Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Whinging
1 2 Next »
/ born on a different cloud

**Louis Ausländer** · (This post was last modified: 17 Sep 2012, 18:45 by Louis Ausländer.)

I feel like I'm just passing trough life.
But then, there's this voice in my head telling me
to do something, to create something, to make something and
I want to listen to it, but I don't know how.

ooc: anyone.

Mergea pe strada, o mana leganand-o lejer pe langa corp, iar cealalta disparand sub accesoriul vestimentar, rosu. Trecea prin multime ca viermele prin mar. Exact ca viermele prin mar. Isi facea cuib in marea de oameni, planuind urmatoarea spargere. Urmatoarea casa. Urmatorul om. El nu ucidea decat oamenii nevinovati. Nimic mai mult. Nu se atingea de copii. Avea si el limitele lui. Sadice, dar..

Nu iesea in evidenta prin multime. Era exact ca toti ceilalti. Exteriorul, desigur. Se intreba daca Brayton il mai tinea minte. Dupa ce ii omorase motanul cu surubelnita, isi notase in calendar vizitele lui. Louis nu era nebun. Poate sadic. Putin mai mult decat normalul. Din fericire incheieturile sale nu erau cicatrizate ca ale fetiscanelor din zilele alea. Care credeau ca nu mai pot primi nimic de la viata. Nimic frumos, fiindca au fost parasite de iubiti... Iubitii. Ura indragostitii. Prietenele aduceau probleme. Trebuie la iubesti, sa le acorzi multa atentie pentru a nu se simti date la o parte, sa le soptesti cuvinte siropoase la ureche.. el nu s-ar fi vazut facand asa ceva. El lucra tot timpul. Ciopartea oameni. Dupa cum gandise, oamenii vinovati. Criminalii. Oricum, lumea era plina de ei. Folosea tot ce avea la indemana sa-i stearga de pe fata pamantului. Poate in timpul sau liber, ar fi avut timp de o prietena.

Isi baga mainile in buzunari, oprindu-se brusc, privind cerul, soarele care abia se mai vedea, apunand in spatele blocurilor inalte ale oraselului. Era o priveliste trista. Cerul parea patat de gem de capsune, iar soarele parea a fi un vartej care absorbea tot albastrul senin, raspandind culoarea aceea rozalie pe intregul cer. Isi apleca capul, zambind. Ce motiv avea sa zambeasca? Nu era nimeni care sa-l faca sa zambeasca. Nimic.. exceptand placerea de a ucide. Desi nu mai ucisese de ceva timp. Isi umezi buzele, facandu-le din culoarea aceea aproape moarta de bej albastrui, rozalii. Un roz natural, chiar foarte potrivit expresiei de ucigas. Isi intoarse plictisit privirea in spate...

**Effy K. Dietrich** · (This post was last modified: 17 Sep 2012, 22:30 by Effy K. Dietrich.)

Strâmbă din nas şi se grăbi să plece în direcţia opusă, atunci când muzicuţa aceea enervantă, parcă scoasă din filmele acelea vechi, clişeice, îi ajunse la urechi. Din nou. Întreaga zi o urmăriseră notele acelea, şi, dacă ar fi fost paranoică, ar fi zis că cineva făcea asta special ca să îi strice ziua. Se tot întreba de unde venea totuşi muzica. Ar fi zis că de la maşină cu îngheţată, însă nu văzuse niciuna, şi nici nu îi părea probabil acest lucru. Era toamnă, sfârşitul lui septrembrie, iar căldura se dusese de mult. Însă nu ar fi surprins-o să afle că are dreptate. Mereu considerase acest orăşelul unul ciudat, deşi era locuit de Încuiaţi. Toată acea obseseie pentru normalitate şi perfecţiune pe care o exprimau cele mai multe persoane o speria. Îi părea ireal , imposibil şi , uneori, avea impresia că este înconjurată de nişte păpuşi, chiar roboţi, fixaţi pe o concepţie înapoiată, incapabili să avanseze.

Paşii îi erau înceţi, uşor leneşi , mergând împotriva mulţimii grăbite şi agitate. Avea impresia că merge împotriva valurilor unei mări pe timp de furtună, şi că se îndreaptă spre vârtej. De aceea se trezea uneori oprindu-se în mijlocul lor, brusc, şi făcea o mişcare nesigură, spre stânga ei, ca şi cum ar fi vrut să se întoarcă. Se oprea însă la timp, şi îşi continua drumul. Nu se obosea să-şi ceară scuze persoanelor de care se ciocnea. Ştia că oricum nu făcea mare diferenţă. Acei oameni erau ca nişte bombe cu ceasuri, pline de ură şi prejudecăţi, care ticăiau, gata să explodeze oricând. Nu le trebuia decât un mic impuls. Îi privea cu o scârbă greu de stăpânit. Treceau ţantoşi pe lângă ea, cu ochii ageri căutând mereu un defect celorlalţi, cu paşi grăbiţi şi apăsaţi, dând de înţeles că au treburi importante de făcut. Niciun zâmbet, cel puţin nu unul sincer.

Se opri încă o dată, de data aceasta mai spre marginea trotuarului. Îşi ridică privire imediat spre cer, refuzând să le dea atenţie celor din jur. Obosise. Mergea încontinuu de aproape o oră. Fără scop şi direcţie. Se lăsă atrasă şi fascinată de culorile ce i se arătau în văzduh. Simţi imediat cum se calmează, şi în acelaşi timp cum se cutremură. Îşi trase mai bine puloverul din caşmir negru pe ea, deşi ştia că fiorul ce-l simţea nu avea legătură cu temperatura de afară. Nu îi plăceau apusurile. Îi dădeau o stare de nesiguranţă, de frică. Însemnau sfârşitul. Şi dacă se sfâşea atunci ea ce făcea? Care mai era scopul ei? Ce rost mai avea să se zbată fără un ţel? Era îngrozită de sfârşituri, mereu fusese.
Oftă încet şi îşi duse mâna spre buzunarul blugilor uzaţi, căutând cu vârfurile degetelor bagheta. Avea nevoie să simtă că este acolo, că este în siguranţă.

OOC: sper că nu este nicio problemă dacă am postat, Kate :3

**Louis Ausländer** · 17 Sep 2012, 22:13

Toamna isi facea prezenta printre Incuiati. Nu stia daca si printre vogsmeade deoarece nu ma calcase de mult timp in Hogsmeade sau pe alei. Ramase in pozitia aceea, simtind cum bratul era mult prea in spate, coastele sale amortind. Se intoarse cu totul, privind blocurile luminate de soare. Aratau atat de.. vechi. Erau impanzite de ierburi, dand acea imagine antica, naturala.. ca acasa.

Sufleca manecile puloverului rosu, umezindu-si din nou buzele. Simtea deja cum se uscau, devenind din nou mov. Arata foarte.. anormal. Se neglijase in ultima vreme. Mancand doar jumatate de grepfrut sau band doar o cafea, dimineata. Ochii lui nu puteau minti. Oraselul acela nu putea minti. Era evident ca.. nu mergea bine. Nimic. Totul era pe dos, pentru toti. Nu doar pentru el. Trecu mana prin par, simtind firele matasoase, tocmai spalate. Spusese mai devreme ca neglijase totul? Ei bine, un dus rece era bine venit intotdeauna. Ar fi vandut casa aceea din Hogsmeade pentru a-si cumpara una in Lil' Whinging.

Oamenii aceia pareau atat de epuizati. Copii preau a fi cei care aduceau putina culoare in peisajul acela, pe cand batranii isi omorau picioarele sprijinindu-se in toiage. Ii era mila de ei. Nu erau constienti de existenta magiei. Nu puteau fi ajutati astfel. Erau, practic.. neajutorati. Iar lui ii era scarba de oamenii neajutorati.

Nu-si putea imagina viata lui ca Incuiat. Ar fi fost jalnic. Mai tampit decat un spiridus de casa. Era un Sange-Pur, fost Viperin. Avea tot dreptul de a gandi astfel. Asa fusese educat. Ca intr-o familie de 'puri. Ofta lin, ducand mana spre ceafa, mangaind-o grijuliu. Mai mult pentru a-si aranja parul.

ooc: scuza.. postul asta. T^T

**Effy K. Dietrich** · 17 Sep 2012, 22:50

Îşi încleştă cu putere degetele lungi şi subţiri, mai reci decât gheaţa, asupra baghetei, scoţând-o din buzunar. O privi cu un zâmbet micuţ, însă sincer, începând să-şi plimbe degetele mâinii libere pe suprafaţa ei gravată cu diferite modele. La bază avea cioplit un mănunchi de spini , ce se prelungea în tot mai mult ramnificaţii, din ce în ce mai mici, pe toată suprafaţa de lemn, iar înspre vârful baghetei , deasupra acestora era o semilună. Se încruntă. Era ironic. De ce se temea cel mai mult, de lună.
'Lemn de cireş, treizeci de centimetrii, rigidă, miez din păr de Veela.' Murmură Cercetaşa încet, astfel încât să nu o audă trecătorii.
Oricum chiar dacă o auzeau, nu ar fi înţeles nimic, cel mult ar fi considerat-o o dementă care vorbeşte cu un băţ în mijlocul străzii. Acest gând o făcu să pufnească, chicotind încet. Câteva persoane îşi întoarseră capul spre ea, în treacăt, apoi îşi continuară drumul, şuşotind ceva între ei. Effy nu se mai enervă, ci doar le dărui cel mai sigur şi ironic zâmbet pe care-l avea. Nu se putea stăpâni. Îi detesta pe Încuiaţi. Ceea ce era de neînţeles , din moment ce provenea chiar din rândul lor. Îi vedea atât de neputincioşi, slabi, vulnerabili, dar trufaşi şi îngâmfaţi, i se părea patetic. Bineînţeles, nu toţi erau aşa, însă datorită preaiubitei sale mame îşi crease aceaste idee despre ei. 'Încă o dată, mulţumiri scumpă mamă!'

Trase adânc aer în piept şi aruncă deoparte toate acele gânduri. Îşi aruncă încă o dată ochii asupra cerului , apoi îi plimbă prin mulţime. Zâmbetul îi dispăru aproape la fel de repede cum apăruse. Nu putea zâmbi înconjurată de atâta apatie. Îşi ascunse bagheta înapoi în buzunar, şi , din întâmplare, privirea îi căzu aupra unui tânăr nu cu mult mai mare decât Effy. Era singurul care stătea pe loc, înafara ei.

**Louis Ausländer** · (This post was last modified: 13 Oct 2012, 17:25 by Louis Ausländer.)

Atatia oameni si el o vazuse pe ea. Fusese singura pata de culoare. Singura care ii sari in ochi, datorita faptului ca avea bagheta in mana. Inca o pata de sange in colectia sa de acasa. Sau doar inca o ocazie de a-si da sentimentele peste cap in fata unei domnite frumoase? Ei bine, ce putea spune? Era barbat. Ii statea in fire sa priveasca fete cu decolteuri adanci si pantaloni stramti. Insa numai de amuzament, nu de alta. Fata aceea insa nu avea niciun decolteu. Inca o bulina alba pentru fata cu plover negru.

"Nu ti-e teama ca o vor vedea? Eventual vor crede ca e din plastic si ca doar ai intrat in jocul fratilor tai mai mici."

Se apropie de satena, gesticuland spre bagheta. Deci, da, era ca si el. Nu o criminala, ci o vrajitoare. Dar, totusi, de unde stia ca nu era o criminala? Putea fi. Oricine putea fi criminal. Mai ales daca faceai parte din canul Devoratorilor. Nu isi facea griji ca fata il va ignora. Avea tehnicile sale de a se face prezent. Oriunde. Oamenii se lasau pagubasi o data si o data. El nu se lasa. Stia cat de mult putea. Voia sa se intreaca pe el insusi. Voia sa fie bagat in seama, laudat. Era narcisist. Era barbat. Era criminal. Si multe altele. Dar de ce? Oare se intreba cineva asta? El nu. Lui ii placea felul sau de a fi. Ii placea ce devenise. Nu-l deranja. Pe nimeni nu deranja.

**Effy K. Dietrich** · 01 Oct 2012, 22:15

Îl urmări pe tânăr în tot drumul său către ea, şi , cu toate acestea, tresări când îi vorbi. Se obişnuise să fie ignorată , sau cel mult privită ca un circ ambulant, şi ajunsese să i se pară anormală conversaţia cu un străin. Oftă încet. Începea din nou să delireze şi să se închidă în ea. Nu era de bine. Nu voia să ajungă din nou în stadiul de depresie şi nebunie. I-ar fi greu să se recupereze, şi nu voia să treacă din nou prin acele chinuri. Simţi cum i se puse un nod în gât.
Îl măsură o clipă cu privirea pe străin, cu o expresie neutră. Nu răspunse de la început, ci se asigură că nu era vreun Încuiat ce voia să râdă de ea. Îi cunoştea foarte bine şi ştia de ce erau în stare, lucruri josnice , ce îi provocau scârbă. Cel din faţa ei însă, părea că ştie ce vorbeşte; probabil era vrăjitor. Fie asta, fie era un Încuiat prea documentat.

'Ignoranţi ăştia?' Rosti Effy în cele din urmă, arătând un mic zâmbet, amuzat. 'Părerile lor îmi sunt indiferente. Sunt oricum, prea ocupaţi să-şi planifice fiecare moment al micuţelor şi preţioaselor lor vieţi perfecte ca să acorde atenţie unei nebune.' Râse uşor încordat, uitându-se din nou la trecători. Îi era într-adevăr greaţă când îi privea. Atât de falşi, nişte mici roboţei gata să-şi sacrifice şi ultimul grad de demnitate pentru o părea perfecţi.

**Louis Ausländer** · 13 Oct 2012, 17:54

Urmari fiecare gest al feţei fetei, totul petrecandu-se intr-o armonie perfecta. Felul in care buzele ei se miscau, lasand dantura alba sa se vada il trimiteau intr-o visare scurta.. El nu era un visator. Nu avea vise. El le numea dorinte. Atat!

" Nu sunt de acord cu tine. Exista unii Incuiati care chiar acorda atentie unei nebune numai pentru cateva momente, cel putin. Pentru a-si face cruce sau pentru a le fi mila de respectiva nebuna. "spuse el, zambind sceptic. Nici el nu simpatiza Incuiatii. Insa acesta nu era un motiv tocmai bun de a se lasa vazut de acestia cu bagheta.. sau facand magie. Era ceva mult peste nivelul lor. I-ar fi dat peste cap.. iar apoi, ei ar fi vrut mai mult. Stiind ca exista magie.. facandu-si iluzii absurde.

" Ma gandeam.. vrei sa bem ceva? "intreba acesta indreptand degetul mare peste umarul sau. Nu procedase cum o faceau pustii Incuiati din zilele acelea, insa cel putin avusese curajul de a o intreba. Nu stia daca era alcoolica sau daca prefera doar ceaiurile. Nu avea intentii criminale, nici perverse. Spre norocul.. tuturor, pusese deja ochii pe o fata. Spera doar sa afle ce altceva mai facea fata pe loanga exteriorizarea baghjetei de fata cu Incuiatii. Era ciudatica. Ii placea.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Whinging 1 2 Next » //  / born on a different cloud

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Whinging
1 2 Next »
/ born on a different cloud