Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon

1 2 3 4 Next »

/ Derutat

Trecuseră deja patru zile de când primise scrisoarea de la Hogwarts, iar sclipirea din ochii lui Jonathan Argus nu apusese nici măcar în treacăt. Bucuria și entuziasmul său rămăseseră atât de aprinse, trecându-i prin gând idei de toate felurile, încât ai fi putut avea impresia că doar ce primise scrisoarea cu douăzeci de minute înainte. Citise despre prima baghetă doar în cărțile vechi din biblioteca bunicii sale și aflase că nu vrăjitorul își alege bagheta, ci este ales de aceasta, ceea ce îl împovăra peste măsura, „dacă nu voi găsi o baghetă? Dacă nicio baghetă nu mă va alege? Dacă tocmai s-a dat ultima baghetă care putea să mă aleagă?”. Dincolo de aceste gânduri zbuciumate, Jonathan era nerăbdător să își cumpere toate cele trebuincioase îmbarcării în trenul către primul său an la Hogwarts. Lista nu era lungă, căci îi trebuiau în mare parte doar manualele pentru Anul I. Alesese doar patru cursuri pentru primul său an (Poțiuni, Apărere contra Magiei Negre, Herbologie, Studiul Încuiaților), asta și pentru că, după ce își suflecă buzunarele de patru ori în urmă cu două zile și se abținu de la mâncare încă din acea clipă, observă că mai deținea doar șaisprezece galeoni pentru a cumpăra nu doar manualele, ci și o bufniță, o baghetă și o mătură. 
     Se uită în camera lui cu teamă, apoi privi spre peretele lateral și citi ceasul. Era timpul să pornească la drum, astfel că se ridică brusc și zgomotos de pe scaun, își umplu buzunarele cu câteva jeleuri cu gust de lămâie și goni spre holul principal al casei sale, acolo unde se afla șemineul.
     „Iată, a sosit și clipa asta...”, își spuse el tremurând. 
     Și-ar fi dorit ca părinții lui să fi fost prezenți, dar cum acest lucru nu mai era posibil, nu avea de ales. Va lua parte singur la prima sa călătorie către Aleea Diagon. Își trase sufletul, inspiră adânc și se uită după Polenul Zvrr. Păși în interiorul șemineului, apucă praf cât pentru trei călătorii, aruncă praful sub picioarele sale și strigă răspicat și tare: „Alea Diagon!”.

Se afla pe Aleea Diagon, ca de fiecare data, in apropierea unui nou an scolar, tinand de faldurile rochiei, mult prea lunga, pentru vremea inca prea calda de afara.
Studia cu interes aleea, mergand incet, cu privirea in vitrine, gandindu-se tot mai mult daca sa nu se abata pe Aleea Nocturn, unde se afla magazinul ei preferat de Potiuni. Intra intr-un butic, iesind cu cateva plase, mai acra la fata decat intrase, dupa care se indrepta grabita spre Aleea Nocturn.
Avea nevoie de mai multa intimitate, si nu de atata socializare pe o alee plina de fete zambitoare, care pur si simplu o iritau, insa nu facu 2 pasi si se izbi accidental de cineva, care tocmai "Aparuse" acolo din neant.
Se abtinu cu greu sa nu rabufneasca, si prinse strainul de umar, fara a se uita la el, inchizand ochii intr-o incercare nereusita de a se calma, si ii se adresa in cele din urma pe un ton calm dar serios, care ii trada stapanirea de sine:
"Ce ar fi sa fi atent pe unde "Apari"?"

Emoțiile pe care le trăise în prima sa Apariție ar fi dificil de descris în cuvinte. Zeci de gânduri îi răsfirară prin cap, de la teama că ar fi putut pronunța greșit numele destinației, până la teama că, din emoție sau din grabă, ar fi putut lua mai puțin praf decât era necesar și și-ar fi transportat astfel corpul fără o mână sau fără vreo parte din picior. Toate aceste gânduri, dar și grijile de a nu uita nimic acasă, nici ghiozdanul său jerpelit, nici puținele monede care ar fi trebuit să servească în orele următoare ca plată pentru cele trebuincioase primului an la Hogwarts, fură întrerupte de un zgomot strident. Se auzi de parcă tocmai căzuse puternic de la treizeci de metri înălțime și făcuse o gaură adâncă în pământ. Privi în jur, dar înțelese repede că acest lucru nu fu posibil, căci aleea pe care se afla era foarte solidă. Mâinile îl dureau însă cumplit, iar din pelerina moștenită de la tatăl său ieșea mult praf. Era încă derutat, dar parcă auzea deja pași în jur, iar cu cât praful se risipea în aer, cu atât silueta din fața lui era mai puțin confuză ori neclară.
    O voce i se adresă pe un ton destul de dur, fără însă a-i înțelege toate cuvintele. Abia după câteva secunde elucidă în mintea sa cele spuse de silueta neclară și reuși să construiască dintr-un amalgam de cuvinte un anume sens. „Ai grijă pe unde Apari” sau „Vezi pe unde Apari” erau variantele cele mai viabile, dar era oricum prea târziu să mai realizeze cu exactitate ce îi fusese spus. 
    - E... u... eu, da, scuze... nu..., încercă el să îi răspundă, după mai multe secunde bizare de pauză, pentru a da impresia că înțelesese ce îi fusese spus. Da, scuze, nu mi-am dat seama că voi Apărea aici... Păi, de fapt, nu cred... adică, nu știu, dar... nu poți alege unde să Apari, nu? Așa a fost să fie, cred... scuze, nu știu exact.
    Confuzia încă i se mai citea în glas,timp în care își strecura mâna val-vârtej spre buzunare pentru a verifica dacă mai avea tot ceea ce îi trebuia. Grăbit schimbă mâinile de la un buzunar la celălalt, simți o foaie, anume lista cu lucrurile de cumpărat, dar speriat își simți celălalt buzunar gol. Se panică, pentru că își dădu seama că în acea cădere era posibil să își fi pierdut banii. Ce urma să facă, de unde să facă rost de alți bani? Strânsese banii aceia în ultimele săptămâni, se înfometase pentru a-și cumpăra acele manuale și bagheta, iar totul părea acum sfârșit. 
    Albit la față și cu voce tremurândă, Jonathan deschise adânc ochii și o privi pe făptura din fața lui. Abia acum praful se risipise și o putea privi limpede.

Isi feri fata de praful impaciuitor, si inchise ochii, acceptand ca hainele ei aveau sa se umple de toata pulbera aia, gandindu-se ca ziua ei nu poate fi mai proasta de atat.
Trase aer in piept, dupa un timp, si deschise ochii, incepand sa se scuture linistita, nemaifiind atenta la persoana din fata ei. O ignora, si o ignora voit, pentru ca daca s-ar fi uitat la ea, probabil ar fi si plesnit-o de vreo doua ori.
Numara in gand pana la 10, dupa care isi indrepta privirea spre ea, doar ca sa gaseasca un biet baiat speriat ce nu merita efortul, care o privea de parca numai ce vazuse o stafie.
Ridica o spranceana, incrucisandu-si bratele la piept a defensiva, dupa scena de mai devreme, si trecu pe langa el fara a-i mai acorda atentie.
"Ce badaran."
Sopti mai mult pentru sine, continuand sa mearga.