Drawing... (cu Crystal K. Heap)
24 Oct 2011, 21:06
Post: #1
"My feelings are not in my heart, but in my pencil.

Minunată după-amiază de toamnă! Întinsă în iarbă, desenam cu un creion moale elevii care se plimbau fără nicio grijă pe terenul aparţinând Hogwartsului. Aveam o privelişte foarte bună dintre cele două tufe mici cu frunze portocalii şi floricele mici, roşii, care abia se observau, astfel încât, indiferent de unde ar fi răsărit vreun vrăjitor în devenire, puteam să-l imortalizez pe foile bej-cenuşii înainte să-mi iasă din vizor. O clipă, ochii mi-au fugit către cerul azuriu şters, pe care se intersectau norii pufoşi, ca nişte oi dezorientate cu lâna electrizată. Creionul zbura în continuare pe foaie, desenând contururile obiectelor pe care mai mult le simţeam în jurul meu.
În vreo două ore, caietul dădea pe-afară de schiţe şi desene terminate, reprezentând câte un singur elev, câte doi sau trei, fragmente din Hogwarts, copaci sau lacul. Câteva foi, pe care trona un haos ordonat, o aglomerare calculată de personaje, aveau un fundal ca un abur gros, gri, ascunzând pe jumătate contururile şcolii şi ale Pădurii Interzise. Am ridicat din nou privirea. Soarele coborâse mult înspre orizont, dând impresia că turnurile castelului zgâriaseră azuriul gri al boltei, făcând-o să sângereze.
Am auzit pe cineva venind şi, automat, am început să desenez urme de paşi pe foaie, fără să conştientizez asta decât când persoana era deja lângă mine.

You call me blind because I see nothing, but the truth.
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply
25 Oct 2011, 15:16 (This post was last modified: 26 Oct 2011, 16:55 by Raphael Olivier.)
Post: #2
Crystal iesi din camera de zi a Ochilor-de Soim. Era o dupa-amiaza minunata, unde soarele stralucea puternic pe cer si pasarele cantau vesele. Arunca o privire in jos de la geamul din turn si admira privelistea minunata a lacului. Reflexiile soarelui se confundau cu giuvaiere adancite in lacul misterios, cu niste mingi de foc sufocate in apa rece. Elevii stateau la umbra copacilor, distrandu-se cu fel de fel de jocuri sau pur si simplu relaxandu-se dupa o zi de scoala. Cu totii se tineau la distanta de Salcia-Batausa.
  • Crystal cobori scarile repede, nerabdatoare fiind sa faca si ea parte din acel peisaj. Ajunse in holul mare, aproape dand peste o fata mai mica. Isi incetini prudent pasii si iesi afara pe usile mari de stejar. In fata ei se intindea peisajul atat de diferit acum, fata de momentul in care il studiase in turn. Elevi surazand coborau scarile mari, gasindu-si cate un loc ferit de caldura dupa-amiezii. Crystal zambi si le urma exemplul. Abia cand strabatuse o parte a curtii, vazu o fata draguta, mai mica decat ea, cu un caiet in mana, desenand repede.

Crystal se apropie de fata.
' Buna ' ii spuse. ' Frumoasa zi, nu? '

i am death, the destroyer of world
[Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo1_250.gif] [Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo2_250.gif]
Show them no fear. Show them no pain. You've got to kill to stay alive.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
25 Oct 2011, 15:51
Post: #3
Am tresărit când cuvintele ei mi-au ajuns la urechi. Dar aşa cum au intrat au şi ieşit, eu fiind prea concentrată să-mi dau seama - N-aveţi decât să nu mă credeţi - cam ce măsură ar fi purtat personajul ale cărui urme le desenasem.
În final, când am procesat enunţul nuanţat interogativ, m-am întors, m-am ridicat şi am zâmbit.

- Să ştii, am răspuns, fără să pricep de ce anume mă ridicasem aşa de brusc.

Mi-am dat seama că eram foarte distrată. Îmi zbura mintea la "n" lucruri odată, dar cel mai tare părea să se afirme tot întrebarea "cât poartă personajul la pantofi?". Am scuturat din cap ca şi cum aş fi sperat ca gândul să cadă de acolo şi spoi am început, pe un ton vag convenţional:

-Eu sunt Sayoko. Ochi-de-Şoim. Şi tu?

De ce începuturile de conversaţii erau întotdeauna atât de fade? Dacă supravieţuiai acestui moment, era mai mult decât bine, însă mie-mi displăcea profund. În clipa aia, Okuni a apărut de nicăieri în spatele meu şi mi-a sărit fără nicio dificultate pe umăr, părând, brusc, mult mai grea decât o ştiam. M-am clătinat, gata să cad, dar felina mi-a aterizat graţios în braţe, restabilindu-mi echilibrul.
N-am ştiut dacă să mă uit sau să nu mă uit la ea când vorbeam. La mine acasă nu făceam asta cu străinii, pentru că era un pic intimidant, dar poate aici erau alte reguli. Cum gândurile acestea îşi făceau loc în şir indian prin dezordinea din capul meu - generată de atmosferă - rezultatul a fost că ba o priveam în ochi, ba nu, de parcă aş fi urmărit o muscă ce zbura prin zonă.

"Se poate să nu fi început strălucit." mi-am zis, amuzată, în timp ce pisica cerceta curioasă fata al cărei răspuns îl aşteptam eu.

You call me blind because I see nothing, but the truth.
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply
26 Oct 2011, 16:54 (This post was last modified: 26 Oct 2011, 16:55 by Raphael Olivier.)
Post: #4
' Da ' ii raspunse Crystal zambind. ' Crystal. Imi pare bine. '
Sayoko era o fata draguta care ma privea si nu cu niste ochi sinceri. O pisica ii sari pe un umar. Soimenca vazu vadita surpriza pe fata noii ei prietene. Pisica ii ateriza in poala gratios. Crystal zambi si mai larg, dandu-si seama ca sta de vorba cu o iubitoare de pisici. Se apleca si mangaie usor timid pisica pe cap.
  • Crystal se aseza langa Sayoko. Iarba fina ii mangaie roba si picioarele cand se puse pe jos, la umbra copacului. Se uita la fata, privirea cazandu-i pe caietul gros din bratele ei. Pe pagina unde era deschis erau desenate urme de pasi. Lui Crystal i se pareau misteriosi, magici cumva.
    ' Tu ai desenat asta? ' intreba fata curioasa. O privi pe artista in asteptarea unui raspuns.

i am death, the destroyer of world
[Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo1_250.gif] [Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo2_250.gif]
Show them no fear. Show them no pain. You've got to kill to stay alive.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
26 Oct 2011, 18:03
Post: #5
-Cam da, am răspuns eu evazivă.

Întrebarea mi se punea aşa de des încât aş fi putut înregistra un CD audio şi să-l pornesc de fiecare dată când eram întrebată. S.ar fi uzat într-o lună.
Şi totuşi, pe tonul ei greu de descris, mă surprinsese.

-Da, am spus din nou. Cred că pe o scară de unu la trei ar purta 37 şi tocmai a călcat în nişte noroi.

De fapt, desenul chiar aşa şi arăta. din cauză că ţineam mai mereu creionul cu vârful în gură între două desene şi mina era foarte moale. Îmi aminteau de urmele lui Okuni când intra cu noroi pe labe în casă, mergând nesupărată direct pe covor, spre baie, ca s-o spăl pe lăbuţe.

În momentul acela m-am gândit să fac o demonstraţie: am luat o altă foaie şi am început să desenez, plimbându-mi privirea de la obiectul muncii la Crystal şi invers.

Pisica s-a ridicat cu o mişcare lină cu lăbuţele din faţă pe genunchii mei, de care sprijineam foaia. Atunci mi-a fugit creionul. Am împins ţeapănă felina mai încolo şi am şters cu blândeţe linia nedorită cu radiera mea magică model unicat.

-Trăsăturile tale ar da bătăi de cap oricui. am zis, observând că nu fusese vina pisicii, ci a mea. Creionul refuza să mă asculte, pur şi simplu. În caz că nu pare, am adăugat repede, ăsta vrea să fie complement. Ăă, compliment.

Am râs. Am scos din buzunar un obiect ciudat, ca o bucată dreptunghiulară de scoarţă de copac semicarbonizată, unul dintre instrumentele de desen artizanale ale mamei. N-aş putea să vă spun care era procesul tehnologic, nici la ce o folosea ea, dar mie-mi era ectrem de utilă. Am plimbat-o pe foaie, apăsând uşor, apoi am şters ce ieşea din conturul iniţial... şi conturul. Am făcut câteva retuşuri şi am întors foaia.

Toate astea în mai puţin de 10 minute.

Acum, de pe foaie, se uita la Şoimeancă o replică fidelă, bidimensională, în dtânga căreia plutea într-o ceaţă gri caracterul Kanji pentru cuvântul cristal, căci aşa se traducea numele ei.

-Ei, ce zici? am vrut să ştiu, privind-o nerăbdătoare.

You call me blind because I see nothing, but the truth.
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply
01 Nov 2011, 19:24
Post: #6
Crystal se holba uimita la fata.
"Cum ai facut asta?" intreba ea, nevenindu-i sa creada. "Si eu am ceva talent, dar n-as reusi sa fac asa ceva atat de repede!"
Crystal privi uimita desenul. Era destul de detaliat, cu umbrele si trasaturile bine-definite. Ochii erau cei mai expresivi, iar gura avea obisnuitul zambet semcheresc.
M-am uitat la ea si am zambit. Era minunat!

" Presupun ca atunci cand vei absolvi te vei face ceva gen arhitecta Vrajitorilor. " glumi Crystal. " Un talent ca acesta nu trebuie irosit, asculta de la mine. "
Privea in continuare cu o expresie stupida portretul din mainile fetei. Nu vroia sa-l atinga de frica sa nu-l strice, ceea ce se intampla cam cu toate lucrurile de care se atingea ea.

i am death, the destroyer of world
[Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo1_250.gif] [Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo2_250.gif]
Show them no fear. Show them no pain. You've got to kill to stay alive.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
03 Nov 2011, 22:36 (This post was last modified: 03 Nov 2011, 22:43 by Asaki Sayoko.)
Post: #7
-Să-ţi mai arăt o şmecherie, zâmbi ea, în mod ciudat bucuroasă că-şi poate etala talentele.

Desenă un ansamblu de forme geometrice care nu putea fi definit prin ceva anume pe partea cealaltă a foii, pe urmă începu să o împăturească, cu portretul în jos. Plie foaia pe jumătate, pe ambele direcţii, apoi, ţinând-o pe verticală, aduse muchia de jos pe mediana orizontală, foaia căpătând formă pătrată. Apoi îndoi pe ambele diagonale spre interior, aduse colţurile în centru, îndoi înapoi înafară, pe jumătate şi porni de la asta forma de bază opt de la Origami. Apoi aduse colţul de jos pe mediană în exterior. Scoase o foarfecă din buzunar şi tăie coţurile de sus, apoi întoarse foaia spre Crystal. Din liniile care formaseră portretul ei şi formele geometrice fără logică, complicat împăturite, se formase acum imaginea unui Tigru Siberian.

-Interesant... făcu asiatica, despăturind iar foaia şi împăturind-o la loc, ca nu cumva să fi greşit vreun pas. Se pare că... Asta ţi se potriveşte....

O privi amuzată.

-E o tehnică origami nu tocmai veche. În înfăţişarea fiecărui om se reflectă şi ceva din psihicul acestuia, aşadar, redând chipul cuiva cu cât mai mare exactitate, apoi făcând aceşti paşi Origami până la figura de bază - urmează să o calculezi în funcţie de diverse aspecte - şi pe urmă pliind colţurile pe care pică bisectoarele unghiurilor congruente ale unui triunghi isoscel - ţinând minte că centrul cercului înscris trebuie să fie ortocentrul figurii tale - ţinut cu vârful nepereche paralel în jos pe mediana verticală, în jos pe verso - sau tăindu-le, că foaia poate fi uneori prea groasă s-o îndoi - obţii imaginea animalului care se potriveşte persoanei cu pricina.

Tăcu o clipă, privindu-şi pisica, apoi izbucni în râs.

-Geometrie...

You call me blind because I see nothing, but the truth.
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply
06 Nov 2011, 21:20 (This post was last modified: 07 Nov 2011, 16:07 by Raphael Olivier.)
Post: #8
Crystal o privi dezorientata pe mica matematiciana.
' Ok, oi fi eu la ODS, dar nu am inteles nimic din ce mi-ai spus. ' zise fata, izbucnind in ras.
Totusi era destul de tare. Ii placea faptul ca i se potrivea tigrul, desi ea mereu crezuse ca lupul era animalul ei. Aveau caracterele asemanatoare, dar se gandi ca nu face prea mare diferenta: amandoua animalele sunt pradatoare.
Totusi se gandi care putea fi semnificatia tigrului.
' Si ce inseamna tigrul? Ce semnifica faptul ca mie mi se potriveste? ' intreba Crystal.

i am death, the destroyer of world
[Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo1_250.gif] [Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo2_250.gif]
Show them no fear. Show them no pain. You've got to kill to stay alive.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
06 Nov 2011, 22:11
Post: #9
OOC: Ai scris odată tigru şi de două ori leu. E tigru doar.

BIC:

-Tigrul? Păi tigrul înseamnă putere interioară şi posibilitatea de-aţi schimba pentru scurt timp felul de-a fi, în situaţii de criză. Înseamnă afecţiune necondiţionată pentru cineva şi prietenie până la capăt. Înseamnă o putere de gândire logică foarte mare şi rapiditate în a acţiona. Poate nu le-ai descoperit pe toate încă. Pentru că eu nu greşesc nici la desenat, nici la-mpăturit hârtii.

Se aşeză mai bine, continuând:

-Mie mi se potriveşte ţestoasa roşie japoneză. Nu se grăbeşte niciodată cu adevărat şi e mai periculoasă când e calmă decât când se agită. Şi deşi de obicei pare neutră, are cel mai mare potenţial sentimental după maimuţă.

You call me blind because I see nothing, but the truth.
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply
08 Nov 2011, 21:06
Post: #10
OCC: Finna

BIC:

' Uau, de unde stii toate chestiile astea? ' o intreba curioasa Crystal.
Adevarul era ca fata aceasta era foarte talentata la mai multe chestii. Nu stia cum reusea, dar facea atatea lucruri foarte bine. Se mira de cat de buna era la ceea ce facea si se tot intreba cum invatatse.
Si ea era priceputa la desen si ii placea ceea ce facea, mai ales ca se orienta spre arhitectura si design. Se intreba daca ea si fata nu aveau aspiratii si ambitii comune.
O privi curoasa, asteptandu-i nerabdatoare raspunsul.

i am death, the destroyer of world
[Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo1_250.gif] [Image: tumblr_meezetRVA51rr9hnvo2_250.gif]
Show them no fear. Show them no pain. You've got to kill to stay alive.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply