Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Padurea lui Dean

« Previous 1 2 3 4 5 Next »

/ A daydream

Ziua incepuse nu tocmai bine pentru Morreen. Cu toate ca mai erau cateva zile pana sa vina iar weekend-ul, avea niste treburi intr-un alt oras, lucru care o obliga sa treaca prin Padurea lui Dean. Nu-i placea aceasta padure, chiar daca parea inofensiva, mereu avusese impresia ca o sa i se intample ceva rau daca se va gasi vreodata in ele. Insa treburile nu mai puteau astepta, iar alt drum ar fi intarziat-o si mai rau. Asa ca, trebuia sa-si infrunte teama ei prosteasca si sa reuseasca o data pentru totdeauna sa traverseze o padure.
Cu pelerina stransa in jurul hainelor Incuiate si cu bagheta lipita de degete, pregatita pentru orice, intra in faimoasa padure. Buzele ei erau pregatite pentru orice vraja care i-ar fi trecut prin minte, si pasii o ghidau pe drumul pe care trebuia sa-l ia. Auzi un strigat ciudat in spatele ei, care o facu sa tresara, insa continua sa mearga, hotarata sa nu se uite inapoi. Cand strigatul se auzi a doua oara, aproape ca isi rupse bagheta in doua, si de frica incepu sa alerge, dar nu reusi sa strabata 10 metri, ca se impiedica si ateriza ca un sac peste un morman de frunze moarte si ingalbenita. Ridicandu-se, isi scutura frunzele din parul blond si lung, si isi facu curaj sa inainteze, dandu-si usurata seama ca nu fusese decat o pasare ciudata, pusa pe fapte rele.

Isabella mergea in pas alert prin padure; toti prietenii ei de la Hogwarts erau ocupati cu teme sau cu alte lucruri si nu reusise nimeni sa vina cu ea. Ura faptul ca trebuia sa mearga undeva atat de departe, dar mai ales singura. Isi luase pelerina lunga, neagra si groasa pentru ca frigul pusese stapanire pe domenii. De asemenea, ura frigul. Privea in pamant incruntata si nici macar nu era atenta la sunetele din jur. La cat de multa liniste era, isi putea auzi pasii prin frunzele moarte ce zaceau peste tot, ca un covor ruginiu.

In momentul urmator, linistea deplina si chiar mormantala, fu intrerupta de o bufnitura ce se auzi de relativ aproape. Isabella se opri si privi tinta inainte cu ochii mari. In cea mai mare liniste, se intoarse si privi in jur; rezultatul fu acelasi.. nimic.
Se auzira niste pasari luandu-si zborul din copaci si asta ii atrase atentia Isabellei asupra altui lucru: inca de cand intrase in Padure, nu auzise deloc nicio pasare si nicio vietuitoare nu parea sa fie.. pai, vie sau macar sa dovedeasca acest lucru. Padurea lui Dean parea "inghetata" si acoperita de liniste. Asta incepea sa o cam sperie.

Merse inainte, spre locul de unde se auzise bufnitura si stranse bagheta in mana pe sub pelerina. Cand zari ceva miscandu-se pe jos, in fata, se opri si frica o cuprinse si mai tare. Ramase asa, nemiscata si astepta ca.. acel.. ceva, sa faca o miscare, ceva.
Frica i se mai diminua cand "acel ceva" se ridica si observandu-i parul lung, isi dadu seama ca era o fata. Doar ca nu stia.. "Ah !" facu fata in gand, apoi ii vazu vag insemnele de pe pelerina cand aceasta se intoarse sa se scuture. "Dar e Viperina !" striga in gand uimita si cu o bucurie pe care nu o intelegea - aparuta din senin, cel mai probabil pentru ca stia ca nu era singura in Padure.

"- Hey !" striga Isa si alerga spre Viperina.

• Arunca frunzele ruginii peste celelalte, si isi privi pelerina, care ramasese curata. Trebuia sa aiba grija data viitoare cand va mai alerga ca o bezmetica prin padure. Nu numai ca se putea lovi, rani, zgaria, dar putea da de animale care, ei bine, nu ar fi prea incantati sa fie deranjati. Si vrajile pe care le stia nu erau de ajuns pentru a se pun cu un animal, decat daca era mai mic. Cu cele mari trebuia sa aiba grija, mai ales ca acum, ca vrajitoare, stia ca existau si animale magice, care ii putea face imediat rau. Era clar, data viitoare va fi cu ochii-n 4.
  Pana sa isi dea seama unde se afla, o fata care la inceput o sperie, deoarece se credea singura in acest imens sector de padure, inainta spre ea. Insa, rasufla usurata, si nu numai din cauza faptului ca vazuse insemnele Viperinilor pe pelerina groasa cu care imbracata, dar si pentru ca era cineva. Bun sau rau, era o persoana vie, ceea ce insemna ca nu era singura, ceea ce insemna ca nu trebuia sa se teama de creaturile malefice, ceea ce insemna un lucru in minus la care trebuia sa se gandeasca. Scoase un oftat de usurare, si inainta spre Viperina pe care nu mai o vazuse pana atunci.
  "Slava Cerului ca nu sunt singura pe aici.", spuse ea incet, cu bagheta la indemana, pentru orice eventualitate. "Eu sunt Morreen, tu?"