Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Lacul

« Previous 1 2 3 4 5 … 9 Next »

/ Din nou cu prietenii

OOC: Oricine ( maxim 3 )


BIC: O zi splendida de toamna... Frunzele aurii si ruginii formau pe jos un covor multicolor. Un vanticel rece adia miscand frunzele uscate ca intr-un dans armonios.


Anaella abia ajunsese la Hogwarts din vacanta ei putin prelungita din cauza pierderii trenului. Ca de obicei, dupa terminarea vacantei cercetasa venea in locul ei special, lacul. Nu era singura care venea in acel loc magic pentru recreere. Felul in care razele tomnatice se reflectau in luciul cristalin al apei, facea locul sa fie foarte special. Pe langa asta sunetul frunzelor fasaind la cea mai mica adiere a vantului, acompaniate primavara si vara de trilurile dulci ale pasarilor, era de-a dreptul linistitor. Verdeata ierbii de alta data, era ascunsa acum de frunzele aramii cazute din batrana salcie.


Anny venea aici din multe motive, cand era trista, ingrijorata, bucuroasa, entuziasmata dar si cand era plictisita sau pur si simplu cand avea nevoie de putin timp singura sau cu prietenii. Atatea amintiri ii navaleau Anaellei in minte ori de cate ori statea in acest loc magic... Multe lucruri distractive, triste, ingrijoratoare sau infricosatoare sau intamplat aici. Toate la un loc formeaza cu adevarat magia din spatele acestui loc.


Anaella era de mult pierduta in gandurile ei indepartate legate de diverse amintiri, incat nu observa ca cineva statea in picioare langa ea si o privea atent spunand ceva ce cercetasa nu auzi bine.

"Suntem bine, nu-ţi mai face atâtea griji!" Mormăi încruntată şi uşor iritată Elisabeth mototolind uşor foaia din cauza strânsorii . Era a cel puţin zecea oară când recitea scrisoarea, căutând indicii care să-i indice sinceritatea cuvintelor . Ştia din proprie experienţă că mama sa se precipea la minciuni, lucru ce nu era chiar o mândire , dar trebuia să recunoscă că era de ajutor. Şi ea minţise de multe ori, din nevoie, nu vă imaginaţi că din plăcere. Deci nu avea dreptul să judece. Şi totuşi parcă nu i se părea drept ca într-o astfel de situaţie să i se ascundă adevărul. Cum putea să stea liniştită ştiind că un incendiu pornise din senin în propria-i casă? Părinţii săi erau în multe feluri : egoişti, narcisisţi , pesimişti, ironici, chiar şi un pic nazişti (şi nu, nu-i era ruşine cu acest lucru!), dar nu erau neglijenţi. Era ceva necurat la mijloc şi bănuia ce . Oftă adânc şi îşi masă tâmplele cu vârful degetelor încercând să alunge orice gând îngrijorător. Trase aer în piept şi îşi umflă obrajii într-un mod imatur şi inocent. Era un tic deprins încă din copilărie, văzând acest lucru la personaje din desene animate. Privi pe fereastră . Era o zi prea frumoasă pentru a sta în turn, plus că simţea că aerul acela închis şi întunericul o sufocă. Trânti scrisoarea, alături de toate îngrijorările sale pe pat şi ieşi din dormitor, apoi din Turn. Ştia exact unde să meargă. Pentru prima dată nu exista "poate", acum era sigură.
În acea zi lacul părea mai frumos ca niciodată, cu toate acele raze aurii căzând asupra oglinzii de apă şi undurile graţioase ale trestiilor de la mal. Aproape că dorea să se arunce în apa îngheţată, aproape dorea ca toate simţirile trupului să moară şi o dată cu toate grijile , fiind înlocuite de o stare feerică de fericire. . Se opri la câţiva paşi de locul unde apa se contopea cu pământul şi clătină din cap. Era doar o capcană a morţii, doar o ispită căruia nu trebuia să cedeze. Întoarse cu hotărâre spatele lacului şi păşi în direcţia opusă privind fiecare lucru sau persoană. Era duminică, dar curtea era pustie. S-ar fi aşteptat ca elevii să fie nărăbdători să scape de după zidurile reci şi moarte ale castelului, şi să aibă parte de o fărâmă de libertate. Sau poate că se înşela, poate doar ea gândea aşa. Se opri brusc când aproape călcă persoana din faţa ei, lucru ce o făcu să-şi piardă timp de o clipă echilibrul şi să se clatine. Dar reveni la poziţia sa fermă şi dreaptă aproape instantaneu. Se uită la fata din faţa ei, ce părea mai mare decât ea şi murmură un scuze. O încruntătură îi apăru pe chip, o dată cu senzaţia că o cunoştea. Căută adânc în mintea ei, dezgropând amintiri prăfuite şi uitate de timp în încercarea de a o indentifica.
"An...Anaella?" Întrebă uşor nesigură Cercetaşa, aducându-şi aminte numele ei. Se aplecă încetişor spre ea privind-o cu o expresie curioasă, nu numai din dorinţa de ai afla identitatea ci şi din interesul de afla dacă memoria sa funcţionează cum trebuie, sau trebuia "antrenată".

-"Buna Elizabeth! De cand nu te-am vazut... A trecut ceva vreme, aproape patru luni... Mi-a fost dor de tine! " spuse Anaella ridicandu-se pentru a-si imbratisa prietena.
S-au asezat si Anaella incepu sa se gandeasca la vremurile bune... Cum se strecura din castel si mergea in Padurea Interzisa, cand se refugia in Camera necesitatii sau la Oglinda lui Erised, cand descoperea diverse pasaje din castel, sau, atunci cand s-a furisat si s-a dus la Hogsmade intalnindu-se cu iubitul ei...
Acel baiat la care se gandea zi si noapte. Nu isi putea lua gandul de la el, avusesera atatea clipe minunate in acea vara incat era imposibil. Atatea imbratisari si saruturi mnunate... Toate tinute in secret din cauza familiei ei, care le interzicea categoric sa fie impreuna. Oricum ei nu au renuntat asa ca s-au intalnit in secret chiar si cu riscul ca sa nu se mai vada vreodata.
Anaella pierduta in gandurile ei triste nu observase ca Elizabeth ii spusese ceva.
-" Scuze eram pierduta in ganduri, ce ai spus? " spuse Anny.

• Stralucirile diminetii se unduiau in adieri plapande prin aerul tomnatic, invaluind domeniile intr-o mantie aurie de caldura; era o alta zi de toamna care isi lasa faldurile bogate de frunze pe pamantul amortit si trimitea sarutari dulci din vazduhul nemarginit catre silueta castelului fumuriu. Ura toamna - mereu spunea asta. Dar in acea dimineata avea impresia ca sentimentele indreptate impotriva acestui anotimp incepeau sa paleasca in fata perspectivei unei zi caldute. O zi numai pentru ea, in care nu avea de facut nimic.
  
  Raizen era plecat de la castel; deci automat isi eliberase tot programul. O lasase pe Annie dormind in patul ei mic din Turn si iesi in varful picioarelor din incapere. Nu voia sa trezeasca micutul inca de la primele ore; avea suficient timp sa stea cu ea in restul zilei. Sa o plimbe si eventual sa mai petreaca timp cu ea.
  
  Privi putin dezorientata in jur cand ajunse la capatul treptelor din marmura; nu era nimeni. Probabil era de vina si ora matinala, pentru ca de obicei mereu o gasea acolo pe Rosalie, insotita de Ginny sau alt profesor. Iar Raizen ar fi trebuit sa fie deja cu ea daca ar fi fost la castel. Insa nu era.
  
  Iar in momentele astea era si mai constienta de absenta lui; avea nevoie de el, si nu ii era frica sa recunoasca asta. Nu era un lucru fara de care nu putea trai; era lucrul pentru care traia. Zambi usor cand un sir de ganduri ii trecu prin minte si incepu sa mearga in urmatoarele secunde; voia sa se plimbe pe domeniile scaldate in razele soarelui inainte de micul-dejun; asta in ciuda faptului ca ar fi fost mai comod sa ramana acolo.
  
  Cobori in graba scarile in spirala care uneau diferitele etaje si ajunse in cele din urma in holul de la intrare; vazu un grup mic de cercetasi care se indreptau spre Bucatarie si alti doi astropufi care se plimbau. Surase slab cand trecu pe langa ei, salutandu-i. Isi continua drumul, ajungand curand in curtea interioara.
  
  Observa intinderea de apa din departare si isi indrepta pasii spre locul acela; mereu se simtea bine cand se odihnea pe malul lui. Fie ca era singura, sau insotita; apa avea ceva magic, ceva care o facea sa se simta unica. Era si o zodie de apa, dar nu punea asta prea mult la socoteala.
  
  Realiza ca mai erau deja doua persoane acolo, dar continua sa mearga; nu recunoscu initial cele doua siluete, dar cand ajunse suficient de aproape de ele se opri, uimita. Aproape nu ii venea sa creada.
  
  "-Anaella?" intreba ea, privind-o pe cercetasa. "Nu te-am mai vazut de un secol" continua ea, cu o urma de zambet. O imbratisa, simtind cum o stare de bine ii cuprinde intreaga fiinta. "Si Lizzie; nici pe tine nu te-am vazut de secole" remarca Bells, imbratisand-o si pe cealalta cercetasa.
  

"- Bellishor, ce dor imi era de tine! " spuse cercetasa imbratisandu-si vechea prietena.

Cuvintele ei erau din suflet, ii fusese foarte dor de multi din castel dar de Bell ii fusese in mod special. Ea fusese prima persoana pe care o intalnise la Hogwarts. Se imprietenisera din prima clipa. Anny simtise din prima ca Bell si ea vor fi prietene bune multa vreme. Cercetasa o considera pe Bell o sora mai mare, o sora model. Si-ar fi dorit ca intr-o zi sa ajunga la fel ca fosta cercetasa.

Dupa acea lunga imbratisare Bell o imbratisa si pe Lizzie si apoi se asezara toate trei pe covorul multicolor de frunze.
"- Deci, fetelor, dupa cum stiti am cam lipsit pe-aici deci acum vreau sa-mi povestiti ce-am pierdut. " le intreba Anaella pe cele doua prietene ale ei.

Elisabeth se aşezase lângă Anaella la fel de tăcută cum fusese în drumul spre lac. Nu voia să fie nepoliticoasă sau să o plictisească pe Anny , dar probleme pe care le avea nu îi dădeau pace. În fiecare secundă îi apărea în minte focul ce îi distrusese camera şi îi rănise familia. Mama sa îi spusese că sunt bine, dar Cercetaşa nu o credea deloc. Mereu o minţea în legătură cu problemele familiei, şi asta o enerva la culme. Era ea copilăroasă, impulsivă, dezordonată şi poate un pic răutăcioasă, dar când era nevoie scotea la iveală latura sa matură şi calmă. Îi plăcea la nebunie să facă pe copilul neştiutor, dar nu era întotdeauna aşa, şi mama ei ştia asta. Şi totuşi mereu o minţea, mereu îi ascundea adevărul. Chiar dacă era departe de ei, tot merita să fie tratată cu respect. Cel mai mult ura trădătorii şi mincinoşii, iar când mama ei făcea parte din aceste două categorii se simţea frântă.
Tresări când o pală de vânt uşoară îi răvăşii buclele jucăuşe peste chipul palid, aducând-o astfel înapoi la realitate. Nici nu îşi dăduse seama că privise în gol, absorbită de propriile-i gânduri întortocheate.
"Scuze Anny. Sunt nepoliticoasă." Murmură ea întorcându-şi privirea spre Cercetaşă, dar văzu că şi aceasta era pierdută în gânduri. Un zâmbet blând şi dulce, dar şi cu un strop de amuzament îi lumină chipul palid. Anaella ridicase capul imediat şi o rugase să repete ceea ce spusese. Elisabeth chicoti şi clătină din cap, în semn că nu contează.
Vântul bătu iarăşi, făcând-o să-şi întoarcă capul în partea cealaltă. Lizzie clipi de câteva ori şi încercă să desluşească silueta ce se apropia cu paşi eleganţi de cele două. Se încruntă uşor şi se ridică aplecându-se înainte. Persoana se apropiase mai mult permiţându-i Cercetaşei să observe câteva din trăsăturile feţei , inclusiv zâmbetul cald .
Nu-i trebuie decât o secundă să-şi dea seama cine e: Bell. Elisabeth făcu câţiva paşi în faţă . Bell se arătă fericită când le văzu pe cele două , îmbrăţişându-le pe fiecare pe rând.
"Mă bucur să te vad, Bell!" Zise pe un ton foarte vesel Cercetaşa. Chiar era fericită. Ultima dată când se întâlnise cu ea fusese în Sectorul interzis, acum ...mult timp. Deşi nu stătuseră foarte mult acolo, fiecare clipă fusese preţioasă. Reîntâlnind-o pe fosta Cercetaşă îşi aducea aminte de primele sale săptămâni la Hogwarts, de primele prietenii legate, şi de cât de entuziasmată era de micile fărâme de magie de acre avusese parte. Oftă şi se trânti înapoi pe pământul acoperit de un covor de frunze multicolor, lăsându-şi capul să cadă leneş pe spate .
"Încă nu s-a întâmplat mai nimic Ann. Cel puţin din câte ştiu eu, şi nu 'oficial'. Şi că cele mai interesante lucruri se pretrec după ora stingerii." Zise ea pe un ton vesel şi îi făcu cu ochiul, uitând o clipă de ceea ce se întâmplase la casa ei din Germania.

"-Macar partea cu distratul dupa ora stingerii a ramas la fel. Mai stii Bell cum era cand mergeam noaptea la oglinda lui Erised sau in camera Necesitatii si cand observai ca lipsesc veneai dupa mine si mereu ma gaseai."
Anaella avea atatea amintiri aici, unele stiute de prietenii apropiati ca Bell altele care le stia doar Anny... Atatea aventuri, periculoase, palpitante si uneori amuzante se intamplasera la Hogwarts incat cercetasa abia mai tinea sirul amintirilor.
Le observa chipurile prietenelor ei care pareau binedispuse astazi. Si Anaella ar fi vesela si energica ca de obicei daca nu ar fi atat de pierduta in gandurile ei. Dorul pentru "el" era prea puternic pentru ea si din cand in cand mai visa din nou cu ochii deschisi nefiind atenta la discutia celor doua prietene ale Anney.
Dupa putina vreme de visare, Anaella le spuse fetelor cu fata ei care parca cerea ceva periculos si riscant:
-" Hey, fetelor, ce-ar fi sa ne intalnim in seara asta pentru putina adrenalina... "
Tipic pentru Anny. Ii placea sa riste totul... De mult nu mai fusese in pericol ii era dor de acel sentiment de nesiguranta... Cercetasa astepta entuziasmata raspunsul fetelor...

• Fosta cercetasa incepu sa rada, amintindu-si la randul sau nenumaratele escapade nocturne din timpul copilariei; iesea aproape in fiecare seara pe coridoarele castelului, singura sau in compania celor mai buni prieteni. Iar adrenalina nu lipsea niciodata; fie ca era Filch, Peeves, pasii vreunui Perfect - toti ii ramasesera in memorie. Intr-un fel, ducea dorul acelor timpuri; insa nu putea sa se planga ca acum avea o viata plictisitoare. Nu ar fi fost decat o mare minciuna.
  
  Viata ei se schimbase; atat de mult, incat cateodata ramanea pe ganduri si incerca sa isi aminteasca de unde incepuse totul. Dar nu reusea, asa ca zambea si isi continua existenta. Era fericita; poate mai fericita decat fusese vreodata. El ii bucura fiecare zi, fiecare clipa, fiecare moment care trecea; iar atunci cand lipsea, simtea ca ceva nu e intreg, ca totul pare sa se darame in jurul ei. La fel ca si in dimineata aia. Dar prieteni erau cel mai bun elixir pentru absenta lui.
  
  "-Eu una sunt de acord" murmura tanara, privind-o pe Anny; aceasta batu entuziasmata din palme, iar Bells zambi din nou. Abia astepta o noua aventura; nu mai iesise de mult timp noaptea. Desi statutul ei de acum ii permitea asta, in mod legal - daca putea spune asa. Isi petrecea serile in Turn, cu Raizen; sau afara, pe domenii. Rareori in Biblioteca sau in Camera Necesitatii. "Elisabeth, vii si tu cu noi?" intreba fosta cercetasa, dupa o mica pauza de tacere.
  

Anaella era fericita. In seara ce urma avea sa aiba o noua aventura noua plina de adrenalina. Din cauza absentei ei prelungite, nu avu ocazia de a mai iesi noapte din turn pentru ca era ocupata cu recuperatul lectiilor. Dar temele mai pot astepta. Intre putina adrenalina si o noapte plictisitoare in Turn invatand, era logic ce ar alege Cercetasa nu rata niciodata nicio aventura si cu cat era mai tat mai bine.
Anaella si Bell asteptau raspunsul lui Elisabeth.
Anaella isi imagina cum va fi sa fie iar in pericol. Poate vor merge in Padurea Interzisa, sau prin pasajele secrete, sau la camera necesitatii sau poate la oglinda lui Erised. Oriunde ar fi sigur vor avea parte de adrenalina.
Elisabeth deschise gura pentru a raspunde la intrebarea Bellei...