Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Aripa Spitalului

1 2 3 Next »

/ After a long time

Deschise usor ochii vazand pentru cateva clipe in ceata si fiind destul de confuz .
Unde sunt ? Ce am patit dupa lectia de matura ? , intrebarile astea ii inundau mintea tanarului David in timp ce se chinuia sa se ridice in capul oaselor dar cam in zadar .

Il durea toata partea dreapta , simtea cum ii era paralizata . Stramba din nas si il durea din ce in ce mai tare cazand la un moment dat din pat . Asistenta veni cu pasi repezi si il ridica pe aceasta avand foarte mare grija .

- Sa fii mai atent data viitoare ! , adauga ea indepartandu-se spre alt pacient .
Nici sa vorbeasca nu prea putea . Tot ce isi amintea era ca a cazut de pe matura la ora de zbor si de atunci ... nimic !

• Nu ştia de ce se întorsese şi de ce, dacă tot o făcuse, îi era frică să intre în castel. Trecuseră doi ani, şi tot avea acel sentiment că toată lumea o priveşte cu ură, ca pe o ciudăţenie a naturii. Ar fi trebuit să plece pur şi simplu, aşa cum făcea de fiecare dată când nu se simţea în siguranţă, când era respinsă. Dar nu putea. Poate fiindcă îi era atât de dor de Hogwarts, de colegii ei, poate fiindcă plecase prea devreme şi nu apucase să se bucure de emoţiile ultimului an, şi astfel nu se resemnase cu gândul că-şi părăsea casa, adevărata casă
  
  Îşi petrecuse ultimele ore urmărindu-i pe actualii elevi ai şcolii. Se simţea derutată văzând atâtea feţe noi, pierdută chiar, însă se liniştea de fiecare dată când zărea pe unul din vechii ei prieteni. Bineînţeles, nu se apropia de ei, stătea retrasă într-un colţ urmărindu-i, în special pe Cercetaşi. Casa ei de suflet, familia ei. Indiferent dacă îi cunoştea sau nu, nu-şi putea stăpâni un zâmbet de fiecare dată când îi vedea, îi aducea aminte de atâtea de lucruri.
  Aşa că, nu se stăpâni şi nici nu se miră, când se trezi mergând spre Aripa Spitalului. Un Cercetaş căzuse de pe mătură în timpul lecţiei, şi reacţionase instinctiv. Până la urmă, tot un leu rămânea.
  
  "Asta spune tuturor, mai multă compasiune de la ea n-ai să găseşti." Surâse Effy atunci când ajunse lângă tânăr, exact după plecarea asistentei. Aşa fusese de când vizitase Aripa Spitalului prima dată, şi era sigură că nu se schimba niciodată.
  "Cum te simţi?" Întrebă apoi, pe un ton blajin, ochii săi de culoarea safirelor fixându-l pe Cercetaş.

Baiatul facu semn din cap ca nu era mai bine deloc . Se pare ca primise o lovitura zdravana si trebuia sa stea ceva timp pe patul de spital . Baiatul se chinuia sa se ridice putin dar reusi in cele din urma .
Respira greu apoi o privi pe fata cu ochii sai mari si negrii . Nu se astepta ca nimeni sa-l viziteze , dar se pare ca se inselase .
- M-m-ma d-doare ! , spuse el incet mai mult balbaind cuvintele curgandu-i apoi cateva lacrimi pe obraz . Nu conta pentru nimeni daca el patea ceva decat familia lui adoptiva .
Intotdeauna si-a dorit sa se duca , sa fie cu familia lui acolo sus sa se bucure de clipele alea . Isi dorise intotdeauna sa auda surasul dulce al mamei si sa fie protejat .
Nu ca la familia adoptiva nu ar fi avut parte de asa ceva , dar e altceva cand e familia ta adevarata . Initial , gandurile negre ii luase mintile si vroia sa cada de pe matura intentionat dar acum se simte oribil ce facuse .
Dar nu vroia sa zica nimic nimanui nici in ruptul capului . Poate chiar ranise pe cineva cu gestul lui , dar in momentul de fata nu prea ii pasa . Durerea il apasa prea tare .

• Îşi muşcă buza şi se încruntă atunci când îi răspunsese. Îi venea să-şi dea palme singură. Sincer, nici nu se vedea că era 'absolventă'. Acum nefiind vorba de statura ei, scundă faţă de multe alte persoane. Rămăsese cu aceleaşi obiceiuri copilăreşti şi întrebări naive. Într-un fel se bucura să răgăsească înăuntrul ei ceva din trecut, ceva care să-i reamintească de vechea Effy, însă în acel moment, şi , poate, în general nu era cazul.
  Bineînţeles că răspunsul era 'nu mă simt bine'. Căzuse de pe mătură, de la o înălţime destul de însemntă şi într-un loc nu foarte potrivit. Fusese o întrebare stupidă.
  
  "Stai liniştit." Murmură atunci când acesta încercă să se ridice. Îl prinse imediat de braţe, oferindu-i astfel sprijinul său. Trase aer în piept şi îl reţinu în plămâni mai multe clipe, atunci când îi văzu lacrimile. Îşi muşcă din nou buza şi, în sfârşit, expiră aerul.
  "Aş vrea să te ajut mai mult. Dar îmi este teamă că nu pot. Cel puţin, până nu se întoarce asistenta." Rosti, simţind că datorează o explicaţie, deşi nu ştia de ce. Avea nevoie să ştie exact în ce stare era, înainte să acţioneze în vreun fel. Asta dacă putea.
  
  "Sunt Effy." Se chinui să zâmbească, cu blândeţe şi căldură."Nu-mi spune numele tău acum, aşteaptă până te simţi mai bine." Continuă, înainte ca acesta să aibă timp să răspundă. Vedea că îi este greu.

- Nu ai cu ce ma ajuta , spuse dintr-o rasuflare parca mai avea putin si isi dadu duhul . Intradevar , ii era greu totul .
Sa vorbeasca , sa se miste . Simti deodata parca il strapunse cineva cu cutitul in partea dreapta si el ramase fara aer . Dar nu dura mult .
Isi reveni rapid si spre surprinderea lui disparu treptat si durerea . Pe tanara nu o mai vazuze pe aici , poate era deja absolventa la Hogwarts . Isi lasa privirea in pamant cateva secunde apoi spuse:
- David , se prezenta el scurt si sec stergandu-si lacrimile cu podul palmei inghitind in sec vrand sa-si ascunda acele emotii dar nu prea putea . Imi pare rau , murmura brunetul incercand sa schiteze un zambet catusi de micut .