Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »
/ Dulce-amăruie

**Effy K. Dietrich** · 18 Aug 2011, 21:45

Buuun, vin şi eu pe-aici (cu întârziere ce-i drept Finna

). Îmi place la nebunie acest fic Love

, de fapt ador modul în care descrii sentimentele fetei. Şi iubesc acest citat, sau ce-o fi Finna

, de la început Love

Abia aştept să văd ce se întâmplă Love

Dacă se întâlneşte sau nu cu Mihai .

**Aileen Denvers** · 20 Aug 2011, 10:13

Multumesc pentru comentariu, ma bucur ca-ti place!

**Aileen Denvers** · 28 Aug 2011, 13:34

Capitolul 2: După atâta timp, ne revedem

- Mi-ar plăcea. Cu siguranţă, nu aş evita dacă mi s-ar oferi o asemenea şansă. Aş vrea să nu-mi mai amintesc nimic, să nu mă mai gândesc la ce-aş fi putut să fac sau să evit. Mi-ar plăcea să uit totul şi să merg într-un oraş în care să nu mă cunoască nimeni. Din păcate, nu pot. Doar un vis, nimic mai mult!
Într-un fel, puteam să afirm că eram împinsă de propria-mi conştiinţă. Să ies din cameră şi să fac un gest pe care nu l-aş face niciodată, dacă ar fi după mine. Însă lovitura pe care o primise inima şi durerea pe care o resimţeam de fiecare dată când îmi aminteam îmi şopteau să plec cât mai departe şi să nu mă mai întorc niciodată. Evitam aproape tot timpul când aveam impulsul ăsta şi încercam să fac altceva. Însă durerea şi dezamăgirea mă împiedicau să fac paşi spre viitor. Poate părea banal, copilăresc, dar pentru mine era un motiv bine întemeiat şi nu făceam nicio schimbare, deşi undeva exista o mică, mică sclipire. Să fie oare speranţa?
- Prostii, doar prostii. Nu există speranţă, îmi spun în sinea mea, ridicându-mă în cele din urmă din pat, făcându-i astfel pe plac mamei, deşi nu mai era în cameră.
Nu doream să-l văd. Nu voiam să-i vorbesc sau să-mi dea explicaţii. Trecutul a rămas şi nimic nu mai putea fi schimbat, asta ştiam prea bine şi nici nu mai speram pentru o schimbare. Pur şi simplu, noi doi nu mai aveam nicio legătură. Voiam să evadez, din nou. Însă nu aveam intenţia să dispar definitiv. Chiar dacă mama îmi făcea observaţie zilnic şi primeam tachinări din partea celorlalţi membri ai familiei, nu aveam nicio intenţie să plec din casă sau să fac paşi spre viitor. De câteva minute îmi ghiorţăia stomacul, dar continuam să-l ignor. Era o scuză bună să plec, deşi niciodată nu le spuneam unde plecam sau când aveam să mă întorc. Era evidentă ora la care veneam acasă, pentru că-i găseam mişunând prin casă, pierzându-şi timpul cu diferite activităţi după o zi lungă şi plictisitoare la serviciu sau la şcoală, în cazul fraţilor mei. M-am îmbrăcat cu haine comode, mi-am pus prin buzunare diferite obiecte utile, inclusiv telefonul mobil şi ţigările mentolate. Şi am ieşit din dormitor, auzind o voce cunoscută, mult prea cunoscută, venind de jos. Pentru prima dată, după cei şase ani petrecuţi departe de casă, de prieteni, de oraş, privirile noastre s-au reîntâlnit. Am încercat să ascund toate sentimentele şi gândurile, îndreptându-mă spre ieşire. Nu mare mi-a fost mirarea când acea persoană a vorbit:
- Teo, bine ai revenit, zise cu aceeaşi voce calmă, melodioasă, ca de fiecare dată.
- Teodora, vino să-l saluţi pe Mihai, zise mama care stătea în sufragerie lângă musafir împreună cu restul familiei.
Nu am spus nicio vorbă, dar Mihai nu s-a putut abţine şi, aşa cum mă aşteptam, s-a ridicat de pe canapea şi a venit spre mine, blocându-mi în cele din urmă drumul şi interzicându-mi să plec printr-un simplu gest. Nu am schiţat niciun zâmbet şi nu am ezitat să-l privesc direct în ochii aceia care mi-au captat atenţia în trecut.
- Dă-te.
- Nu vreau. Trebuie să discutăm, îmi spune privindu-mă.
- Nu avem ce discuta. Dă-te, i-am spus din nou, punându-i mână pe braţul lui ca să-l dau la o parte.
- Fie că-ţi convine sau nu, trebuie să discutăm. M-ai evitat atâţia ani. Doar nu crezi că o să ratez momentul ăsta.
- Lasă-mă să trec sau...
S-a apropiat fulgerător de mine, despărţindu-ne doar câţiva centimetri. În acel moment lacătul aproape că s-a rupt, dar m-am forţat să-mi ţin sentimentele şi gândurile ascunse. Mi-am dat seama că inima-mi bătea puternic. Fără să mai ezite şi de faţă cu toată lumea, m-a apucat de braţe, m-a lipit de trupul lui şi m-a sărutat, iar eu am rămas blocată.

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout « Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next » //  / Dulce-amăruie

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »
/ Dulce-amăruie