Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 2 3 4 5 6 … 8 Next »

/ Cantece dupa furtuna

Slujba ce salveaza vieti. Stiam de la mama mea cam cum functiona medicina, desi nu stiam cat de diferita este pentru Vrajitori - mama era un medic Incuiat - . O clipa, am fost prinsa de ganduri. Am privit spre Cercetasa in tacere, realizand dupa un scurt timp ca trebuia sa raspund.
" - Sincer, nu, nu am vrut mereu. Cand am inceput scoala, nici prin cap nu imi trecea, dar apoi, cand am crescut, s-a ivit ocazia. Inca prefer sa studiez. Si, mai nou, am descoperit ca aici este locul perfect pentru a studia tipurile de profil. Mi-as dori sa devin un profiler intr-o zi. Si cine stie? Poate voi primi ca teren castelul Hogwarts. As putea sa-mi fac munca aici. "

-" Uau, sper sa se intample si sa-ti implinesti visul! " am spus eu sincera.
Am continuat sa ne uitam una la alta cateva secunde dar apoi eu mi-am schimbat privirea in alta parte. Am vazut ceva interesant. M-am ridicat de pe fotoliu si am mers spre pianul la care cantase Ema mai devreme. In el stralucea ceva. Oare ce era? Un colier minunat cu un smarald in mijloc inconsurat de o parte de argint. Ce frumos stralucea in lumina! M-am asezat langa Ema care se uita si ea la micutul obiect gasit de mine.
-" Este al tau? " am intrebat eu curioasa.

---

" - Nu... Nu este"
Ma intrebam cine ar pune un astfel de colier intr-un pian. Doar daca... persoana respectiva dorea cu adevarat sa-l ascunda.
'Cat de ironic!' am gandit. 'Peste tot numai analiza de profil'.
Am privit curioasa obiectul ce se balansa pe lantisorul matasos. Se legana... Lin... Precum frunzele... Precum vantul... Era hipnotizant....
" - Priveste frunzele moarte, afara, peste patura pamantului... Crengile copacilor ce candva le tinea speranta..."
Am clipit des.
" - Si eu stiu cantecul" i-am zambit Anaellei.
Dar Cercetasa se uita la mine, de parca nu ar fi vorbit.
Incet, incet, incepea sa-mi dau seama ca vocea auzita era prea inalta, atat de fina incat iti dadea fiori. M-am uitat spre pian, derutata. Oare trebuia sa cant?

-" Il poti canta la pian? " intreba Anaella vazand ca si Ema se uita in aceeasi directie.
Ema se ridica usor si se duse spre pian. Notele muzicale curgeau atat de lin. Maestria degetelor Emei facea sa para ca la pian canta un muzician profesionist desi Ema nu se considera chiar asa. Anaella se uita insistent la colierul gasit in timp ce auzea muzica. 'Poate cineva l-a scapat din greseala, sau l-a lasat anume.' se gandi Anaella. In orice caz nu multe fete ar renunta la acest frumos medalion. Era deosebit, ceva te atragea spre el. Atunci un gand nu prea dragut ii venise Anaellei ' Daca era ceva intunecat in asta?'

Am condus melodia spre punctul ei culminant. Notele se cantau la a doua octava, sunand atat de fragil, si totusi atat de dur.
Simteam vibratia aerului. Ma simteam vanata de colier, caci glasul de soprana se facu iar auzit, accentuand fiecare apasare de clapa. Fara sa-mi stea in obicei, am inceput sa spun notele, dorindu-mi cumva sa acopar vocea necunoscuta.
" - La La Sol... Mi Re Mi... Do Re Re..."
" - Caci ei nu stiu, nu mi te descopera..."
Degetele imi inghetara pe clape, iar vocea se arata nervoasa, terminand cu un urlet inabusit.
Am privit-o derutata pe Anaella.
" - Mi-am pierdut mintile? Sau si tu auzi ceva ce nu este de fapt?"

-" Nu ai innebunit, si eu am auzit. Dar exista posibilitatea sa fi innebunit amandoua." raspunse Anaella derutata.
Pana atunci nu se intamplase nimic ciudat, pana cand nu gasisem colierul nu se intamplase nimic ciudat. Oare colierul scoase acele sunete? Nu se putea asa ceva. Chiar ar fi foarte ciudat. Anaella se uita intrebator la Ema apoi la colier si apoi la Ema. Si ea era la fel de nedumerita ca si Anaella.
-" Crezi ca, colierul are legatura cu aceste sunete? " o intreba Anaella pe Ema.
Privirea Cercetasei era un pic speriata, poate teoria ei care spunea ca este de rau augur gasirea colierului. Cine ar fi crezut ca o asa frumoasa bijuterie pastra un mare secret.

Am privit o secunda clapele, odihnindu-mi degetele pe suprafata lor rece.
Cu ochii spre colier, am apasat incet prima nota a cantecului. Si piatra paru sa vibreze in aer. Intamplarea se repeta, cu fiecare vibratie mai puternica, cu fiecare sunet mai amplu.
Isi crea propria linie melodica, acompaniand pianul. Si am inceput sa cant.
" - Iar padurea canta la randu-i..."
Am condus melodia spre sfarsit, mirata ca inca se mai auzeau vibratiile colierului. Aceleasi note: Do Si La Do Si Sol. Iar padurea, iar padurea...
" - Cred ca tocmai asta este" i-am zambit Cercetasei.

-" Ce? " intreba Anny curioasa. Oare de ce isi daduse seama Ema? Era de bine? Era de rau? Anaella nu stia.
Se uita cu interes la Ema. Anny era foarte curioasa. Nu intelegea la ce se refera prietena ei. Isi indrepta privirea spre micutul obiect care o fascina atat pe cercetasa cat si pe Ema. Acel minunat colier trezea curiozitatea in Anaella.
Anny se uita la Ema asteptand raspunsul ei plin de intelepciune, doar era sefa de casa la Ochi De Soimi, deci era foarte isteata.
Ema...

Cuprinsa de un entuziasm de mult uitat, i-am zambit Cercetasei.
" - Priveste si asculta colierul"
Am apasat clapele rar, incet, exact aceeasi fraza muzicala. Colierul incepu iar sa vibreze, miscand aerul in agitatia sa, repetand aceleasi note. Am trecut la urmatoarea parte a melodiei, dar colierul isi pastra ritmul.
" - Canta mereu acelasi lucru. In cantec, notele corespund versului Iar padurea. Poate ca se refera la Padurea de la Hogwarts. Poate ca exista un secret ce trebuie descoperit."