Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 8 Next »

/ Faire un vœu, une autre année s'est écoulée

De dimineata m-a strabatut un singur gand pe tot parcursul zilei-un an s-a dus,iar altul incearca sa isi faca intrarea de gratie- . Mai sunt doar cateva ore din acest an in care am avut parte de reusite,esecuri,tristete si bucurie. Odata cu inceperea unui alt an noi oportunitati si dorinte ne asteapta.

Cu pasi repezi necunoscutul se indreapta spre noi. Acest Revelion aveam de gand sa mi-l petrec la Hogwarts,alaturi de colegi,profesori si multi prieteni. Acum mai mult ca niciodata,intre cumpana dintre ani trebuie sa fim mai fericiti si mai entuziasti decat de obicei. Balul,petrecerea organizata de Revelion incepuse deja. Dar acum simteam nevoia sa plec,macar pentru cateva momente din Sala Mare,iar primul gand care mi-a strabatut mintea a fost sa ma indrept spre Camera Necesitatii si asa am si facut.

Cu o mana tineam rochia intr-o parte pentru a nu se murdari,iar cu cealalta mana tocmai salutasem pe cineva,un elev de anul I care i-a facut cu mana foarte respectuos profesoarei sale de "Previziuni despre viitor".

Trecand pe coridoare am ajuns intr-un final in Camera Necesitatiilor,nu stiam cat aveam de gand sa stau,dar pur si simplu simteam nevoia sa fiu aici. Am luat aer in piept dupa care m-am asezat pe vechiul fotoliu albastru care mi-a placut de cand am intrat prima data in aceasta camera.
Usa se auzi scartaind. Pe moment am tresarit,apoi am observat pe cineva intrand in incapere...

Usa scartai. Am intrat pe varful degetelor, de parca imi era teama sa distrug linistea.
Un mic tipat de soc imi parasi buzele cand am vazut o silueta inauntru. Rose!
" - Rose!" am soptit.
Am facut cativa pasi mari spre ea si am imbratisat-o. nu ne mai vazusem de ceva vreme. Prea multa agitatie prin castel...
" - La multi ani! Anul asta o sa fie mai bun!"
M-am invartit o clipa in camera. Am oftat fericita si m-am intors spre ea.
" - Ce ai mai facut?"

O silueta se indrepta spre mine in intuneric si ma imbratisa. Cand am reusit sa imi dau seama despre cine era vorba,am imbratisat-o la randul meu. Era Ema,o fosta colega de la Ochi-de-Soim si una dintre intr-adevar cele mai bune prietene ale mele. Am ramas putin surprinsa cand am vazut-o,apoi i-am raspuns la urare:

"La multi ani si tie!Da,asa va fi,asa sper!",i-am spus eu din tot sufletul cu toata sinceritatea,ea stia majoritatea lucrurilor ce s-au invartit in jurul meu in ultimul timp. Iar la unele nu doar ca stia,ba chiar m-a ajutat: si anume lupta cu Porrin din Padurea Interzisa. Probabil ca aceea fusese una dintre cele mai oribile zile petrecute in Padurea Intunecata. Ema se stramba cand ma vazu cazand pe ganduri,cu siguranta si-a dat seama de faptul ca ma gandeam la Porrin.

Insa,atunci,mi-am schimbat fata in acel moment,buzele formandu-se intr-un zambet sincer. Trebuia sa ii povestesc ce e cu Ginny,fiindca de la atatea treburi si probleme nu ne-am mai intalnit si nu am apucat sa ii povestesc:

"Am aflat ca am o sora.!" Ema se uita mirata la mine,apoi am continuat surazand putin,nu aveam cum sa evit asta datorita fetei ei amuzante:"Si o sti..E Ginny Blackfire...Ea este sora de care ti-am povestit ca au furat-o Devoratorii la nastere!"

Ema ramase socata. Acum asteptam un sfat,o parere sincera din partea ei. Stiam ca asta voi si primi . Am incercat mai apoi sa ii transmit din priviri ca Porrin a facut-o si nu cred ca ii era atat de greu sa ajunga la aceasta concluzie,fara sa ii spun eu ceva-Porrin mi-a rapit surioara de cand aveam eu doar un an-.

Am privit-o cu gura cascata. Minunea vesti disparu o clipa, facandu-ma sa ma incrunt. Vroiam sa-i spun cu totul si cu totul altceva decat mi-a iesit pe gura:
" - Afurisitul! De ar zambi liliecii la auzul numelui sau!"
Mi-am scuturat capul intr-o alta strambatura.
Dar cuvintele lui Rosalie se strecurara in mintea incet incet.
" - O Dumnezeule!" am incit ca o proasta. " Cat ma bucur! Vai, Rose! E minunat! E minunat ca v-ati gasit! E grozav ca... ca..."
Mi-am fluturat mana prin aer, incapabila sa gasesc cuvintele potrivite pentru sentimentul de liniste din inima mea.
" - He..." am spus strangulat, cu un zambet enorm pe fata. " Sa ai grija de ea, Rose!" am continuat zambind, desi stiam sigur ca asa va face.
M-am asezat pe un teanc de carti de langa fotoliu.
Privirea mi-a alunecat pe o poza veche cu o eleva. Avea parul cret si blond, ochii mari si negri, adanci. Nu stiam cine e, dar imi daduse o idee pentru Petrecere.

Ma uitam la Ema si puteam sa imi dau seama dupa privirea si dupa vorbele ei ca facea tot posibilul sa imi transmita sprijinul ei si fericirea mea radia prin aceasta incapere cand ma gandeam la zambetul si lacrimile de bucurie ale parintilor mei cand si-au revazut fiica. La inceput nici nu m-au crezut.

Am zambit apoi i-am spus Emei pe un ton sincer :
"Hei,iti multumesc ca ma sprijini. Sa stii ca mi-a fost dor de lungile noastre discutii."
In timp ce ma uitam la fosta mea colega de la Ochi-de-Soim i-am observat rochia. Si ea era imbracata de gala,era foarte eleganta iar rochita ei mi se parea atat de draguta.

"Deci si tu ai evadat putin de la petrecere? Cum de ai venit aici?",am intrebat-o eu pe Ema. Asteptam sa imi raspunda in timp ce ma gandeam cat de bine te simti cand esti intr-un loc linistit!

" - Aveam nevoie de putin spatiu. Imi vajaie urechile!" am ras. " Si apoi... Ma ajuta sa ma linistesc, sa-mi adun gandurile. Seara asta va fi de neuitat! Trebuie sa fie" am zambit iar.
Un stranut imi zgudui trupul.
" - Da Doamne sa nu stranut la spectacol. Da Doamne sa nu tusesc la spectacol. Da Doamne dar si bine, dar si bine de la tine..." m-am rugat eu, dand in versurile unui colind vechi.
Asta era ciudat. Niciodata nu imi veneau colinde in minte cand aveam nevoie de ele. Cand ajunsesem in fata unui grup de profesori nu stiam ce colind sa cant, nu-mi aminteam niciunul. Asta da moment stanjenitor!
" - Rose... " am murmurat incet. " Ce s-a mai petrecut prin exterior?" am intrebat, privind-o cu duiosie.

Am preferat sa nu ma mai gandesc la nimic si sa ii raspund direct Emei la intrebare:
"Cam evenimentele majore care s-au petrecut ti le-am spus...Aaa,da sa nu uit ceva!",am reusit eu sa rostesc apoi cu o voce rapida am continuat inainte sa nu uit ce aveam sa ii spun:
"Am fost cu Ginny...La Azkaban..l-am infruntat , a iesit destul de urat. Si as vrea odata sa mai vii si tu cu mine daca doresti!".

Probabil ca nu va fi de acord,insa aveam incredere in ea , de aceea i-am si spus,de aceea am rugat-o sa vina cu mine. Ultima intalnire cu el a cam afectat-o pe sora mea,nu i-a facut bine sa il vada. Vroiam sa ma duc sa il mai vad odata,macar odata..Am pufnit la acest gand,fiindca eram sigura ca nu il voi mai vedea doar odata. El pana mai este in viata ne va face rau,va face rau...Desi se afla in Azkaban.

Am privit-o pe Ema si am observat ca se purta cam ciudat.
"Hei...Ce e cu tine azi? Ce pui la cale?"

Aveam eu o mica banuiala...

Am privit-o si m-am strambat putin.
" - Stii, Rose... Fara ofense, dar pentru o fata atat de desteapta nu pui intrebari corecte... Desigur ca voi veni cu tine! Doar nu crezi ca scapi atat de usor de mine! Nici sa nu te gandesti la asta, domn'soara. Nuu-uuu!" ia-m zambit.
Stiam ca ea stie ca glumesc. Am ras amandoua.
" - Sincer, doar niste emotii. Urmeaza sa cant diseara... Dar in schimb nimic. Tocmai imi amintisem ca atunci cand dorisem sa-i colind pe profesori uitasem cantecul. Bine... Nu cred ca se intampla asta si diseara, dar... Nu stiu. Pur si simplu mi-a venit in minte intamplarea."

M-am uitat la Ema si nu stiam ce sa ii spun. Parea ca avea mari emotii si nici nu aveam sa discut despre asa ceva. Cine nu ar avea emotii atunci cand trebuie sa cante de fata cu colegi,profesori ... I-am zambit cu acelasi zambet pe care toata lumea il stia ca unul care transmitea caldura,sprijin,prietenie apoi i-am spus chicotind:

"Emm,stai linistita! Totul va fi bine...Este cumpana dintre ani. Iar tu trebuie sa scapi de emotii si sa te descurci. Si sunt foarte sigura ca asa va si fi!". Nici nu era nevoie sa ii spun mai multe...Sau sa o incurajez cu altfel de cuvinte,i-am zis ceva simplu,scos din suflet si speram ca i-a fost de folos,ca s-a mai linistit putin. Trebuiau sa ii treaca majoriatea emotiilor pentru a putea radia pe scena ca ceilalti cantareti sau ce altfel de distractie va mai fi. Banuiesc ca unii vor si recita ceva,dar nu puteam sa stiu sigur.

Am preferat sa vin aici,in aceasta camera,momentan. Aveam sa ies din incaperea asta abia cand ma voi simti mai linistita,cand nu voi mai fi pe cale sa izbucnesc in lacrimi. Nu neaparat de tristete...dar melancolia unui sfarsit de an m-a acaparat cu totul.

" - Multumesc, Rose!"
M-am intins pentru o imbratisare. Parca o imbratisam pe Dawn.
" - Va fi bine, ai dreptate" i-am spus zambareata.
Am privt-o o clipa. Umbre fine treceau prin ochii ei. Era un alt fel de sentiment.
" - Ce s-a intamplat? De ce esti... "
Nu gaseam cuvantul potrivit si am schimbat intrebarea.
" - De ce nu zambesti?" am intrebat-o imitand un ton poruncitor, de care cu siguranta s-a prins ca era numai pentru a o face sa rada.