Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani

« Previous 1 2

/ Dragons and other problems

Micul dragon le urmari cu privirea pana cand disparura pe poarta mare ce inchidea padocul. Bell ofta incet, amintindu'si de el. Tobby parea atat de mic si vulnerabil..si cand se gandea cum avea sa fie cand va creste. Mare si fioros; probabil nici nu le va recunoaste. Asta daca vor mai avea ocazia sa se intalneasca vreodata cu el.

"-Unde mergem acum?" intreba Legolas.
"-La tintatul-maghiar adus luna trecuta" murmura Edgar.
Cercetasele ii urmara tacute.
"-Luna trecuta?" sopti Bell, dupa un timp.
"-Da..ce te mira?" intreba Edgar.
"-Aduceti dragoni noi in fiecare luna?!" intreba Ramona.
"-Nu in fiecare luna; dar cand moare unul din ei trebuie sa'i inlocuim" marturisi Legolas.

Cercetasa isi aminti de pielea de dragon de dimineata; poate era de la dragonul care murise. Sau poate era doar o bucata din pielea naparlita a altuia. Chiar nu vroia sa afle adevarul.
"-La ce te gandesti?" intreba Legolas, zambind usor.
"-La nimic" ofta cercetasa.
"-Haide..esti prea scufundata in ganduri" chicoti tanarul.
"-Pielea de dimineata..era de la dragonul mort?!" intreba fata, serioasa.

Legolas se ideparta putin de ea, cofundat in ganduri, apoi raspunse calm:
„-Da!”
Bell se uita la el, continuand sa mearga, apoi intreba:
„-Si cu ce va ajuta la proiect?”
„-Voi nu veti intelege!” mormai Edgar vazand ca varul lui Bell este putin stresat.
„-Stiu ce proiecte a mai facut Legolas, si sunt in stare sa inteleg!” adauga Bell. „Deci ce este?”
„-Incercam sa gasim o rasa noua de dragoni!” zise Edgar cu un calm nemaivazut.
„-Ar trebui sa le spunem adevarul, Edgar! Pielea este pentru un vrajitor care a comandat-o! El detine o fabrica, asa ca ne-a spus ca nu e periculos sa i-o vindem! Cat despre proiect, da, cautam sa imperchem dragonii, pentru a obtine o rasa noua!” spuse Legolas zambitor.
„-Si de ce credeati ca nu vom intelege?” intreba Ramona privind dragonii din padocurile pe langa care treceau.
„-Credeam ca jupuirea unui dragon vi s-ar parea ciudata!” mormai Edgar.
Bell si Ramona se uitara una la cealalta, fețele lor mimand perfect dezgustul.

Cercetasa ofta, dandu'si teatral ochii peste cap. Intr'adevar, jupuirea unui dragon nu i se parea chiar cea mai buna aventura. Dar faptul ca acea creatura era deja moarta, iar o parte din corpul ei putea ajuta..nu vedea nimic rau in asta. Nu il mai durea; pentru ca era deja trecut in nefiinta. Si pielea dragonului era folosita in scopuri nobile..credea ea.

"-Deci..spuneti ca vreti sa obtineti noi specii?" chicoti Ramona.
Legolas zambi usor, iar Edgar mormai ceva.
"-Da; am incrucisat un Bot-scurt-Suedez cu un Verde-Galez" chicoti tanarul.
"-Si a iesit un Maro-Galez" remarca Ramona.
"-Sunt niste mutanti" chicoti Bell.
"-Daca vrei sa le zici asa" completa Legolas.
"-Sunt tot dragoni..doar ca au caractere din ambele specii" spuse Edgar, cu o voce ragusita.

Cercetasa privi in departare, iar un gand i se infiripa in minte; oare era legal ceea ce faceau ei doi? Adica, Ministerul stia de actiunile prin care erau incrucisati dragonii?
"-Legolas?" sopti ea, luandu'l de o parte.
"-S'a intamplat ceva?!" intreba el.
"-Ma intrebam..Ministerul stie de ce faceti voi aici?!" sopti Bell, tematoare.

Legolas ramase uimit de intrebarea cercetasei, asa ca starui o clipa.
„-Ti-am spus ca Ministerul nu stie de acest proiect!” rapsunse Legolas in final.

Auzind acest raspuns Bell continua sa mearga, inchisa in proriia sa minte si in propriile sale ganduri.
Padocurile erau ca si un tunel fara sfarsit. Specii fabuloase de dragonii maraiau si scoteau flacari, speriati de prezenta unui numar mare de oamenii. Ei se asteptau sa fie vizitati doar de ingrijitorul lor, prietenul lor, Legolas. Si se pare ca prezenta unui numar mai mare de oamenii ii deranja intr-un fel.
Ramona inainta printre miile de ochi atintiti asupra sa si a prietenilor sai. Aceste animale ii trezeau o senzatie ciudata, care se numeste spaima, desi fata nu vroia sa recunoasca. Coltii giganti, coarnele, tepii, statura enorma, toate ii trezeau admiratie, dar si teama. Toate aceste fapturi, prin privirea lor amenintatoare, te faceau sa crezi ca urmeaza sa te manance. Unii dintre ei se apropiau de poarta, altii isi continuau somnul sau joaca prin nisip, dar orice ar fi facut, totul era o mirare pentru Ramona.
Privirea fetei scormonea fiecare miscare a acestor fiinte, si ii urmarea de-a lungul actiunilor lor. Fata era uimita si fascinata, asa ca il intreba curioasa pe Edgar:

„-De cat timp va ocupati cu cresterea dragonilor?”

Edgar zambi in barba, iar Legolas il privi cu mandrie. Se oprira in dreptul unui padoc, rezemandu'se de stalpii gardurilor.
"-Eu de peste 20 de ani" marturisi batranul.
"-Iar tu, Legolas?" intreba Ramona.
"-De 2 ani.." chicoti barbatul.
"-Ai timp, tinere" sopti batranul, cu un zambet.
"-Stiu" ofta Legolas.

Bell era destul de uimita; 20 de ani, pe care sa ti'i petreci inconjurat de dragoni. Erau periculosi, intr'adevar. Dar erau niste fiinte spectaculoase, cu puteri nemarginite. Iar frumusetea intrecea pericolul. Pana si flacarile vanjoase, care se avantau incolacindu'se spre cer, reprezentau un spectacol de nedescris. Unde mai puteai vedea asa ceva? Raspunsul era simplu - nicaieri.

"-Ma intrebam..vei ramane aici pentru toata viata?" sopti Bell.
Legolas zambi.
"-Probabil ca da" spuse el.
"-Atat de mult te pasioneaza munca asta?" murmura Ramona, ingandurata.
Tanarul clatina usor din cap, privind in zare.
"-E viata mea" marturisi el, cu o urma de mandrie in glas.

Ramona se intoarse, o licarire verzuie atragandu-i atentia si facand-o curioasa. Ramona inainta spre coltul unde se incrucisau doua drumuri.

„-Ramona, intoarcete, poate fi periculos!” spuse Legolas uitandu-se la fata care se departa din ce in ce mai tare.
„-Cred ca am vazut ceva!” raspunse fata neincrezator.

In coltul de la marginea padocului falfaia ceva cu putere. Ramona isi grabi pasii, crezand ca ceea ce falfaie era o roba. Fata ajunse la coltul padocului si observa ca o creatura mare ii opreste drumul.
Aceasta finta era un Bulgare de Foc Chinezesc. Era un dragon gigantic, si rosu, dandu-ti impresesi ca avea sa te manance in cateva secunde.
Creatura avea ochii mari si galbeni, si o privea pe Ramona cu o oarecare indarjire.
Fata isi scoase bagheta, tremurand si tipase tare:
„-Legolas! Bell! Edgar!”

Dragonul se speriase de zgomotele asurzitoare pe care le scoase, asa ca se intoarse si ii darui fetei o lovitura de coada, care o trantise pe Ramona pe jos.

Bell auzi strigatul fetei si incepu sa alerge alaturi de Legolas catre locul din care se auzisera urletele de durere. Tanarul grabi pasul, iar in cateva minute fura langa ea. Edgar ramase tintuit locului, nestiind cum sa reactioneze. Era mai batran..iar reflexele sale erau intarziate. Probabil nu vroia sa'si puna viata in pericol.

"-Bell, ia'o de aici; eu trebuie sa calmez dragonul" ordona Legolas.
Cercetasa facu un farmec de plutire, si o duse pe Ramona pana in coliba celor doi; o aseza pe pat, privind'o ingrijorata. Era inconstienta, dar functiile ei vitale erau in regula.
"-Edgar" striga ea, cand batranul intra in casuta.
"-De ce s'a apropiat de el? Dragonii sunt niste fiinte foarte imprevizibile" mormai el.
"-Nu e tocmai momentul potrivit pentru predici" replica Bell, cu o privire rece. "Ai niste alcool?! Sau ceva care miroase puternic?" intreba ea.

Edgar se invarti putin prin incapere dupa care se intoarse cu o sticluta cenusie.
"-E o potiune foarte puternica" mormai el.
Bell mirosi putin si simti un iz de amoniac.
"-Asta sigur o va trezi" ofta ea.
Ramona deschise ochii de indata ce amestecul intepator ii ajunse in nari.

Ramona isi simtea capul greu, ca si un bolovan. Deschise ochii si zari fata ingrijorata a lui Bell. Cercetasa de langa ea era alba ca varul, si arata ca si cum ar fi vazut o stafie. Deodata ce Ramona deschise ochii, zambetul fetei reveni la normal.

„-Scuze, Bell!” zise Ramona care era rece ca gheata. „Scuze ca m-am departat de voi, dar am vazut ceva falfaind, acolo!”
„-De ce ai intrat in padocul dragonului?” o intreba Edgar, mustrand-o cu privirea.
„-Nu am intrat! Dragonul a rupt poarta padocului!” zise Ramona rasufland greu.

Fata isi misca mana, observand bagheta care inca era inclestata in manuta sa. Miscandu-se, vazu ca sangele sau rosu-maroniu, in unele parti deja coagulat, ii umplea roba si bluza groasa de lana ce o avea pe dedesupt.

„-Imi cer scuze ca va fac probleme!” adauga Ramona trista, privind fata ingrijorata a lui Bell.

Cercetasa clatina din cap, aruncandu'i o privire gen Nu-iti-mai-cere-atatea-scuze. O dezbraca de roba si privi bluza din lana groasa. Se intoarse spre Edgar, si zambi slab.
"-Bine, bine, ies" mormai el.
Bell multumi incet, dupa care se intoarse spre Ramona; se pare ca dragonul o lovise puternic in abdomen, pentru ca sangera in continuare.

Ridica bluza groasa si vazu maieul alb, imbibat de sange; se albi la fata, iar Ramona tresari cand puse mana pe tesatura umeda.
"-Trebuie sa ridic asta" sopti ea.
Ramona incuviinta incet din cap. Dezlipi maieul ud de piele si isi scoase bagheta; incepu sa rosteasca incantatii care oprira hemoragia. Zambi cand vazu rana inchisa, si palpa pentru orice eventualitate abdomenul.
"-Doare?" intreba ea.

Cercetasa clatina din cap in semn de nu; era atat de bine ca lucra in Aripa Spitalului. Se simtea utila atunci cand ajuta oamenii. Asta era menirea ei.
"-Cum te simti?" o intreba ea pe Ramona, ezitand.

„-Sunt ca si noua!” raspunse Ramona, sarind in sus.
In acelasi timp, Bell facu doua miscari de bagheta, iar hainele fetei se curatara. Ramona se imbraca repede si se apropie de Bell.
„-Multumesc mult!” zise micuta cercetasa, privind-o admirativ.

Un ciocanit puternic zgudui usa. Acesta se opri putin iar apoi continua sa le atraga atentia fetelor. Doua voci de barbat se auzeau palavragind in jurul casei. Se parea ca Legolas s-a intors intreg si nevatamat. Ramona se inveseli la auzul vocilor, find bucuroasa sa stie ca nu ii provocase nimic rau, baiatului.
Bell inainta si deschise usa, calma si zambitoare. Aceasta ramase o perioada lunga de timp in pragul usii, si il cerceta amanuntit pe varul sau.
Ramona o urmari pana in prag, de unde se adresa lui Legolas, pe un ton milostiv.

„-Imi pare rau! Sper ca nu am provocat nimic rau!”