Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric

1 2 3 4 Next »

/ Dirty paws

Era chiar o zi placuta de toamna. Nu era frig, nu era nici incomod de cald, aerul era destul de uscat si era liniste. Se auzeau doar din cand in cand sunetele obisnuite ale vietii. Un raset colo, o voce dincolo, un leagan scartaitor.
Ema isi scutura usor capul, leganandu-si picioarele asemenea unui copil. Nici ea nu stia cum ajunsese in situatia asta. Venise in Pestera lui Godric pentru ca nu mai putea sa nu vina sa-l vada pe cel drag. Insa fusese o problema si o incurcatura cu timpul, asa ca ajunsese sa fie nevoita sa piarda putin timpul prin jur. Mai facuse asta si inainte, nicio problema. O facuse atat de des, incat ajunsese sa cunoasca chipurile oamenilor ce locuiau acolo. Insa tot nu-si explica cum de statea acum in fata unui grup de copii, fiecare asezat pe iarba verzuie, toti privind-o cu niste ochi curiosi si asteptand cu urechile ciulite. Se simtea cumva nelalocul ei. Ea nu era obisnuita cu atentia, insa ii erau dragi copii. Si felul in care se uitau acuma... Nu putea sa refuze. Se simtea inghesuita, constransa. Insa zambi si isi flutura usor mana dreapta.
" Pai, a fost candva un om care avea un fiu, iar fiul avea ca animal de companie o libelula. Intr-o zi, libelula a plecat..." Tresari cand ii vazu intristandu-se. " Dar s-a intors!" se grabi ea. " S-a intors cu o poveste de impartasit!" Se ridica in picioare, privindu-i pe fiecare in parte. " Avea labutele murdare, dar blana stralucitoare. Fugea prin padurea copacilor vorbitori, copacii care obisnuiau sa cante despre pasari si albine. Insa, intr-o zi, albinele au declarat razboi inaripatelor, spunand ca cerul nu este suficient de mare pentru ei toti. Pasarile au primit ajutor de la cei de jos, de la labute-murdare si creaturile zapezii. Pentru o vreme, totul era rece. Toti erau ascunsi in vizuinele lor. Padurea candva verde era acum inegrita de razboi. Insa labute-murdare si prietenii ei cu blana au infrant-o pe regina-albina, iar asta e povestea albinelor si a celor patru labute murdare"
Se abtinu sa nu se strambe. Nu fusese niciodata buna la povestit, insa pentru niste copilasi care nu treceau de noua ani, probabil ca se descurcase binisor.

Amurg...
Cimitirul i se parea ceva mai infricosator ca de obicei.Gasea in fiecare adiere de vand, in fiecare frunza ce fosnea enervant, in fiecare pasare ce isi lua zborul - un pericol.Nu era ea genul acela de fata fricoasa, insa un cimitir in ziua de Halloween era mai bizar ca intotdeauna, cu bovlecii luminand enigmatic si cu decoratiile tipice acelei sarbatori.Ii placea intunericul, asa ca il astepta ca pe o binecuvantare.Ar fi adus zambetele si chiotele copiilor ce bateau in fiecare usa, cu desagile pline cu bomboane si baghete de zahar.Era o sarbatoare a sufletului sa ii vada bucurosi si multumiti, cu zambetele senine si sincere si cu ochii plini de fericire pura.Ii aminteau de sora sa mai mica, pe care nu o mai vazuse de sase ani.O invaluiau amintirile superbe din noaptea de Halloween, sau de Revelion, cand erau impreuna, toti patru.Acum ramasera doar doi."De ce doi?" se intreba ea revoltator."E doar unul...Sunt singura!".De cand mama si sora sa decedasera in tragicul accident, iar tatal sau fugise departe, devenise straina de lumea din jur.Nu accepta lucrurile asa cu erau si le privea prin prisma negativismului...Era "ciudata" de la castel, insa de care Dumnezeu nu uitase, ii oferise cel mai bun prieten, pe Colin, care ii readucea speranta si bucuria vietii de fiecare data cand ii era aproape.Se gandi cam ce costum ar fi purtand el acum si din ce dulciure se infrupta.La sigur era cu "trandafirul" lui...Zambi le aceasta idee si isi alunga toate gandurile triste..Doar era Halloween in seara aceea!
Mergea ca un copil entuziasmat prin intunericul orb ce semana cu o zi inorata.Era ca un copil mic care stia sa traiasca din bucuriile marunte.Se bucura de adierea vantului de toamna, de frunzele ce dansau frumos in acea atmosfera feerica.Se opri in dreptul unui felinar, pentru a privi fluturii ce se imbulzeau la lumina acestuia ca niste albinele, in corola unei flori.
Mergea incet, meditand...Aceisi trecatori grabiti, aceleasi fete obscure, aceiasi indiferenta ca un virus ce imbolnavea intregul oras!
Se aseza pe o banca ca sa isi finiseze desenul cu Husky-ul Siberian inceput inca la castel , insa lumina slaba nu ii permitea.Atunci privirea ii fu atrasa de vorba dulce a unei tinere domnite, ceva mai maricica decat ea, care povestea o istorioara amuzanta catorva copii adunati sa o asculte.Ardoarea si dragostea ascunsa in cuvintele ei o facura sa-si aminteasca de povestile mamei...O privea intens, fara a-si da seama de insistenta ascunsa in ochii ei...daca ar fi trecut cineva pe-acolo si i-ar fi prins privirea aceea, ar fi crezut-o o nebuna...

• Ema se uita la copiii ce o priveau inapoi, nestiind ce sa faca. Ramase asa pentru un moment lung si ciudat.
  " Haide! Duceti-va sa primiti dulciuri!" zambi ea, grabindu-i cu mainile.
  Zambi cand ii vazu ridicandu-se de pe iarba, toti ingramadindu-se intr-o gramada de personaje fantastice. Ii atrase atentia o fetita mult prea mica, imbracata intr-un costum umflat cu pene si puf gri. Daca era sa tina cont de modelele de pe material si bucatelele ciudate ce stateau precum o pereche de aripi si o coada - ca sa nu mai vorbim de ciocul de carton pe care fetita si-l prinsese pe fata - Ema banuia ca micuta era o bufnita. O amuza ideea. Facuse si ea asta, candva. Era cu mult mai mica si colinda cu sora ei in noaptea de Halloween. Dawn era imbracata in postas, iar Ema ii statea cocotata pe umar, o bufnita mica, alba si mult prea zburlita. Zambi iar si isi scutura capul. Da, copilaria ei fusese destul de clasica si cam comuna, insa nu se plangea. Isi iubise copilaria si ar fi dat orice pentru a se intoarce iar in acea stare. I-ar fi placut ca, macar pentru o zi, sa nu mai aiba povara Sefiei Soimilor pe umeri si sa nu aiba habar de tot ce se intamplase. Sa fie iar un copil, din toate punctele de vedere. Ema trecuse prin multe schimbari in ultimii ani la Hogwarts. Devenise matura si responsabila. Avea treburi si indatoriri. Dar, din nou, nu se putea plange. Ii placea asa, mai ales acum cand totul parea stabil in viata ei. Avea o familie, avea prieteni buni, avea un suflet pentru care sa se sacrifice oricand. De-asta era aici pana la urma! Venise la Pestera lui Godric pentru a petrece ceva timp cu Darren.
  Ofta prelung, nici ea nestiind de ce, si se intoarse usor pe loc. Ochii verzui ai Emei se fixara in privirea de ocean a unei necunoscute. Trecu o clipa lunga, iar Soimeanca incepea sa se simta putin aiurea. Nu stia ce sa faca. Dar pana la urma, era noaptea de Halloween! Zambi, un zambet mic si cald, specific ei, si se apropie incet de tanara domnisoara. Arunca o privire spre desenul ei si nu putu sa nu se abtina cand se gandi la catelusa ei.
  " Esti foarte talentata!" spuse ea incet, politicos, si isi ridica privirea spre chipul tinerei.