Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 Next »

/ Alone in dark ...

Îşi retrase cu grijă mâna, observând o mică mişcare din partea armurii. Armurile de la primul etaj se gâdilă...Era un gând amuzant să vezi ceva aparent aşa puternic să aibă o asemenea slăbiciune. Totuşi faptul că aproape orice lucru din castel avea ,,viaţă" o liniştea. Astfel ştia că niciodată nu va fi singură, că atunci când aparent vorbeşte singură cineva o aude.
O privi câteva clipe pe Ema când îi auzi întrebarea şi zâmbi uşor.
,,-Nu. Ambii mei părinţi sunt Încuiaţi. " răspunse privindu-şi vârful baghetei. ,,Tu?" o întrebă peste câteva secunde pe un ton foarte vesel.

Am zambit fin, cum o faceam de fiecare data cand afirmatiile mele se confirmau.
" - Oarecum. Mama mea este Incuiat. Am avut acces la lumea magiei, dar dupa cea inceput sora mea studiile la Hogwarts. Am exersat cateva vraji inofensive, dar nu pot spune ca am avut frau liber. E dificil sa... astepti sa se intample ceva. Copiii Incuiati ce mi-au fost colegi erau de treaba, desi existau exceptii. E ciudat sa-ti petreci atat de normal viata cand stii ca esti anormala..."
Vocea mi se ridica usor, iar eu am zambit iar, vag.
" - Scuza-ma... Stiu ca vorbesc prea mult si ca probabil te plictisesc... Este doar un tic cand sunt obosita."

Se bucura că nu era singura care avea unul sau ambi părinşi Încuiaţi. Ştia că mereu vor exista persoane care o vor trata diferit, doar din această cauză, dar se resemnase cu asta. Era edivent că nu se putea să îi mulţumeşti pe toţi. Întotdeauna era aşa.
Înţelegea perfect cum te simţi atunci când te prefaci să eşti ,,normal", când de fapt ştii că numai normal nu eşti. Dar adevărull era că în acel moment ,,normal" avea multe sensuri. La Hogwarts se simţea ca şi ceilalţi, că face cu adevărat parte dintr-o comunitate. Şi asta o făcea normală din punctul de vedere al vrăjitorilor.
,,-N-ai de ce să-şi ceri scuze. Nu mă plictiseşti! Mereu îmi face plăcere să îi ascult pe alţi!"
Era în totalitate adevărat. Nu era o fire vorbăreaţă şi în majoritatea timpului prefera să stea ascunsă într-un colţ, dar era o foarte bună ascultătoare. Atunci când îi povesteai, era ca o antenă. Recepta orice cuvândt spuneai şi îl reproducea în mintea ei.

Un zambet mic se ivi in coltul gurii.
" - Multumesc. Apreciez"
Am batut-o prieteneste pe genunchi. Armura din spatele nostru scoase un scartait scurt, facandu-ma sa tresar si sa privesc in jur.
" - Va rog, nu ma tratati cu indiferenta. Ajutor! Va implor, cineva!"
Vocea chinuita rasuna pe coridoare, din ce in ce mai puternica.
" - Nox" i-am soptit baghetei, stingand-o.
" - Cineva, va rog!"
Puteam sa recunosc vocea cunoscuta si taraganata a servitorului dintr-un tablou. Era tabloul unor persoane din inalta societate a secolului XVIII.
M-am ridicat pe intuneric, rezemandu-ma de perete.
" - Aici. Ce e?"

Spusese adevărul. Îi plăcea cu adevărat să ascult ce zic ceilalţi. Şi nu numai datprită faptului că ea nu vorbeşte prea mult, ci prentru că astfel va ştii cum să le fie alături. Îşi dorea să poată ajuta pe oricine , dar ştia că acest lucru îi era imposibil.
Se ridică în piciore atunci când auzi vocea. Îi urmă exemplul Emei şi îşi stinse bagheta. Vocea aceea îi dădea fiori , dar nu de frică ci compasiune. Era un sentiment care îl simţea adesea atunci când vedea sau auzea pe cineva suferind. Se apropie ca şi Ema de tablou şi îl privi cu ochi mari şi îngrijoraţi. Îi era greu să distingă prea multe prin întuneric , dar reuşea să se descurce cât-de-cât. Cel din tablou continuă să strige după ajutor, chiar dacă fetele ajunseseră lângă, şi asta pentru că era speriat. Elizabeth încercă să îl liniştească.
,,Suntem aici. Spune ! Ce este?!" Întrebă la fel cum făcuse şi Ema

" - O, vai mie!" suspina personajul. " Lordul meu. Va rog!"
Mi-am intins degetele spre rama, mangaind inconstient suprafata lemnului matasos si neted.
" - E dotul tistrus! Cineva a rupt panza, iar acum Stapanul nu mai e de gasit!"
Am oftat firav.
" - O sa fie bine. Te ajutam"
Am spus-o aproape instantaneu, uitand pe moment ca nu eram singura.
Am privit cu ochi mari spre Elizabeth, sperand ca va fi si ea de acord.

Era evident că personajul era foarte îngrijorat. Aproape că plângea. Nu ştia dacă asta era posibil la un tablou, dar clar nu îi făcea plăcere să vadă cum îşi distruge nervii de atâtea griji. Ema spusese că îl ajută , apoi se uită la Cercetaşă . Probabil că vroia să afle dacă e de acord. Elizabeth zâmbi şi ridică bagheta.
,,Lumos" şopti pentru a vedea mai bine ce era în jurul ei. O bucată destul de mare din pânză era ruptă şi oferea tabloului un farmec nu tocmai frumos. Astfel părea vechi şi neîngrijit, dar era sigură înainte fusese o operă de artă.
,,De unde începem? " Întrebă Elizabeth uitându-se când la Ema când la tablou.

Am inspirat larg si am expirat repede, limpezindu-mi mintea.
" - Unde erati cand s-a intamplat asta?"
Micul barbat paru sa incerce sa se concentreze.
" - Eram la... O! Eu eram la Doamna Grasa. Cred ca Stapanul era in tabloul sau, asteptandu-l pe Sir Apalion."
Am privit spre Cercetasa. Stiam ca Doamna Grasa este paznica camerei lor, dar, desi nu o cunosteam prea bine, nu o vedeam o distrugatoare. Despre Sir Apalion nu stiam nimic.
" - El este ultimul care l-a vazut probabil pe stapanul tau... Ar trebui sa-l cautam"

Cu siguranţă că Doamna Grasă nu o făcuse. Nu era de foarte mult timp la Hogwarts, dar din câte văzuse doamna din tabloul ce le păzea turnul nu era în stare de aşa ceva. Îi mai certa din când în când pe Cercetaşi ce se aventurau pe coridoare în mijlocul nopţii, dar doar atât.
O aprobă pe Ema. Trebuia să înceapă prin a-l interoga pe acest ,,Sir". Nu mai auzise de el, dar nu ii se părea ciudat, ştiind cât de multe tablouri existau în castel. Până acum nu văzuse foarte multe dintre ele şi probabil că nicioadată nu va putea să le vadă pe toate.
,,Şi unde e acest Sir?" întrebă neştiind unde să caute.

Personajul ridica din umeri.
" - Il poti descrie putin?" am intrebat incet, incercand sa obtinem niste detalii ajutatoare.
" - Inalt, blond, de vita nobila... Tabloul lui este pe partea de sud a coridorului."
M-am intors si am privit intunericul. Care erau sansele ca Apalion sa fie in rama sa?
Am ramas o clipa pe loc, osciland. Macar aveam o pista, chiar daca ducea la nimic. Aveam nevoie de un profil, iar acum nu il puteam obtine. Nu inca.