Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade

« Previous 1 2 3 4 5

/ Day&Night[concurs RPG]

Pentru ca era vancanta de Paste, copii de la Hogwarts aveau voie sa viziteze satucul din apropiere. Hogsmeade era un loc minunat pentru a face cumparaturi pentru Paste, pentru ca gaseai oriunde tot felul de magazinase dragalase de unde sa cumperi cadouri pe care sa le dai prietenilor si familiei.
Deasemenea, era si un loc perfect pentru o plimbare. Soarele stralucea intr-un mod neasteptat si raspandea in jur o caldura binefacatoare.
Printre cei care alesesera optiunea cu plimbarea se afla si un baiat blond, cu o privire nu foarte vesela. Alexandre era nou la scoala, si nu isi facuse inca prieteni, asa ca isi petrecea tot timpul singurel, in dormitorul lui au in camera de zi. Era totusi relaxant, trebuioas a o recunoasca. Nu avusese niciodata parte de atata liniste in casa parintilor lui, unde fratiorul lui mai mic era un copilas atomic, care nu statea locului si nu-si inchidea gurita niciodata. Insa, prea mult strica. O saptamana intreaga plina de liniste. Nu era tocmai cel mai frumos lucru.
Alesese sa se plimbe sperand ca asa ar putea intalni o persoana cu care sa vorbeasca putin. Se plimba pe aleea principala a satucului, mai intorcand din cand in cand ochii spre margini, sperang sa gaseasca o bancuta libera. Slabe sanse. Mai toate erau ocupate de domnisoare suple, imbracate elegant, care chicoteau si isi dadeau coate de fiecare data cand cineva trecea prin fata lor.
‘Ciudate mai sunt si fetele astea...’
Gandurile lui erau perfect justificate. Poate existau doua, trei grupulete care sa faca asta, dar aproximativ o mie de grupulete era putin cam... exagerat.

Sub un copac umbros, mare, era singara bancuta libera. Soarele incalzea doar jumatate di nea, restul fiind protejat de crengile copacului. Alexandre se aseza pe partea plina de umbra, admirand peisajul care parea sa fie perfect de pus intr-o vedere: oameni plimbandu-se, casute viu colorate cu vrajitori amabili in ele si magazine cu tot felul de chestioare amuzante in ele.
I-ar fi palcut sa poata impartasi privelistea cu o persoana. Nu ii placea sa stea singur, izolat de lume. Era o fire extrovertita, si se mandra cu asta. Totusi, in saptamana petrecuta singur, avusese impresia ca avea sa ajunga sa se inchida din ce in ce mai mult in el, intr-o lume a lui, si sa nu ami aiba nicio persoana. Gandul acesta il indrumase sa aleaga optiunea plimbarii.
In curand, dorinta de a nu fi singurel i se indeplini. Un baiat inaltut, brunet se apropie de el.
“Pot sa stau aici? Toate celelalte banci sunt putin cam… uhm…ocupate.”
In timp ce spunea acestea, arata spre o alta bancuta, cu alte fete care chioteau neincetat.
Alex dadu din cap aprobator, apoi intinse mana spre baiat.
“Salut. Eu sunt Alex.”
“Ma numesc Vlad.”, raspunse baiatul, strangand mana ca-i fusese intinsa.
“Nu prea te-am vazut prin scoala, esti nou, nu?”
“Sincer ca fiu, sunt destuld e nou. Am venit acum o saptamana in castel, transferat de la o alta scoala. Sunt in anul IV, la Ochi-se-Soimi. Tu?”
“La fel, doar ca la Cercetasi.”
Discutia incepuse bine, iar Alex era convins ca avea sa-si faca un prieten nou.

“Ce zi frumoasa,nu-i asa?” am intrebat eu.
“Da,insa foarte aglomerata!Abia gasesti un loc unde sa respiri!”
Intradevar daca priveai straduta principala zareai o multime de oameni.Acum chiar nu mai era nicio banca libera.
Vantul adia usor miscand incet ramurile copacului care incepusera san e mangaie crestetele capurilor.
Cerul albastru cu o nuanta foarte deschisa ascundea cativa nori albi care se miscau de colo pana colo si care aveau diferite forme.
“Uite!” zise Alex. “Parca e un sarpe!”si arata in sus spre un nor care era exact deasupra copacului.Intradevar era un nor alb,foarte lung,care era ondulat si subtire.In fata , ii pornea inca un nor mai mic care se impartea in doua,exact ca limba unui sarpe.
“Oh ,nu!Si pe cer sunt viperini” am zis eu zambind.
Acum soarele strabatea si crengile copacului si cateva puncte de lumina ajunsesera pe picioarele mele.Incepusera sa mi se incalzeasca asa cum mi se incalzea mana atunci cand o tineam deasupra unei potiuni abia luata de pe foc.Am privit in sus dar nu am putut sa stau mai mult de 3 secunde ca deja simteam ca am orbit.Niciodata nu mai vazusem un soare asa stralucitor.Erau cel putin 40 de grade.
Privem acum in jur dupa o bancuta care san u fie ocupata.Toate erau pline, insa mai erau si unele rupte.Pe unele stateau cate 5 persoane,chiar daca bancutele cuprindeau de obicei doar 4.
Oamenii erau si pe strada,nu numai pe banci.
“Nici ei nu au gasit un loc liber…” mi-am zis eu in minte.
Soarele care patrunsese printre crengi incepuse deja sa ma arda.Razele se jucasera atat de mult incat acum formasera din mai multe puncte un singur cerc care imi acoperea picioarele ca o paturica.
“Mergem sa cautam o alta banca?Aici iau foc!” i-am zis eu lui Alex.
“Da,vreau umbra!Deja am inceput sa transpir!”
Alex s-a ridicat primul de pe banca si a luat-o in partea stanga.Desi am vrut sa o iau in dreapta , l-am urmat pe el.Si pe aici strazile erau ticsite de oameni.
“Satuc cu populatie de oras…” zise Alex tragandu-si putin de guler si sufland.
Ne-am facut loc printre oameni si am reusit sa ajungem un pic mai in fata.Dar nici urma de banca.
“Asa este intotdeauna pe aici?” m-a intrebat Alex.
“Da,aproape intotdeauna!Dar nu ai mai fost niciodata la Hogsmeade?”
“Pai,pana azi nici nu auzisem de acest oras!”
“Sat”l-am constrazis eu repede si am mers mai departe.

Compania lui Vlad nu-i displacea. De fapt, trebuia sa recunoasca, o aprecia, desi cercetasul avea o mica problema cu viperinii. Cel putin asa i se paruse lui. Nu putea sa inteleaga ce era cu acest conflict intre case. Dupa parerea lui, toti erau oameni si toti meritau la fel de mult sa fie respectati. Toti erau egali, nu?
Se parea ca avea multe de invatat. Poate ca ar mai fi trebuit sa mai stea la scoala lui, unde nu existau case, unde toti erau egali. Nu era o scoala faimoasa, nici una foarte buna. Era o scoala normala pentru niste vrajitori normali. Fusese avertizat de mama lui ca in lume avea sa intalnesca multe situatii care sa-i displaca. I se spusese ca nu toti oamenii aveau acea idee cum ca toti sunt egali intiparita in capsor.
Desigur, nu putea sa-si judece prietenul [devenisera prieteni, nu?] pentru asta. La urma urmelor, il cunoscuse de aproximativ cinci minute, si nu prea avea cum sa stie mare lucru despre el.
Ridica din umeri la replica lui despre viperini, privind spre crengile de deasupra lui. Groaznic. Locul lui asa de bun si de bine gasit, care se afla sub o umbra cu care se mandrise la inceput, avea sa devina in curand un loc bun de prajit cartofii pe el, la fel cum era strada si restul lucrurilor din jur.
Isi dorea sa evite pe cat posibil transformarea lui intr-un cartof prajit ceva mai... uman, asa ca accepta sa plece in cautarea altui loc, la propunerea cercetasului.
Se ridica de pe banca si porni spre stanga in liniste, bagandu-si mainile in buzunare, in timp ce ochii lui cautau neincetat un loc racoros.
Era neobisnuit de cald pentru aceasta perioada a anului. Asta un prevestea nimic bun. Dupa parerea lui, urma o vara plina de canicula. Cum era sigur ca asta nu-i va face bine, avea a stea in casa, protejat de razele fierbinti ale soarelui. Sau, in cel mai bun caz, in piscina daca ajungea pana acolo inainte sa fie fiert in temperaturi uriase. Suna minunat, nu? Ce putea sa fie mai placut decat sa petreci o vara intreaga ascunzandu-te de caldura si incercand sa supravietuiesti?
Era timpul sa se opreasca din visare. Ii era frica sa nu aiba vre-o influenta asupra viitorului, si sa se trezeasca cu o vara la fel cum si-o imaginase el. Se opri si isi astepta prietenul, care ramasese putin in urma. Cand in cele din urma fu ajuns de acesta, isi continuara plimbarea in tacere.
’Oh, de n-ar fi asa de cald…’
Caldura avea un efect ciudat asupra lui. Il facea sa para mai melancolic. Nu observa cand niste fete incepura sa chicoteasca cand trecura pe langa el. Poate nu era totusi vina caldurii, poate era doar faptul ca isi concentra toata atentia spre gasirea unui remediu care sa-l faca sa uite de caldura.
Din cand in cand se uita spre Vlad, intrebandu-l din priviri daca gasise ceva. Primea raspunsuri verbale sau nonverbale, insa la fel de negative de fiecare data.
’Ce mi-as dori sa avem un rezultat dupa aceasta cautare...’
Acum se incredea doar in dorinte, pentru ca pesimismul pusese oarecum stapanire pe el. Ciudat. Nu era o persoana pesimista din fire. De fapt, chiar simtea o oarecare antipatie fata de acest gen de persoane. Probabil ca acum nu-i ramanea decat sa se antipatizeze singur. Incerca sa-si imagineze o astfel de scena, dar nu reusi. Prin urmare, renunta la aceasta posibilitate, aceea se a se auto-antipatiza. Poate era doar o schimbare datorata caldurii.
Spre surprinderea sa, dorinta i se indeplini. O femeie care se misca foarte vioi pentru varsta ei, parea sa aiba vreo 40 de ani, dupa ridurile fetei, striga cat o tineau puterile: ”Inghetataaaaa! Cine vrea inghetataaaaa? Doi galeoni bucata!”, si se plimba printre trecatori. Trecu si pe langa ei, dar in viteza, nu ii observa si uita sa-i mai intrebe.
Se uita la Vlad, si, fara sa astepte un raspuns de la acesta, zise:
”Inghetataaa! Asta ar putea fi potrivit pentru noi, nu crezi?”
In cele din urma, sfarsira alergand amandoi dupa femeie, incercand sa o faca se se opreasca. Nu era prea usor, pentru ca aceasta parea sa patineze cu viteza luminii printre grupurile de vrajitori care impanzeau strada.
’Oare cum reuseste?’
Ar fi vrut sa o intrebe, insa se imagina ducandu-se la ea si spunandu-i:Doamna, cum reusit sa mergeti asa repede, avand in vedere varsta dumneavoastra? .
Renunta si la aceasta idee, si in cele din urma reusi sa o opreasca pe femeie. De fpat, nu el, ci Vlad, care i-o luase inainte si reusise sa se prinda de carucior.
”Vaaari, dragilor, vroiati inghetataaa? De ce nu mi-ati spuuuus? Asa nu ati mai fi alerat atataaaaa....”
Vocea ei il ingrozea. Acele vocale prelungite si pronuntate cu accent copilaresc ii dadeau fiori. Cand se apropie si el de carucior, observa ca femeia nu era tocmai slabuta. De fapt, era intr-adevar grasa. Foarte grasa. Purta un sort plin de flori, pe care se vedeau urme de inghetata. Ridica din umeri, dar cumpara totusi o inghetata cu caramel si ciocolata si sirop din aceleasi arome. Ii placea mult aceasta aroma. Pe cand femeia isi continua turele prin sat, cei doi copii se retrasera sub un copac mare, care inca ii putea proteja de soare.
Isi mancau inghetate, savurand cu o placere stranie fiecare muscatura. Era rece, si asta era tot ceea ce-si dorisera ei.
In curand aveau sa-si termine inghetatele, si banuiau ca nu puteau ramane o vesnicie sub acel copac. Cel putin, Alex avea aceasta banuiala.
"Stii vre-un loc bun de vizitat ?"