Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo

1 2 Next »

/ Bits and bites

Din nu stiu ce motiv, Salathiel inca simtea mana mica a lui Bell intr-a lui, desi odata ajunsi aici la spital ar fi fost de asteptat ca cineva sa se ocupe de fiecare dintre ei si sa le trateze ranile. Inca nu era obisnuit cu spitalele, dat fiind ca era a doua oara cand se afla intr-unul pentru ingrijirea proprie, dar fusese de mai multe ori in vizita sau aducand pe altii. Ura spitalul in sine, nu si pe cei cae lucrau acolo insa. Avea un mare respect pentru ei fiindca pretuiau ceea ce el nu era in stare: viata.
Cunostea multi vrajitori care datorau fapatul ca inca mai traiau unor vindecatori de aici si era sigur ca daca talentele lui nu ar fi fost mai bune in alta parte, ar fi dorit sa fie vindecator. Incredere insa nu avea nu deoarece vindecatorii din lumea magiei nu erau buni, ci pentru ca ranile pe care el le capata de obicei erau complicate sau grave si trebuia sa le explice indelung cum le capatase. Spera doar ca cei de aici sa ii opreasca macar durerea, pentru ca rana lui se pare ca afecta un nerv important.

• Se indreptara spre unul din saloanele goale, in care tanara facea orele de practica. Acolo era asa-zisa "incapere de primire" - Urgentele de la Incuiati. Doua Vindecatoare erau deja acolo, iar un altul intra in urma lor.
  
  "-Bell" sopti el, putin dezorientat. "Esti in regula?" continua Gregory, panicat; el era cel cu care tanara petrecea majoritatea timpului la spital, cand venea acolo. Un tanar de vreo 25 de ani, deosebit de prietenos.
  
  "-Muscatura de varcolac, a pierdut sange si cred ca rana s-a inchis deja" raspunse Bell, cu vocea ragusita. Se simtea extenuata. "Plus o rana la cap, dar am tratat-o si ar trebui sa fie in regula" continua ea, intorcandu-se spre Vindecator. "Suntem prieteni, Greg. Ai grija sa faci tot posibilul" sopti ea, privindu-l staruitoare in ochi. Acesta dadu din cap in semn de aprobare si ii puse o mana incurajatoare pe umar.
  
  Se aseza pe un pat din apropierea celui in care statea Salathiel si isi lasa capul in maini.
  

Auzind conversatia celor doi, Sal se intoarse pe o parte si incerca sa ignore durerea care il impiedica si sa respire bine. Bell ii daduse niste informatii in mod normal bune vindecatorului, dar in cazul de fata nimic nu era normal.

"Nu e...nicio muscatura...de varcolac...ah! Asta pentru ca...ugh...n-a fost niciun varcolac...nicaieri. E...argh! ...o rana de natura magica...banuiesc."

Fata ii era schimonosita de durere, desi incerca sa-si pastreze cumpatul. Nu avea nervii necesari acum, ca daca starea mentala ar fi fost mai dezastruoasa ar fi uitat de durere si ar fi omorat pe oricine era prin preajma.

"Em...tu esti bine?" reusi el sa rosteasca printre dinti, privind spre vrajitoare.

• Dadu scurt din cap in semn de da si se ridica de pe pat; o cuprinse o ameteala usoara, dar nu ii dadu atentie si inconjura locul plin de Vindecatori. Ajunse in dreapta lui Sal, acolo unde bratul bolnav era studiat cu atentie si arunca o privire peste umarul lui Greogry; intradevar, acum nu mai semana cu o muscatura de varcolac. Dar in labirint putea sa jure ca asta era. Un zambet vag ii aparu pe chip, facand-o sa ofteze iar; labirintul acela se jucase cu mintile lor in ultimul hal. Dar avea si o parte buna in tot acel dezastru - Salathiel nu fusese muscat de un om-lup.
  
  Greogry se intoarse brusc, privind-o ingrijorat; o trase usor de mana intr-un colt mai indepartat al salonului si incepu sa vorbeasca in soapta, temandu-se sa nu fie auzit.
  
  "-Bells, unde ati fost? Rana aceea pare provocata de una din cele mai Intunecate Magii" spuse el, cu un glas scazut. "Trebuie sa stiu" continua barbatul. "Orice ne poate ajuta sa-l vindecam".
  
  Ii explica pe scurt toata povestea, stiind ca poate avea incredere in el; Gregory cazu pe ganduri pret de cateva clipe, dupa care se indrepta spre patul lui Sal si incepu sa vorbeasca iar, cu acelasi glas bland si scazut.
  "-Am nevoie de Ariadna. Daca ea ti-a facut asta, atunci ea e singura care te poate vindeca" remarca el.
  

Sal se intoarse pe o parte,apoi pe cealalta parte, inchise ochii si ii deschise din nou, se intinse pe spate si incepu sa ingane un cantecel. Greg si Bell insa nu mai terminau de vorbit si durerea lui nu mai inceta, asa ca isi infipse degetele in pat si spuse ragusit.

"Daca nu va suparati, puteti sa depanati amintiri mai tarziu. Ariadna e la Em, rezolva ceva pana nu-mi amputez singur vreun membru."

Nu avea de gand sa faca asta, dar durerea ii facea creierul sa functioneze nu tocmai bine. O privi pe Bel. Avea un corp foarte frumos, lucru pe care nu-l observase pana acum. Si buzele, ah, cum de nu le observase perfectiunea formelor atunci cand erau acolo singuri, in labirint.

• Ramase putin incurcata, dar baga mana in buzunarul robei prafuite si scoase bagheta, care straluci puternic in lumina camerei. Greg o analiza pret de cateva clipe, dupa care incepu sa rosteasca incantatiile unor vraji. Unele ii pareau foarte cunoscute, altele dimpotriva - nu le auzise in viata ei. Observa insa cum durerea tanarului disparea cu fiecare farmec rostit si in sufletul ei stia ca reusisera; Ariadna putea fi un blestem, dar in acelasi timp putea fi si cheia rezolvarii lui. Celelalte baghete nu avusesera niciun efect asupra ranii.
  
  "-Ar trebui sa fie bine" murmura Gregory, inapoindu-i bagheta lui Bell. "Totusi, va mai ramane aici cateva zile; pentru orice eventualitate" continua el, ridicandu-se de pe scaunelul micut si lasand un zambet sa ii infloreasca pe chip. "Bells, ai nevoie de niste haine curate. Stiu ca nu ai vrea sa pleci de aici, deci vestiarele iti stau la dispozitie" mai spuse Vindecatorul, usor amuzat. Iesi odata cu ea din salon si se despartira pe hol.
  
  Se aseza pe una din bancile lipite de peretii de un alb imaculat si isi cuprinse genunchii cu bratele; era atat de obosita. Nu mai stia nimic, nu mai putea sa tina cont de lucrurile din jur; se ridica insa in urmatoarele clipe si ajunse la lift, coborand pana la etajul unde se aflau vestiarele. Facu un dus fierbinte si aproape binecuvanta apa calda care ii dezmorti muschii spatelui. Gasi una din uniformele pe care le lua atunci cand avea orele de practica si se imbraca in graba, prinzandu-si si parul proaspat spalat intr-o coada impletita. Se intoarse cat de repete putu in salonul in care il mutasera pe Salathiel, incercand sa para cat mai vioaie; spera doar sa mai fie un pat gol acolo - avea nevoie de un somn bun. Odihna era probabil singura care putea sa o ajute in momentul de fata.
  
  "-Cum te simti?" intreba ea, cand ajunse in dreptul lui.
  

Fara durerea pe care o indurase timp de ore bune, Sal atipi imediat si se trezi doar cand Bell se intoarse in salon. Se ridica in capul oaselor, privind la noua ei tinuta, zambi usor si apoi ii raspunse.

"Mult mai bine, durerea a trecut si oboseala o sa treaca si ea dupa un somn bun. Din pacate fundul tau nu ma mai ispiteste la fel de mult ca mai inainte cand urlam de durere si buzele tale-s normale. Tu, cum te simti?"

Se retrase pe jumatate de pat, facandu-i loc lui Bell sa se aseze si invitand-o din priviri, Putea vedea ca e obosita si nu zarea niciun pat liber in salon. S-ar fi ridicat sa i-l cedeze ei daca n-ar fi fost atat de lenes in momentul de fata.

• Un cascat ii iesi printre buzele usor intredeschise; se intinse adormita si ofta incet. Sal ridica usor o spranceana, privind-o incurcat; tanara se aseza langa el, punandu-si capul pe jumatatea sa de perna si inchizand ochii.
  
  Era atat de extenuata incat in urmatoarele clipe simti cum aluneca in lumea viselor si se desprinde de realitate; era cald si bine, iar intunericul care se asternuse peste ea parea sa o linisteasca. Nu visa insa nimic; si totusi, se simtea foarte bine. Era constienta doar pe jumatate de faptul ca dormea si in cele din urma renuntase la a mai incerca sa realizeze ce se intampla in jurul ei. Putea face asta cand avea sa se trezeasca, acum era momentul pentru odihna. O asteptase inca din prima clipa cand ajunsese in labirintul acela blestemat, care le facusera atat de multe probleme.
  

Vazand-o adormita, Sal zambi usor. Se apropie de ea si o privi, apoi ii lua in palma o suvita de par si o privi abatut. Se ridica incet, incercand sa nu faca zgomote, si se duce cu pasi marunti spre fereastra. Era o tacere mormantala, nici macar pasarile ce se putea zari zburand din cand in cand necutezand sa intrerupa linistea peisajului nocturn. Razele lunii mangaiau crestetele catorva copaci din apropiere si iarba scurta din curte.
Cand era mic, Sal obisnuia sa petreaca asemenea nopti pe dealuri golase sau varfuri stancoase de munti, unde nicio umbra nu il impiedica sa se scalde in razele argintii de luna.
Isi lua ochii de la fereastra si privi vrajitoarea ce inca dormea in patul sau. Fara ea probabil ca Ariadna i-ar fi venit de hac, nu pentru ca n-ar fi putut sa se descurce cu varcolaci si alte lucruri periculoase, ci pentru ca nu era un vrajitor cu intentii bune. Gregorovitch facuse bine cu acel blestem si Sal avea sa se simta vinovat pentru felul in care avea sa oloseasca acea bagheta de acum incolo.

• Deschise brusc ochii, ridicandu-si capul din perna moale; privi usor confuza locul liber de langa ea si se ridica in capul oaselor, uitandu-se dupa Salathiel. Il vazu in cele din urma langa fereastra, privind-o si scufundat in propriile ganduri.
  
  Nu dormise prea mult, dar totusi - se simtea mai bine ca la inceput; se simtea odihnita. Trecuse probabil doar jumatate de ora, maxim o ora de cand se calmase toata situatia si ea venise in salon. Se intreba daca el dormise, dar clatina usor din cap si ramase pe marginea patului. Ii vajaia capul, iar tamplele pulsau aproape dureros; poate ar fi trebuit sa ramana totusi intinsa, sub plapuma groasa. Simti frigul din incapere si lua patura de la capatul patului, invelindu-se.
  
  "-Trebuie sa vorbim despre Ariadna" murmura Bells, cu o voce adormita.