu visa să primească detalii.
    Ieşi din castel, apoi de pe domenii, mişcându-se repde, dar lin. Imediat ce depăşise bariera domeniilor, femeia Dispăru.
    Apăru în luminişul din Pădurea lui Dean despre care Kurt îi scrisese şi se aşeză pe o butucă, aşteptând.
    • ]]>         <![CDATA[Who cares about me?!]]> https://www.darkmark.ro/t-who-cares-about-me Sun, 14 Oct 2012 18:49:51 +0000 Oswin A. Cameron]]> https://www.darkmark.ro/t-who-cares-about-me
    Who cares about me?!
    [Image: tumblr_mbw8ucpemG1qmlfq8o1_500_large.jpg]
    Jack &&& Zoey

    • Undeva in departare, printre trunchiurile copacilor, o silueta sibtire isi facuse de mult timp un obicei de a pierde timpul. Uneori picta, alte ori citea sau pur si simplu stea lipita cu spatele de un copac ascultand muzica din mp3. Dar nu si de data asta. Era mult prea ocupata cu meditatul cu toate ca in brate avea un caiet cu copertile colorate in negru de un marker.

      Daca ar fi trebuit sa se descrie, rabdarea si starea de liniste s-ar fi numarat printre ultimele. Zoey era in general o fire plina de viata, cu o energie peste limita permisa. Melancolia toamnei o cuprinse astfel incat sa o tina in padure cat mai mult timp posibil.

      Isi cobora privirea de pe cerul colorat in nuante de mov, roz, bleu si rosu catre caiet. Nu scrisese prea multe deoarece nu avea ce sa scrie. Isi mai chinui putin imaginatia astfel incat sa incheie si ce-a de-a doua pagina iar la final se semnase artistic dar intr-un mod elegant. Lasandu-l deschis, isi trase mai aproape genunchii si isi sprijini coatele de acestia, privirea zburandu-i din nou spre intalnul cerului.
      Daca ar fi trebuit sa raspunda la intrebarea "Cum ai ajuns aici?" ar fi raspuns simplu "Pe jos!" desi nu era decat pe jumatate adevarat. Mai importanta i se parea "De ce ai venit" insa acesta nu erau altceva decat detalii; Intrebari pentru care nu avea sa se sinchiseasca sa gaseasca un raspuns logic, oricat de imposibil ar fi parut adevarul.
    ]]>
    Who cares about me?!
    [Image: tumblr_mbw8ucpemG1qmlfq8o1_500_large.jpg]
    Jack &&& Zoey

    • Undeva in departare, printre trunchiurile copacilor, o silueta sibtire isi facuse de mult timp un obicei de a pierde timpul. Uneori picta, alte ori citea sau pur si simplu stea lipita cu spatele de un copac ascultand muzica din mp3. Dar nu si de data asta. Era mult prea ocupata cu meditatul cu toate ca in brate avea un caiet cu copertile colorate in negru de un marker.

      Daca ar fi trebuit sa se descrie, rabdarea si starea de liniste s-ar fi numarat printre ultimele. Zoey era in general o fire plina de viata, cu o energie peste limita permisa. Melancolia toamnei o cuprinse astfel incat sa o tina in padure cat mai mult timp posibil.

      Isi cobora privirea de pe cerul colorat in nuante de mov, roz, bleu si rosu catre caiet. Nu scrisese prea multe deoarece nu avea ce sa scrie. Isi mai chinui putin imaginatia astfel incat sa incheie si ce-a de-a doua pagina iar la final se semnase artistic dar intr-un mod elegant. Lasandu-l deschis, isi trase mai aproape genunchii si isi sprijini coatele de acestia, privirea zburandu-i din nou spre intalnul cerului.
      Daca ar fi trebuit sa raspunda la intrebarea "Cum ai ajuns aici?" ar fi raspuns simplu "Pe jos!" desi nu era decat pe jumatate adevarat. Mai importanta i se parea "De ce ai venit" insa acesta nu erau altceva decat detalii; Intrebari pentru care nu avea sa se sinchiseasca sa gaseasca un raspuns logic, oricat de imposibil ar fi parut adevarul.
    ]]>         <![CDATA[lost in words and funny stories]]> https://www.darkmark.ro/t-lost-in-words-and-funny-stories Mon, 01 Oct 2012 16:52:58 +0000 Ian Richter]]> https://www.darkmark.ro/t-lost-in-words-and-funny-stories Julieta&Jack
    lost in words and funny stories

    • Jack se aşeză pe trunchiul unui copac răsturnat, privind curios în jur. Era pentru prima oară când venea în Pădurea lui Dean, după ce auzise timp de şapte ani cât de frumos era. Acum, în afară de cântecul încântător al păsărilor, peisajul i se părea incredibil de sec. Erau doar ... copaci. Drepţi sau aplecaţi, tăiaţi sau răsturnaţi, cu frunze sau fără sau cu feţe parcă sculptate. Era vegetaţie şi multe multe furnici. Nu vedea acea frumuseţe extraordinară nicăieri.
      Se hotărî că urma să petreacă ceva timp acolo. Era ca un unguent pe sufletul lui să aibă parte de puţină linişte în tot acel du-te-vino al vieţii lui. Părinţii îl băteau la cap să înceapă să facă bani ; mama lui era foarte dezamăgită că ea nu era invitată la balurile interesante pentru a putea să se laude cu banii pe care îi face fiul ei ; nu-i era aproape de niciun ajutor lui Lexie pentru a o ajuta să-şi rezolve problemele ; şi pe lângă toate astea, tatăl lui îl critica într-una.
      Merita şi Jack un moment de linişte, unde să poată să se gândească ce avea să facă pentru prima dată. Viitorul era un concept aşa de stupid. Nu-l poţi ghici niciodată şi viitorul nu ţine cont de niciun plan de-al tău. Aşa că de ce să mai faci planuri ?
      Oftă şi privi plictisit copacii din jur. Începea să devină confuz şi nu avea chef să se streseze pentru lucruri inutile, cum ar fii plaurile tatălui său.
    ]]>     Julieta&Jack
    lost in words and funny stories

    • Jack se aşeză pe trunchiul unui copac răsturnat, privind curios în jur. Era pentru prima oară când venea în Pădurea lui Dean, după ce auzise timp de şapte ani cât de frumos era. Acum, în afară de cântecul încântător al păsărilor, peisajul i se părea incredibil de sec. Erau doar ... copaci. Drepţi sau aplecaţi, tăiaţi sau răsturnaţi, cu frunze sau fără sau cu feţe parcă sculptate. Era vegetaţie şi multe multe furnici. Nu vedea acea frumuseţe extraordinară nicăieri.
      Se hotărî că urma să petreacă ceva timp acolo. Era ca un unguent pe sufletul lui să aibă parte de puţină linişte în tot acel du-te-vino al vieţii lui. Părinţii îl băteau la cap să înceapă să facă bani ; mama lui era foarte dezamăgită că ea nu era invitată la balurile interesante pentru a putea să se laude cu banii pe care îi face fiul ei ; nu-i era aproape de niciun ajutor lui Lexie pentru a o ajuta să-şi rezolve problemele ; şi pe lângă toate astea, tatăl lui îl critica într-una.
      Merita şi Jack un moment de linişte, unde să poată să se gândească ce avea să facă pentru prima dată. Viitorul era un concept aşa de stupid. Nu-l poţi ghici niciodată şi viitorul nu ţine cont de niciun plan de-al tău. Aşa că de ce să mai faci planuri ?
      Oftă şi privi plictisit copacii din jur. Începea să devină confuz şi nu avea chef să se streseze pentru lucruri inutile, cum ar fii plaurile tatălui său.
    ]]>         <![CDATA[white heart]]> https://www.darkmark.ro/t-white-heart Wed, 05 Sep 2012 12:13:19 +0000 Evan F. Lovel]]> https://www.darkmark.ro/t-white-heart
    Edmund&Arlin
    And I've been a fool and I've been blind. I can never leave the past behind.
    It's always darkest before the dawn.

    • Îşi dădu părul din ochi cu un gest vag din mână şi privi în jurul lui. Totul era nemişcat şi întunecat când privi în jur, cu toate că era miezul zilei. Normal că era plin de noroi, aşa cum se întâmpla de obicei cu oamenii care veneau în Pădurea lui Dean şi se trezeau călcaţi în picioare de o ceată de centauri furioşi. Se întrebă dacă putea deveni mai norocos de atât. Data trecută când fusese în pădure îl atacase un grup întreg de Homari-Cu-Capăt-Exploziv.
      Nu se îndreptă încă aruncând priviri suspicioare în jur şi ascultând cum copitele centaurilor se estompează şi dispar. Reuşise să scape de la ei doar din cauză că le desfăcuse acea blestemată ghicitoare încâlcită. Îl numiseră om "inteligent" şi el stătea acolo murdar şi cu spatele distrus, privindu-i sarcastic. Dacă e aşa de inteligent cum de sărise ca tâmpitul în mijlocul hergheliei?
      Îşi masă spatele cu câteva strâmbături şi îşi puse cuţitul cu lamă scurtă înapoi lângă celelalte. Nu era bine să te bazezi doar pe baghetă.
      Auzi un mic pocnet în spatele său şi se întoarse brusc, scoţându-şi înapoi cuţitul.
    ]]>
    Edmund&Arlin
    And I've been a fool and I've been blind. I can never leave the past behind.
    It's always darkest before the dawn.

    • Îşi dădu părul din ochi cu un gest vag din mână şi privi în jurul lui. Totul era nemişcat şi întunecat când privi în jur, cu toate că era miezul zilei. Normal că era plin de noroi, aşa cum se întâmpla de obicei cu oamenii care veneau în Pădurea lui Dean şi se trezeau călcaţi în picioare de o ceată de centauri furioşi. Se întrebă dacă putea deveni mai norocos de atât. Data trecută când fusese în pădure îl atacase un grup întreg de Homari-Cu-Capăt-Exploziv.
      Nu se îndreptă încă aruncând priviri suspicioare în jur şi ascultând cum copitele centaurilor se estompează şi dispar. Reuşise să scape de la ei doar din cauză că le desfăcuse acea blestemată ghicitoare încâlcită. Îl numiseră om "inteligent" şi el stătea acolo murdar şi cu spatele distrus, privindu-i sarcastic. Dacă e aşa de inteligent cum de sărise ca tâmpitul în mijlocul hergheliei?
      Îşi masă spatele cu câteva strâmbături şi îşi puse cuţitul cu lamă scurtă înapoi lângă celelalte. Nu era bine să te bazezi doar pe baghetă.
      Auzi un mic pocnet în spatele său şi se întoarse brusc, scoţându-şi înapoi cuţitul.
    ]]>         <![CDATA[Euphoria]]> https://www.darkmark.ro/t-euphoria Tue, 04 Sep 2012 18:09:22 +0000 Julieta D. Thibault]]> https://www.darkmark.ro/t-euphoria JULIETA & ROSALIE
    Omul trebuie să aleagă şi nu să-şi accepte destinul

    • Un aer rece i trecu pe gatul cald, simtea deja vantul rece de toamna care se instalase pe tot tinutul. Purta pe ea o pereche de blugi, un hanorac fara fermoar rosu si o perech de tenesi albi.
      Isi lasa parul pe spate privind in sus, picurii de ploaie incetasera sa mai cada pe pamant ceea ce era perfect, avea timp sa se plimbe.
      I placeau plimbarile nocturne, mereu le adorase, o linisteau si in plus i dadeau oportunitatea de a fi singura si a-si face ordine in ganduri.
      Ofta si continua sa paseasca pe frunzele cazute jos si crengile la fel care scartaiu si se rupeau cand calca pe ele.
      Isi ciuli urechile si auzi cateva zgomote de pasi, isi scoase bagheta din buzunar si in momentul in care se intoarse se izbi brusc de o persoana. Cazu jos si isi puse mana la frunte, se ridica apoi de acolo si ridica in acelasi timp si privirea, era o tanara, insa in bezna aceea nici macar trasaturile nu le putea cunoaste.
      - Uhm scuze..sunt neatenta uneori. Murmura ea incercand sa se dezmeticeasca.
    ]]>     JULIETA & ROSALIE
    Omul trebuie să aleagă şi nu să-şi accepte destinul

    • Un aer rece i trecu pe gatul cald, simtea deja vantul rece de toamna care se instalase pe tot tinutul. Purta pe ea o pereche de blugi, un hanorac fara fermoar rosu si o perech de tenesi albi.
      Isi lasa parul pe spate privind in sus, picurii de ploaie incetasera sa mai cada pe pamant ceea ce era perfect, avea timp sa se plimbe.
      I placeau plimbarile nocturne, mereu le adorase, o linisteau si in plus i dadeau oportunitatea de a fi singura si a-si face ordine in ganduri.
      Ofta si continua sa paseasca pe frunzele cazute jos si crengile la fel care scartaiu si se rupeau cand calca pe ele.
      Isi ciuli urechile si auzi cateva zgomote de pasi, isi scoase bagheta din buzunar si in momentul in care se intoarse se izbi brusc de o persoana. Cazu jos si isi puse mana la frunte, se ridica apoi de acolo si ridica in acelasi timp si privirea, era o tanara, insa in bezna aceea nici macar trasaturile nu le putea cunoaste.
      - Uhm scuze..sunt neatenta uneori. Murmura ea incercand sa se dezmeticeasca.
    ]]>         <![CDATA[the ghosts inside]]> https://www.darkmark.ro/t-the-ghosts-inside Sun, 02 Sep 2012 09:52:01 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-the-ghosts-inside the ghosts inside
    LEXIE, KURT AND IVY
    • Lexie îşi verifică ceasul pentru a zecea oară în acea seară sprijinindu-se de unul dintre trunchiurile multor copaci din jurul ei. Avea un motiv de bucurie în acea seară şi era hotărâtă să sărbătorească cât se putea. Nu voia să îi cheme pe Kurt şi Ivy la ea, pentru că, chiar dacă puteau vorbi nestingheriţi, data trecută când îl adusese pe Kurt în casa ei invocase o fantomă şi trebuise să caute sabia familiei lui. Acum avea nevoie de altceva. De vorbărie, multă vorbărie.

      Ştia că pădurea nu era chiar cel mai sigur şi liniştit loc, încă era unul care să fie pe gusturile celor trei. Lexie se simţea liberă în pădure, Ivy liniştită şi Kurt era la fel peste tot.
      Aruncă încă o privire la ceas şi privi expectativ în jur. Nu se întâmplase nimic până atunci şi Kurt şi Ivy întârziaseră aproape o jumătate de oră.

      Îşi schimbă greutatea de pe un picior pe altul şi tresări când în spatele ei, liniştea fusese întreruptă de un pocnet puternic. Cineva tocmai Apăruse lângă ea. Zâmbi cu jumătate de gură şi se întoarse spre cele două siluete pe care le aştepta.
    ]]>     the ghosts inside
    LEXIE, KURT AND IVY
    • Lexie îşi verifică ceasul pentru a zecea oară în acea seară sprijinindu-se de unul dintre trunchiurile multor copaci din jurul ei. Avea un motiv de bucurie în acea seară şi era hotărâtă să sărbătorească cât se putea. Nu voia să îi cheme pe Kurt şi Ivy la ea, pentru că, chiar dacă puteau vorbi nestingheriţi, data trecută când îl adusese pe Kurt în casa ei invocase o fantomă şi trebuise să caute sabia familiei lui. Acum avea nevoie de altceva. De vorbărie, multă vorbărie.

      Ştia că pădurea nu era chiar cel mai sigur şi liniştit loc, încă era unul care să fie pe gusturile celor trei. Lexie se simţea liberă în pădure, Ivy liniştită şi Kurt era la fel peste tot.
      Aruncă încă o privire la ceas şi privi expectativ în jur. Nu se întâmplase nimic până atunci şi Kurt şi Ivy întârziaseră aproape o jumătate de oră.

      Îşi schimbă greutatea de pe un picior pe altul şi tresări când în spatele ei, liniştea fusese întreruptă de un pocnet puternic. Cineva tocmai Apăruse lângă ea. Zâmbi cu jumătate de gură şi se întoarse spre cele două siluete pe care le aştepta.
    ]]>         <![CDATA[visător cu ochi de plumb ;;]]> https://www.darkmark.ro/t-vis%C4%83tor-cu-ochi-de-plumb Fri, 17 Aug 2012 11:13:28 +0000 Katharina van der Wall]]> https://www.darkmark.ro/t-vis%C4%83tor-cu-ochi-de-plumb [Image: tumblr_m8gvk7zLnf1r4fdrlo1_500_large.gif]
    "Lumea e o dramă jucată la matineu..."
    • Liniște. Undeva, pierdută printre copaci, o siluetã se oprise de mult timp, ascultând parcã hipnotizatã, cântecul nopții. Glasul unei bufnițe sparse acea tãcere mormântalã, care devenise ca o a doua mantie a naturii. De mult lumea înconjurãtoare nu mai fusese atât de simetricã, parcã înțeleasã ca totul sã se scalde pânã la refuz în tãcere. Katharina trase aer în piept și închise ochii peste o clipã, bucurându-se în sinea ei de atmosfera dimprejur. Când îi redeschise, gheața din privirea ei, scrutã împrejurimile. Se lãsase din nou liniștea peste omenire, iar asta, într-un fel era ciudat, dar neașteptat de primitor. Pentru prima oarã, blondina se bucura de acea profunzime ce liniștea i-o oferea în acele clipe.

      Își trecu absentã degetele prin pãrul lung, ce-i aluneca asemeni șerpilor pe umeri, apoi se pierdea în neștire pe spatele ei, și ridicându-și privirea spre cerul lipsit de nor, plin de stele care mai de care mai strãlucitoare. Luna, mãreața reginã a nopții, moartã, completa cu paloarea ei splendidã peisajul, dându-i reflexii, ciudate, hipnotizante, ce o fãcea pe tânãrã sã se cutremure. Fu cuprinsã de spasme ciudate, dar într-un final totul încetã, iar lupta ce trupul ei o dãduse pânã atunci se potoli. Pentru o clipã ar fi decis cã era doar din cauza foamei, dar abia dupã un moment de meditare, își aminti cã tocmai se hrãnise înainte sã ajungã acolo. Ceasul ei indica o orã târziue, undeva pe la douã douãzeci, douã jumate. Nici chiar ea nu mai era așa sigurã, cãci nu stãtuse foarte bine sã analizeze orele.

      Cu ochi goi, își privi vioara ce era așezatã frumos în cutia ei. Își întinse braţul albicios, și degetele-i lungi, trasarã conturul semnelor gravate în lemnul negru. Apoi, pe neașteptate, deschise încuietorile, și luând vioara de acolo, o potrivi între umãr și bãrbie, privind câteva clipe arcușul. Nu mai cântase de foarte mult timp. Câţiva ani buni, ar fi putut spune, iar acum, parcã îi era teamã de pierderea preciziei și talentului pe care-l avusese încã de mic copil. Trãgând aer în piept, lipi arcușul de corzile vioarei, apoi închizând ochii, începu sã-l miște lin, având parcã grijã ca acel instrument sã nu disparã din brațele ei. Sunete joase, nostalgice și melancolice își gãsirã locul spre neant, ridicându-se într-un tril terifiant spre cer. O lacrimã își gãsi drum spre obrazul tinerei, și curse nestingeritã, pierzindu-se apoi, undeva pe pãmânt. Melodia în sine era fãcutã sã provoace durere, dar pentru ea, era mai mult de atât. Era ceva de nedescris, de parcã toate sentimentele ei rele, fuseserã închise acolo timp de mulți ani.
    ]]>     [Image: tumblr_m8gvk7zLnf1r4fdrlo1_500_large.gif]
    "Lumea e o dramă jucată la matineu..."
    • Liniște. Undeva, pierdută printre copaci, o siluetã se oprise de mult timp, ascultând parcã hipnotizatã, cântecul nopții. Glasul unei bufnițe sparse acea tãcere mormântalã, care devenise ca o a doua mantie a naturii. De mult lumea înconjurãtoare nu mai fusese atât de simetricã, parcã înțeleasã ca totul sã se scalde pânã la refuz în tãcere. Katharina trase aer în piept și închise ochii peste o clipã, bucurându-se în sinea ei de atmosfera dimprejur. Când îi redeschise, gheața din privirea ei, scrutã împrejurimile. Se lãsase din nou liniștea peste omenire, iar asta, într-un fel era ciudat, dar neașteptat de primitor. Pentru prima oarã, blondina se bucura de acea profunzime ce liniștea i-o oferea în acele clipe.

      Își trecu absentã degetele prin pãrul lung, ce-i aluneca asemeni șerpilor pe umeri, apoi se pierdea în neștire pe spatele ei, și ridicându-și privirea spre cerul lipsit de nor, plin de stele care mai de care mai strãlucitoare. Luna, mãreața reginã a nopții, moartã, completa cu paloarea ei splendidã peisajul, dându-i reflexii, ciudate, hipnotizante, ce o fãcea pe tânãrã sã se cutremure. Fu cuprinsã de spasme ciudate, dar într-un final totul încetã, iar lupta ce trupul ei o dãduse pânã atunci se potoli. Pentru o clipã ar fi decis cã era doar din cauza foamei, dar abia dupã un moment de meditare, își aminti cã tocmai se hrãnise înainte sã ajungã acolo. Ceasul ei indica o orã târziue, undeva pe la douã douãzeci, douã jumate. Nici chiar ea nu mai era așa sigurã, cãci nu stãtuse foarte bine sã analizeze orele.

      Cu ochi goi, își privi vioara ce era așezatã frumos în cutia ei. Își întinse braţul albicios, și degetele-i lungi, trasarã conturul semnelor gravate în lemnul negru. Apoi, pe neașteptate, deschise încuietorile, și luând vioara de acolo, o potrivi între umãr și bãrbie, privind câteva clipe arcușul. Nu mai cântase de foarte mult timp. Câţiva ani buni, ar fi putut spune, iar acum, parcã îi era teamã de pierderea preciziei și talentului pe care-l avusese încã de mic copil. Trãgând aer în piept, lipi arcușul de corzile vioarei, apoi închizând ochii, începu sã-l miște lin, având parcã grijã ca acel instrument sã nu disparã din brațele ei. Sunete joase, nostalgice și melancolice își gãsirã locul spre neant, ridicându-se într-un tril terifiant spre cer. O lacrimã își gãsi drum spre obrazul tinerei, și curse nestingeritã, pierzindu-se apoi, undeva pe pãmânt. Melodia în sine era fãcutã sã provoace durere, dar pentru ea, era mai mult de atât. Era ceva de nedescris, de parcã toate sentimentele ei rele, fuseserã închise acolo timp de mulți ani.
    ]]>         <![CDATA[be careful with those thorns]]> https://www.darkmark.ro/t-be-careful-with-those-thorns Mon, 13 Aug 2012 16:55:17 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-be-careful-with-those-thorns be careful with those thorns

    • Lexie îşi ridică privirea şi îşi mări ochii de uimire atunci când văzu că în faţa ei se afla un unicorn în toată frumuseţea. Se depărtă uşor, însă îşi aminti că nu avea de ce să se teamă. Învăţase în anul cinci la 'Grija faţă de Creaturile Magice' cum să se comporte în preajma unui unicorn şi informaţiile pe care le învăţase atunci îi reveniră în minte brusc.

      Se aprope încet de creatura luminoasă, întinzând încet mâna să o atingă. Ştia că unicornii aveau o afinitate pentru persoanele de sex feminin, aşa că nu avea de ce să se îngrijoreze că ar putea fii atacată. Atinse cu vârful degetelor suprafaţa argintie a blănii animalului.
      'Ce cauţi tu aici singur?' întrebă viperina, fiind perfect conştientă că vorbea cu un animal care nu o înţelegea.

      Zâmbi când acesta clipi des, privind-o cu o expresie goală. Îşi plmbă palma pe blana-i fină şi se apropie de el până când nasul aproape că se atingea cu botul lui. Se întoarse brusc, cu o expresie uşor speriată. Era sigură că auzise paşi în spatele ei. Îşi scoase bagheta, pregătită de orice.
      'Arată-te, oricine ai fii,' spuse ea, privind în întunericul copacilor.
    ]]>     be careful with those thorns

    • Lexie îşi ridică privirea şi îşi mări ochii de uimire atunci când văzu că în faţa ei se afla un unicorn în toată frumuseţea. Se depărtă uşor, însă îşi aminti că nu avea de ce să se teamă. Învăţase în anul cinci la 'Grija faţă de Creaturile Magice' cum să se comporte în preajma unui unicorn şi informaţiile pe care le învăţase atunci îi reveniră în minte brusc.

      Se aprope încet de creatura luminoasă, întinzând încet mâna să o atingă. Ştia că unicornii aveau o afinitate pentru persoanele de sex feminin, aşa că nu avea de ce să se îngrijoreze că ar putea fii atacată. Atinse cu vârful degetelor suprafaţa argintie a blănii animalului.
      'Ce cauţi tu aici singur?' întrebă viperina, fiind perfect conştientă că vorbea cu un animal care nu o înţelegea.

      Zâmbi când acesta clipi des, privind-o cu o expresie goală. Îşi plmbă palma pe blana-i fină şi se apropie de el până când nasul aproape că se atingea cu botul lui. Se întoarse brusc, cu o expresie uşor speriată. Era sigură că auzise paşi în spatele ei. Îşi scoase bagheta, pregătită de orice.
      'Arată-te, oricine ai fii,' spuse ea, privind în întunericul copacilor.
    ]]>