Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca

« Previous 1 2 3 4 5 … 7 Next »

/ Excalibur

" - Recunosc ca nu stiu nimic despre ce poate insemna. Si da, sunt sigura"
Ema inghiti in sec. Totul se derula prea repede in mintea ei, iar imaginea de fundal se schimba de fiecare data.
Isi inchise ochii. Gandurile umblau aiurea, trecand de la un motiv la altul, fara sa existe macar o conexiune intre ele. Inima ii batea mai repede, sangele gonea prin vene si artere lasand frig in urma lui, in ciuda normalului. Urechile ii tiuiau, iar ceafa si- simtea fierbinte. Picioarele-i erau brusc prea departe, iar mainile, abia daca le putea face sa se miste.
Ema se simtea ca inainte de lesin. Respira sacadat, cu tremuratul ciudat coborandu-i pe sira spinarii.
Soimeanca isi deschise ochii, iar intreaga senzatie disparu aproape instantaneu. Lasase doar o amintire stearsa in schimbul ei.
" - Ai vreo idee in legatura cu ce ar trebui sa facem?" isi intreba ea sora mai mare.

“ – Absolut nici una” raspunse Dawn cu o voce ciudata.
Studie coperta cartii din mana Emei. Nu parea sa aiba vreo cheie sau ceva care sa se potriveasca cu forma sabiei sculptate. Forta bucata de lemn, apasand-o cu mana. Incerca apoi sa isi strecoare palma in spatele raftului, pipaind dupa un buton invizibil. Dawn ofta.
“ – Nu e nimic aici, Ema. Nu putem intra. Sau mai bine spus, nu stim cum sa intram. Nu. Nici macar nu stim daca trebuie sa intram undeva!”
Vocea tinerei rasuna in Biblioteca goala. Asculta ecoul, parandui-se ca vorbea in alta limba.
Dawn aproape ca vedea beculetul luminos de deasupra capului ei.
“ – Ema, tu esti mai buna decat mine la limbile straine. Poti sa traduci ceva in latina? Ai facut latina cand erai in scoala Incuiata! Haide! Tradu ce ai citit despre Excalibur” o incuraja Dawn.

„ – Da… Sigur… Grozava idee” se stramba Soimeanca.
Isi inchise ochii si se concentra, incercand sa-si aminteasca putina latina pe care o invatase. Usor de zis, greu de facut. Trecusera opt ani de atunci.
„ - Per adevarat Excalibur ipsa afla in cel May tutis loc pro England. Per adevarat Excalibur zace in paza asteptand suus fie lux lucis. Excalibur ramane loiala fortelor ex OK multi ani dupa quis Arthur va incendia suus futurus , crustulum vinea monumentum him si quoniam suus dovada of lux lucis veneficus”
Deschise ochii si se stramba iar. Sora ei o privea cu ochi mari si curiosi .
„ – A functionat?” intreba Dawn cu un zambet larg pe fata.
Ema ofta aproape exasperata.
„ – La naiba! Nu, Dawn! Ce am spus a fost cea mai proasta combinatie de romana, latina si engleza pe care a putut s-o faca cineva vreodata! Nu ma descurc cu latina, hai sa fim serioase!”
Si in plus, nici macar nu stiau daca avea sa functioneze cu limba latina. Excalibur apartinea lumii magice din vremea Camelotului, iar pe atunci, lumea magica insemna limba Vechii Religii.
Vechea Religie! Asta e!
Ema cauta cu disperare o carte. Lua ’Paralela Vechilor Domnii’ si cauta despre Vechea Religie. Desigur, nu putea avea norocul sa gaseasca ceva concret. Doar o limba ce provenea din cea originala. Merita o incercare, nu? Soimeanca rasfoia pagina dupa pagina, cautand diferite cuvinte si reguli.
„ – Andeva Excalibur tomcra safin placab do Angle.”
Ema se simti de-a dreptul ridicol, dar continua.
„ – Andeva Excalibur le co pazen, resem ta bo lumen. Excalibur stanecte londia dal u fonces de be milenario Artur drem, kepten aliv u amte ca majic.”

Dawn astepta incordata. Sculptura paru sa se miste cu cativa centimetri. Podeaua vibra, iar o perdea de praf se ridica in stanga lor. Raftul se misca acum, lemnul trosnea, iar praful se aseza iar, scotand la iveala un set e balamale. Partea de mobila din fata lor se retrase in spate. Scandurile din podea lipseau sub rafturile retrase. Era o groapa adanca, perfect decupata sub forma unui dreptunghi. Nu era mai lata decat trei placi de parchet. Intunericul domnea sub cele doua Soimeance. Dawn isi ridica bagheta.
„ – Expecto Patronum” sopti ea.
Din capatul baghetei tasni lumina calda si argintie a vrajii. Lua forma unui lup si se avanta prin gaura, asezandu-se in mijlocul incaperii de dedesupt.
„ – Putem cobori, Emm” vorbi Dawn si sari prin gaura.
Aerul vajaii pentru o clipa, ridicandu-i faldurile hainelor si incolacindu-i parul.

Ema ingenunche pentru a vedea cand sora ei ajunge jos. I se parea destul de intuneric. Facu si ea vraja, trimitandu-si bufnita patronus in incaperea de sub ea.
Se ridica si trase cu putere aer in piept. Nu avea de gand sa sara, nu stia cum avea sa aterizeze. Si totusi, ce alta modalitate mai exista? Pasi pur si simplu.
Cadea cu viteza. Era o senzatie ce-i dadea un fior rece pe sirea spinarii. Totul se termina la fel de repede precum incepuse. Isi simti picioarele atingand pamantul si ii scapa un icnet. Intregul soc fusese asimilat de structura ei, iar genunchii protestara cu inversunare pentru cateva secunde.
Soimeanca isi deschise ochii. Ceea ce vedea era incredibil. O sala la fel de mare si de impunatoare precum Biblioteca de deasupra, dar lipsita de mobila. Si pe cat de lipsita de mobila era, pe atat era de curata. Nici macar o urma de praf, nici macar o amprenta din uleiurile pielii.
„ – Lumos Maxima” rosti Ema incet.
Bagheta se aprinse, dand nastere unei lumini placute, iar patronusul disparu.

Dawn urma exemplul Emei, lasand lupul sa dispara. Se invarti pe loc, incet, uitandu-se in jur.
„ – A functionat” zambi ea cu jumatate de gura. „ Doamne, Ema! A meritat sa vorbesti bazaconii”
Nu era nevoie sa se uite la chipul surorii ei ca sa-i vada expresia. O stia prea bine. Putea jura pe orice ca in acel moment, Ema o privea incruntata, cu buzele stranse cu fermitate. Auzi un fosnet, iar Dawn si-o imagina incrucisandu-si mainile. Dreapta peste stanga, ca sa fie dominanta. Probabil ca acum deja isi micsorase ochii. Mai lipsea sa bata din picior si sa spuna un ‚Dawn’ raspicat.
Soimeanca zambi, numai imaginandu-si.
Mai privi cateva momente in jur si se incrunta.
„ – Vai, minunat! Camera asta e goala!”
Vocea lui Dawn strabatu aerul cu violenta. Era plina de scepticism.
Nu se vedeau decat boltele inalte, arcuite si decorate cu linii simple. Nu existau ferestre. Singurele surse de lumina erau cele doua baghete si micuta farama din tavan, de la gaura prin care trecusera. Spre latura dinspre vest existau trei trepte. Acestea duceau spre o usa din lemn, inchisa la culoare. Initial, considerase ca era neagra, dar cand s-a apropiat cu bagheta, a descoperit un visiniu lucios. Pocni din degete si o astepta pe Ema sa vina langa ea, apoi intra inauntru.

Soimeanca se strecura si ea inauntru. A avut timp sa-si dea seama ca incaperea din spatele usii visinii era mai mica. Existau doua mese lungi. Ii aduceau aminte Emei de mesele din Marea Sala, doar ca acestea erau mai scurte. Peretii erau decorati de scuturi colorate, imbogatite de stemele vechiilor orase. Soimeanca recunoscu dragonul auriu al Camelotului. Printre scuturi, se aflau si cateva pelerine, cape ale vechilor cavaleri. Sabii ascutite stateau in suporturi din lemn, stralucind draceste la fiecare miscare. Intreaga incapere avea un aer solemn.
Ema inainta inca un pas, fiind nevoita sa se opreasca.
Un bazait slab, precum sunetul aproape imperceptibil al unui bec aprins, se aseza in mintea ei. Dupa doar cateva secunde, incepuse sa o doara capul. Isi prinse fruntea in maini, inchizandu-si ochii.
„ – Dawn…” spuse ea, strambandu-se de durere. „ Tu auzi asta? Ce e?”

„ – Sa aud ce?” intreba tanara, analizand cel mai apropiat scut. „ Ce s-a intamplat, Emm?”
Se intoarse sa se uite spre sora ei si incremenii. Copila avea cea mai ciudata expresie pe care o vazuse Dawn vreodata. Parca era in chinuri. Se grabi spre ea.
„ – Ema! Ce e? Te-ai lovit?”
Presupunea ca in alte conditii, ultima intrebare ar fi scos-o pe Soimeanca din sarite. Ema nu suporta sa fie tratata ca un copil, mai ales de familia ei.
Isi infasura degetele pe incheietura rece si trase cu putere mana Emei. Se astepta sa vada sange sau ceva de genul pe fruntea ei. Dawn clipi derutata. Ce se intamplase de fapt? De ce anume nu se prindea?
„ – Nu ai nimic” comenta ea pe un ton sec. „ Ce Dumnezeu?”

Ema isi inclesta dintii. Durerea devenea din ce in ce mai puternica. Isi imagina cu mare usurita cum tremura oasele craniului.
„ – Tu nu simti asta?” icni ea. „ Nu auzi vibratia asta innebunitoare?”
Vocea Emei se pierdu printre gemete scurte. Cazu in genunchi, simtind cum i se inmoaie picioarele. Avea nevoie disperata de a se intinde. Dawn nu portesta, chiar ii puse mana pe crestetul capului.
Mirosul vechi al lemnului, imbibat cu cel al aerului inchis, ii inunda narile. Soimeanca simtea raceala podelei sub obrazul drept. Umerii o dureau usor, intrerupt, de parca ar fi tremurat.
Zacu pur si simplu. Nu realiza ce se intamplase la inceput.
’Vino. Nu, e in regula. Nu se va intampla nimic rau. Nu vor exista raniti.’
Deveni constienta de vocea soptita. Ema isi deschise ochii si se holba la chipul surorii ei.
„ – Ai zis ceva?”
Bazaitul disparuse. Tanara se ridica, iar sunetul reveni odata cu durerea de cap. Se lasa iar pe spate si se incrutna. Sunetul si durerea dispareau cand statea intinsa.

Dawn se incrunta la randu-i.
„ – Nu. Absolut nimic. De ce intrebi?”
Pana sa-i raspunde Ema, Soimeanca se concentra pe sunetele din jur. Era greu de facut, caci nu mai exista nimic inafara de respiratiile lor inegale si ocazionalele fosnituri ale hainelor.
Dawn isi puse mana pe fruntea Emei. Era transpirata, rece. Daca nu ar fi vazut-o cu ochii deschisi si nu i-ar fi simtit respiratia si pulsul din tample, probabil ar fi considerat-o moarta. Simtea ridul de expresie de pe fruntea ei. Ema il avea datorita faptului ca se incrunta adesea sau ca ridica pur si simplu din sprancene. Desigur, era prea tanara ca sa se vada atunci cand chipul ii era relaxat, dar simtea usor la atingere. Precum o cuta firava, pierduta. Se asezase pe fruntea copilei, incununand-o cu experienta unei vieti inca scurte.
Soimeanca ii zambi.
„ – Te simti mai bine acum?”
Cel putin asa parea.