Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Padurea Interzisa

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 Next »

/ Road to Death

Eduard se trezi speriat,avusese un vis in ccare se lupta cu...Cap-De-Mort,iar el fusese spulberat imediat de Lordul Intunericului.Se duse sa se plimbe prin curtea castelului,iesi din camera de zi a Astropufilor,si se duse in Marea Sala,undde multi luau micul dejun,eduard lua un castron cu cereale si manaca imediat,apoi gandinduse ce sa faca intr-o zi frumoasa ca aceea,se duse prin curte,unde erau mai multi elevi jucandu-se intre ei sah,se duelau si mai multe chestii,faceau schimb de cartonase,Eduard era plictisit de asa ceva vroia mai multa aventura,trecusera 2 ani si cea mai mare fapta pe care o facuse era ca fusese in Sectorul Interziss si in Padure de mai multe ori,si ca facuse cateva dueluri cu elevi mai mari ca el.Si isi imagina cum ar fi sa se lupte cu vestitul paianjen urias cu care se luptasse Harry,Aragog,parca...dar era mort,iar Harry facuse asta in anul 2,Eduard nu putea fi la nivelele lui Harry desi avea numele de familie a nasului sau Sirius Black.Se gandi ca poate Aragog mai avea un fiu,asa ca se duse imediat in Padure alergand,acolo o vazu pe Cygnatia care era cu bagheta in mana,se gandi sa se prefaca ca face un blestem de neiertat:
-Abracadabra,zise el pe vocea lui Cap-De-Mort fara sa ridice bagheta.
Cygnatia tresari dar cand se intoarse avea ochii inchisi si striga Expelliarmus,iar bagheta lui Eduard cazu pe jos.Ea deschise ochii.
-Ce faci tu aici?
-M-am gandit sa ma lupt cu un paianjen urias zise el zambind,m-am plictisit in curtea scolii.
-Bine,atunci haide sa cautam unul,am vazut panja uriasa de paianjen,pe aici,zise ea si Eduard o urma.

• M-am încruntat, strâmbându-mã, în timp ce dãdeam la o parte un alt fir gros al pânzei de pãianjen ce-mi ieºise în cale, trãgându-l între timp pe Ed dupã mine, ca sã-i arãt gigantica chestie lipicioasã pe care o gãsisem - þineam în mâna dreaptã bagheta, strâns, în timp ce încercam sã gãsesc drumul cel mai scurt înapoi, ocolind copacii acoperiþi cu argint viu. M-am oprit brusc ºi m-am uitat în sus, privind creatura pãroasã ce se plimba de-alungul plasei mortale, încet, sãrind peste firele lipicoase. M-am dat puþin în spate, scârbitã de acel pãianjen, ridicându-mi bagheta imperceptibil, gata sã îl Împietresc sau ceva de genul. Pânza tremura din cauza monstrului ce se plimba pe ea ca pe bulevard, poate încercând sã atragã pe cei prea proºti s-o oberve în ea, adicã vrând sã prindã pãsãri, sau poate ceva chiar mai mare, cum ar fi... nu, nu.
  
  “Stai puþin...”
  
  Am întins o mânã în lateral, ca sã-l þin pe Ed în loc dacã acesta dãdea sã meargã înainte, în timp ce am vãzut cum, cu o zvâcniturã, pãianjenul se aruncã pe jos, apropiindu-se de un loc opus al poziþionãrii mele, adicã la câþiva metri mai încolo, parcã speriat de ceva din spatele meu. M-am întors pe jumãtate, clipind când nu am vãzut nimic, iar mai apoi, când m-am holbat din nou la pãianjen, acesta stãtea din nou cocoþat sus, înfãºurând ceva în câteva fire ºi lãsând creatura încã vie sã se zbatã, atârnând deasupra solului. M-am înecat ºi am început sã tuºesc atunci când mi-am dat seama cã acel animal era de fapt un Homar cu Capãt Exploziv, care era pe punctul de a zgudui pãdurea cu o miºcare bruscã, aprinzând fitilul cãtre praful de puºcã ce zãcea inert în corpul sãu.
  
  M-am dat în spate din nou, nevrând sã fiu aruncatã în spate, iar explozia se produse, fãrã sã semene cu nimic din ceea ce mi-am imaginat - resturi din pânzã ºi din pãianjen se agitau în aer, cãzând grãmadã în mijlocul locului, în timp ce jumãtate din Homar se târa departe de noi, parcã fericit pentru cã scãpase de la moarte, chit cã era doar pe jumãtate teafãr. Am pãºit înspre ce mai rãmãsese din pãianjen, cu bagheta întinsã înainte, în timp ce cãutam sã vãd dacã mai era viaþã în sferturile de corp ce erau într-o grãmãjoarã compactã. Am sãrit în spate imediat ce am vãzut un picior pãros zvâcnind, ºi m-am holbat urât la el, parcã era ceva foarte, foarte mortal, dar, totuºi, era interesant. Mie îmi era fricã de pãianjeni de casã, dar nu ºi de pãianjeni mari, nu... doar... atunci când mã atacau, atunci mã enervam ºi fugeam, urlând. Am scuturat din cap ºi am pufnit dezaprobator.
  
  “Hai sã plecãm de aici.”
  
  Nu-mi plãcea sã-mi fie fricã, dar uneori sã fi un Cercetaº era prea de tot, mai ales când, la fiecare minut, puteai sã-þi taie capul un centaur mult prea agresiv cu un topor mult prea ascuþit. M-am îndepãrtat repede de locul unde era pãianjenul, dar m-am împiedicat de un bolovan ºi am cãzut, aproape de o hârtie mototolitã. Am oftat, exasperatã de faptul cã întotdeauna eu eram cea care cãdea, ºi am întins o mânã înspre hârtie. Apucând-o am deschis-o, rupând din ea doi centimetri când am tras prea tare, ca s-o întind. Era doar un pergament gol, fãrã prea mare însemnãtate. L-am aruncat într-o parte ºi am sãrit în picioare, auzind un foºnet ciudat.
  
  “Ce-a fost aia?”