Darkmark RPG Forum - Aripa Spitalului

Death, do not be proud

Sat, 12 Jan 2013 19:21:09 +0000

Death, do not be proud
'Cause there are some things that neither Life or Death can take away forever

-privat-

Existau cateva lucruri stabile in viata lui Hawkeye. Cateva detalii nesemnificative, cateva obiceiuri, cateva evenimente care pur si simplu existau si nu aveau sa se schimbe vreodata. Asa ca nu intelegea care era scopul batailor de cap in privinta lor. Cand nu poti sa schimbi ceva si cand nu te poti opune acelei forte mai mare decat destinul tau de muritor, de ce sa-ti consumi energia in actiuni care oricum vor da gres? Existau lucruri pe care nici macar Viata sau Moartea nu le puteau schimba. De exemplu, faptul ca cineva stia anumite lucruri. Sau ca o molecula de apa simpla era formata din doi atomi de hidrogen si unul de oxigen. Sau ca unii prieteni erau loiali, iar altii te tradau ca pe un caine.
Aceeasi regula se aplica si acum, iar Hawkeye prefera sa nu se chinuie meditand asupra faptului. El era impiedicat. Punct. Era impiedicat de cand fusese mic si cel mai probabil avea sa fie impiedicat tot restul vietii. Si poate chiar si mai tarziu de atat. Daca va ajunge vreodata fantoma sau zombie, putea sa puna pariu ca va fi la fel de impiedicat. Deci, din nou, de ce sa-si bata capul cu cum ar putea sa nu fie un impiedicat? Pff! Si oricum, ce patise acum era un nimic. Doar isi razgaise ceva mai zdravan antebratul de peretele coridorului. Daduse putin sange. Nu avea sa moara din asta. Avea nevoie doar de o mica curatare - ca sa inlature tot varul din carne - si un pansament - de preferat sa nu fie plasturi colorati. Impinse usa ce dadea spre Aripa Spitalului, intampinat de lumina de afara ce izbea in ferestre.

Warzone

Fri, 28 Dec 2012 10:44:14 +0000

Julieta & Charles

Se facuse destul de tarziu, era trecut de miezul noptii. Isi uitase din nefericire bagheta acasa iar rana de la mana era destul de adanca, acoperise cu o bucata din bluza ei, insa sangele nu incetase sa curga tot mai abundent si sa lase in urma ei pete de sange rosiatice, insa nu asta o deranja.
Trebuia sa ajunga in Aripa Spitalului cat mai repede, avea nevoie de ingrijiri medicale si cat mai repede.
Stia, rana avea sa se infecteze rau daca in urmatoarele ore nu avea sa o trateze, asa ca grabi pasul pana ajunse in fata castelului, intra pe usa din spate ca sa nu fie observata si urca sus pana in Aripa spitalului, desi nu observa nici o miscare.
- Grozav. Murmura ea enervata, ce mama naibi faceau asistentele la ora aia? Trebuia sa fie macar una de garda, grabi si mai tare pasul insa se izbi frontal de cineva si simti o durere si mai mare, insa se grabi sa spuna:
- Scuze, nu..a fost cu intentie.

Hello, hello - where did you go ?

Sat, 24 Nov 2012 22:01:09 +0000

Isi stranse pumnul drept in jurul incheieturii stangi, incercand sa ignore durerea ce se raspandea rapid in tot bratul. Merse in pas alert catre Aripa Spitalului, simtind intepaturi in ochii care se umpleau incet de lacrimi. Incerca sa ramana calma, desi respira greu si isi simtea inima batand cu putere.
Pasii ei rasunau pe coridorul pustiu, luminat slab de tortele pozitionate pe peretii reci de piatra. Era tarziu, asa ca era convinsa ca majoritatea elevilor si profesorilor erau in dormitoare, Turnul Adultilor si eventual, cei care inca nu puteau dormi erau in Camerele de Zi.

Fusese o idee neinspirata, trebuia sa admita si in curand avea sa se gaseasca intr-o situatie incomoda, iar singura modalitate de a evita si mai multe probleme, ar fi sa minta - iar ea nu se prea pricepea la asta.
Ar fi putut foarte bine sa apeleze la niste vraji sau potiuni, insa nu avea nici rabdarea si nici timpul necesar. In plus, era de parere ca prea mult se bazau vrajitorii pe aceste lucruri si cam uitau cum sa se descurce in realitate, cand nu ai acces la vraji sau potiuni.

Se uita in urma, eliberandu-si incheietura doar pentru clipa pentru a-si feri cateva suvite de par de pe frunte. Spera sa nu dea peste nimeni - eventual sa nu gaseaca pe nimeni in Aripa Spitalului, in acest fel ar fi putut sa aiba grija singura de incheietura insangerata, iar mai apoi sa plece spre Pivnita Viperinilor.
Si totusi ducea lipsa unei persoane. Zambi la acel gand, aproape involuntar.
"A trecut prea mult timp.." isi spuse incruntandu-se usor si simtind cum zambetul se trasforma in unul mai mult cauzat de dor si tristete. Insa daca era ceva ce invatase era ca in viata exista un echilibru si ca este mai bine asa. Esti fericit acum - doar ca sa fii trist mai tarziu. Si invers. In felul asta, inveti sa apreciezi.

this pain is just a memory

Sun, 16 Sep 2012 13:04:10 +0000

~open topic~

Era trecut de miezul noptii, iar ea inca se afla in Aripa Spitalului. Ii placea acel loc foarte tare, dar nu si cand noaptea intuneca totul, iar pacientii pareau adementiti in somnul lor aproape la fel de profund precum moartea.
Ii placuse mereu sa aiba grija de raniti si adora sa ajute alti oameni, dar in acelasi timp era extrem de fricoasa. Nu-i placea in mod special sa vada sange insa nu avea ce sa faca. Ar fi vrut totusi sa nu mai simta niciodata acel miros metalic pe care-l avea o rana abia deschisa.
Se bucura totusi ca in lumea magiei era mult mai usor sa tratezi un ranit decat era in cea a incuiatilor. Dorise inca de mica sa se faca doctor, dar abia acum realiza ca nu ar fi rezistat nici macar o luna intr-unul dintre spitalele incuiatilor. Profesia de vindecator suna de o mie de ori mai bine si mai adecvata ei.
Auzi un zgomot, iar scurtul sau moment de reverie se sfarsi subit. Incepuse sa-i fie din ce in ce mai frica, iar palmele ii devenisera usor umede din cauza emotiei. Se auzeau sunete de pasi. Era sigura de acest lucru.

'Cine esti?' intreba fara a sta prea mult pe ganduri si isi lua in mana bagheta, fiind gata sa atace pe oricine incerca sa-i faca rau.

I can't take it any longer

Tue, 04 Sep 2012 15:49:06 +0000

- Odette, please -

Auch! Ca de obicei .. doar ei i se putea intampla asa ceva. Era un car de nervi. Pentru ce trebuia ea sa mearga in Padurea Interzisa singura in miezul noptii ? Bineinteles ca ea trebuia sa faca pe desteapta din nou .. A iesit din castel si a vazut pe cineva si cum avea chef de putina actiune pur si simplu s-a pur sa urmareasca respectiva persoana, dar s-a indreptat intr-acolo in zadar pentru ca a Disparut pur si simplu oricine-ar fi fost. Sigurat a folosit vraja de Aparitie-Disparitie. Isi daduse ochii peste cap si voia sa se intoarca in Hogwarts, dar ca de obicei cum era ea o fata foarte impiedicata se agatase de niste crengi si gata a fost.

Colac peste pupaza, ghinionul suprem : erau si otravite sau cel putin asa banuia. Ceva aveau fiindca nu putea sa opreasca sangerarea, oricate vraji verbale si non-verbale a fost. Un singur lucru i-a mai ramas de facut, desi ura acest gand: trebuia sa ajunga urgent in Aripa Spitalului. Ii venea sa planga, dar nu de durere, ci din cauza acelei stari de ne..bine. Isi duse mana la cap si simtea ca are febra, dar .. stai putin! De ce era plina de sange pe degete? Ce Dumnezeu? Doar nu isi sparse si capul. Inaintase cat de repede putuse, desi pierdea sange in continuare. Probabil - si fara exagerari - in vreo jumatate de ora ajunsese unde trebuia.

"Am nevoie de ajutor acum!", strigase Rosalie nervoasa nepasandu-i cine era acolo si cine nu. Cu siguranta avea sa regrete dupa aceea in caz ca era Madam Pomfrey pe acolo. Saraca femeie .. o ajutase de fiecare data cand avea nevoie. Ei, spera sa ii observe disperarea si sa nu bage de seama faptul ca a trantit usa. Ooopss..

After a long time

Wed, 22 Aug 2012 14:42:01 +0000

Deschise usor ochii vazand pentru cateva clipe in ceata si fiind destul de confuz .
Unde sunt ? Ce am patit dupa lectia de matura ? , intrebarile astea ii inundau mintea tanarului David in timp ce se chinuia sa se ridice in capul oaselor dar cam in zadar .

Il durea toata partea dreapta , simtea cum ii era paralizata . Stramba din nas si il durea din ce in ce mai tare cazand la un moment dat din pat . Asistenta veni cu pasi repezi si il ridica pe aceasta avand foarte mare grija .

- Sa fii mai atent data viitoare ! , adauga ea indepartandu-se spre alt pacient .
Nici sa vorbeasca nu prea putea . Tot ce isi amintea era ca a cazut de pe matura la ora de zbor si de atunci ... nimic !

Oh, you know, I'm fine. I just came from the dead

Wed, 08 Aug 2012 19:53:25 +0000

Oh, you know, I'm fine. I just came from the dead
Calliope & Hawkeye

Nu. Inca putin. Te rog. Doar cinci minute. Pot sa-mi fac patul si cand vin de la scoala... Haide... Mai lasa-ma doar cinci minute...

Asta fusese intotdeauna cea mai mare minciuna pe care i-o spusese Colin mamei lui: dupa cinci minute se va ridica din pat si va incepe noua zi. Asa isi zicea si acum, doar ca de data asta era diferit. Nimeni nu tragea de el ca sa se trezeasca. Nimeni nu-i striga numele si nici macar nu avea senzatia ca trebuie sa ajunga undeva. El doar plutea intre nivele de constient si inconstient. Nimeni nu-l grabea. Super! Putea sa doarma si mai mult.

Urmatoarea data a fost la fel. Ii era prea somn si se simtea prea obosit ca sa se miste, fie macar sa-si deschida ochii. Asa ca Hawkeye astepta - sa adoarma sau sa se trezeasca, care o fi venit prima. Si asculta. Erau mai multe voci in jurul lui, unele cunoscute, altele nu. Aveau un singur lucru in comun. Toate se auzeau de undeva de departe, de parca Hawk avea apa in urechi. Simti - sau isi imagina - atingerea delicata a unei maini moi pe fruntea lui. Mai multe voci. Era frustrant, caci nu intelegea nimic din ce spuneau. Se cufunda iar in inconstienta.

Colin deschise ochii, infingand orice urma a somnului. Clipi de cateva ori si vederea i se clarifica. Camera in care se afla era destul de mare si avea un tavan inalt. Nu era foarte intunecata. Arata mai degraba ca orice camera inainte de rasarit. Ii lua ceva timp, dar intr-un final Colin intelese ca se afla in Aripa Spitalului, la Hogwarts. Fruntea ii era brodata cu picaturi de transpiratie, de parca avusese mai devreme febra. Hawk isi ridica mainile ca sa-si stearga fruntea, insa le gasi bandajate. Ce naiba... Isi simtea piciorul drept greu si teapan. Luandu-l pe nepregatite, amintirile il invaluira. Calliope si Oglinda lui Erised. Camera Portretelor si colierul. Subsolurile, copia lui vrajita si sarpele urias. 'Rahat!'

Keep up

Thu, 05 Jul 2012 14:09:44 +0000

Keep Up
Waitin' for.. well, anyone ><

Urca inca o scara, sperand ca de data asta sa nu se miste. Fusese nevoita sa ocoleasca o gramada din cauza unei scari care se hotarase ca stie mai bine decat ea insasi unde vrea sa ajunga. Si, mare minune, scara gresise. Dar acum totul parea in regula. Avea sa ajunga in aripa spitalului in cateva minute. In scurt timp o lovi mirosul acela de spital, de medicamente la care se astetase. Sa ai "super-simturi" nu era atat de interesant precum lasau sa se inteleaga filmele incuiate. Pe de alta parte, avea un sentiment ciudat pe care nu si-l putea explica. Stiu ca nu iti place sa fii aici, dar asa e frumos.
Peste cateva minute se deschise usa aripii spitalului. Bruneta intra, avand grija sa se vada ca are ceva la spate. Nu ii placea sa vina aici din cauza mirosului, insa asa se cuvenea daca lovise pe cineva atat de tare incat sa aiba nevoie de ingrijire profesionala. Insa zambetul binevoitor i se sterse de pe fata cand vazu ca nu era nimeni acolo. Baga ciocolata inapoi in buzunar si incepu sa se uite in jur. Toate paturile erau libere si frumos aranjate, insa nu vedea pe nimeni care sa le fi aranjat. Curioasa, impinse putin cu piciorul chiar si usa pe care scria mare 'NU INTRATI!', usa care isi imagina ca duceau in biroul medicului. Acolo, la fel, nimeni.
Ridicand din umeri iesi din incapere, inapoi pe coridor. Acum isi dadu seama din ce cauza avusese senzatia aceea ciudata inainte sa intre. Nu auzise voci, nici o voce, iar asta era ciudat. Poate sunt in pauza de masa. Si vindecatorii mananca, nu? isi zise ea plina de incredere. De dupa colt avea sa vina cineva, daca era sa se ia dupa zgomotul de pasi. Si dupa parfum. Cu siguranta era cineva care putea sa ii explice ce se intampla, asa ca respira usurata.

What's up ..your head is broken ?

Sun, 26 Feb 2012 19:10:22 +0000

Waiting for Julieta ><

Se afla in spatiu , de fapt nu era spatiu , totul era negru in jurul ei . Visa cu siguranta . Dar , cum se intamplase ? Ce facuse ? Nu-si amintea de fel .. dar poate daca durerea de cap ar fi trecut .. atunci ar fi fost sanse sa-si aminteasca ceva . Deschise ochii incet privind tavanul deschis la culoare . Unde mai vazuse tavanul acela ?

Incerca sa se ridice in sezut cel putin , fiindca cu siguranta nu se putea tine pe propiile picioare . Isi freca fruntea simtind un material nu foarte moale . Clipi de cateva ori , intorcand capul in stanga si in dreapta examinand incaperea . Oh doamne , se simtea de ca si cum bause ceva ori .. se lovise .. DA . Asta era , cu siguranta se lovise de ceva , in urma careia se trezise in ..in Aripa Spitalului .

Observa pe patul din fata ei o silueta intinsa .. parca drmind . Posibil ca si ea sa se fi lovit ori sa-si fi rupt ceva in urma unui meci de vajthat sau printr-o joaca de copii cu colegii ei . Fata nu parea a se simti prea bine . Tori ramase in aceeasi pozitie privind trupul fetei .. si asteptand un gest din partea acesteia .

echo

Wed, 25 Jan 2012 15:47:37 +0000

Camilla & Alexander

I'm out on the edge and I'm screaming my name like a fool at the top of my lungs
Sometimes when I close my eyes I pretend I'm alright but it's never enough
'Cause my echo is the only voice coming back
My shadow is the only friend that I have

Pielea ii era arsa, iar mana parea sa apartina unui cadavru ce intrase in putrefactie. Se uita la propriul brat si nu-i venea sa creada ca-i apartine. Ar fi vrut sa fuga undeva, sa nu mai vada acea ororare, dar n-avea unde pentru ca ea era oroarea ce avea s-o urmeze oriunde s-ar fi dus.

'O sa fie bine?' il intreba pe ingrijitor cu vocea sfarsita.

Fusese condusa in acel salon de catre o fata din anul VII a carui par stralucea saten sub lumina lumanarilor, iar ochii ii sclipeau negri. Fata avusese grija de ea vreo zece minute, timp in care ii bandajease mana si ii curatase arsurile, dar apoi aparu un baiat cu parul saten spre blond ce o anunta pe fata ca era timpul sa iasa din tura.

'O sa te vindeci in noaptea asta. As vrea, insa, sa-ti petreci noaptea aici pentru ca ca am grija ca nu vei dormi pe mana vatamata' spuse baiatul zambi si ii intinse o sticluta cu un lichid argintiu in ea. Ii zisese ca trebuiaa sa ia o inghititura cand se culca si avea sa doarma un somn linistit tot restul noptii.
Ii multumi sfioasa si o puse la capataiul sau pe noptiera. N-avea de gand sa adoarma chiar in acea secunda pentru ca avea atat de multe idei pe care trebuia sa si le puna in oridine si la care nu putea renunta. I se parea nejustificat gandul de a le amana pentru ca ele pareau a fi cruciale. Trebuia sa afle cu orice pret de ce cineva ar gazdui un dragon in Padurea Interzisa si, in plus, nu era inca sigura daca siluetele pe care le vazuse erau reale. Cele doua fete din amintirea sa pareau mai aproape de ea ca niciodata, dar nu stia daca le vazuse in care si oase cu cateva ore mai devreme. Avea neaparata nevoie sa afle raspunsurile la acele intrebari pentru ca altfel ar fi innebunit de tot.

A Broken leg but a full heart

Wed, 18 Jan 2012 19:17:41 +0000

Deschise ochii, imaginea care o intampina fiind un tavan alb ca zapada. Rasufla adanc. Statea deja de o zi intinsa in patul asta si nu putea sa suporte, insa nu avea voie sa mearga. Piciorul rupt nu prea ii permitea asta. Se asteptase ca una din asistente sa faca o vraja si piciorul ei sa fie "reparat". Insa, spre dezamagirea ei, asta nu era posibil nici macar la Hogwarts. Un singur lucru bun rezultase din asta. In ciuda faptului ca umblase pe coridoare dupa stingere, nu primise detentie. Dar trebui sa minta putin. Varianta ei era ca se impiedicase in timp ce cobora pe scarile ce duceau in Camera de Zi a Cercetasilor.
Se ridica in fund simtind o usora durere in timp ce isi misca piciorul. Privi in stanga si in dreapta sperand sa mai fie vreun elev in spital, insa nu avea noroc. Era singura. Isi lua o carte de pe micul dulapior de langa pat si o deschise la semn. Se pierdu printre cuvinte. Nu isi dadu seama cum trecu timpul. Soarele ajunse deja in varful cerului. Insemna ca era amiaza. Deci toti ceilalti erau in Marea Sala, luand pranzul. Gandul i se transmise la stomac, care, aproape imediat, incepu sa scoata sunete de revolta. Se intinse peste pat, privind inspre usa. Spera ca cineva va trece pe la ea. Altfel v-a ramane flamanda. Chair cand era gata sa renunte auzi niste pasi pe coridor. Inima i se umfla in piept Era vesela ca in sfarsit trecea cineva pe aici. Singuratatea o omora. Era chiar mai rea decat piciorul rupt.

OOC: Julieta si apoi oricine.

sweet dreams

Sun, 15 Jan 2012 11:02:01 +0000

OOCrivat
BIC:
Miezul noptii. Lucrurile ar fi trebuit sa fie scaldate in tacere,in intuneric.Ei bine,erau. Mai putin intr-un loc. Cei din Aripa Spitalului erau pur si simplu agitati. De-a lungul holului se auzi tipatul unei asistente care repeta intr-una. ''Il pierdem!'' Doi alti medici duceau bolnavul pe o targa,in timp ce alte doua asistente se chinuiau sa il mentina constient prin vraji sau alte lucruri la care Incuiatii ar fi apelat. O usa fu deschisa iar bolnavul reusi sa isi revina in simtiri,pentru o perioada scurta de timp. ''Mai avem nevoie de o persoana.Aduceti-o pe Scott!'' Doar atat mai reusi sa auda,apoi isi pierdu din nou cunostinta.

This Disgrace

Sat, 10 Dec 2011 19:27:58 +0000

This Disgrace
- Only me and Ainsley -

Un strat gros de zapada acoperea intreg domeniul Castelului, iar lacul , precum o oglinda inghetata, reflecta lumina palida a soarelui. In dimineata aceea de sambata, coridoarele pe care le strabatea Cercetasa erau pustii. Nu se ingrijora de acest lucru - probabil ca toata lumea lua micul dejun sau , pur si simplu, astazi se organiza o excursie la Hogsmeade. Era totusi recunoscatoare ca nu intalnise niciun cunoscut; caci era mai mult decat sigura ca, pana la ora aceea, deja toata scoala aflase ce se intamplase in noaptea care trecuse. Ei, bine, tortura ei e amanata pentru cateva ore, asa ca incerca sa nu se gandeasca la asta prea des. Nu voia sa-si prelungeasca chinul.
Adevarul era ca intreaga noapte si-o petrecuse incercand sa rezolve situatia ce aparuse brusc si inevitabil. Desi incercase sa doarma dupa aceea, pur si simplu nu reusise; stresul si teama o invaluisera intr-o imbratisare stransa, oblingand-o sa fie in alerta tot timpul. Asa ca s-a decis sa rezolve o ultima problema de pe lista sa, cea care de asemenea o interesa cel mai mult.

Can you lay your life down, so a stranger can live ?

Sat, 10 Dec 2011 18:48:53 +0000

Se aseza putin neglijenta pe patul rece si simti cum durerea o strapunge ca niste sageti ascutite. Stramba putin nas si ramase asa, in capul oaselor, cu mainile pe langa corp, privindu-si piciorul drept care era intins si infasurat in o gramada de bandaje albe.
Ofta adanc si se stramba la bandajele ce nu ii permiteau sa-si miste in vreun fel piciorul.
Privi in jur la camera simpla cu peretii albi, cu cele doua siruri de paturi si ferestrele mari din capat. Numai gandul ca avea de stat in acel loc vreo patru zile o facea sa se enerveze, iar mai apoi, o deprima incet, incet.
"Eu nu am ce sa caut aici." isi spuse Viperina in gand.

Ii displacusera spitalele - defapt le urase - inca de cand era foarte mica si ii compatimea pe cei care erau obligati sa stea acolo nu numai pentru bolile sau ranile pe care le aveau, ci si pentru simplul fapt ca trebuiau sa stea acolo. Dar de data aceasta se compatimea pe ea insasi, pentru ca era singura in incaperea simpla.
Aripa Spitalului din Catelul Hogwarts arata destul de bine, era adevarat, dar asta nu schimba ceea ce era defapt si nici aroma insuportabila de medicamente din aer. Isabella nu putea sa o suporte si nici nu se putea preface ca era in alta parte; gandul ca era inchisa acolo chiar si pentru cateva zile, o facea sa innebuneasca.

"Nu am ce sa caut aici." gandi hotarata. "Ma pot misca si pot merge foarte bine si cu.. chestia asta."
Incerca sa se ridice si sa mearga pana la fereastra, dar cand piciorul sau drept atinse podeaua, o durere insuportabila isi facu aparitia si ii strabatu glezna, urcand pana in genunchi, iar mai apoi in coapsa. Facu o grimasa de durere, apoi se prabusi inapoi pe pat.
"Sau poate voi sta aici un timp.. Bravo, Isa."

OFF: Oricine.

What Hurts the Most

Wed, 07 Dec 2011 20:13:56 +0000

John Miller & Bell Evans

John incepea deja sa-si piarda rabdarea. O astepta de aproape o ora pe Bell sa apara si aceasta parea ca nu va mai veni niciodata. Era prima zi de scoala din anul 7 pentru el, ajunsese la Hogwards cu o noapte in urma. I se parea imposibil sa se fi imbolnavit cineva peste noapte. Desi, la cat de prostuti, naivi si impiedicati erau multi dintre elevii din primul an, John nu stia de ce era atat de surprins de faptul ca asistenta era deja foarte ocupata.

Bell se numara printre persoanele la care John tinea cel mai mult. Era probabil aproape cap de lista. O cunoscuse inca din primul lui an acolo, si simtise o afectiune fata de ea care in timp, crescuse tot mai mult. O vedea ca pe o sora mai mare, si uneori, chiar ca pe o mama. Era singura persoana caruia John ii putea spune tot, singura persoana in care avea incredere deplina, singura despre care putea spune cu certitudine ca il cunoaste. Doar ei John ii povestise tot ceea ce se intampla in casa lui, si numai ea il ajuta cu adevarat ori de cate ori avea nevoie.

Chipul tanarului vrajitor se lumina cu un zambet larg cand o vazu in sfarsit venind. Se duse repede langa ea, neavand rabdare sa o astepte sa ajunga ea la el. "Imi pare atat de bine sa te vad!" spuse el, luand-o in brate si strangand-o cu afectiune. "Mi-a fost foarte dor de tine..."

Trecusera doar 3 luni de cand nu o vazuse, dar ii simtise lipsa permanent. O lua de mana si o trase pana la primul pat din Aripa Spitalului, asezandu-se pe el cand ajunse exact in fata lui si dandu-si roba jos. "Trebuie sa ma ajuti..." spuse el, in timp ce isi desfacea cravata si isi descheia camasa. "M-am certat cu tata inainte sa plec de acasa, si.... Stii tu. Am reusit sa acopar si sa vindec multe din ranile si vanataile care le aveam pe maini si pe fata, dar cele de pe spate au ramas. Nu vreau sa vada careva din dormitor noaptea cand ma schimb. Plus... chestia asta doare..." spuse el.

Camasa lui alba avea pete rosii de sange pe spate. Realiza asta in momentul in care o scoase complet si o puse jos pe pat. Se intoarse cu spatele la Bell, pentru a ii arata ranile pe care le avea. "Poti sa ma 'repari', nu-i asa?" intreba el.