Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 10 11 12 13 14 16 Next »

/ Din confesiunile unei pisici

Din confesiunile unei pisici

Capitolul 1

M-am uitat in sus…Cerul avea o nuanta destul de rece pentru 25 iunie…Sau sa fi fost 4 septembrie? Nu! Cu siguranta iunie! Nuanta aia rece a disparut imediat si mi s-a facut ingrozitor de cald. Offf! De cand nu m-am mai tuns… De fapt nu mi-am atins niciodata blana cafenie de chestia aia oribila pe care Doua-Picioare o numesc FOARFECA. Si mi s-a incalcit coada in tot felul de scaieti! Ah, chestia aia maro si lipicioasa numita noroi! Cred ca e tot o inventie a vreunui Doua-Picioare! Ingrozitor!
Ce? Da…Cat v-a luat sa va dati seama?! Sunt pisica, Intradevar. Din Himalaya. Blana lunga, cafenie, coada neagra, ochi albastri si, da, infundata in noroi. Dar, ca felina, trebuie sa tin capul sus! Am iesit din noroi, scuturandu-mi labutele. Aoleu! Stai asa! Dormisem acolo chiar toata noaptea trecuta? Cerule!
Am plecat de-acolo. M-am dus in parc si m-am asezat in iarba, sub un copac. O multime de Doua-Picioare erau deja acolo. Impresionant de matinali!
Una mititica a venit langa mine.
-Pisi?
Hm! Auzi! “Pisi”. Induiosator…Dar eu nu sunt animal de casa. Pisicile pot fi loiale, dar nu se nasc cu asta, asa cum pretind cainii ca li se intampla lor! Totusi…unii dintre…oameni imi sunt simpatici, asa ca i-am facut puiului de om pe plac. Mi-am lipit capul de mana ei si am inceput sa “torc”.
Dupa o vreme s-a dat inapoi si am zis ca s-a plictisit. Puteam sa ma culc. Dar nu! Nu s-a plictisit! Am auzit-o strigand:
-Tati, tati! Am gasit o pisica. E frumoasa! Pot s-o pastrez? Te rog, te rog, te rog!
-Hai s-o vad si eu, a zis omul.
Fetita l-a tarat pe taica-sau langa mine.
-Da, intr-adevar e frumusica.
Hm! Isi inchipuia ca ma castiga cu asta?!
-Dar sa vedem ce zice mama ta, a continuat iel, afisand un zambet.
Aoleu! Sa ma ia acasa!? S-a zis cu libertatea mea! Am asteptat secunda in care omul s-a intors cu spatele si am sters-o! Am indraznit sa arunc o singura privire inapoi, ca sa vad cum mititca, picioare scurte sau nu, se tinea dupa mine cu o viteza incredibila, cu mainile intinse inainte, strigand intr-una:
-Pisi! Pisica! Hai inapoi! Pisi?
Era simpatica, dar nu destul cat sa renunt la libertate! S-a intors la tatal ei.
Soarele era acum sus pe cer. Era cald si as fi vrut sa ma culc, dar din pacate, stomacul meu avea alta parere. M-am dus din nou in iarba, am asteptat cateva minute si, cu un gest rapid, am prins de coada un soricel, care tocmai iesea de sub pamant.
-N-nu vrei sa ff-faci asa ceva! a chitzcait el la mine.
-Ai dreptate! Nu vreau. Nu stiu pe unde ai umblat!
Am renuntat la asta si m-am gandit sa ma duc la iesirea din oras, la lac, sau la o fantana, sa prind un peste sau vreo pasare. De ce? Zic si eu ca ar fi fost prea mare deranj sa ma duc la magazin si sa ma stradui sa fur mancare umeda la conserva! Desi as fi preferat asta de o mie de ori decat sa mananc…peste crud. Dar la moment, imi era…lene, recunosc Se spune ca “curiozitatea a omorat pisica”, dar eu cred ca de fapt lenea a facut-o!
Am auzit un latrat. Primul impuls a fost ceva sugerat de un neuron care functioneaza numai pe tema asta:”FUGI!”. Apoi mi-am adus aminta ca nu toti cainii sunt natarai si nesociabili…sau sa zic badarani? Cunosteam un caine destul de simpatic, in ciuda reputatiei de caine de paza ucigas al rasei lui. Commer Diff era Rotweiller. Pe langa faptul ca incerca sa fie bodyguardul meu, era un tip de treaba. A venit la mine cu o halca de carne (de unde naiba o fi luat-o).
-Pranzul, Dalia?
-Ah, credeam ca nu mai apari cu mancarea!
-Vai, se poate?
-Iti zic eu ce se poate. l-am intrerupt. Un Doua-Picioare voia sa ma ia acasa!
-Pe blana mea ca il rupeam in doua! a exclamat Commer.
-Nu ai fi fost in stare! Era un pui de Doua-Picioare.
-Sa stii ca am fost la hinghetri si nu mi-a placut. Cand esti nou intr-o familie, daca te gasesc pe strada, ori la ei acasa, ori la hingheri e cam tot aia.
-Cum zici tu! l-am oprit iar, caci vorbea continuu. Ideea era ca eu am Claustrofobie.
-Sanatate!
-Nu, Comm! Asta e frica de spatii mci, claustrofobia.
-Sanatate! Sigur n-ai racit?
-Lasa, bodyguardule! Hai sa ne culcam…
Si in timp ce stelele rasareau una cate una pe cerul de catife neagra, alaturi de Commer, cu blana mangaiata de un vant dulce si caldut, am luat un tren spre lumea viselor.

Vai
Deci e prea tare
Eu ador pisicile
Sunt animalele mele preferate
Sper sa pui un next

Ti-am citit si pe messenger si ti-am zis ca e foarte frumos!

NU te innebunesc cu NEXTUL....il pui cand vrei...DECI E MIRIFIC

Fetele, incet cu mirificu si complimentele de genu ca mi se urca la cap. Meci! Bellatrix, nu am facut nimic inainte si mai dureaza pana pun nextu! Si mie imi plac pisicile. Am 7.

7 ?
Oricum e prea tare
Pana cand o sa pui nextul,o sa incerc sa am rabdare

Poate il pun azi daca mai am un comm inainte sa ma dea jos mama de pe calculator

Hai posteaza nextul!
P.S:Si mie imi plac pisicile

Capitolul 2

M-am trezit pela 7:30. Commer era deja trezit de mult. Ba adusese micul dejun, care consta in 6 vrabii, 4 veverite si niste pesti din fantana din centru. Am fost surprinsa. Nu stiam ca lui Commer ii place sa pescuiasca.
-Hai, `neatza! ma saluta el, aparand cu un dita-mai sobolabetele in bot. Dalia, pe toate oasele mele cu maduva, nu pricep cum mananci asa ceva! In toata cariera mea de caine de paza am fost otravit de cinci ori si nu am nimic, dar cred ca tu ai un stomac si mai rezistent ca al meu!
-Pe toate oasele tale cu maduva, asta mananca pisicile!
-Hih, atunci nu vreu sa fiu pisica. Ne miscam de-aici?
Soarele urca pe cer si parcul se aglomera cu bipezi din ce in ce mai mult.
-Hai! am concluzionat eu scurt. Inainte sa se trezeasca o primata evoluata de-asta sa ma ia acasa!
Am plecat. Commer m-a dus la iesirea din oras (lumea se uita perplex dupa noi, ca va dati seama ce imagine si-au format). Apoi a ridicat o ureche in aer si a ramas atent si mut cateva secunde.
-Tre`sa fug! Ma chema Stapanul.
-Din capatul celalalt de oras?! In fine, du-te
Niciodata nu am putut sa inteleg auzul dezvoltat al lui Commer. Adica eu auzeam ultrasunetele prin care comunica soarecii, dar nu din capatul celalalt de oras! Ma rog… Dupa ce am mers niste kilometri buni, am intrat intr-o padure. Era teren abrupt, umed si plin de scaieti, cu niste gropi absolut interminabile! In momentul asta, Commer ar fi zis:”Se vede ca ai fost pisica de apartament!”. Copacii erau asa de desi si aveau frunzisul atat de bogat, incat nu puteam sa vad soarele si sa imi dau seama ce ora e. Uite una din putinele inventii folositoare ale bipezilor: ceasul. Nici macar pasarile nu se invarteau pe aici. Am dat de un bursuc la un moment dat.
-Uuuu, ce-i cu puma asta subdimensionata? m-a luat el peste picior.
-Aaa, nu zau! i-am intrat eu in joc, ridicand o laba si scotandu-mi ghearele.
-Vai! Draga, du-te la pedichiura, zau. m-a pus el la punct, foarte serios, dupa care a disparut.
Replica aia m-a lasat masca. Dupa o secunda m-am desprins de raspunsul bursucului si am plecat de-acolo, inainte, prin padure.
Am auzit un marait.
“caini vagabonzi…Or fi vanand bursuci.”
Maraitul se apropia si am vazut o pereche de ochi.
“SAU PISICI!” Si in secunda urmatoare, cu viteza unei rachete, m-am suit intr-un copac.
Cainele a aparut din tufisuri. Era mare, gri, nespalat, murdar de noroi si plin de scaieti, zgariat pe bot, fara zgarda(deci vagabond) si semana mai mult a lup.
-Mmmm, prrrrranzuul…a marait el, catarandu-se incet in copac, dupa mine.
-Ba fast-food! i-am retezat-o eu, sarind din copac si incepand sa fug, cu o viteza pe care nici nu mi-o puteam imagina. Faceam slalom printre copaci cu 80km/h. Atata fuga in zig-zag ma ametea, dar preferam sa imi pastrez coada. M-am ferit milimetric de un copac, in speranta ca urmaritorul meu se va lovi de el…dar nici vorba sa se intample. Mai incolo, dupa o cotitura stramta, am incercat sa ma ascund intr-o scorbura, dar copacul era batran si putred, eram usor de vazut, iar daca ma prindea acolo, nu aveam sanse sa mai scap de el. asa ca am continuat sa fug. Inafara de faptul ca descopeream prin durere o multime de muschi a caror existenta nici nu as fi banuit-o, de la un timp incepuse sa imi placa sa fug de el. Avand de vreo trei ori greutatea mea si de vreo doua ori marimea mea, pe el il obosea si mai tare urmarirea decat pe mine! L-am auzit maraind departe:
-Jur ca nu mai mananc la fast-food!
Il pierdusem…Si eu ma pierdusem! Obosita, m-am catarat greoaie in cel mai apropiat copac si am adormit instant. Aici coroanele copacilor nu erau asa de dese, si uitandu-ma la luna, mi-am dat seama, inainte sa adorm, ca era ora doua noaptea.
In noaptea aceea nu am visat imagini..,Doar un fond gri si un marait infundat continuu.

Yeesss....ai tinut seama de commentul meu
Super!Ma bucur ca nu sunt pisica,totusi
Next!Next!Next!

Astept inca un comentariu si vi-l pun. Dar unul serios: ce va place, ce-am gresit, ce mai credeti ca trebuie, nu "NEXT, NEXT!!!"