Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 12 13 14 15 16 Next »

/ Fusul destinului

Atunci cand te simti uitat... atunci cand crezi ca lumea s-a sfarsit... atunci cand nu mai existi pentru nimeni... atunci este cel mai dureros moment din viata!

Stateam singura, plictisita si suparata intr-un colt al canapelei din sufragerie. Stropi mari si grei loveau cu puterea geamul , in timp ce grindina facea un zgomot insuportabil. Ma simteam singura, uitata de toti si de toate... Incerc sa gasesc o ocupatie, dar orice idee imi fuge din minte, incerc sa deschid televizorul, dar simt ca nu imi pot misca mainile. Cad intinsa pe pernele moi din fotoliu si ma gandesc... de ce oare am fost pusa aici, in lumea aceasta. Dureri prea mari si de nesuportat pot aparea... iar tu te simti doborat, ca o pasare fara aripi, ca o faþa fara zambet.

Nori grei si cenusii pe leagana pe cerul palid. Adorm incet, cu gandul la alte dimensiuni, la alti oameni, la nimic... In vise imi apare un baiat blond cu ochi albastri care va ramane mereu in inima mea... el imi alina tristetea si incearca sa ma convinga ca sunt importanta. El este... Teco. Ma imbratiseaza si imi transmite o caldura intensa in tot corpul. Simt ca zbor, ca plutesc. Ma desprind de realitate si calatoresc sper un nou destin, fara lacrimi si suspine. Traiesc doar pentru cei din jur, iar ei traiesc doar pentru mine. Asa e viata, un drum care poate fi neted, dar poate avea si multe gropi, care se termina atunci cand mori. Acesta este fusul destinului, un abis fara de sfarsit, care face ce i s-a poruncit, fara mila si fara regrete.
_______________________________________________________________________

M-am hotarat sa scriu si eu o poveste... Aceasta este povestea vietii mele... Continui cand am timp...

Foarte frumos inceput Notly! Bravo!

Multumesc, Ginny Potter. Sincer... ma pricep sa exprim suferinta... Continui cand am timp... si idei.

Dupa o zi banala de scoala cad intr-o depresie adanca. De ce eu? De ce mereu eu? Sufar si vars lacrimi pe ascuns... Alerg prin ploaie caci nimeni nu vede ca plang... Simt ca cerul mi se prabuseste in cap...

Cad in fotoliu si visez... Teco a disparut de 2 ani din viata mea, si totusi imi aduc aminte perfect de ochii lui albastri si parul lui ciufulit. Acum... ma ajuta altcineva sa trec peste viata, peste suferintele ei. O noua clasa, noi colegi, dar cel mai important este Alex. Nu conteaza daca ma trateaza cu indiferenta sau daca toti rad de el... Pentru mine... chipul lui e magic si ma face sa uit de tot si de toate, dandu-mi o raza de speranta. Un simplu zambet, o simpla privire...

Totul devine din nou ca la inceput... insa ma gandesc la el.. la printul meu... insa de data aceasta nu e vorba de un coleg sau prieten, ci de o persoana simpla, frumosul meu ungur ce mi-a oferit locul lui din autobuz. Oare ce s-a intamplat cu el? Isi mai aminteste de mine? Tot ce stiu este ca fata lui mi-au ramas intiparite in minte si ca privirea lui ma alina. Adio, frumosul meu, nu te voi uita niciodata!

Singura speranta spre fericire e dragostea... E singura care aduce un zambet cald si o mangaiere calda in viata mea...
__________________________________________________________________

Am mai continuat cu un fragment din "Fusul Destinului" si sper sa ma citeasca si altcineva povestea mea... Cam atat azi... Continui cand... imi vine inspiratia.

ce inceput trist...imi aminteste de povestea mea...si poate si cea din viitor...depinde de ce va intampl....anyway..scrii ff frumos

In drum spre scoala picuri mici si reci de ploaie imi taie obrazul. Pentru o clipa simt ca vreau sa raman acolo, in bataia vantului... Nu conteaza de scoala, de prieteni, de familie... Scoala devine un calvar si acasa e si mai rau. Tipetele parintilor, ploaia de afara... Vrei sa plangi, dar simti ca lacrimile nu vor sa apara... Dureri imanse le tin inca in tine pentru moment mai grele.

Un drum la Bacau cu 4 colegi poate insemna pentru oricine o ocazie unica de a vedea orasul si locurile interesante din acesta. Insa, in loc de asta, aceasta mini-excursie a ajuns sa ma aporpie de Robert. Robert este un coleg de clasa care mi-a fost antipatic din prima clipa din care l-am vazut, din simplul motiv ca e glumet. Nu am mai vazut un comportament asemanator la nici un alt baiat, asa ca l-am urat. Ei bine, in aceasta excursie a trebuit sa stau langa el si am ajuns sa observ ca avem o ocupatie comuna: sa-l batem pe "cloci". Asa, timp de doua ore, mai razand mai plangand am ajuns sa vad in el un prieten. Nu conteaza aparentele, ci doar sufletul cald ce se ascunde dincolo de ele.

vrei sa ma faci sa ma simt iar melancolica? vrei sa incep iar sa plang? ai un stil aparte de a povesti... si chiar te pricepi sa exprimi suferinta... *isi sterge o lacrima de pe obraz* Bravo! Foarte frumos!

Multumesc! Continui:
Craciunul se apropie... Devine tot mai insuportabil... Presiunea din jur nu mi se potriveste... Incep sa ma feresc de lumina si sa ma izolez de cei din jurul meu. Toti... agasanti... agitati... stresanti.
Dupa doua ore in sala de dans, inconjurata de suflete vesele, totul a inceput sa mi se para... scarbos. Ajung acasa, ma trantesc in pat si deschid televizorul. Of! Ce lume, ce oameni! Mama: invata, invata, invata! Tata: invata, invata, invata! Oamenii se gandesc doar la prezent sau la trecut... Te compara cu altii in speranta de a te face mai bun, insa tot ce fac e sa te incurce. Eu, gandesc spre viitor... Ma gandesc ce se va alege de viata mea daca continui asa....



Orice sfarsit e un nou inceput!!!

Sper ca nu va suparati ca fac dublu-posting, insa incerc sa scot acest topic de la naftalina. Continui:

O raza de soare imi mangaie obrazul. Imi este greu sa ma gandesc ca ma voi intoarce la scoala in mai putin de 2 saptamani. Vacanta mi-a linistit gandurile, cel putin atat cat se putea. La scoala voi fi prinsa din nou in vartejul sentimentelor. Vacanta mi-a reamintit de Eduard. Era un coleg din fost scoala. Niciodata nu l-am apreciat pentru ceea ce era si l-am respins. Acum, regret tot ce-am facut, insa e prea tarziu pentru a da inapoi. Doar lacrimi. Atata durere si suferinta pentru cineva, o persoana. A insemnat mult pentru mine, insa l-am indepartat din viata mea cu brutalitate. Mi-am amintit parul lui blond, zambetul inocent si duiosia cu care ma privea. Vise spulberate. Doare mai mult decat si-ar putea imagina cineva vrodata.

Scoala... poate fi uneori relaxant sa fii inchis intre cei 4 pereti ai salii de clasa. Sa ma reintorc la scoala va fi un chin in acest an. Voi fi absorbita din nou in acea singuratate obscura care in intuneca mintea. Il voi revedea pe Robert, iar vechile sentimente vor reveni la viata. Este prea mult pentru mine. Nu pot sa mai continui fara sa-mi pese de tot ce este in jurul meu.

Prieteni... Nu exista ceva mai frumos pe aceasta planeta. Daca ai gasit persoanele care sunt dispuse sa fie acolo pentru tine indiferent de situatie, atunci ai prieteni. Traiesti in necunoscut daca nu este nimeni acolo ca sa iti aline suferintele si sa iti incalzeasca inima. E dureros sa stii ca nimanui nu-i pasa de tine. Un val cenusiu de invaluie si nu te lasa sa respiri. Atunci este momentul sa risti totul pentru a ramane in viata. Trebuie sa infrunti fusul destinului.

Mi se pare foarte tare
Mi-a venit sa plang..
Mai ales ca ascultam si o melodie trista :-s