Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara

1 2 Next »

/ Concert cu casa inchisa

Tara îşi trecu degetele prin blana ursoaicei, apoi o lăsă să alunece până pe corzile chitarei. Găsise foarte greu modelul acela pe stânga.
-Fude pen, Fu Fu, Furueru Fu Fu, Hajimete ki mi e no... începu ea să cânte, dar pierdu ritmul şi scăpă o bătaie.
Ursoaica mormăi dezaprobator. Şatena puse jos chitara, ochii aurii sclipindu-i vesel, şi lăsă vântul să cânte pentru ea. Se lungi în iarbă, lângă mamiferul care fusese odată cât o mâţă subnutrită şi acum, întins aşa, la soare, era cât ea de mare.

O prinse cu o mână şi se răsuci peste ea. Onyx o apucă în joacă de încheietură, făcu ce făcu şi ajunse să stea deasupra, ţintuind-o la pământ cu labele din faţă, mari şi moi. Se mai jucau aşa uneori. Tara râse sincer vreme de aproape două minute, dar pe urmă se opri, hotărâtă, şi, cumva, se eliberă. Părul ei scurt şi zburlit la spate şi de lungimi inegale în faţă - în dreapta, până la umăr, în stânga, până în dreptul taliei - era plin de iarbă şi de frunze.

Se ridică şi luă din nou chitara. Trase de un fir de iarbă prins între corzi şi scoase o piatră din cutia de rezonanţă - lucru aproape imposibil, care dură cam zece minute. Trase de coarda a patra şi ascultă sunetul. Învârti cheia şi trase din nou. "Nu perfect, dar mai bine."
-You call to me, And I fall at you feet. How could anyone ask for more? And our time apart, like knives in my heart...

Reprezentaţia ei fu din nou întâmpinată de un mormăit din partea ursoaicei. Onyx voia să se joace, nu să asculte melodiile celor de la Nickelback, asta era clar.Tara se ridică şi, din neatenţie, lovi chitara de copacul de care se sprijinea. La auzul sunetului, mamiferul negru se lăsă pe spate, ca şi cum ar fi primit o lovitură critică.

Rose stătea sprijinită de trunchiul unui copac citind diferite reviste şi cărţi.Celelalte viperine care îi erau colege de cameră făceau prea mult zgomot,iar ei nu îi plăcea gălăgia.Îşi ridică privirea din revistă şi observă că în faţa ei era o cercetaşă care cântă melodia "Trying not to love you" a celor de la Nickleback.Nu era o fană,însă verişoara ei era înnebunită după acea melodie.O auzise de multe ori fredonând ori ascultând-o în camera ei.Fata avea într-adevăr voce,însă ei nu îi păsa,până la urmă era doar o cercetaşă.

Observă că lângă ea era o ursoaică.Cunoştea acel animal,îl văzuse de multe ori când mergea spre Pădurea Interzisă.

Îşi acoperi urechile atunci când chitara cercetaşei se lovi de copac.Un zgomot groaznic se auzi,făcând-o pe viperină să-şi iasă din minţi.

"La naiba !Fii mai atentă !" exclamă Rose.

-Am fost atentă, vezi? Am lovit-o fix pe mijloc.
Ridică tonul la mine şi Onyx ar putea interpreta greşit...
Şatena se aşeză din nou, cu chitara în braţe, examinând preocupată zgârietura curbă de pe lemnul albastru, lăcuit. Lumina se reflecta frumos pe suprafaţa lucioasă, dând sclipiri de piatră semipreţioasă vopselei, dar pe urmă se frângea brusc acolo unde scoarţa săpase un şanţ adânc în lacul transparent, şi continua pe partea cealaltă, într-un unghi brusc şi ciudat.
Asta e... gândi ea, relaxată.
Cântă acordul Si minor. Sunetu nu era distorsionat. Doar un pic mai jos. Dezacordase coarda a cincea cu lovitura aceea. O acordă după ureche.
-Nande nan daro, Ki ni naru yoru kimi e no, Kono omoi bin sen ni ne, Kaite miru yo... Moshitashite, Kimagure ka mo shirenai, sore na no ni Maisuu dake fuete yuku yo...
Jos, jos, sus, sus, jos... Nu scăpase nicio bătaie şi nici măcar nu încetinise ritmul pentru asta. Se descurca bine.
Acu' să te văd. îşi zise, ştiind cât de tare urca melodia în continuare şi fiind conştientă de faptul că se ţinea greu de notă.
-Suki no kakuritsu waridasu, keisan SHIKI, Areba, ii no ni...
În mod uimitor, nu scăpase nota. Ar fi continuat. Adora melodia şi ştia versurile pe dinafară. Dar fata aceea citea, aşa că Tara lăsă ultimul acord să alunece şi să se topească în aer, şi pe urmă puse instrumentul jos fără zgomot.

Alex stătea cocoţată deasupra copacului în care o fată cânta. Bun, bun, se ţinea bine de acord, chit că ea nu cânta la nimic şi nici nu avea vreo idee cu ce se mănâncă toate chinezăriile pe care le spunea. Uh, pardon, japonezării. Învăţase rapid că există o diferenţă, una foarte mare, de altfel.

"- Hei, tu de acolo!" strigă ea spre fată, ţinându-şi mâinile pâlnie, deşi era chiar sub ea. Îşi luă avânt şi sări făcând o rotaţie grozavă deasupra capului cântăreţei şi aterizând în picioare, în faţa ei. Era un pic cam zgâlţâită după această încercare...reuşită, să fim sinceri.
Îşi îndreptă poziţia şi zâmbi. Învăţase să aprecieze oamenii după cum merită, iar cu necunoscuţii să fie măcar prietenoasă, dacă nu i-au făcut ei nimic. Clipi des, apoi se prezentă:
"- Salut, eu sunt Alex. Îmi place cum cânţi."

Se abţinu să facă o reverenţă, care ar fi putut fi interpretată în alt mod, drept unul ironic, iar şansele de a vorbi cu fata să fie nule.
Îi plăcea cum arată. Îi plăcea coafura ei, una de-a dreptul interesantă şi originală. Nu vedeai aşa ceva chiar în fiecare zi. Şi mai ales, era interesată de ursoaica de lângă ea. Se lăsă jos, liniştită, ca să arate că nu are nici o intenţie de atac asupra stăpânei, sau cine ştie ce altă şmecherie.

" - Îmi arăţi şi mie ce chestii cânţi tu acolo? Sună drăguuuţ.", făcu roşcata uitându-se curioasă la chitara albastră ( * ) a şatenei cu şuviţă blondă şi aşteptându-se la un adevărat roman al istoriei muzicale a...a...
" - Apropo, ce e chestia aia, în primul rând? " zise ea, realizând că nici măcar nu cunoştea instrumentul la care sunau aşa de bine notele.

OOC: ( * ) : Albastră e, nu?

Viperina se ridică în picioare şi se îndreptă către cele două fete,aşezându-se în faţa lor.Cercetaşa cânta absolut minunat,o impresionase pe Rose cum nimeni nu o mai făcuse de mult timp.Când avea 13 ani,părinţii ei invitau la unele petreceri date de către ei,muzicieni.Unii cântau la vioară sau la pian,alteori erau orchestre.Ascultase multă muzică instrumentală şi se pricepea puţin.Ştia că nu era nevoie să nege.Cercetaşa era formidabilă.

"Nu-i rău.De fapt,nu-i deloc rău." îi spuse cercetaşei,încercând să pară arogantă,însă mirarea i se observă în ochi. "Eu sunt Rosemarie Hathway,pe scurt,Rose." spuse zâmbind.

Nu îi plăcea când i se spunea Rosemarie,i se părea pompos.Nici Elena.Rose era uşor de pronunţat şi frumos.

"Îmi pare rău dacă am fost răutăcioasă,însă pur şi simplu nu suport gălăgia." îi spuse şatenei.

-Uh!

Când astropufa ateriză în faţa ei după săritura aceea desprinsă dintr-o reprezentaţie de circ - captând atenţia lui Onyx - şatena strânse defensiv chitara iar degetele îi alunecară în sus pe grif, păstrând încă acordul. Ceea ce rezultă fu cel mai lung bend-up pe care îl ţinuse Tara vreodată. După vreo cinci secunde, realizând că era prostuţă, îi dădu drumul, cu vârfurile degetelor pulsând dureros.
-Alexandra... Eu sunt Tara. Tara Reed. Cântam o melodie Încuiată, lămuri ea. Japoneză... A unei trupe dintr-un Anime... Tot o chestie Încuiată. Asta e o chitară acustică pentru mâna stângă, azurie în degrade, şi tocmai cu lacul sărit pe spate, râse.

Fata care mai devreme citea se apropie şi ea, cu un aer tacticos, cu iarba foşnindu-i moale sub tălpi, lucru care forţă ursoaica să-şi împartă atenţia în două. Îi complimentă felul de a cânta, iar Tara ridică din umeri cu modestie.
-Cânt cam la fel de bine ca un broscoi cu laringită, glumi. Rose, zici...
Se prezentă din nou. Şi pe ursoaică, şi pe chitară, al cărei nume era Natsu, scurt de la Natsuhaze, adică mură.
-Şi nu-i problemă, nici mie nu-mi place zgomotul.

Rose îşi lăsă capul pe spate,râzând preţ de câteva secunde.

"Dacă tu cânţi precum un broscoi,ce să mai zic de mine ?" spuse viperina,afişând un zâmbet dulce pe faţă.

Deşi nu era genul de persoană sociabilă,îi plăcea să glumească şi să râdă alături de cineva.Desigur,nu oricine.Se gândi că poate ar trebui să-i dea o şansă Tarei.Totuşi,o parte din ea ardea de nerăbdare să măture curtea cu ea.Nici măcar ea însăşi nu ştia ce se petrece în mintea ei.

"Deja avem ceva în comun." zise Rose,chicotind uşor.

Se apropie uşor de Onyx,iar apoi întinse mâna spre ea,mângâind-o delicat.Îi plăceau animalele,mai ales pisicile.Când avea 4 ani,putea deschide o grădină zoologică la câţi câini,pisici şi reptile avea.

"E a ta ?" întrebă fata,arătând spre ursoaică.

-Nu, răspunse şatena, caustic. A picat din cer, şi eu, plăpândă, slabă de înger şi lipsită de apărare, mi-am însuşit protecţia acestui mamifer războinic.

Înţelese mai apoi că numai ea pricepea o parte a sarcasmului. Avea o condiţie fizică foarte bună şi se descurca şi fără vrăji. Iar Onyx? Onyx ataca doar în silă şi la nevoie absolută.
Se foi un pic în iarbă, astfel că şi celelalte se puteau sprijini de trunchiul gros dacă voiau.

-Onyx!

Urgent, ursoaica neagră era cu capul la ea în poală.
Soarele o bătea fix în cap acolo unde stătea. Îşi trecu mâna prin păr şi observă că era o diferenţă cât casa - sau nu, dar cine s-o verifice - între temperatura şuviţelor castanii şi temperatura celei aurii.
Ce-ar putea, oricum, să conteze mai puţin? îşi spuse. Nu se obosi nici să se mute mai la umbră. Îi plăcea căldura. Duse mâna la osul pieptului şi găsi moneda subţire de aur, ştanţată cu ursul adirmit pe o parte şi cu cel arătându-şi colţii pe cealaltă, pe care o purta la gât. Ca să facă rost de converaţie, le întrebă dacă veniseră ca să înveţe în aer liber sau doar ca să se plimbe.