<![CDATA[Darkmark RPG Forum - Camera Necesitatii]]> https://www.darkmark.ro/ Sat, 18 Apr 2026 14:43:20 +0000 MyBB <![CDATA[She ran away in her sleep and dreamed of Paradise]]> https://www.darkmark.ro/t-she-ran-away-in-her-sleep-and-dreamed-of-paradise Wed, 16 Jan 2013 05:57:09 +0000 Katharina van der Wall]]> https://www.darkmark.ro/t-she-ran-away-in-her-sleep-and-dreamed-of-paradise Katharina & Marc
[Image: 641174.gif][Image: tumblr_mgoa7cGlR91rm1p87o1_250.gif]
[Image: tumblr_mgoa7cGlR91rm1p87o2_250.gif][Image: 918311.gif]
The Queen of broken hearts is the hardest to kill
  • Mama se aplecă peste pătuțul meu. Fața ei e plină mai mai luminoasă decât soarele, sau poateașa văd eu pentru că sunt mică. Părul îi cade pe umeri în cârlionți lucioși, care miros a șamponul ei special, iar medalionul de la gât, parcă aruncă scântei. Însă ochii ei frumoși, sunt umbriți; asemeni obrazului stâng, ca umbra ploii, ce o vezi printr-o fereastră, atunci când lumina e despicată în pâraie.
    -Katharina, spuse a încet dar pe un ton imperios. Scoală-te!

    Eu mă frec la ochi și casc.
    -Mami? întreb, iar vocea mea se aude înăbușit.
    -Hai, Katharina.
    Mă ridică din par cu un Uf șoptit, de parcă nu i-ar veni să creadă ce mare m-am făcut. Sunt mare acum și nu e nevoie să mă ia în brațe, dar nu protestez.
    -Te iubesc, puiule, îmi șoptește ea în păr.
    Pielea ei miroase a fursecuri scoase din cuptor și a parfum cald.

    -Te iubesc așa mult!
    -Mami...
    Îmi pun capul pe umărul ei. Deși sunt grea, mama mă ține în brațe, iar când mă pune jos pentru a deschide o ușă, protestez. Era debaraua de la parte. Mama mă ia din nou în brațe și coboară cu mine, lăsându-mă într-un pățut, între toate jucăriile mele.
    -Mami?
    -O să jucăm un joc, Katharina. Tu o să te ascunzi aici, iar eu voi încerca să te caut, spuse mama, apoi dispăru înainte ca eu să apuc să protestez. Totuși, eram încă un copil, așa că în scurt timp am adormit, dar nu înainte să aud cum mama moare, ucisă de un blestem de neiertat.

    Șatena deschise ochii gâfâind. Își simți obrajii umezi, așa că și-i șterse, încercând să-și calmeze bătăile mult prea accelerate ale inimii. În ultima lună avusese toto mai des același coșmar: moartea mamei ei. Se ridică din pat, având grijă să nu-și deranjeze colegele și privi ceasul. Mai erau multe ore până se lumina, fiind abia două. Își afundă picioarele goale în papucii pufoși, acoperindu-și umerii cu pătura și se îndreptă cu grijă spre ușă. Se strecură afară, nu înainte de aș lua manualul de ACMN și privi în jur, clipind.

    Se gândi să iasă din Pivniță pur și simplu, căci presupunea că Marc dormea, dar ceva o făcu să se gândească mai bine la decizia ei. Știa că dacă Marc ar fi aflat că plecase singură s-ar fi supărat pe ea. Dar nici nu dorea să-l trezească, în caz că dormea. Privi coridorul ce ducea spre camerele băieților, și pe cel care ducea la ieșire confuză. "Dar ieși odată! La ora asta sigur doarme pentru numele celui sfânt!" își auzi conștiința strigându-i plictisită. Își scutură capul și oftă cu putere, apoi se îndreptă spre camera lui.

    Își dădu părul pe spate, și privi camerele, încercând să își amintească în care stătea Marc, iar când ajunse în fața ușii, lăsă cartea și pătura jos, apoi o deschise cu grijă, rugându-se să nu facă zgomot. Se strecură în cameră, nu înainte să își dea papucii jos, și păși cu grijă, mergând lângă patul șatenului. Se opri lângă acesta și îl privi preț de câteva secunde bune, zâmbind când îi văzu chipul atât de liniștit și calm. Își mușcă buzele, fiindu-i parcă milă să-l trezească. Dar nu mai avea somn, iar în Camera de Zi nu dorea să stea. Îi atinse ușor umărul, degetele ei trecând ca o mângâiere pe pielea caldă și goală. Înghiți în sec, inima bătându-i cu putere. Îl zgâlțâi ușor, dar când văzu că nu se trezește, se aplecă, șoptindu-i numele la ureche.

    -Marc, trezește-te! murmură, și fără să se gândească intenționat la asta, își coborî palma pe pieptul lui. Clipi, simțindu-i inima bătând liniștită și roși. Când acesta tresări, Katharina se trase speriată în spate, vrând să plece. Totuși, nu reuși să facă mai mult de un pas, când el o prinse de mână, trăgând-o în pat. Șatena își ținu respirația, simțind cum maieul i se ridică ușor pe abdomen. Își puse palmele pe pieptul lui gol, privindu-l în ochi și deschise gura, pentru a spune ceva.
]]> Katharina & Marc
[Image: 641174.gif][Image: tumblr_mgoa7cGlR91rm1p87o1_250.gif]
[Image: tumblr_mgoa7cGlR91rm1p87o2_250.gif][Image: 918311.gif]
The Queen of broken hearts is the hardest to kill
  • Mama se aplecă peste pătuțul meu. Fața ei e plină mai mai luminoasă decât soarele, sau poateașa văd eu pentru că sunt mică. Părul îi cade pe umeri în cârlionți lucioși, care miros a șamponul ei special, iar medalionul de la gât, parcă aruncă scântei. Însă ochii ei frumoși, sunt umbriți; asemeni obrazului stâng, ca umbra ploii, ce o vezi printr-o fereastră, atunci când lumina e despicată în pâraie.
    -Katharina, spuse a încet dar pe un ton imperios. Scoală-te!

    Eu mă frec la ochi și casc.
    -Mami? întreb, iar vocea mea se aude înăbușit.
    -Hai, Katharina.
    Mă ridică din par cu un Uf șoptit, de parcă nu i-ar veni să creadă ce mare m-am făcut. Sunt mare acum și nu e nevoie să mă ia în brațe, dar nu protestez.
    -Te iubesc, puiule, îmi șoptește ea în păr.
    Pielea ei miroase a fursecuri scoase din cuptor și a parfum cald.

    -Te iubesc așa mult!
    -Mami...
    Îmi pun capul pe umărul ei. Deși sunt grea, mama mă ține în brațe, iar când mă pune jos pentru a deschide o ușă, protestez. Era debaraua de la parte. Mama mă ia din nou în brațe și coboară cu mine, lăsându-mă într-un pățut, între toate jucăriile mele.
    -Mami?
    -O să jucăm un joc, Katharina. Tu o să te ascunzi aici, iar eu voi încerca să te caut, spuse mama, apoi dispăru înainte ca eu să apuc să protestez. Totuși, eram încă un copil, așa că în scurt timp am adormit, dar nu înainte să aud cum mama moare, ucisă de un blestem de neiertat.

    Șatena deschise ochii gâfâind. Își simți obrajii umezi, așa că și-i șterse, încercând să-și calmeze bătăile mult prea accelerate ale inimii. În ultima lună avusese toto mai des același coșmar: moartea mamei ei. Se ridică din pat, având grijă să nu-și deranjeze colegele și privi ceasul. Mai erau multe ore până se lumina, fiind abia două. Își afundă picioarele goale în papucii pufoși, acoperindu-și umerii cu pătura și se îndreptă cu grijă spre ușă. Se strecură afară, nu înainte de aș lua manualul de ACMN și privi în jur, clipind.

    Se gândi să iasă din Pivniță pur și simplu, căci presupunea că Marc dormea, dar ceva o făcu să se gândească mai bine la decizia ei. Știa că dacă Marc ar fi aflat că plecase singură s-ar fi supărat pe ea. Dar nici nu dorea să-l trezească, în caz că dormea. Privi coridorul ce ducea spre camerele băieților, și pe cel care ducea la ieșire confuză. "Dar ieși odată! La ora asta sigur doarme pentru numele celui sfânt!" își auzi conștiința strigându-i plictisită. Își scutură capul și oftă cu putere, apoi se îndreptă spre camera lui.

    Își dădu părul pe spate, și privi camerele, încercând să își amintească în care stătea Marc, iar când ajunse în fața ușii, lăsă cartea și pătura jos, apoi o deschise cu grijă, rugându-se să nu facă zgomot. Se strecură în cameră, nu înainte să își dea papucii jos, și păși cu grijă, mergând lângă patul șatenului. Se opri lângă acesta și îl privi preț de câteva secunde bune, zâmbind când îi văzu chipul atât de liniștit și calm. Își mușcă buzele, fiindu-i parcă milă să-l trezească. Dar nu mai avea somn, iar în Camera de Zi nu dorea să stea. Îi atinse ușor umărul, degetele ei trecând ca o mângâiere pe pielea caldă și goală. Înghiți în sec, inima bătându-i cu putere. Îl zgâlțâi ușor, dar când văzu că nu se trezește, se aplecă, șoptindu-i numele la ureche.

    -Marc, trezește-te! murmură, și fără să se gândească intenționat la asta, își coborî palma pe pieptul lui. Clipi, simțindu-i inima bătând liniștită și roși. Când acesta tresări, Katharina se trase speriată în spate, vrând să plece. Totuși, nu reuși să facă mai mult de un pas, când el o prinse de mână, trăgând-o în pat. Șatena își ținu respirația, simțind cum maieul i se ridică ușor pe abdomen. Își puse palmele pe pieptul lui gol, privindu-l în ochi și deschise gura, pentru a spune ceva.
]]> <![CDATA[I am nothing without you]]> https://www.darkmark.ro/t-i-am-nothing-without-you Mon, 14 Jan 2013 14:43:38 +0000 Calliope A. Dubois]]> https://www.darkmark.ro/t-i-am-nothing-without-you I am nothing without you, because baby...you're the one for me
Calliope & Jason
[Image: QzEPX.gif]
  • Isi privi roba care se murdarise si uitase sa o curete, asa ca o lasa pe marginea spatului in speranta ca avea sa se ocupe de ea mai tarziu. Isi lasa doar un hanorac negru pe ea si o perech de blugi, iar tenesii albi care o insoteau oriunde si-i gasi imediat. Parul blond si lung si-l lasa sa curga pe umeri exact ca o cascada si iesi din Turnul Ochilor de soim cat mai repede, avea nevoie de relaxare.
    Cobora scarile castelului, insa in pas lent. Nu avea chef sa alerge, se simtea intr-un fel obosita dupa experienta de ieri cu Colin, ajunsese sa alerge ca o nebuna prin padure si prin incaperi, sa se catere in copaci si sa foloseasca si briceagul de care nu se atinsese niciodata. Insa se dovedise a fi folositor, si de aceea acum il purta oriunde cu ea.
    Pasii o purtara pana in fata Camerei Necesitatii, acum trebuia doar sa se asigure ca nu era nimeni si putea sa faca ce voia ea. Isi lipi urechea de usa, nu auzi niciun zgomot asa ca isi imagina..o gradina, noaptea plina cu stele si luna care le veghea. Exact ce isi dorea, apasa pe clanta si intra inauntru, era prea..frumos ca sa fie adevarat.
]]> I am nothing without you, because baby...you're the one for me
Calliope & Jason
[Image: QzEPX.gif]
  • Isi privi roba care se murdarise si uitase sa o curete, asa ca o lasa pe marginea spatului in speranta ca avea sa se ocupe de ea mai tarziu. Isi lasa doar un hanorac negru pe ea si o perech de blugi, iar tenesii albi care o insoteau oriunde si-i gasi imediat. Parul blond si lung si-l lasa sa curga pe umeri exact ca o cascada si iesi din Turnul Ochilor de soim cat mai repede, avea nevoie de relaxare.
    Cobora scarile castelului, insa in pas lent. Nu avea chef sa alerge, se simtea intr-un fel obosita dupa experienta de ieri cu Colin, ajunsese sa alerge ca o nebuna prin padure si prin incaperi, sa se catere in copaci si sa foloseasca si briceagul de care nu se atinsese niciodata. Insa se dovedise a fi folositor, si de aceea acum il purta oriunde cu ea.
    Pasii o purtara pana in fata Camerei Necesitatii, acum trebuia doar sa se asigure ca nu era nimeni si putea sa faca ce voia ea. Isi lipi urechea de usa, nu auzi niciun zgomot asa ca isi imagina..o gradina, noaptea plina cu stele si luna care le veghea. Exact ce isi dorea, apasa pe clanta si intra inauntru, era prea..frumos ca sa fie adevarat.
]]> <![CDATA[captivity and freedom.]]> https://www.darkmark.ro/t-captivity-and-freedom Sun, 13 Jan 2013 17:27:21 +0000 Evelyn Steel]]> https://www.darkmark.ro/t-captivity-and-freedom And now we can sing ...

Privat.


Nu era o persoana care sa iubeasca trezitul de dimineata.Pentru ea,asta insemna tortura.Iubea sa doarma la fel cum iubea ciocolata.Nu intelegea cum cineva poate sa se trezeasca dimineata si sa fie bine dispus.Ea,pana nu lua o gura de cafea,era o persoana teribila,si faptul ca recunoastea asta spunea multe.Si totusi,in acea dimineata de ianuarie,se trezise inaintea tuturor.Statuse in pat pentru cateva clipe incercand sa adoarma din nou.Nici o sansa.Si cum ea nu era genul de persoana care sta si se uita pe pereti pana cand se trezesc si ceilalti,trebuia sa faca ceva.


Se indrepta inspre Camera Necesitatii,cu mainile in buzunarele blugilor sai rosii,incercand sa se fereasca de razele unui soare de iarna ce dadea peisajului alb de afara putina culoare.Arata probabil ca o acadea,cu conversii si blugii rosii,plovaras pufos roz si parul blond si ondulat.Eh,avusese si zile mai bune.Era pusa pe ganduri momentan,surprinsa ca se trezise atat de devreme.

Coridoarele erau tacute,iar ea era multumita de asta.Linistea era buna.Era perfecta.Ar fi dat orice sa fie asa mereu.
Se opri in fata peretelui si il privi cateva secunde,gandindu-se la ce vroia sa gaseasca inauntru.Cand usa aparu,Evelyn ranji si deschise usa,intra repede si o inchise usor in urma sa.Apoi privi camera.Nici ca putea cere mai mult.Pentru inceput,erau multe carti.Doua ferestre,de o parte si de alta a camerei,un semineu in care nu ardea nici un foc,si cateva fotolii.Iar intr-un colt,se afla sistemul solar.
Se indrepta inspre biblioteca si se uita la carti,ganditoare.Tocmai se intindea dupa o carte despre univers,cand auzi usa deschizandu-se in spatele sau.]]> And now we can sing ...

Privat.


Nu era o persoana care sa iubeasca trezitul de dimineata.Pentru ea,asta insemna tortura.Iubea sa doarma la fel cum iubea ciocolata.Nu intelegea cum cineva poate sa se trezeasca dimineata si sa fie bine dispus.Ea,pana nu lua o gura de cafea,era o persoana teribila,si faptul ca recunoastea asta spunea multe.Si totusi,in acea dimineata de ianuarie,se trezise inaintea tuturor.Statuse in pat pentru cateva clipe incercand sa adoarma din nou.Nici o sansa.Si cum ea nu era genul de persoana care sta si se uita pe pereti pana cand se trezesc si ceilalti,trebuia sa faca ceva.


Se indrepta inspre Camera Necesitatii,cu mainile in buzunarele blugilor sai rosii,incercand sa se fereasca de razele unui soare de iarna ce dadea peisajului alb de afara putina culoare.Arata probabil ca o acadea,cu conversii si blugii rosii,plovaras pufos roz si parul blond si ondulat.Eh,avusese si zile mai bune.Era pusa pe ganduri momentan,surprinsa ca se trezise atat de devreme.

Coridoarele erau tacute,iar ea era multumita de asta.Linistea era buna.Era perfecta.Ar fi dat orice sa fie asa mereu.
Se opri in fata peretelui si il privi cateva secunde,gandindu-se la ce vroia sa gaseasca inauntru.Cand usa aparu,Evelyn ranji si deschise usa,intra repede si o inchise usor in urma sa.Apoi privi camera.Nici ca putea cere mai mult.Pentru inceput,erau multe carti.Doua ferestre,de o parte si de alta a camerei,un semineu in care nu ardea nici un foc,si cateva fotolii.Iar intr-un colt,se afla sistemul solar.
Se indrepta inspre biblioteca si se uita la carti,ganditoare.Tocmai se intindea dupa o carte despre univers,cand auzi usa deschizandu-se in spatele sau.]]> <![CDATA[red]]> https://www.darkmark.ro/t-red Sat, 29 Dec 2012 18:20:46 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-red red
[Image: dYLLC.gif] [Image: oGVcW.gif]
anyone, cât mai mulţi, vă rog
  • Lexie îşi privi camera cu un oarecare ochi critic. Tocmai terminase de redecorat. Era conştientă că ar fi trebuit să facă asta înainte de Crăciun, însă îi fusese prea lene, deci acum terminase şi ea. Camera ei din pivniţă era destul de mică, însă era suficient loc pentru toate lucrurile ei. Micul şifonier stătea cuminte într-un colţ, acceptând faptul că acum pe el se odihneau acum o mulţime de sticluţe în forme ciudate şi cutiuţe cu alifii şi substanţe ciudate.
    Micuţa ei bibliotecă gemea de greutatea cărţilor, mult prea multe pentru atât de puţine rafturi, iar lumânări roşii şi parfumate erau suspendate în aer deasupra patului făcut neglijent.
    Viperina era destul de mulţumită de munca ei, chiar dacă posterele vechi cu jucători de vâjhaţ şi Surorile Stranii încă mai erau lipite de peretele opus uşii. Îi plăceau lucrurile alea. Erau vechi şi nu o lăsa inima să le dea jos.
    Lexie oftă oarecum plictisită şi ieşi în Camera de Zi, privind cercetător în jur. Avea chef de distracţie. Voia petrecere. Şi muzică. Şi dans.
    Ieşi din Pivniţă cu acele gânduri. Era destul de hotărâtă să îşi cheme ceva prieteni şi să stea, să vorbească şi să asculte muzică undeva, unde nimeni şi nimic nu îi putea găsi. Îşi luă din geanta ponosită pana şi câteva bucăţi de pergament şi se opri lângă unul dintre pervazele geamurilor. Sprijind de acesta pergamentul, Lexie scrise cuvintele Camera Necesităţii, în zece minute. Lex.
    Sinceră să fie, i-ar fi plăcut să vină şi altcineva. Voia să vină cât mai mulţi elevi, chiar dacă îi erau necunoscuţi. Însă îi era frică să rămână singură cu gândurile ei încă o noapte.
    Înaintă pe cordior şi urcă scările de marmură, ajungând la etajul cu pricina. Păşi prin faţa peretelui aparent gol, gândindu-se doar la micuţa adunare pe care voia să o invoce.
    Uşa se materializă în faţa ei şi viperina o deschise încet şi intră, fără să se uite înapoi.
]]> red
[Image: dYLLC.gif] [Image: oGVcW.gif]
anyone, cât mai mulţi, vă rog
  • Lexie îşi privi camera cu un oarecare ochi critic. Tocmai terminase de redecorat. Era conştientă că ar fi trebuit să facă asta înainte de Crăciun, însă îi fusese prea lene, deci acum terminase şi ea. Camera ei din pivniţă era destul de mică, însă era suficient loc pentru toate lucrurile ei. Micul şifonier stătea cuminte într-un colţ, acceptând faptul că acum pe el se odihneau acum o mulţime de sticluţe în forme ciudate şi cutiuţe cu alifii şi substanţe ciudate.
    Micuţa ei bibliotecă gemea de greutatea cărţilor, mult prea multe pentru atât de puţine rafturi, iar lumânări roşii şi parfumate erau suspendate în aer deasupra patului făcut neglijent.
    Viperina era destul de mulţumită de munca ei, chiar dacă posterele vechi cu jucători de vâjhaţ şi Surorile Stranii încă mai erau lipite de peretele opus uşii. Îi plăceau lucrurile alea. Erau vechi şi nu o lăsa inima să le dea jos.
    Lexie oftă oarecum plictisită şi ieşi în Camera de Zi, privind cercetător în jur. Avea chef de distracţie. Voia petrecere. Şi muzică. Şi dans.
    Ieşi din Pivniţă cu acele gânduri. Era destul de hotărâtă să îşi cheme ceva prieteni şi să stea, să vorbească şi să asculte muzică undeva, unde nimeni şi nimic nu îi putea găsi. Îşi luă din geanta ponosită pana şi câteva bucăţi de pergament şi se opri lângă unul dintre pervazele geamurilor. Sprijind de acesta pergamentul, Lexie scrise cuvintele Camera Necesităţii, în zece minute. Lex.
    Sinceră să fie, i-ar fi plăcut să vină şi altcineva. Voia să vină cât mai mulţi elevi, chiar dacă îi erau necunoscuţi. Însă îi era frică să rămână singură cu gândurile ei încă o noapte.
    Înaintă pe cordior şi urcă scările de marmură, ajungând la etajul cu pricina. Păşi prin faţa peretelui aparent gol, gândindu-se doar la micuţa adunare pe care voia să o invoce.
    Uşa se materializă în faţa ei şi viperina o deschise încet şi intră, fără să se uite înapoi.
]]> <![CDATA[You're so hypnotising could you be the devil, could you be an angel]]> https://www.darkmark.ro/t-you-re-so-hypnotising-could-you-be-the-devil-could-you-be-an-angel Sun, 23 Dec 2012 16:57:29 +0000 Deborah Petrova]]> https://www.darkmark.ro/t-you-re-so-hypnotising-could-you-be-the-devil-could-you-be-an-angel Un zambet sters ii aparu pe buzele delicate, dar lipsite de culoare si inainta pana ajunse la pian, in fata caruia de aseza. Degetele ei lungi si albe se rasfirara numai decat pe clapele pianului, dand nastere unor acorduri melodice timide, dar atragatoare si curand incepu sa cante asa cum trebuia o melodie. Se auzira niste pasi, dar ea era prea ocupata cu pianul ca sa sesizeze ca in curand nu se va mai afla singura in incapere.]]> Un zambet sters ii aparu pe buzele delicate, dar lipsite de culoare si inainta pana ajunse la pian, in fata caruia de aseza. Degetele ei lungi si albe se rasfirara numai decat pe clapele pianului, dand nastere unor acorduri melodice timide, dar atragatoare si curand incepu sa cante asa cum trebuia o melodie. Se auzira niste pasi, dar ea era prea ocupata cu pianul ca sa sesizeze ca in curand nu se va mai afla singura in incapere.]]> <![CDATA[What? Where am I?]]> https://www.darkmark.ro/t-what-where-am-i Wed, 19 Dec 2012 21:49:28 +0000 Berny McNair]]> https://www.darkmark.ro/t-what-where-am-i Wait! Where am I?
Berny McNair & Iris Lisanne Fox

Alerga disperat pe coridoarele castelului. Nu stia ce era cu el: capul ii bubuia puternic iar picioarele ii erau inmuiate, gata sa cada in curand fara a mai putea sa se ridice. Simtea cum pamantul incepe sa se miste in toate directiile iar peretii sa se prabuseasca peste el.

"NUUUUU!" se trezi vrajitorul tipand cu voce tare. Isi simtea creierul cum se desprinde de cap si cum durerea se dispersa in tot corpul. Nu mai avea putere in maini si isi scapa bagheta care se rostogoli in liniste pana in capatul celalalt al coridorului. Incerca sa-si dezlipeasca piciorul de podea si prin tarare sa ajunga la obiectul magic. Nu stia exact ce cazuse. Nu putea sa gandeasca. Stia doar ca acolo pe jos era ceva ce ii apartine. Se intinse spre bagheta, facand o miscare ce ii creaa o durere puternica in piept.

"Sa-i dea naibii...." scanci vrajitorul. Oricine ii produsese aceasta durere, merita sa moara in cele mai ingrozitoare chinuri si nici macar alea nu erau de ajuns.

Stia doar ca a avut un conflict in Hogsmeade cu doi vrajitori care refuzau sa-l lase pe Berny sa le transforme copilul inapoi in om in urma unei vraji esuate. Ultimele lucruri care le-a auzis a fost "Cine l-a invitat si pe asta?" iar apoi durerea se dispersa cu o intensitate nemaisimtita de el vreodata, in tot corpul. Mereu parintii lui l-au avertizat in privinta serviciului lui de la Minister. Si ei lucrau acolo si stiau foarte bine ce trebuie sa sacrifice un vrajitor din Departamentul de Accidente Magice. Mereu erau vrajitori care pretindeau ca au facut o vraja prost, doar pentru a nu suferi urmarile. In schimb, mereu aveau obiceiul de a se descotorosi de cei care i-au deranjat. "Sa-i dea naibii!" repeta Berny cu vocea si mai slabita decat inainte.

Nu stia cum a ajuns acolo, daca l-a trimis cineva sau daca a venit singur. Nici macar nu stia unde se afla. Vedea doar o serie de usi pe o parte si pe alta a unui coridor destul de intunecat, astfel incat cu greu le distingea si nu stia la ce sa se astepte.

Incerca cu puterea mainilor sa se ridice in fund. Nu stia daca o sa reuseasca, dar se gandi ca ar trebui macar sa incerce. Nu vroia sa moara acolo ca mai tarziu sa fie gasit de vreo profesoara sau eleva draguta si el sa arate in starea aceea deplorabila. Mereu si-a imaginat ca o sa moara aratand extrem de bine si ca la inmormantarea lui lumea ii va admira atat chipul neimbatranit si parul stralucitor, cat si costumul foarte scump pe care il poarta.

Deodata, vrajitorul auzi zgomotul unei usi deschise iar o luminita lumina un capat al coridorului. Nu stia exact care parte deoarece nu mai putea deosebi stanga de dreapta. Isi dorea doar ca persoana care il va gasi, daca il va gasi, sa fie un barbat.
"Aloooo...." spuse Berny cu ultima urma de vlaga. Atunci, o perdea neagra se asternu peste ochii sai, cazand intr-un vis frumos.]]> Wait! Where am I?
Berny McNair & Iris Lisanne Fox

Alerga disperat pe coridoarele castelului. Nu stia ce era cu el: capul ii bubuia puternic iar picioarele ii erau inmuiate, gata sa cada in curand fara a mai putea sa se ridice. Simtea cum pamantul incepe sa se miste in toate directiile iar peretii sa se prabuseasca peste el.

"NUUUUU!" se trezi vrajitorul tipand cu voce tare. Isi simtea creierul cum se desprinde de cap si cum durerea se dispersa in tot corpul. Nu mai avea putere in maini si isi scapa bagheta care se rostogoli in liniste pana in capatul celalalt al coridorului. Incerca sa-si dezlipeasca piciorul de podea si prin tarare sa ajunga la obiectul magic. Nu stia exact ce cazuse. Nu putea sa gandeasca. Stia doar ca acolo pe jos era ceva ce ii apartine. Se intinse spre bagheta, facand o miscare ce ii creaa o durere puternica in piept.

"Sa-i dea naibii...." scanci vrajitorul. Oricine ii produsese aceasta durere, merita sa moara in cele mai ingrozitoare chinuri si nici macar alea nu erau de ajuns.

Stia doar ca a avut un conflict in Hogsmeade cu doi vrajitori care refuzau sa-l lase pe Berny sa le transforme copilul inapoi in om in urma unei vraji esuate. Ultimele lucruri care le-a auzis a fost "Cine l-a invitat si pe asta?" iar apoi durerea se dispersa cu o intensitate nemaisimtita de el vreodata, in tot corpul. Mereu parintii lui l-au avertizat in privinta serviciului lui de la Minister. Si ei lucrau acolo si stiau foarte bine ce trebuie sa sacrifice un vrajitor din Departamentul de Accidente Magice. Mereu erau vrajitori care pretindeau ca au facut o vraja prost, doar pentru a nu suferi urmarile. In schimb, mereu aveau obiceiul de a se descotorosi de cei care i-au deranjat. "Sa-i dea naibii!" repeta Berny cu vocea si mai slabita decat inainte.

Nu stia cum a ajuns acolo, daca l-a trimis cineva sau daca a venit singur. Nici macar nu stia unde se afla. Vedea doar o serie de usi pe o parte si pe alta a unui coridor destul de intunecat, astfel incat cu greu le distingea si nu stia la ce sa se astepte.

Incerca cu puterea mainilor sa se ridice in fund. Nu stia daca o sa reuseasca, dar se gandi ca ar trebui macar sa incerce. Nu vroia sa moara acolo ca mai tarziu sa fie gasit de vreo profesoara sau eleva draguta si el sa arate in starea aceea deplorabila. Mereu si-a imaginat ca o sa moara aratand extrem de bine si ca la inmormantarea lui lumea ii va admira atat chipul neimbatranit si parul stralucitor, cat si costumul foarte scump pe care il poarta.

Deodata, vrajitorul auzi zgomotul unei usi deschise iar o luminita lumina un capat al coridorului. Nu stia exact care parte deoarece nu mai putea deosebi stanga de dreapta. Isi dorea doar ca persoana care il va gasi, daca il va gasi, sa fie un barbat.
"Aloooo...." spuse Berny cu ultima urma de vlaga. Atunci, o perdea neagra se asternu peste ochii sai, cazand intr-un vis frumos.]]> <![CDATA[Witch, please]]> https://www.darkmark.ro/t-witch-please Wed, 14 Nov 2012 21:10:10 +0000 Colin Hawkeye Rovson]]> https://www.darkmark.ro/t-witch-please Witch, please
She's the bloody Queen, mate. Basically… She rules.
- Arlin&Colin -
  • Poate ca era cel mai indicat sa se concentreze. Dar cum putea sa faca asta cand pe el il umfla rasul? Era imposibil. Si de ce il umfla rasul? Pai, probabil pentru ca tocmai facuse pe interesantul si se amestecase in incidentul misterios al unor boboci. Cumva, Merlin stie cum, o placinta cu visine nu avea visine, iar asta parea sa-i puna pe micuti intr-o mare dificultate. Cum se facea ca in lumea magica placintele cu visine nu aveau visine? Adoptase un aer serios, ganditor, si se aplecase deasupra aluatului in cauza. Apoi doar se umfla in pene si le zisese foarte teatral sa nu mai vorbeasca, sa nu mai gandeasca. Il intrerupeau si el nu suporta sa fie intrerupt. Ba chiar il pusese pe un pusti schelambic si pistruiat sa se intoarca cu spatele, sub pretextul ca al sau chip il distragea pe Hawkeye, fortandu-l inconstient sa-i numere pistruii. Iar bobocii... Desigur ca ascultasera de un elev mai mare. Asta il cam ingrijora pe Hawk, ce-i drept, insa dadu vina pe faptul ca pareau sa fie cu totii Astropufi. Naivi... Si el obisnuia sa fie naiv. Foarte naiv. Asa ca, intr-un fel, ii intelegea. Facuse cateva gesturi si se indepartase cu pasi kilometrici, rugandu-se in sinea lui sa nu se prinda vreun copilasi de micul lui joc de scena.
    Si iata-l acum in fata peretelui imens, rasucindu-se de colo colo, incapabil sa-si puna ordine in ganduri sau sa-si stapaneasca rasul. Asta pana cand pasi usori rasunara in spatele sau.
]]> Witch, please
She's the bloody Queen, mate. Basically… She rules.
- Arlin&Colin -
  • Poate ca era cel mai indicat sa se concentreze. Dar cum putea sa faca asta cand pe el il umfla rasul? Era imposibil. Si de ce il umfla rasul? Pai, probabil pentru ca tocmai facuse pe interesantul si se amestecase in incidentul misterios al unor boboci. Cumva, Merlin stie cum, o placinta cu visine nu avea visine, iar asta parea sa-i puna pe micuti intr-o mare dificultate. Cum se facea ca in lumea magica placintele cu visine nu aveau visine? Adoptase un aer serios, ganditor, si se aplecase deasupra aluatului in cauza. Apoi doar se umfla in pene si le zisese foarte teatral sa nu mai vorbeasca, sa nu mai gandeasca. Il intrerupeau si el nu suporta sa fie intrerupt. Ba chiar il pusese pe un pusti schelambic si pistruiat sa se intoarca cu spatele, sub pretextul ca al sau chip il distragea pe Hawkeye, fortandu-l inconstient sa-i numere pistruii. Iar bobocii... Desigur ca ascultasera de un elev mai mare. Asta il cam ingrijora pe Hawk, ce-i drept, insa dadu vina pe faptul ca pareau sa fie cu totii Astropufi. Naivi... Si el obisnuia sa fie naiv. Foarte naiv. Asa ca, intr-un fel, ii intelegea. Facuse cateva gesturi si se indepartase cu pasi kilometrici, rugandu-se in sinea lui sa nu se prinda vreun copilasi de micul lui joc de scena.
    Si iata-l acum in fata peretelui imens, rasucindu-se de colo colo, incapabil sa-si puna ordine in ganduri sau sa-si stapaneasca rasul. Asta pana cand pasi usori rasunara in spatele sau.
]]> <![CDATA[Never forget to smile]]> https://www.darkmark.ro/t-never-forget-to-smile Tue, 09 Oct 2012 13:16:37 +0000 Oswin A. Cameron]]> https://www.darkmark.ro/t-never-forget-to-smile Never forget to smile
Privat
  • Se relaxa usor in fotoliul moale. Isi sprijinea capul in pummnul drept iar privirea ii era pierduta inauntrul focului care mocnea in semineu. Aruncase cartea pe masuta de langa fotoliu. Aceasta se opri la doar cativa centimetri de cescuta cu ceai cald de menta si lamaie.

    Camera necesitatii luase forma sufrageriei de acasa. Covorul persan, tabloul in ulei al parintilor sai, fotografiile de pe semineu, mobilierul de moda vechi, totul era asa cum isi amintea ea. Mai putin acea atmosfera, acel aer caracteristic conacului.

    Liniste. Asta era tot de ce avea nevoie pentru a medita asupra oricarui mic detaliu petrecut pana in acel moment din zi. Prost obicei isi facuse din asta si deseori isi dadea seama de sensurile ascunse ale replicilor celorlalti sau chiar de cuvintele sarcaste pe care le-ar fi putut spune insa nu ii trecusera prin gand atunci, acum fiind prea tarziu.
]]> Never forget to smile
Privat
  • Se relaxa usor in fotoliul moale. Isi sprijinea capul in pummnul drept iar privirea ii era pierduta inauntrul focului care mocnea in semineu. Aruncase cartea pe masuta de langa fotoliu. Aceasta se opri la doar cativa centimetri de cescuta cu ceai cald de menta si lamaie.

    Camera necesitatii luase forma sufrageriei de acasa. Covorul persan, tabloul in ulei al parintilor sai, fotografiile de pe semineu, mobilierul de moda vechi, totul era asa cum isi amintea ea. Mai putin acea atmosfera, acel aer caracteristic conacului.

    Liniste. Asta era tot de ce avea nevoie pentru a medita asupra oricarui mic detaliu petrecut pana in acel moment din zi. Prost obicei isi facuse din asta si deseori isi dadea seama de sensurile ascunse ale replicilor celorlalti sau chiar de cuvintele sarcaste pe care le-ar fi putut spune insa nu ii trecusera prin gand atunci, acum fiind prea tarziu.
]]> <![CDATA[forgotten.]]> https://www.darkmark.ro/t-forgotten Thu, 06 Sep 2012 15:44:10 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-forgotten Forgotten
  • Lexie de ridică din pat după câteva ore în care se întoarse pe o parte pe alta fără să poată adormi. Îşi turnă un pahar cu apă de pe noptieră, luând o înghiţitură mică din el. Dormitorul ei din Pivniţă era întnecat, singura sursă de lumină fiind luna, a cărei strălucire era umbrită de câţiva nori inofensivi. Îşi lăsă paharul pe masă şi ridică halatul de noapte de pe spătarul scaunului.

    Îl luă peste cămaşa neagră de noapte, apoi se încălţă şi ieşi din dormitor cu o uşoară durere de cap. Nu avea idee care era motivul insomniei sale, însă era hotărâtă să scape de monotonia şi plictiseala acelei nopţi. Îşi amintea de escapadele din toiul nopţii pe care le făcea aproape în fiecare zi cu prietenii ei mai demult. Acum parcă nici nu mai erau acolo, majoritatea absolvenţi. Părea destul de pustiu fără nebuniile lui Ivy, fără sfaturile Isei şi prezenţa lor de spirit.

    Trecu prin Camera de Zi a viperinilor care era perfect goală la acea oră târzie. Ieşi fără să se uite înapoi şi străbătu tunelul care făcea legătura între castel şi Pivniţă. Când ajunse la capătul acestuia, aruncă câte o privire în fiecare parte. Era liber, aşa că putea să continue, deşi ştia că nimeni nu i-ar fii cerut socoteală dacă ar fii văzut-o pe coridoare noapte. Totuşi, trebuia să recunoască că îi plăcea să trăiască momentele trecutului uneori.

    Urcă pe scările de marmură, sărind peste cea falsă în care îşi amintea că citise undeva că Harry Potter se blocase în vremea în care Ochi-Nebun fusese profesor de Apărare contra Magiei Negre. Ajunse la etajul şapte, apoi merse drept spre peretele unde ştia că avea să apară uşa spre Camera Necesităţii. Trecu prin faţa acestuia de trei ori, de fiecare dată gândindu-se că avea nevoie de un loc în care să se distreze. Uşa apăru şi viperina o deschise fără ezitare, apoi dispăru după ea.

    OOC: anyone
]]> Forgotten
  • Lexie de ridică din pat după câteva ore în care se întoarse pe o parte pe alta fără să poată adormi. Îşi turnă un pahar cu apă de pe noptieră, luând o înghiţitură mică din el. Dormitorul ei din Pivniţă era întnecat, singura sursă de lumină fiind luna, a cărei strălucire era umbrită de câţiva nori inofensivi. Îşi lăsă paharul pe masă şi ridică halatul de noapte de pe spătarul scaunului.

    Îl luă peste cămaşa neagră de noapte, apoi se încălţă şi ieşi din dormitor cu o uşoară durere de cap. Nu avea idee care era motivul insomniei sale, însă era hotărâtă să scape de monotonia şi plictiseala acelei nopţi. Îşi amintea de escapadele din toiul nopţii pe care le făcea aproape în fiecare zi cu prietenii ei mai demult. Acum parcă nici nu mai erau acolo, majoritatea absolvenţi. Părea destul de pustiu fără nebuniile lui Ivy, fără sfaturile Isei şi prezenţa lor de spirit.

    Trecu prin Camera de Zi a viperinilor care era perfect goală la acea oră târzie. Ieşi fără să se uite înapoi şi străbătu tunelul care făcea legătura între castel şi Pivniţă. Când ajunse la capătul acestuia, aruncă câte o privire în fiecare parte. Era liber, aşa că putea să continue, deşi ştia că nimeni nu i-ar fii cerut socoteală dacă ar fii văzut-o pe coridoare noapte. Totuşi, trebuia să recunoască că îi plăcea să trăiască momentele trecutului uneori.

    Urcă pe scările de marmură, sărind peste cea falsă în care îşi amintea că citise undeva că Harry Potter se blocase în vremea în care Ochi-Nebun fusese profesor de Apărare contra Magiei Negre. Ajunse la etajul şapte, apoi merse drept spre peretele unde ştia că avea să apară uşa spre Camera Necesităţii. Trecu prin faţa acestuia de trei ori, de fiecare dată gândindu-se că avea nevoie de un loc în care să se distreze. Uşa apăru şi viperina o deschise fără ezitare, apoi dispăru după ea.

    OOC: anyone
]]> <![CDATA[just as sane as I am]]> https://www.darkmark.ro/t-just-as-sane-as-i-am Wed, 05 Sep 2012 19:45:58 +0000 Lexie Stryder]]> https://www.darkmark.ro/t-just-as-sane-as-i-am Lexie&Odette
We're just as crazy, just as sane, embrace eachother's every pain
  • Lexie îşi putea auzii paşii răsunând pe coridoarele castelului. Continua să se uite peste umăr, o privire care exprima frică amestecată cu prudenţă şi minuţiozitate. Nu ştia de ce era speriată să fie văzută. Avea un sentiment de agitaţie la gândul că s-ar putea să vină cineva după ea, sau să îi invadeze acest moment ciudat de intimitate. Se simţea expusă psihic, deschisă oricărei vrăji, mult prea vulnerabilă.

    I se părea ciudat că avea acele sentimente tocmai în acel moment. Nu fusese răvăştiă, rănită sau atinsă în niciun fel în ultimul timp, aşa că nu înţelegea care era motivul lor. Însă ştia că vor trece. Avea nevoie de acea noapte de relaxare şi de linişte, apoi ştia că va fii în regulă.

    Ajunse la etajul şapte a castelului şi privi în ambele părţi coridorul lung luminat de luna palidă. Zâmbi slab când văzu că era liber şi se strecură ca o umbră a întunericului până în faţa peretelui pe care urma să apară uşa de care avea nevoie. Se plimbă de trei ori prin faţa lui gândindu-se puternic la pace şi linişte şi apoi apăsă pe clanţa decorată a uşii. Intră în Camera Necesităţii, privind în jur.
    Se afla într-un dormitor spaţios, cu o biobliotecă mare şi un birou pe care se afla o pană, pergamente şi o călimară. Lângă, câteva pensule şi accuarele erau aşezate pe o bucată de pânză.
]]> Lexie&Odette
We're just as crazy, just as sane, embrace eachother's every pain
  • Lexie îşi putea auzii paşii răsunând pe coridoarele castelului. Continua să se uite peste umăr, o privire care exprima frică amestecată cu prudenţă şi minuţiozitate. Nu ştia de ce era speriată să fie văzută. Avea un sentiment de agitaţie la gândul că s-ar putea să vină cineva după ea, sau să îi invadeze acest moment ciudat de intimitate. Se simţea expusă psihic, deschisă oricărei vrăji, mult prea vulnerabilă.

    I se părea ciudat că avea acele sentimente tocmai în acel moment. Nu fusese răvăştiă, rănită sau atinsă în niciun fel în ultimul timp, aşa că nu înţelegea care era motivul lor. Însă ştia că vor trece. Avea nevoie de acea noapte de relaxare şi de linişte, apoi ştia că va fii în regulă.

    Ajunse la etajul şapte a castelului şi privi în ambele părţi coridorul lung luminat de luna palidă. Zâmbi slab când văzu că era liber şi se strecură ca o umbră a întunericului până în faţa peretelui pe care urma să apară uşa de care avea nevoie. Se plimbă de trei ori prin faţa lui gândindu-se puternic la pace şi linişte şi apoi apăsă pe clanţa decorată a uşii. Intră în Camera Necesităţii, privind în jur.
    Se afla într-un dormitor spaţios, cu o biobliotecă mare şi un birou pe care se afla o pană, pergamente şi o călimară. Lângă, câteva pensule şi accuarele erau aşezate pe o bucată de pânză.
]]> <![CDATA[The best training]]> https://www.darkmark.ro/t-the-best-training Sun, 02 Sep 2012 20:07:53 +0000 Danzel L. Norman]]> https://www.darkmark.ro/t-the-best-training "Ahhh.."sopti incet Danzel
Pe una din scari plutea incet Peeves.
"Firar, asta e tot ce imi trebuia"sopti el iar
Si-a scos bagheta si a indreptat-o catre o torta de mai jos, de la o scara care ducea spre sala mare.
"Wingardium Leviosa!"
O tranti de cateva ori de perete dupa care ii dadu drumu'. Peeves trecu printr-o scara si inca una, si alta si ajunsese acolo. A vazut ca nu e nimeni asa ca isi continua drumul catre cine stie unde. In acest timp Danzel mergea usor catre Camera Necesitatii unde urma sa se antreneze.
Ajunsese de abea la etajul trei, trecea pe langa clasa de farmece cand dintr-un tablou ii aparu in fata Peeves.
"E pe hol!!! E pe hol!!! Elev..." incepu Peeves sa strige neapucand sa termine
"Silencio!"apuca Danzel sa faca vraja, sperand ca inainte sa auda cineva.
Acum trebuia neaparat sa se grabeasca, asa ca incepu sa fuga pana la etajul sapte. Peeves il urmarise cam pana la etajul sase, plecand dupa.
Usa invechita aparuse in fata lui dupa cateva incercari esuate. Danzel deschise usa, care scartaia din toate puterile, cat de incet putea. Tot ce ii mai trebuia era sa se intoarca Peeves care sa tipe si el ca din gura de sarpe "E pe coridor noaptea!!!"
Inauntru era deja cineva...]]> "Ahhh.."sopti incet Danzel
Pe una din scari plutea incet Peeves.
"Firar, asta e tot ce imi trebuia"sopti el iar
Si-a scos bagheta si a indreptat-o catre o torta de mai jos, de la o scara care ducea spre sala mare.
"Wingardium Leviosa!"
O tranti de cateva ori de perete dupa care ii dadu drumu'. Peeves trecu printr-o scara si inca una, si alta si ajunsese acolo. A vazut ca nu e nimeni asa ca isi continua drumul catre cine stie unde. In acest timp Danzel mergea usor catre Camera Necesitatii unde urma sa se antreneze.
Ajunsese de abea la etajul trei, trecea pe langa clasa de farmece cand dintr-un tablou ii aparu in fata Peeves.
"E pe hol!!! E pe hol!!! Elev..." incepu Peeves sa strige neapucand sa termine
"Silencio!"apuca Danzel sa faca vraja, sperand ca inainte sa auda cineva.
Acum trebuia neaparat sa se grabeasca, asa ca incepu sa fuga pana la etajul sapte. Peeves il urmarise cam pana la etajul sase, plecand dupa.
Usa invechita aparuse in fata lui dupa cateva incercari esuate. Danzel deschise usa, care scartaia din toate puterile, cat de incet putea. Tot ce ii mai trebuia era sa se intoarca Peeves care sa tipe si el ca din gura de sarpe "E pe coridor noaptea!!!"
Inauntru era deja cineva...]]> <![CDATA[Revealed words]]> https://www.darkmark.ro/t-revealed-words Sat, 18 Aug 2012 19:22:25 +0000 Roseline C. L. White]]> https://www.darkmark.ro/t-revealed-words [Image: pergament.jpg]
Draga Ema,
Ma tot gandeam zilele astea la tot ce am vazut de cand am ajuns aici. Vrajitori competenti, dand din ei tot ce pot, facand lucruri minunate.
Si, cum am primit o recomandare interesanta, ma gandeam daca nu ai vrea sa iti petreci serile de sambata invatand doi elevi silitori ce stii tu mai bine.

Astept raspunsul tau!

Faith isi lua zborul, morocanoasa ca de obicei.]]> [Image: pergament.jpg]
Draga Ema,
Ma tot gandeam zilele astea la tot ce am vazut de cand am ajuns aici. Vrajitori competenti, dand din ei tot ce pot, facand lucruri minunate.
Si, cum am primit o recomandare interesanta, ma gandeam daca nu ai vrea sa iti petreci serile de sambata invatand doi elevi silitori ce stii tu mai bine.

Astept raspunsul tau!

Faith isi lua zborul, morocanoasa ca de obicei.]]> <![CDATA[For it begins to uncover secrets]]> https://www.darkmark.ro/t-for-it-begins-to-uncover-secrets Fri, 03 Aug 2012 22:04:06 +0000 Ema Snow]]> https://www.darkmark.ro/t-for-it-begins-to-uncover-secrets
For it begins to uncover secrets
Roseline & Ema


Se cocota pe pervaz, pergamentul intr-o mana, o cutie in cealalta si bufnita alba pe umar. Ema privi pe fereastra si zambi spre domeniile cufundate in lumina sangerie si umbrele reci ale apusului. Gasise ce cautase.
Se uita cateva clipe la pergamentul intins pe pervaz inainte sa scoata un creion mic din buzunarul camasii. Repede, dar atenta, Ema incepu sa insire mai multe cuvinte pe suprafata alb-galbuie.

Mult succes in noul an si bun venit la Hogwarts!
Fie ca acest instrument sa-ti poarte noroc!
Ema G. S.

P.S. Vino cat de repede poti pe culoarul de la etajul V. Daca nu stii exact cum poti ajunge, doar roag-o pe Artemait sa-ti arate calea

Soimeanca stranse pergamentul intr-un sul ingrijit si scrise 'Domnisoarei Rose, anul I, Astropufi' intr-un loc vizibil. Deschise cutia din carton gros, de un albastru cu reflexii verzui, si se asigura ca totul era in regula. Spera ca lui Roseline sa-i placa pana lunguiata de o culoare aproape sidefie. Verifica varful ca sa fie bine ascutit si mai arunca o privire spre mica bucata stralucitoare de beril, incrustata la baza nervurilor.
Zambi multumita si inchise bine cutia, legand pergamentul de ea. Artemait intelese ce insemna asta, asa ca topaii vioaie de pe umarul Emei si ridica un piciorus, permitandu-i Soimencei sa-i lege pachetul. Cand termina, tanara deschise geamul si mangaie spatele bufnitei.
" Ok, stii unde ii gasesti pe Astropufi" zambi Ema. " Asteapt-o putin, vezi daca are nevoie de tine. Acum du-te, Artie! Si multumesc!"
Bufnita isi lua zborul, iar Ema o urmari, neavand ce altceva sa faca decat sa astepte.]]>
For it begins to uncover secrets
Roseline & Ema


Se cocota pe pervaz, pergamentul intr-o mana, o cutie in cealalta si bufnita alba pe umar. Ema privi pe fereastra si zambi spre domeniile cufundate in lumina sangerie si umbrele reci ale apusului. Gasise ce cautase.
Se uita cateva clipe la pergamentul intins pe pervaz inainte sa scoata un creion mic din buzunarul camasii. Repede, dar atenta, Ema incepu sa insire mai multe cuvinte pe suprafata alb-galbuie.

Mult succes in noul an si bun venit la Hogwarts!
Fie ca acest instrument sa-ti poarte noroc!
Ema G. S.

P.S. Vino cat de repede poti pe culoarul de la etajul V. Daca nu stii exact cum poti ajunge, doar roag-o pe Artemait sa-ti arate calea

Soimeanca stranse pergamentul intr-un sul ingrijit si scrise 'Domnisoarei Rose, anul I, Astropufi' intr-un loc vizibil. Deschise cutia din carton gros, de un albastru cu reflexii verzui, si se asigura ca totul era in regula. Spera ca lui Roseline sa-i placa pana lunguiata de o culoare aproape sidefie. Verifica varful ca sa fie bine ascutit si mai arunca o privire spre mica bucata stralucitoare de beril, incrustata la baza nervurilor.
Zambi multumita si inchise bine cutia, legand pergamentul de ea. Artemait intelese ce insemna asta, asa ca topaii vioaie de pe umarul Emei si ridica un piciorus, permitandu-i Soimencei sa-i lege pachetul. Cand termina, tanara deschise geamul si mangaie spatele bufnitei.
" Ok, stii unde ii gasesti pe Astropufi" zambi Ema. " Asteapt-o putin, vezi daca are nevoie de tine. Acum du-te, Artie! Si multumesc!"
Bufnita isi lua zborul, iar Ema o urmari, neavand ce altceva sa faca decat sa astepte.]]> <![CDATA[I look at the sunset & I think of you]]> https://www.darkmark.ro/t-i-look-at-the-sunset-i-think-of-you Thu, 12 Jul 2012 20:18:54 +0000 Isabella River]]> https://www.darkmark.ro/t-i-look-at-the-sunset-i-think-of-you ________________________________

Matt & Isabella
________________________________

[Image: PjdZ0.gif]

"I don't think I'll ever look at another sunset without thinking of you."
  • Isabella se uita in jur, la dormitorul gol - toate colegele ei erau probabil in Camera de Zi a Viperinilor, fiind inca o ora pana la stingere. Si chiar si asa, Isabella stia foarte bine ca majoritatea elevilor de la Hogwarts nu respectau programul decat la suprafata - adevarul era ca multi dintre ei se aventurau prin Castel in timpul noptii, incercand sa-i descopere secretele.
    Filch murea de nerabdare sa prinda macar pe cineva - insa elevii se dovedeau a fi cu mult mai isteti decat el si pisica lui, Doamna Norris.

    Viperina zambi. Isi amintea cu drag de momentele in care si ea, impreuna cu prietenii ei hoinareau noaptea prin Castel, ferindu-se de profesori, Perfecti si, bineinteles, ingrijitor.
    Insa cu timpul, multe se schimbasera. Acum nu mai era nevoita sa se furiseze - zambi din nou, ridicand o spranceana - in primul rand pentru ca era profesoara si Sefa de Casa, dar nu numai din acest motiv, ci si pentru ca nimeni nu i-ar fi spus nimic. In fond, sotul ei era un vrajitor capabit ce hotarase sa ramana la Hogwarts chiar si dupa absolvire, iar prietenul lor cel mai bun era insusi Directorul Scolii de Magie, Farmece si Vrajitorii - unii il cunosteau sub numele de Raizen Isildur, Matt si Isabella ii spuneau doar "Raiz".

    Se uita in treacat la ceasul de pe noptiera si simti cum inima ii bate tot mai tare - avea sa intarzie din nou, desigur, asa cum ii statea in caracter. Se intreba daca avea vreodata sa corecteze acest lucru.
    Isi privi bagheta care se odihnea pe pat, langa ea, si pentru o clipa ezita. Nu avea de ce sa isi faca griji, insa.. pana la urma o lua si o puse in buzunarul pelerinei.

    Era deja ora 22:15, asa ca iesi din dormitorul fetelor, uitandu-se cu ochi tristi la dormitorul de alaturi - Matt nu avea sa mai fie acolo in fiecare seara, alaturi de ea, ci undeva mai departe, in Turnul Vrajitorilor. Undeva unde ea nu avea sa intre prea curand.

    Se uita plictisita in jur, observand ca fiecare avea cate o activitate - unii citeau, altii stateau la povesti, altii radeau in hohote, insa toti erau in cate un grup compact. Isabella observase acest lucru la Viperini inca din prima clipa si totusi, inca nu stia daca sa-l aprecieze sau nu - erau uniti, insa ceva ii spunea ca nu acesta era modul de a o si dovedi.

    Trecu mai departe fara sa spuna nimic si ursca scarile de marmura pana ajunse pe unul din corisoarele Castelului care ducea catre Camera Necesitatii. Era convinsa ca el era deja acolo si ca o astepta. Mereu ajungea primul. Isabella simti cum un zambet ii infloreste in coltul gurii si isi musca buza inferioara.

    Abia astepta sa il revada si sa se arunce in bratele lui. Parca trecuse o vesnicie de cand mainile lor nu se mai unisera, de cand buzele lor nu se mai atinsesera.
]]> ________________________________

Matt & Isabella
________________________________

[Image: PjdZ0.gif]

"I don't think I'll ever look at another sunset without thinking of you."
  • Isabella se uita in jur, la dormitorul gol - toate colegele ei erau probabil in Camera de Zi a Viperinilor, fiind inca o ora pana la stingere. Si chiar si asa, Isabella stia foarte bine ca majoritatea elevilor de la Hogwarts nu respectau programul decat la suprafata - adevarul era ca multi dintre ei se aventurau prin Castel in timpul noptii, incercand sa-i descopere secretele.
    Filch murea de nerabdare sa prinda macar pe cineva - insa elevii se dovedeau a fi cu mult mai isteti decat el si pisica lui, Doamna Norris.

    Viperina zambi. Isi amintea cu drag de momentele in care si ea, impreuna cu prietenii ei hoinareau noaptea prin Castel, ferindu-se de profesori, Perfecti si, bineinteles, ingrijitor.
    Insa cu timpul, multe se schimbasera. Acum nu mai era nevoita sa se furiseze - zambi din nou, ridicand o spranceana - in primul rand pentru ca era profesoara si Sefa de Casa, dar nu numai din acest motiv, ci si pentru ca nimeni nu i-ar fi spus nimic. In fond, sotul ei era un vrajitor capabit ce hotarase sa ramana la Hogwarts chiar si dupa absolvire, iar prietenul lor cel mai bun era insusi Directorul Scolii de Magie, Farmece si Vrajitorii - unii il cunosteau sub numele de Raizen Isildur, Matt si Isabella ii spuneau doar "Raiz".

    Se uita in treacat la ceasul de pe noptiera si simti cum inima ii bate tot mai tare - avea sa intarzie din nou, desigur, asa cum ii statea in caracter. Se intreba daca avea vreodata sa corecteze acest lucru.
    Isi privi bagheta care se odihnea pe pat, langa ea, si pentru o clipa ezita. Nu avea de ce sa isi faca griji, insa.. pana la urma o lua si o puse in buzunarul pelerinei.

    Era deja ora 22:15, asa ca iesi din dormitorul fetelor, uitandu-se cu ochi tristi la dormitorul de alaturi - Matt nu avea sa mai fie acolo in fiecare seara, alaturi de ea, ci undeva mai departe, in Turnul Vrajitorilor. Undeva unde ea nu avea sa intre prea curand.

    Se uita plictisita in jur, observand ca fiecare avea cate o activitate - unii citeau, altii stateau la povesti, altii radeau in hohote, insa toti erau in cate un grup compact. Isabella observase acest lucru la Viperini inca din prima clipa si totusi, inca nu stia daca sa-l aprecieze sau nu - erau uniti, insa ceva ii spunea ca nu acesta era modul de a o si dovedi.

    Trecu mai departe fara sa spuna nimic si ursca scarile de marmura pana ajunse pe unul din corisoarele Castelului care ducea catre Camera Necesitatii. Era convinsa ca el era deja acolo si ca o astepta. Mereu ajungea primul. Isabella simti cum un zambet ii infloreste in coltul gurii si isi musca buza inferioara.

    Abia astepta sa il revada si sa se arunce in bratele lui. Parca trecuse o vesnicie de cand mainile lor nu se mai unisera, de cand buzele lor nu se mai atinsesera.
]]> <![CDATA[Internal thoughts]]> https://www.darkmark.ro/t-internal-thoughts Mon, 07 May 2012 12:50:39 +0000 Ema Snow]]> https://www.darkmark.ro/t-internal-thoughts Internal thoughts
Cassie, Ema & Colin
Pasii ei faceau prea multa galagie pe coridorul pustiu. Nu trecuse prea mult timp de cand se terminase cina, dar Ema era incordata, simtindu-se ca un copil mic aflat pe punctul de a fi prins facand o boacana. Stranse cu delicatete cutia subtire de carton la piept, incercand parca sa o ascunda in in faldurile robei. A,da... Roba ei de Soimean. Inspira adanc, simtind mirosul dulceag al materialului. Se simtea... acasa.
Coti la dreapta pe urmatorul culoar si inainta pana la un zid inalt, lipsit de decoratiuni. Niciun tablou, niciun afis, nici macar o amarata de planta intr-un colt.
Zambi strengareste si se uita peste umar, verificand daca era singura. Pufnind usor, ridica o spranceana spre perete si sopti un monoton "Cunosti gandurile mele". Incepu sa strabata acei doi metri din fata zidului, rasucindu-se pe calcaie.
Un tur... al doilea... al treilea... Crack!
Usa atat de cunoscuta ei prindea contur pe tencuiala veche. Ema pasi vesela pragul si inchise usa in urma ei, ramanand intr-un brusc semi-intuneric. Toate gandurile bune o parasira.
Camera nu mai era spatioasa. Erau inghesuite mai multe lucruri vechi prin colturi, prafuite si pline de panze de paianjen. Totul in jurul ei parea sa fie cenusiu, cu exceptia plapandului foc albastrui din fata peretelui opus.
Era liniste deplina, iar Soimeanca casca ochii, gandindu-se ca nu era peisajul pe care si-l imaginase.
Lasa cutia pe o noptiera dintr-un colt, punandu-si deasupra roba. Era frig in camera. Se apropie de focul ciudat si ingenunche in fata lui, pe un covor ponosit. Ramase nemiscata pentru cateva secunde... Lacrimile i se revarsara pe obraji.Plangea si nici macar nu stia de ce, dar in curand, ajunsese sa planga cu mult amar, de parca avea sa fie sfarsitul lumii.
Trecusera minute ce i se parusera o vesnicie, dar inceta, stergandu-si ochii cu maneca.
Buf! Crack!
Usa se deschidea iar.]]> Internal thoughts
Cassie, Ema & Colin
Pasii ei faceau prea multa galagie pe coridorul pustiu. Nu trecuse prea mult timp de cand se terminase cina, dar Ema era incordata, simtindu-se ca un copil mic aflat pe punctul de a fi prins facand o boacana. Stranse cu delicatete cutia subtire de carton la piept, incercand parca sa o ascunda in in faldurile robei. A,da... Roba ei de Soimean. Inspira adanc, simtind mirosul dulceag al materialului. Se simtea... acasa.
Coti la dreapta pe urmatorul culoar si inainta pana la un zid inalt, lipsit de decoratiuni. Niciun tablou, niciun afis, nici macar o amarata de planta intr-un colt.
Zambi strengareste si se uita peste umar, verificand daca era singura. Pufnind usor, ridica o spranceana spre perete si sopti un monoton "Cunosti gandurile mele". Incepu sa strabata acei doi metri din fata zidului, rasucindu-se pe calcaie.
Un tur... al doilea... al treilea... Crack!
Usa atat de cunoscuta ei prindea contur pe tencuiala veche. Ema pasi vesela pragul si inchise usa in urma ei, ramanand intr-un brusc semi-intuneric. Toate gandurile bune o parasira.
Camera nu mai era spatioasa. Erau inghesuite mai multe lucruri vechi prin colturi, prafuite si pline de panze de paianjen. Totul in jurul ei parea sa fie cenusiu, cu exceptia plapandului foc albastrui din fata peretelui opus.
Era liniste deplina, iar Soimeanca casca ochii, gandindu-se ca nu era peisajul pe care si-l imaginase.
Lasa cutia pe o noptiera dintr-un colt, punandu-si deasupra roba. Era frig in camera. Se apropie de focul ciudat si ingenunche in fata lui, pe un covor ponosit. Ramase nemiscata pentru cateva secunde... Lacrimile i se revarsara pe obraji.Plangea si nici macar nu stia de ce, dar in curand, ajunsese sa planga cu mult amar, de parca avea sa fie sfarsitul lumii.
Trecusera minute ce i se parusera o vesnicie, dar inceta, stergandu-si ochii cu maneca.
Buf! Crack!
Usa se deschidea iar.]]>