Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade
« Previous 1 2 3 4 5 Next »
/ A place in this world

**Bell Evans** · (This post was last modified: 31 Aug 2011, 22:17 by Bell Evans.)

Bells & Rosalie

In fumegari de aur, rasaritul isi intindea mantia uscata pe deasupra Hogsmeade'ului, inca adormit; lumina se umplea de gratie, filtrandu-se prin vazduhul senin, ireal de albastru. Satul era palid in tacerea diminetii, iar pasii ei erau singura prezenta vie de pe stradutele pustii. Razele plapande se prelungeau valurit pe crestelul ei, mangaindu-i cu blandete chipul palid, obosit; era imposibil sa nu vezi semnele mai multor nopti nedormite.

Simtea ca nu isi gasea locul la castel; camera din Turn parea ca isi strange peretii in jurul ei, imprejurimile castelului devenisera brusc neprimitoare. Totul se schimbase in doar cateva zile si nopti. De parca intregul univers s-ar fi impotmolit in intelesul dur al catorva cuvinte. De parca se simtea obligata sa ia o decizie, insa nu stia pe cine sa sacrifice. Era greu sa faci asemenea lucruri - iar ea fusese intotdeauna speriata de alegeri.

Isi stranse pelerina lunga de drum in jurul corpului, simtind aburii reci ai unei dimineti de toamna; vara plecase. Si luase o data cu ea toate zambetele pline de caldura si dupa-amiezile insorite ce pareau sa dureze la nesfarsit. De parca si ea simtea ca vara plecase din sufletul ei, chiar daca era prea devreme ca sa spuna asta cu certitudine.

Gasi in cele din urma o banca parasita si se aseza pe ea; simti aproape instantaneu raceala scandurilor din lemn trecand prin materialul subtire al pelerinei si fibra blugilor negri pe care ii avea pe dedesubt. De parca ar fi fost singurul fior care putea sa o mentina pe linia de plutire in acel moment. De parca doar frigul ramasese cel mai constant sentiment in interiorul ei. Isi imbratisa genunchii cu bratele, sprijinindu-si fruntea de ei. Ii era atat de greu.

Inchise ochii si pentru o clipa totul ii reveni in minte; de parca amintirea era inca vie acolo, pulsand la fel de dureros ca la inceput. Stia doar ca nu poate sa o alunge - ar fi alungat ultimul lucru bun din viata ei.
Lua o gura mare de aer si deschise ochii; vazu pe cineva stand in fata ei si facu o tentativa de zambet.

"-Buna dimineata, Rosalie; ce te aduce aici asa devreme?" intreba ea, cu o voce lipsita de inflexiuni.

**Rosalie Vivienne Alden** · 31 Aug 2011, 22:38

O roba prafuita de trecerea timpului, niste pantofi turqoise care ii placeau la nebunie si un zambet sincer pentru o ultima zi de vara. Asa s-a 'echipat' Rosalie indreptandu-se catre satul din apropiere. De cateva saptamani nu a mai vizitat Hogsmeade-ul , iar acum considera ca sosise vremea sa mearga din nou. Pasii sai marunti acopereau linistea din jurul sau. Un oftat prelung se auzise .. intr-un final si-a dat seama ca nu fusese altcineva decat ea. Chicotise scurt in amintirea ultimelor zile , ultimelor intamplari.

Ajunsa in Hogsmeade inaintase catre aceeasi alee pe care calca mereu. Se simtea in largul sau in acest satuc aparent uitat de lume, dar populat cu vrajitori de toate tipurile. O bancuta i se afisa in cale, una pe care statea mai mereu cand era prezenta in acel loc, dar observase ca era ocupata. Voia sa plece, dar figura i se parea atat de cunoscuta .. A stat putin pe ganduri, pana la urma dandu-si seama a cui era acel chip palid. Era Bell. Doar ea putea fi. Zambise scurt si se indreptase catre ea.

"Buna!", rostise pe un ton euforic, dar se strambase in urmatoarea secunda dandu-si seama ca nu a reactionat bine, caci fosta Cercetasa probabil ar fi vrut sa fie singura, nicidecum acompaniata. Era clar ca era pierduta in ganduri, asemenea Rosaliei. Surase auzindu-i intrebarea si raspunse cu acelasi glas de mai devreme: "Pai vreau sa imi petrec ultima zi de vara in bataia unui vant cald si sub un glob de aur care straluceste puternic!" Facuse o pauza uitandu-se in jur intrebandu-se daca ar putea sa se aseze sau nu langa domnisoara Evans.

**Bell Evans** · 01 Sep 2011, 11:43

Isi privi varfurile tenisilor albastri, simtind ca nu-si poate ridica privirile; se uita insa in cele din urma la Rosalie, nevrand sa para nepoliticoasa. Nimeni nu era vinovat ca ea se simtea asa - de fapt, ea era singura vinovata.
Zambi usor cand ii intalni privirea si ii facu semn sa se aseze; tanara nu ezita si lua un loc pe banca inghetata de boarea rece a diminetii. O tacere aproape neprimitoare se asternu pe deasupra lor timp de cateva minute bune; si inca o data, Bell simti ca nu poate face nimic. De parca nu era in stare nici macar sa puna o intrebare banala.

De parca nu putea sa se mai prefaca ca viata ei era perfect normala si fericita; se temuse intotdeauna de momentul asta. De clipa cand nu va mai fi in stare sa-si ascunda sentimentele de restul lumii si sa nu poata sa le mai tina doar pentru ea. Iar asta era poate una din cele mai mari pedepse din punctul ei de vedere.

Ajunse la concluzia ca unii erau doar plictisiti si curiosi - singurele motive pentru care o intrebau ce se intampla cu ea, de ce asa, de ce nu zambeste. Si de atunci invatase sa tina pentru ea lucrurile care o faceau sa simta rau sau, dimpotriva, bine. Si putea sa se laude ca devenise o adevarata experta in arta disimularii.

Insa nu si azi. Azi era atat de slabita incat avea impresia ca ii cazuse cerul in cap; ironica remarca, dar chiar asa se simtea. De parca nimic nu ar mai fi avut sens si totul o lua razna in jurul ei. De parca pana si cele mai importante reguli erau gata sa fie incalcate in orice clipa. Iar ea nu putea decat sa ia parte la asta.

"-Nu vreau sa vina toamna" sopti Bell, brusc. Nu era prea sigura de ce zisese asta; poate simtea doar nevoia sa intrerupa mantia de tacere uscata dintre ele.

**Rosalie Vivienne Alden** · 01 Sep 2011, 15:39

Cazuse pe ganduri pentru cateva clipe, dar apoi .. isi mutase privirea atenta la fosta Cercetasa. Stia ca nu se simte in largul sau si ca avea un motiv, cu siguranta, dar nu avea de gand sa o ia la intrebari. Nu ar fi avut niciun drept si bineinteles nu ar fi dorit sa fie considerata o bagacioasa. In tot acest timp invatase cat de cat fiecare stare care le acapara pe fete cand se simteau intr-un anume fel , iar acum era unul dintre acele momente in care tacerea ar fi fost mai de pret decat sute de cuvinte rostite fara sens.

Oftase scurt. Nici ea nu voia sa se termine vara. Fusese atat de frumoasa, mai ales spre sfarsit, incat acum parca plansul ar fi calmat-o si ajutat-o sa isi revina, insa nu avea sa cedeze din nou. Se incruntase pentru o fractiune de secunda, apoi ii spusese prietenei sale: "Nici eu nu vreau sa se termine vara!" Cuvintele sale pareau atat de nesigure, desi nu erau.

Ea singura stia ca odata cu toamna va aparea si acea senzatie de melancolie pe care o avea mereu la inceputul acestui anotimp. Nu putea sa acuze natura pentru starea sa, dar erau atat de multe intamplari la care ar vrea sa dea un 'bis' la nesfarsit. La nesfarsit, sa nu se mai incheie ... Sa se repete totul si ea sa ramana captiva in acea perioada, in acel timp nepretuit.

Se ridicase de pe banca facandu-i semn lui Bell sa se plimbe putin. Chiar considera ca era vremea sa se bucure de acea zi, de o acea ultima zi. Alungase acest gand dand din maini si asteptand ca Bells sa reactioneze in vreun fel.

**Bell Evans** · 04 Sep 2011, 13:26

Se ridica incet de pe banca si privi in jur; aburii diminetii se ridicau de pe straduta amortita, lasand in urma un aer proaspat, revigorant. Lumina aurie a rasaritului parea fluida in arcuiri blande ce se revarsau in perdele groase, transparente, din inaltul cerului; parea sa fie una din acele zile perfecte, cu un cer senin, aproape ireal de albastru. Nicio bucata de nor nu indraznea sa intervina in maretia vazduhului, niciun petic nu tulbura nuanta delicata, uniformizata pe o intindere infinita. De parca ar fi fost un lacas sacru, de neincalcat.

"-Hai sa mergem" remarca Bell, ridicandu-si privirile; Rosalie se uita putin nedumerita la ea, dar zambi in cele din urma si incepu sa mearga. Tanara o urma in tacere, ghidandu-si pasii mici in urma vrajitoarei.

Nu stia cu ce sa inceapa o conversatie; in momentul de fata parea adancita in ganduri si avea impresia ca nu isi va mai reveni niciodata. Simtea ca durerea era prea prezenta, prea profunda; simtea ca valurile puternice o trageau sub ele si o tineau acolo impotriva vointei ei. Si nimeni nu putea sa o salveze.

Ajunsese deseori la concluzia ca incerca doar sa isi gaseasca un loc in acea lume; un loc in care sa se simta bine. Sa se simta in siguranta, protejata de relele din jur. Si era constienta ca nu cauta un loc, ci mai degraba o persoana care sa-i fie alaturi. Intr-un fel stia ca deja o gasise, dar nu era sigura ca totul se rezuma doar la asta. Uneori lucrurile erau mai complicate de atat; cu mult mai complicate, daca statea sa se gandeasca mai bine. Era vorba de vointa, de sacrificii; intotdeauna trebuia sa sacrifice ceva ca sa fie fericita. Si de fiecare data alesese sa se sacrifice chiar pe ea si sa ii lase pe ceilalti sa fie fericiti. Iar de data asta voia sa fie diferit. Voia sa fie egoista, sa incerce sa nu-i pese.

"-Mergem sa bem o ciocolata calda?" intreba tanara, privind-o pe Rosalie.

**Rosalie Vivienne Alden** · (This post was last modified: 04 Sep 2011, 14:06 by Rosalie Vivienne Alden.)

Tanara daduse aprobator din cap. Din nou nu isi gasise cuvintele necesare pentru a putea purta o conversatie normala intr-o zi cat se poate de placuta. Parca nu se simtea tocmai in largul ei si nu era deloc vorba de companie, caci ii facea placere sa stea cu Bell, uneori chiar si ore in sir la povesti sau nici macar atat ... Se oprisera in fata locului in care aveau de gand sa isi bea ciocolata calda. Era ciudat ca desi inca era cald afara ele voiau asa ceva in loc de un suc de dovleac rece ca gheata.

O intrebase pe fosta Cercetasa din priviri daca era timpul ca ele sa intre sau nu. Vremea de afara le trageau parca inapoi pe o bancuta disfrutand de caldura unui soare pe sfarsite, dar plictiseala le impulsionau sa inainteze catre barul din cafenea. Un prim pas catre o noua zi ce avea sa se adune la atat de multe amintiri si un nou pas catre noua Rosalie, cea schimbata, cea aproape total diferita.

"Deci luam o ciocolata calda momentan,da?" , intrebase fosta Soimeanca in vreme ce fetele se asezara la o masuta. Persoana care avea sa le serveasca se indrepta deja catre ele.

**Bell Evans** · 15 Sep 2011, 19:16

Zambi, dand usor din cap; o ciocolata calda i se parea cea mai buna varianta in momentul de fata. Unoeri asta era singurul lucru care putea sa o binedispuna - si unii o considerau ciudata din cauza asta. Cum putea ciocolata sa ii dea o stare de bine? Nici ea nu stia prea bine - era constienta doar de faptul ca stresul disparea instantaneu.

Isi impreuna mainile pe masuta inalta, privindu-si incheieturile albe; se dezbraca de roba lunga, neagra, ramanand doar in blugi si bluza albastra, subtire. Era destul de cald in interior, lucru ce i se paru foarte favorabil in acel moment. Mereu iubise caldura - chiar daca era nascuta la sfarsitul iernii. Simtea ca o data cu venirea frigului, totul se transforma in indiferenta, raceala si nepasare. De parca binele ar fi murit o data cu ultima raza uscata de soare.

Se rezema de spatarul scaunului, lasandu-si privirile sa zboare prin incaperea aproape goala; isi aminti de zecile de ori cand venise acolo, cu diferite persoane. Unele o parasisera, altele intrasera in viata ei de putin timp. Unii o facusera fericita, altii ii facura viata un calvar. Insa reusise de fiecare data sa treaca peste toate obstacolele intalnite; si putea fi mandra de asta. Era unul din putinele lucruri care ii dadeau satisfactie.

Desi existau si altele; nu multe, insa importante. Ajunsese la concluzia ca nu conta cati prieteni ai. Avea putini, dar buni - gata sa ii fie alaturi si sa o ajute in orice moment. De astfel de oameni avea nevoie ea - nu de prefacutii care incercau doar sa o linguseasca.

"-Ce-ai mai facut in ultima vreme?" intreba Bells, ridicandu-si privirile spre Rosalie; surase slab, vazand expresia tinerei. Nu se mai vazusera de ceva timp, insa asta nu insemna ca relatia lor se deteriorase. Un prieten bun il aveai pentru toata viata. Era ceva ce nu puteai pierde o data cu trecerea timpului.

**Rosalie Vivienne Alden** · 17 Sep 2011, 17:40

Rosalie ramasese cufundata in ganduri. Pentru cateva secunde si Bells facuse acelasi lucru, cel putin asa i se paruse ei. Cheful de vorba disparea si aparea in aceasta zi, iar ea chiar se simtise abatuta. Intr-un final se trezise din visare in clipa in care fosta Cercetasa ii pusese o intrebare . Da, aparent simpla, dar nu era asa , caci nu avea niciun raspuns concret de dat. Ce facuse in ultima perioada in care cele doua nu s-au mai zarit prin castel? Nici macar ea nu stiuse. Oftase, apoi isi gasise cuvintele necesare sa vorbeasca.

"Pai .. daca ma crezi, nu am facut mai nimic. Stii tu, cu orele si atat. Plictiseala incepe sa se observe la mine ..", rostise Rose adaugand un cascat fals facand-o pe fata de langa ea sa chicoteasca. Isi mai luase o gura din ciocolata calda care statea pe masuta inca neatinsa. Se uitase catre cana venindu-i un gand nesabuit in minte... Sa citeasca viitorul. Mda, nu era cafea, oricum. O scapase un mic chicot, apoi spuse simplu: "Dar tu?"

**Bell Evans** · 02 Oct 2011, 10:10

Ridica usor din umeri, zambind; viata ei se schimbase atat de mult, intr-un timp atat de scurt. Era prinsa ca intr-o capcana cand i se punea intrebarea asta. Nu putea sa povesteasca tot - i-ar fi luat zile intregi.

"-Pot spune ca totul a luat o intorsatura la care nu ma asteptasem niciodata" raspunse tanara, chicotind incet. Isi prinse o suvita de par intre degete si incepu sa se joace cu ea.

Cazu din nou pe ganduri, incercand sa realizeze unde incepusera toate aceste fapte care acum reprezentau centrul universului ei; nu stia - sau cel putin, nu stia in ce amintiri sa caute. Era constienta ca nu facuse o greseala - asa cum crezuse la inceput - ci luase probabil cea mai buna decizie din toata viata ei.

Tocmai ea, care fugea de alegeri mai ceva ca Dementorii de Patronusi; ii scapa un mic chicot cand ideea ii aparu in cap, iar apoi zambi. Isi ridica privirile si observa ca Rosalie se uita la ea, putin dezorientata.
Ii zambi, revenind la ceasca de ciocolata calda; era atat de bine sa fii din nou cu un prieten vechi. Ii dusese dorul intr-o perioada. O perioada pe care incerca sa nu si-o mai aminteasca.

"-Mi-a fost dor de tine" sopti ea, intr-un sfarsit; simtise nevoia sa ii spuna asta. "Mai ales ca in ultimul timp nu ne-am prea intalnit. Am avut si eu probleme, tu ai avut treaba, ma rog. Important e ca acum suntem aici" continua Bells, cu o urma de zambet in glas.

**Rosalie Vivienne Alden** · 02 Oct 2011, 10:22

La inceput doar i-a observat acea stare de visare din care nu parea dispusa sa iasa prea curand. Era clar ca se simtea in largul sau, era mai fericita, mai sigura pe sine, ceea ce era minune la Bells, iar ea chiar se bucura pentru asta. Daca o vedea zambind , putea sa zambeasca si ea cand era de fata. Era atat de bine sa se afle aici. Observand gestul fostei Cercetase mai sorbise si ea din ciocolata calda care se aflase pe masuta de ceva vreme, fara sa o ia in considerare.

"Si mie mi-a fost dor de tine. Si da. Conteaza ca acum suntem aici .. vom avea timp si pentru povesti alta data ." Stia de ce spusese asta. Era clar ca odata Bell va avea dispozitia necesara sa ii povesteasca ce facuse in tot acest timp, probabil .. dar acum, acum trebuiau sa se bucure de aceasta zi placuta, linistita, care sa recunoaste - la ele nu e prea des asa - .

Un zambet siret ii aparuse pe chip, dupa care isi lasase ceasca goala de ciocolata calda pe masa din nou. Mai aveau oare sa comande ceva? "Hm, imi era foarte dor de aceste momente de liniste deplina .. parca ma cufund in amintirile acelei vremi cand .. eram zilnic asa" , rostise fosta Soimeanca de aceasta data fiind ea foarte visatoare.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade « Previous 1 2 3 4 5 Next » //  / A place in this world

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade
« Previous 1 2 3 4 5 Next »
/ A place in this world