Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara

1 2 Next »

/ Everything is a lie

Everything is a lie

• Ar fi trebuit sa fie in pat la acea ora. Sa doarma, sa viseze, sa se relaxeze. Dar putea Oswin sa faca asa ceva? Nu. Normal ca nu. Ea trebuia sa hoinareasca aiurea prin castel, la cele mai ciudate ore din noapte, de una singura in cautarea detentiilor si problemelor. Nu avea un dosar prea curat insa in ultimul timp le evitase cu o maiestrie de care nu stia ca putea sa dea dovada.
  
  Iesi in curtea interioara a castelului, simtind cum frigul iernii ii invaluie trupul rece. Ninsoarea incetase cu vreo doua zile in urma iar zapada si copii neastamparati devenira motivul numarul unu pentru ca soimita sa nu se mai apropie de curtea interioara inainte de ora de culcare. Se uita de jur imprejur dupa vreo silueta sau dupa cineva care putea sa o dea de gol. Dar nimeni, cel putin pentru moment.
  Calca in picioare omatul care scartai sub tocurile cizmelor negre si se apropie nepasatoare de fantana, privind visatoare basoreliefurile de pe suprafata acesteia.

Robert ar fi trebuit să studieze. Știa că nu va lua destule N.O.V.-uri pentru a fi profesor, și totuși, își forța norocul. Înaintând pe coridorul întunecat și îi scăpă un chicot când văzu că nu era singurul care ar fi trebuit să stea în cameră și nu se supunea. Se gândi că nu ar fi fost rău să vadă cine era în stadiul rebeliunii, așa că urmărind-o pe necunoscuta din fața lui, se gândi din ce casă ar putea face parte. Nu putea fi de la Astropufi și să încalce regulile după punctajele lor.

O urmări pe fată până când ieși afară, mirându-se de marea de alb ce îl înconjura. Ninsese? Nu își putea aminti. Se pare că studiase atât de mult istoria încât uitase prezentul. Ultima dată când a ieșit a fost să trimită o bufniță către bunica lui în urmă cu... șase zile. Fata se opri.
Șoptind Lumos rosti cu cea mai autoritară voce pe care o putea face:
-Domnișoară, nu ar fi trebuit să fiți în pat la această oră târzie? Atitudinea îi era trădată de zâmbetul mare care i se lărgi pe față.

• Ramase cu privirea atintita asupra unei flori de piatra. Un sentiment de nostalgie o cuprinse insa il alunga imadiat, ca pe ceva neimportant.
  O voce necunoscuta o aduse inapoi in simtiri si regreta pentru cateva clipe ca nu se mai afla doar ea si cu persoana ei. O clipa mai tarziu isi dadu seama de semnificatia sentimentului. Mai trase de timp inainte de a se intoarce dintr-o miscare catre cel care ii vorbise de a-l fulgera cu privirea. Nu prea dadea ea pe la ore insa era sigura ca el nu era profesor si nici perfect asadar nu avea de puterea de ai ii scadea puncte... Din fericire. Trebuia totusi sa aprecieze faptul ca ii vorbea astfel.
  Nici dumneavoastra nu aveti ce cauta aici! Ii raspunse roscata pe un ton de nevinovatie cu toate ca ea l-ar fi vrut unul ironic.

Viperinul se trânti într-o movilă mai mare de zăpadă.
- Nu-mi vorbi la persoana a doua plural. Mă faci să mă simt bătrân.
Băiatul se ridică și îi întinse mâna străinei.
-Robert, viperini, anul VII. Ne cunoaștem? Parcă te-am mai văzut undeva.
Uitându-se la ea își dădu seama că se holba insistent. Se uită în altă parte cu obrajii îmbujorați, așteptând ca fata să îi răspundă la întrebări înainte să îi mai pună altele. Zâmbi în continuare.

• Ridica din umeri ceva in genul "La asta ma gandeam si eu insa am vrut sa iti fac pe plac." Isi dadu o suvita rebela dupa ureche insa nu dura mult si aceasta ii cazu din nou pe langa chip. Nu se mai obosi sa o dea din nou pentru ca era ca si cum s-ar fi luptat cu morile de vant. Regreta ca nu isi luase o agrafa cu ea cand parasise indepartatul turn dar nah... Oswin nu este atenta niciodata la strictul necesar.
  Isi indrepta spatele, parand ceva mai inalta - cu toate ca avea tocuri - si dadu mana cu el cu acelasi aer de inocenta pe care il avea de ori de cate ori facea cunostinta sau saluta pe cineva. Prima impresie conta intotdeauna, ce sa mai vorbim aiurea.
  Oswin, ochi de soimi, tot anul VII. Si probabil m-ai mai vazut prin scoala, pe coridoare, pe.... ridica din umeri, facand o scurta pauza, prin castel. Incheie roscata cu un zambet pe buze.

-Și, spune-mi, ce caută o domnișoară ca tine afară, noaptea, conștientă de pericolul care așteaptă? Ai fi putut fi atacată de... Tânărul ridică din umeri atent la fața ei.
-Nici eu n-am ce căuta afară la ora asta, dar îmi place să simt gustul pericolului. Și, în plus, mă pot apăra. Ca dovadă la ce a spus, zâcni din încheietură și, folosind Reducto o sparse în bucățele.
-Nu mă va ajuta împotriva unui Basilisk, dar nu cred că voi avea nevoie de mare ajutor împotriva unuia. Arătă cu mâna dreaptă spre baghetă. Fragment din inimă de Basilisk.
După care zâmbi.

• Aer curat, liniste, peisajul inghetat... Ce pot sa spun?! Ador iarna si tot ce tine de ea! Raspunse fata gesticuland carismatic, intrerupand pentru cateva clipe contactul vizual cand rosti ultima afirmatie. Iarna?! Sa o adore? Mai bine zis o detesta. Era frig, ger, si tot timpul umed. Nu stiai niciodata cand poti sa fii lovit miseleste de un bulgare pe la spate de cine stie ce copil care lua totul in gluma dar nah... nu puteai sa ii spui nimic pentru ca era zapada si ei trebuiau sa se joace in liniste si pace. Dar nu mai liniste si pace nu era atunci cand puneau mana pe materialul alb si rece. Ca sa nu mai vorbim de toata zloata care aparea cand vremea incepea sa se raceasca.
  Pericol?! Pericol egal belele egal Oswin. Ce ar mai fi contat inca una?! Ea insasi era un pericol pentru cei din jur asadar sa intre in probleme i se parea ceva perfect normal.
  Daca sunt fata asta nu inseamna ca sunt neajutorata! Spuse Oswin luand vorbele lui drept o ofensa la adresa ei. Isi scoase bagheta din cizma cu o miscare gratioasa. Par de unicorn! Nu am intalnit nici un basilisk dar presupun ca nu mi-ar fi teama. Continua roscata cu un zambet viclean.

Zâmbetul băiatului pică.
-Nu, nu, nu, nu. Nu asta am vrut să spun... doar că ăăă...
Robert nu își mai găsea cuvintele. Se înroșise și amuțise.
-N-am vrut să spun că ești neajutorată pentru că ești fată. Sau pentru orice alt motiv. Eu doar... Nu am vrut să spun că... Scuze.
Sfârși rușinat că se comportase exact ca persoanele pe care le detesta cel mai mult. Ar fi vrut să se revanșeze, dar nu știa cum. Îi examină chipul Oswinei să vadă cum reacționa. Își mută ochii în altă direcție rapid.

• Isi incrucisa bratele la piept si isi lasa greutatea pe piciorul drept. Puse bagheta inapoi in cizma alba cu exterior pufos iar mainile inghetate le ascunse in buzunarele adanci paltonului de culoarea cafelei cu lapte.
  Okay. Facut aceasta usor amuzata de jena lui. Uraaaat din partea ei. Tare uraaat. Daca ea ar fi fost in locul lui mai mult ca sigur ca ar fi reactionat la fel. Dar... o da. Si ea ajunsese odata in aceeasi situatie. Era impreuna un o veche amica si ca de obocei spusese ceva nepotrivit care atrase privirea uimita a fetei aceleia. Pana la urma... nu avea nici cea mai vaga idee despre cum ar fi trebuit sa reactioneze corect.
  Serios. Stai calm. Am inteles la ce te-ai referit! Incerca repede Oswin sa mai destinga tensionata atmosfera. Un zambet vesel ii aparu in coltul gurii iar in ochi avea o sclipire tipica ei.

-Am vorbit fără să gândesc. Din nou..
Viperinul zâmbi, încă rușinat.
- Și... ce cursuri frecventezi?
Robert realiză că dârdâia. Adună câteva vreascuri de crengi de pe jos cu Wingardium Leviosa, și apoi folosind Incendio le dădu foc.
Murmurând Tergeo curăță zăpada de pe jos și se așeză lângă foc, nemulțumit de faptul că nu luase nicio bezea.
-Știu că e o întrebare neobișnuită, dar din ce e făcută bagheta ta?