Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Portretelor

1 2 Next »

/ Funny Faces

Soimita statea langa usa.Se muta doar in momentul in care vocea parca se auzi chiar din spatele lor.Isi scaose usor bagheta si sopti:
-Lumos!
Camera se lumina.Era o camera plina de rame."Hmm,isi spuse soimita,oare este Camera Portretelor?Asa o fi!"
Mina vazu cum rand pe rand personajele din toate tablourile isi reiau mandre locurile.
Soimita facu ochii mari.Parca ii stia pe majoritatea acelor oamnei dar nu avea habar de unde.O privi pe Sayoko,dupa care lasa putin bagheta in jos,ca nu cumva sa ii deranjeze pe acei "oameni".

Mina se posta lana colega ei de casa si astepta in liniste.Dupa cateva momente vocea aceea suiera din nou.

-Bine ati venit in CAmera Portretelor!
"Zau?isi spuse Mina.De parca nu stiam fara anuntul tau,il ironiza ea!".
-Cine suntei si de la ce casa apartineti?

Soimita cu ochi albastrii statu putin pe ganduri dupa care ii raspunse vocii:
-Cu ce te ajuta pe tine daca iti spunem cine si de unde venim ,nu inteleg!Tu ar trebui sa ne spui ce esti si de unde vi!se rasti soimita.
Un strigat se auzi in noapte si bagheta soimitei se stinse.

-Grizelle, nu mai ţipa, tună vocea hrâşcâită. Îmi cer scuze, e o doamnă cam emotivă suspendată pe partea cealaltă a peretelui... În ciuda faptului că e doar un tablou, emană o magie ciudată şi i-a stins bagheta domnişoarei cu bucle. Şi tu, puştoaică apatică?

Sayoko îl privi neutră cinci minute. Se mută de pe un picior pe aştul, dorindu-şi brusc să simtă greutatea liniştitoare a pisicii portocaliu-cafenie pe umărul ei, în poza aceea caraghioasă.

-Nu trebuia să ridici tonul, Mina.

Individul din tablou trânti pe masa pictată un pahar fragil cu un lichid rubiniu făcând valuri mici în interior. Japonezoaica pufni, trezindu-se că re bucură de faptul că vopselele uscate nu erau casante. Îşi aprinse bagheta şi se făcu comodă pe unul dintre fotoliile tapiţate cu catifea verde.

-Nu cumva ar trebui să plecăm?

Un alt individ , la vreo trei tablouri distanţă, spuse, pe un ton vinovat:

-Despre asta... Uşa se eschide doar de pe partea cealaltă...

Mina se apropie de Sayoko,cerandu-si parca scuze din privi ca ridicase tonul.Acuma atentia soimitei era la acel individ si la ceea ce spusese cu doar cateva secunde inainte.Mina nu sesiza pe moment dar cand o facu ramasese inmarmurita.

-Usa se deschise doar pe partea cealalta?repeta ea.
Individul spuse un "ihi" aprobator.
-Si cum anume am putea noi iesi de aici?
Se auzi un ras isteric.O doamna grasa ,imbracata intr-o rochie mov spalacita si tinand un papagal pe umar aparu in rama unuia dintre tablouri.
-Ma petite,incepu ea,daca se deschide doar pe o singura parte este clar ca trebuii sa vina cineva sa va deschida,non?Sau..sa ramaneti aici cu moi.Si-asa am nevoie de companie.Mai ales ca suntei doua fete care pareti dragute!Nu am dreptate ,domnilor?

Doamna pleca din rama ,dar inca se mai auzea un ras pitigaiat.Se pare ca inca se mai amuza de acest lucru.Mina se aseza langa Sayoko.

-Ce ne facem acum?

-Chem pisica, răspunse impasibilă asiatica. În vreun fel...

Scoase lănţişorul, învârtindu-l mecanic, aşa cum avea obiceiul când reflecta asupra unui aspect. Când acesta se rupse, medalionul zburând ca un glonţ şi izbindu-se cu un pocnet metalic de o ramă, apoi de piatra de pe jos, în mod ciudat rămânând întreg, ea scoase bagheta cu intenţia de a face vraja Reparo şi tresări. Bagheta!

Murmură o vrajă şi începu să scrie cu bagheta, ca şi cu un stilou, în aer:

Neko-chan, kaerimasu kudasai.

Explică din priviri celor de faţă că pisica ei nu înţelegea... solicitările telepatice prin magie decât în japoneză.

Un individ din alt tablou se interesă la ce ar fi putut să ajute asta, de vreme ce pisicile nu puteau deschide uşi, primind răspuns că pisica nu avea să intre pe uşă. Ţâfnosul ilustrat în vopsele ăe bază de ulei se încruntă şi mai tare. Păi atunci, nu mai avea niciun sens! Sayoko zâmbi.

-Orice problemă, cu mici excepţii în cazul algebrei, are măcar două rezolvări. Cum pisica o va găsi pe cea de-a doua, ca putea să le-o arate şi lor. Ridică medalionul de jos şi se făcu din nou comodă pe scaunul tapiţat.

Mina era foarte atenta la miscarile colegei ei de la Ochi de Soim. Chiar daca o cunostea de putin timp ,Minei ii facea mare placere sa stea in preajma fetei,deoarece i se parea ca este o persoana speciala.
Soimita spera din tot sufletul ca fata sa nu aduca pisica aceea cu ea pentru ca, dupa prima lor "intalnire", soimitei nu ii prea placu de ea si se pare ca nici pisicii de ea.

Soimita isi plimba privirea din nou spre tablouri cand...cand vazu ceva care o atrase.Se ridica foarte repede din fotoliu, dupa care fugi repede spre acel tablou.Fata privi in el si il vazu chiar pe...
-Domnule profesor Dumbledore!? intreba ea

Din tablou se auzi un ras scurt.
-Desigur ca sunt eu, Mina!incepu el.Cine altcineva te asteptai sa fie?

Soimita il privi cumva nedumerita.Dumbledore o privea si astepta...

Repară medalionul. Cu-n gest scurt îl făcu să-şi reia locul. La un timp, când crezu că pisica urma să nu mai apară, o văzu pe Mina ridicându-se şi mergând ca hipnotizată către un tablou. O auzi spunând ceva, din care pricepu doar "Dumbledore". Abia apoi privi atent tabloul.

-Adică, Albus Dumbledore? şopti şatena,surprinsă fără să vrea. Păi atunci, cu condiţia ca această sală să nu dateze de mai puţin timp decât cel scurs de la data decesului dumneavoastră, domnule Profesor, ne puteţi spune cum ieşim de aici... Pentru că prevăd că politeţea cu care m-am adresat pisicii nu a motivat-o.

Dumbledore zambii pe sub mustata. Stia exact ce anume doreau fetele sa faca si nu dorea sa le lase sa plece asa usor. Mai intai se gandi sa le supuna unui test.
-Dragele mele, nu puteti iesi din acest loc, decat daca raspundeti sau descifrati o ghicitoare care mie mi se pare foarte banala, dar din pacate nu va pot da raspunsul la ea, deoarece...ei bine, voi vreti sa iesiti de aici si nu eu. Eu stau cam bine, rase el.

Mina se apropie mai mult de tablou si observa o alta silueta in spatele lui Dumbledore. Statea in coltul camerei, parca lipita de perete si avea fata rosie. Soimita se trase repede inapoi incercand sa ii spuna colegei ei ceea ce vazuse ea acum cateva momente. Dumbledore isi tintuii privirea fix in ochi Minei.
"Stie..isi spuse ea.Stie ce am vazut ..."

-Ce ai? se interesă Sayoko.

Îşi trase un scaun în faţa tabloului, dar nu se aşeză, ci doar se sprijini de el. Îl privi senină pe directorul pictat.

-Ghicitoare? Ei, s-aud. La o adică, Mina, trecem de aşa ceva de câteva ori pe zi, nu? Singura problemă e că a spus "banală" deci răspunsul va fi atât de evident încât o să fie aproape imposibil de găsit. În mod normal, aş căuta uşa prin perete sau pe sub tablouri... prin podea sau prin tavan, dar acum consider că am nevoie de toată energia pentru funcţia logică a creierului.

Se aşeză, pisica sărindu-i în poală.

-Aşa. Care-i ghicitoarea?

Soimita privea acum pisica aceea care ii sarise in poala colegei sale de la Ochi de Soim si isi trase si ea un scaun langa tablou. Mina se gandea la toate posibilitatile de ghicitori, insa stia a daca vine de la insusi profesorul Dumbledore va fi ceva nemaintalnit si nemaiauzit. Stia ca aceasta ghicitoare le va pune pe ganduri chiar daca se confruntau cu asa ceva aprope zilnic.

Dumbledore disparu din rama si Mina privea acum ciudata.

-Unde s-a dus?a intrebat-o ea pe colega ei.
Fiind sigura ca nu stie raspunsul, aceasta nu il astepta.

Dupa cateva momente Dumbledore aparu din nou in rama, tinand de data aceasta o carte mare si neagra pe care erau scrise niste litere ciudate. Deschise cartea si incepu sa citeasca...Mina astepta cu sufletul la gura. Era foarte curioasa daca va sti raspunsul la intrebare sau se va face de ras.
Dupa un moment de liniste Dumbledore zise:
-Ce e pe lume mai scurt si mai lung, mai incet si mai repede, mai pretuit si mai regretat?
sau
Ce nu-i nici in castel nici afara, dar e si-n castel si afara?

-Interesante ghicitori. Şi lung, şi scurt. Şi-ncet, şi repede... Editura Ars Magica, 1577.

Se gândi vreo cinci minute, cu ochii ţintă la zâmbetul amuzat al vrăjitorului, dar nu găsi nimic. Scoase o foaie de hârtie şi începu să scrie pe ea o listă lungă şi lată de posibile soluţii. În final, se plictisi şi trecu la cealaltă.

-Nici înăuntru, nici afară, dar şi-năuntru, şi afară?

Îşi permisese s-o rostească altfel pentru că putea jura că termenul de "castel" fusese numai ca să introducă ghicitoarea în atmosfera locului.

-Asta ar trebui să ne arate nouă uşa? Serios! Mina, vezi vreun geam? N-am aer aici. Pe urmă, dacă a doua ghicitoare defineşte chiar uşa, nu pot crede că spun asta chiar eu, adepta căii de mijloc, dar nu văd cum poate ceva să nu fie nici înăuntru şi nici afară. Şi lung, şi scurt. Şi-ncet, şi repede, şi preţuit. ţi regretat... Regret că-mi pierd timpul aici... Şi lung şi scurt în acelaşi timp, sau în diverse situaţii de contemplare subiectivă?

"Oi fi făcut vreun oximoron?"