Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Padurea lui Dean

« Previous 1 2 3 4 5 Next »

/ Better than ...

ooc: for Veronique

ic:Chiar si nesimtirea lui iesita din comun avea o anumita limita, desi in ultimul timp nu prea se observase acest lucru. Desi nu-i era specific sa admita ca anumite trasaturi ale caracterului sau deveneau ingradite de ratiune atunci cand se afla intr-un pericol serios, si nimerea un pic...ba nu, la tot pasul, peste astfel de primejdii, reusind, ca prin minune sa ramina intreg, nu doar fizic ci si mintal. Se imbatase in seara aceea mai mult decat s-ar fi asteptat si singur. Durerea de cap i se intensifica cand trebuia sa se gandesca la explicatii tampite si absurde care trebuia sa le dea mai tarziu incuiatului sau vrajitotului care l-ar fi gasit dormind pe jos cum se intampla de obicei. Ar putea sa se schimbe, sa bea mai putin, sa nu se drogheze, sa-si gaseasca o slujba, insa problema e, ca nu vrea acest lucru, ii place viata de barbat liber si in nici un caz nu va permite unei fete sa-i puna fusta in cap, fapt care era usor de realizat doar daca stiai cum sa-l magulesti, sa-l iai incet cu bombonica. La naiba cu halucinatiile care ii apareau in fata...se saturase de ele, trebuia sa treaca urgent la alt tip de drog. Merse timp indelungat impiedicandu-se de fiecare crenguta...crenguta? deci era in padure..scutura din cap de cateva ori insa fara nici un folos. Apoi se izbi puternic de o suprafata dura, dar nu neteda. Se lasa in jos, tusind puternic.
Sigur atipise ceva vreme pentru ca se trezi cand soarele se ascundea printre copaci. Deschise ochii si acum vedea clar Padurea lui Dean, obisnuia sa se odihneasca aici scriind, atunci cand avea inspiratie bineinteles. Ofta mut, dar ecoul espiratiei lui rasuna in intreaga padure. Se odinea un pic si avea sa plece si el acasa, daca locul unde statea se putea numi casa.

• Obisnuia sa piarda nopti si zile intregi ratacind prin locurile ce-i aminteau de tot ceea ce avusese. Stia ca-si face rau, dar nu putea renunta la viata sa de demult. Nu putea pur si simplu sa-si lase amintirile s-o parasesca. Se chinuia din rasputeri sa-si pastreze toti vechii prieteni si toate locurile in care fusese si care-i erau dragi vii in memorie. Nici macar ei nu aveau cum sa-i rapeasca aceste mici placeri. Refuza sa uite cine fusese. Nu era impacata cu straina pe care-o vedea acum in fiecare zi. Ura fata care se reflecat pe suprafata lucioasa a oglinzii de fiecare data cand incerca sa-si aranjeze parul sau sa-si trateze ranile.
  Esti mai mult decat cred ei, isi repeta la nesfarsit pentru a nu uita. Te-ai nascut ca sa lupti si n-ai sa dai in laturi acum.
  Se plimba adesea pe drumuri de tara, prin paduri salbatice si tot felul de locuri neobisnuite sperand ca intr-o zi, printre frunzisul verde sa vada o puma argintie mergand alene. Stia ca puma avea s-o conduca la sora sa si ca dupa ce o va regasi vor concepe un plan pentru a scapa de conditia mizerabila in care se afla. Din pacate zilele si noptile treceau, iar puma n-avea de gand sa apara, dar fata nu renuntase niciodata la acel gand frumos. Era sigura ca intr-o zi un miracol va avea loc, iar cele doua surori vor fi reunite. Tot ce-i mai ramasese de facut era sa caute.
  Cauta. Cauta mereu, dar nu gasea nimic. Cautase prin toate locurile in care s-ar fi putut ascunde Helena, dar mereu raspunsul la cautarile sale era acelasi, nimic.
  Sa nu renunti niciodata. Aceasta este calea, auze glasul surori sale rasunadu-i in cap.
  Dupa ce cauta in toate imprejurimile Hogwarts-ului se indrepta catre cealalta parte a lumii vrajitorilor. Singurul loc care-i mai ramasese era Padurea lui Dean.
  
  Ratacea de cateva ore mergand pe potecile inguste printre arborii inalti si nu gasise nimic. Se uita atenta la cerul nesfarsit a carui bolta isi schimba culoarea cu fiecare ora ce trecea. Se schimbase dintr-un portocaliu in degrade, la un
  negru patrunzator pe a carui panza se puteau vedea ochii zeilor luminand intunericul abisal.

Inca putin timp in liniste perfecta si ar fi ajuns la degradare completa, defapt daca se gandea mai bine nu-i ramase mult timp pana o sa se trezeasca la o casa de zguduiti sau avea sa-si gaseasca pacea undeva intr-un cavou dragut facut de..de cei care s-ar fi bucurat enorm ca nu mai este in viata. In viata sa scurta siii... miserabila sigur nu era, atunci poate distractiva, dar nu vedea nimic distractiv in a te trezi peste ceva timp simtind fiecare particica a corpului tremurand sub creutatea hainelor, ura aceasta slabiciune a oamenilor care ii facea vulnerabili. Insa ciudat, acum se simtea minunat, nici o durere fizica care i-ar provoca o incomoditate, nici o remuscare in legatura cu ce facuse cu ceva timp in urma, pentru ca printr-o presupunere banala credea ca omorise un incuiat, din greseala bineinteles. Desi nu era un om prea bun nici rau nu era.
Auzi pasi tacuti apropiindu-se din ce in ce mai mult, inghiti in sec ascultand cateva clipe, parea sa fie o domnisoara, dupa cum aceasta calca usor pe pamint, volatil.
Ce faci aici draguto? ii spuse usor cu ironie strangandu-se de pe jos si intalnind privirea fetei dupa ce aparu din umbra copacului. Inca se mai legana, nu-i trecuse atat de repede alcoolul din cap. Ceva totusi se schimbase, nu era el geniul formularilor caustice? da era...si acum? ii vorbise frumos fetei cu un ton destul de convingator ca e un baiat politicos, desi defapt nu era chiar asa, totusi respectand femeile. Se face intuneric...nu ai observat? din nou acelasi ton...era, ce-i drept plicticos, dar asa trebuia sa-l mentina pana va descoperi daca domnita e vrajitoare sau o simpla incuiata.

• Cunostea padurea bine. Obisnuia sa vina acolo impreuna cu intreaga familie in anii copilariei. Ii era practic imposibil sa se piarda, cel putin asta credea inainte de a ajunge pe o poteca foarte indepartata de intrarea in padure.
  Mergea agale, speriata fiind de decorul sumbru. Se opri langa trunchiul unui copac si se uita atenta in jur.
  'Ce faci draguto?' auzi cuvintele defaimatoare spuse de un glas masculin. Iesi de sub umbra copacului si intalni privirea unui barbat.
  Fata inchise ochii pentru cateva secunde, iar cand ii redeschise realiza ca era prima persoana pe care-o vedea in luni. Incerca sa-si mascheze bucuria plecandu-si capul catre pamant.
  'Se face intuneric. Nu ai observat?' il auzi pe barbat vorbind din nou. Ar fi vrut sa-i raspunda, dar se simtea de parca isi pierduse darul vorbirii. Nu mai scosese un cuvant demult, iar lucrul acesta o impedica acum sa ofere un raspuns.
  Neputand sa spuna nimic, continua sa mearga indreptandu-se catre emitator. Cu fiecare pas pe care-l facea realiza ca ceva nu era bine. Putea sa-i vada chipul sub umbra serii, iar ceea ce vedea nu-i placea. Fata barbatului era traversata de un val de intunecime. Ceea ce putea citi in ochii sai era boala, o boala cumplita pe care ea nu reusea s-o inteleaga. O boala ce nu se leaga de trup, ci de suflet.
  'Cred ca ma descurc. Tu esti cel ce ar trebui sa-si faca griji' spuse fata oprindu-se pentru a putea pastra o distanta decenta intre ea si interlocutorul sau. 'Acesta nu-i un loc pentru oameni ca tine. Intoarce-te la familia ta inainte de a afla lucruri pe care nu ti le vei putea explica niciodata' continua ea considerandu-l pe barbat doar un simplu incuiat.
  
  OOC: Scuze ca n-am raspuns mai devreme, dar am avut putina treaba.

Voia pur si simplu sa izbucneasca in ras, ar fi ras pana la lacrimi daca i-ar fi permis constiinta si respectul pe care il avea pentru domnisoara din fata lui care la fel ca si el nu arata prea bine, poate chiar apatica, sau poate prea ingrijorata pentru ca macar un sentiment sa se exteriorieze pe fata ei. Era cam palida, sau cel putin asa arata in lumina slaba de afara, nu se putea spune ca e de o frumusete extraordinara, dar nici de lepadat nu era. Defapt trasaturile chipului ii erau destul de...perfecte. Ridica uimit din sprancene la replicile ei care urma...se pare ca il considera un incuiat sau un vrajitor incapabil sa se apere de cine stie ce primejdii absurde. Asta era cel mai jignitor lucru, insa nu era cazul sa se aprinda pentru ca fata nu-i spusese asa ceva. Un zambet smecher ii aparu in coltul gurii, un zambet dracesc dar atat de angelic, incat parea chiar inocent insa multe era el, doar nu inocent. Se incrunta usor, lasand o expresie de confuzie, de nedumerire sa-i acapere chipul, va juca dupa regulile ei atata timp cat nu o sa exagereze.
Familie..ce inseamna asta? Nu era un ucigas, niciodata nu si-a dorit sa fie, dar putea gandi la rece in situatii limita si sa omoare daca era nevoie, astfel facuse si cu familia sa, care din tampenie s-au alaturat devoratorilor. Isi alunga acest gand si incepu sa se primble in jurul fetei ca un rechin cand isi prinde prada in capcana. Mergea incet, cu pasi taraganati, nu avea de gand sa o atinga, sa-i faca vre-un rau, dar il omora curiozitatea sa vada ce reactii o sa aiba fata la verbele si actiunile lui.
Nu e un loc pentru mine...dar pentru tine e? se opri in spatele ei si lasa un ranjet sarcastic sa-i scape de printre buze. Ce cauti tu aici? presupun ca trebuie sa fii eleva....lasa-ma sa ma gandesc...la o scoala de magie? era o intrebare retorica, stia si singur raspunsul, dar isi aminti cum nu cu mult timp in urma chiulea de la ore in ultimul an.
Ce-i cu tine? ti-a facut cineva ceva? poate ca era el arogant si nesimtit dar avea spirit de observatie, si plus la asta nu suporta sa vada pe cineva suferind, in special persoanele de sex feminin, care erau atat de gingase si in acelasi timp enigmatice.

• Barbatul incepu sa se miste in cercuri in jurul fetei. Se simtea amenintata, dar n-avea sa actioneze in vreun fel. Stia mai bine decat atat. Il lasa sa-si faca jocul sperand ca impasibilitatea cu care-l privea sa-l faca sa dea inapoi.
  'Sincer sa-ti spun, nici eu nu mai stiu ce-i aia familie. Sunt insa sigura ca demult credeam ca este un lucru pentru care sa lupti. Acum, insa, stiu ca n-are rost sa lupti. Destinul isi urmeaza singur calea' spuse aceasta privind in jos si aranjandu-si cu degetale sale subtiri si lungi plipurile rochiei.
  Noaptea se apropia cu fiecare clipa care trecea, iar fata nu stia daca padurea mai era un loc sigur pentru ea. Nu stia daca putea sa se increada in individul din fata sa. Nu stia daca va mai apuca zorii zilei. Acest gand ii inflori tacticos in minte, iar cand isi aseza samanta in capul fetei aceasta realiza ca moartea era lucrul la care ravnea de mult timp. Era constineta acum ca nu avea sa-si mai gaseasca niciodata sora, iar viata sa va fi cumplita daca continua sa mai calce pe acelasi pamant cu sufletele vii. Cunostea foarte bine ca dupa moarte avea sa devina un suflet pierdut, blestemat pe veci sa bantuie pustiul, dar nu se simtea mai presus in viata sa de muritoare.
  'Problemele mele te depasesc. Oricum, nu este treaba ta. Nu eu sunt aceea care merge pe doua carari inainte de intunecarea cerului. Pana la urma, ce cauti aici?' spuse aceasta ridicandu-si privirea incercand sa-l fixeze pe barbat cu ochii sai verzi ca de felina.

Al naibii fetiscana, parca se vedea pe el insusi prin ea, se holba lacom la domnisoara care incerca sa-si descarce sufletul impovarat cu necazuri si nu-si ducea gandul pana la bun sfarsit, pacat, se parea ca o intelege chiar daca nu-i spunea exact ce gandeste. Privirea i se imblanzi considerabil, se opri din nou in fata ei concentrandu-se asupra ochilor ei frumosi, care insa nu se uitau la el ci undeva la rochita draguta a fetei. Deci, ea credea ca problemele ei il depasesc, de-ar sti ce necazuri are el...ar baga mana in foc spunand ca sunt mai grave ca cele ale ei, cu mult mai grave si ba si mai mult, radacinile acestora provin inca din copilarie.
Ma depasesc? ...incearca-ma. Stia ce e nevoie de facut in astfel de situatii, ca sa-ti fie mai usor pe suflet trebuie doar sa te descarci, sa te destainui cuieva care te-ar intelege, dar nu ar rade ca un ticalos de sentimentele si trairile tale. Nu voia sa o sperie, caci observa ca e un pic, prea mult timida.
Acum spune-mi, care e numele tau? Ii zambi, desigur ca fals, si era prea evident ca e fals incat sa fie observat, altfel nu putea oricat ar fi incercat. Nu avea de gand sa-i raspunda la intrebare pentru ca ar fi ras in hohote de el sau ar fi luat-o la goana cat o tin picioarele pentru a nu-l vedea o eternitate, pentru a-si feri viata de primejdie. Totusi ar fi dat dovada de inpolitete daca ar fi dat intrebari si nu ar fi raspuns la cele puse de ea.
Sa spunem ca am avut o zi mai grea... zise el strecurandu-si mana prin par, ciufulindu-l la ceafa..Am servit ceva alcool...si asa mai departe si am atipit aici.. se abtinu de la partea cu drogurile si ca nu mai tine minte aproape nimic.

• Minunat, primul om cu care iei contact in luni, iar acela este un betiv, se gandi fata cercetandu-l pe barbat. De abia il intalnise, iar respectivul dorea sa-i afle cele mai intime si bine ascunse secrete.
  'Nu este cazul sa-ti impovarezi memoria cu informatii inutile. Viata si problemele mele nu te privesc' spuse fata folosindu-si tonul autoritar pe care obisnuia sa vorbeasca atunci cand ceva o deranja. Nici macar nu stia ca se mai putea adresa pe acel ton pe care-l credea demult pierdut.
  Pentru a-si inaspri cuvintele ii arunca barbatului o privire apriga sperand ca acesta sa dea inapoi. Nu mai avusese demult o confruntare cu nimeni, dar stia ca daca arata destul de fioros, multi oponenti aveau sa se dea in laturi. Desigur, statura sa miniona nu prea o ajutat sa se impuna in cele mai multe situatii, dar avea deplina incredere in puterile sale. Era sigura ca daca ar fi venit vorba de o batalie ea avea sa iasa invingatoare.
  'Poti sa-mi spui Ronnie' raspunse aceasta auzind una dintre intrebarile barbatului. 'Tu cu ce nume te prezinti? intreba fata simtindu-si ochii arzand de parca ar fi fost incarcati cu venin.
  Pentru a se calma se aseza pe vine lasandu-si parul sa-i cada ca o perdea pe umerii albi. Pana in acel moment nu realizase cat de mult ii crescuse parul. Obisnuia sa-l aibe pana in dreptul omplatilor, dar acum cascada de suvite cicolatii ii ajungea pana undeva la glezene cand statea ghemuita pe pamantul uscat al padurii. Probabil ca daca s-ar fi ridicat in picioare, parul i-ar fi cazut pana undeva in dreptul soldurilor. Cu toate aceste schimbari probabil ca nimeni n-o sa te mai recunoasca, realiza aceasta in timp ce se juca cu matasea alba a rochii pe care-o purta. De cand avusese loc funeraliile refuzase sa poarte alta culoare. Inca-si mai amintea trupul sau inert imbracat intr-o rochie alba si asezat cu grija pe matasea cu care era captusit cosciugul din lemn de trandafir. O inmormantasera ca pe-o mireasa pentru ca nu avusese sansa sa se casatoreasca.

O vazu cum incepea sa-si tina nasul pe sus, nu-i placeau fetele prea incapatinate, dar ce sa-i faci, nu ar exista echilibru in lume fara ele. Oberva ca il cereceteaza, daca nu-i placea aspectul lui fizic, avand in vedere ca era ce-i drept cu hainele un pic murdare si cu o fata turtita si schimonosita, mare branza! nu o tinea cu forta acolo, deci era libera sa plece daca asa ii voia inima. Ridica scurt din sprancene incepand sa o analizeze si el din cap pana-n picioare uitandu-se crucis dar nu destul de urat, trebuia sa recunoasca trupul ei era ademenitor pentru orice barbat, insa el nu era orice barbat..
Se pare ca domnisoara refuza sa-i destainuie ceea ce o rodea cel mai mult, bun, daca asta voia defapt nu o sa insiste pe aceasta tema. Ii zambi prieteneste cand o vazu asezandu-se, era atat de dulce, nu voia sa-i spuna nimic ce tine de ea insa nu pleca..voia sa-i stie si numele lui. Care din ele? Mereu urase numele pe care i l-au dat parintii, tatal sau fiind francez iar mama rusoaica, o tangenta stupida de nationalitati. Sasha...poti sa-mi spui Sasha Din motive necunoscute prefera mai mult sa i se adreseze astfel.
Incepu sa sughite usor insa destul de zgomotos, luase o prea mare doza de alcool, iti duse mana dreapta la gura pentru a stagna saltarea incomoda din piept. Se indeparta de domnita spre cel mai apropiat trunchi de copac pentru a se aseza, probabil dohnea a bautura de la el si nu voia ca Ronnie sa simta acel miros, nu merita asa pedeapsa aspra. Isi puse deasupra piciorului stang, formand un fel de ,,D'',piciorul drept, in timp ce stangul continua sa stea perpendicular pe suprafata pamantului, apoi isi incrucisa bratele la piept.
Spune-mi, Ronnie...ce te-a facut sa vii aici? ..sau nici despre asta nu vrei sa-mi relatezi? Se uita in ochii ei, care insa erau departe, la niste ganduri pe care din pura curiozitate el voia sa le afle. Nu te maninc. Era cat se poate de serios desi logic ar fi fost sa rada la acea replica, insa se abtinu, nu trebuia prea mult sa zambeasca.

• Nici n-ai mai avea ce, gandi fata ca raspuns la cuvintele barbatului. Cuvinte pe care le auzise undeva in departare. Intr-o lume abstracta din acre nu parea sa faca parte si ea.
  'Sunt aici pentru ca incerc sa gasesc pe cineva' spuse aceasta hotarata fiind sa nu minta, dar nici sa relateze intregul adevar.
  Se aseza pe o parte pentru a-l privi mai atent pe strain. Miscarea brusca ii develi pentru cateva secunde picioarele goale, lasand sa se vada taieturi insangerate pe carnea alba. Nu purta pantofi, iar padurea cu taote ramurile si pietrele sale nu-i prea pria. Incerca sa se acopere rapid sperand ca barbatul nu observase. Nu dorea sa mai raspunda la alte intrebari.
  'Spune-mi, Sasha, tu n-ai niciun loc in care trebuie sa fii? Vreun sef suparat ca ai inatrziat?' intreba fata incercand sa arate impasibila. Stia ca barbatul n-avea cum sa fie inca la scoala, dat fiind trasaturile sale trecute de varsta adolescentei.
  Isi pleca din nou privirea zambind malitios gandindu-se ca Sasha era doar un alt varjitor normal cu o viata normala. Desigur, poate avea anumite tangente cu bautura, dar pana la urma si alcoolul face parte din viata unui om normal.
  Si-ar fi dorit sa fie si ea normala, sa se intoarca la ignoranta toatala in care traise timp de saptesprezece ani, timp in care fusese intretinuta de parintii sai. Nu ii lipsise nimic si n-avusese vreodata de ce sa se planga. Deabia acum, cand pierduse tot, se putea uita in urma cu regret si sa realizeze ce viata perfecta dusese. Dar totul se sfarsise si nu mai avea ce sa faca. Ar fi lipit la loc toate bucatile sparte, dar ele se pierdusera in timp.