Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 8 Next »

/ Ganduri

Ma simteam bine acolo , alaturi de Isa , Ashlyn si Raizen .
Simteam cum durerea se evapora din corpul meu , iar un zambet senin imi lumina fata .
Desi nu avea de gand sa uit prea usor ceea ce se intamplase , ma simteam mai bine .
L'am privit fara sa vreau pe Raizen .
Desi era deja adult , in ochii lui se vedea o sclipire de copil . Fara sa vreau , am facut un pas inainte si l'am intrebat :
" - Dar tu ce faceai in seara asta aici , Raizen ? "
Am observat ca prima data a ezitat sa raspunda . Privirea lui era pierduta .

Raizen se gândi dacã ar fi bine sau nu sã rãspundã la întrebarea Bellei. Heh, what the hell.. ce rost are sã mã ascund ?

„Eh, îmi place sã vin aici, sã mã pitesc într-un colțișor întunecat și sã privesc elevii. Mai ales în serile în care mi-e dor de vremurile în care eram elev și eu.”

Se gândi cã acum se face de râs ca profesor și nu-l va mai respecta nimeni. Nu i-ar plãcea sã-și piardã autoritatea din moment ce în majoritatea timpului era un om foarte încruntat și nesociabil. Nu era cu adevãrat așa, vroia doar sã lase impresia asta. Când fusese mai mic avusese întotdeuna probleme cu bãtãușii, pãrea un copil prea cuminte și se luau toți de el. Nu i-a plãcut niciodatã violența în adevãratul sens al cuvântului însã a fsot atras de metodele de luptã ale încuiaților. I se pãrea fascinant cum niște oameni care nu au magia de partea lor sã facã lucruri atât de uimitoare. A încercat și el la rândul sãu sã se antreneze în felul încuiaților și e greu însã plãcut. Încã o mai face dimineața dupã ce se trezește sau seara înainte de culcare.

Se uitã în jurul sãu și vãzu cã fiecare pare trist și obosit. Obosit da.. era 1 noaptea, pentru numele lui Merlin, dar de ce triști ? Și el era uneori trist însã îi trecea repede când își aducea aminte de clipele petrcute împreuna cu prietenii sãi din copilãrie sau cu pãrinții sãi. Îi era foarte dor de ei. Bãnuia cã o sã meargã o datã și o datã sã-i revadã. Se retrãseserã din lumea vrãjitoriei într-o cãbãnuțã din Munții Carpați, pe undeva prin România. Duceau o viațã liniștitã acum. Se gândi cã dacã el nu avea sã facã ceva fețele celor din jur vor rãmâne la fel de triste și de abãtute așa cã spuse:

„Mã gândeam sã facem și noi ceva interesant. Și-așa suntem în Camera Necesitãții și putem avea orice. Au trecut ani de zile de când n-am mai jucat ascunsea. Ce ziceți ? xD”

'' Profesorul care vrea sa joace ascunsea?'' gandii Ashlyn uimita, si in acelasi timp amuzata. '' Da chiar e fain Hogwarts-ul asta''. Ashlyn nu privii catre Raizen, profesorul care devenii acum pentru ea cel mai de treaba profesor din lume, ci privii catre Bella. Pe fata Bellei se putea citii supararea,tristetea, si toate cele. Il privii pe profesor, care nu mai era in acelasi loc, probabil ca el si Isa incepusera sa joace.
- E intuneric, aproape ca nu pot vedea nimic !spuse Bella trista.
- Lumos ! soptii Ashlyn.
- Hei, hei ! Stinge luminta, striga profesorul.Voi nu jucati ?

Am privit'o pe Ashlyn . Pe chipul ei se citea ingrijorarea , iar in ochii ei vedeam o sclipire ciudata . Ma simteam bine in prezenta ei , dar nu il puteam refuza pe Raizen , asa ca am indemnat'o sa participe si ea la joc .
Era placut , acum ca ne adunasem mai multi .
Desi intunericul puse stapanire pe acea incapere , lumina palida a lunii se revarsa pe fereastra , luminand putin coltul camerei .
Am zarit o umbra care trecuse in graba pe acolo , asa ca m'am luat dupa ea .
Cand am simtit ca sunt suficient de aproape , am intins mana .
Persoana de langa mine tresari , apoi se relaxa .
Ma privi cu atentie prin intuneric , apoi imi spuse in soapta :
" - Bells , tu esti ? "
Am recunoscut vocea Isabellei imediat .
Era inconfundabila . Glasul ei era precum un clinchet de clopotei , chiar si cand soptea .
Am strans'o mai tare de mana , apoi am facut cativa pasi inapoi , banuind ca Raizen se apropia de noi .

''- Si.. cine este aici.. ?'' intreba Raizen in timp ce se apropia, iar Isa si Bells se dadeau mai in spate; Ashlyn deja se daduse dupa un fotoliu.
Isabella ii arunca Bellei o privirea care spunea ''Repede!''.
Si amandoua trecura pe langa baiat, crezand ca au reusit.

Isa deja zambea superior, insa se insela amarnic. Raizen intinse ambele brate si la prinse pe cele doua.
''- Hei. Nu-i corect.'' facu Isa.
''- Baa, mi se pare cat se poate de corect.'' rase el apoi continua: ''Isa. Tu urmezi.''
''- Ok, ok.. sa vad ce pot face.'' raspunse fata tragand aer in piept.

Astepta pana cand toti se ascunsera si nu se mai auzi niciun zgomot.
Se indrepta prin intuneric spre un colt al camerei unde..

Se indrepta prin intuneric spre un colt al camerei unde incercam sa ma ascund .
Stiam ca nu prea aveam nici o sansa in fata Isabellei .
Era foarte agila , dar totusi , mi'am incercat norocul .
Am incercat sa ma ascund dupa un fotoliu , si la inceput nu m'a observat.
Am zarit'o si pe Ashlyn cum a trecut in graba pe langa coltul slab luminat , incercand sa nu fie vazuta de catre Isabella.
Am incercat din rasputeri sa imi tin respiratia , cand aceasta se apropia de locul unde ma aflam.
Mi'am miscat cu gratie corpul , precum o balerina , incercand sa scap , dar cred ca a fost prea tarziu .
Cand am incercat sa imi misc si celalalt picior , am simtit cum mana Isabellei se inclesta in jurul piciorului meu .
M'am lasat batuta si m'am ridicat .
Era randul meu sa ii caut pe restul .

OFF: Wow, ce.. agila si rea m-ai facut sa par. 8->

ON: Camera era foarte mare, ''Si cand e intuneric.. avatanjul e de partea mea..'' isi spuse Isa. Erau tot felul de lucruri in acea incapere. Si nu le daduse importanta de la inceput. Nu stia cum gandeste Bella. Asta era problema. Ea mereu avea idei noi, ganduri noi.. moduri de a proceda noi.

Fata bruneta se indrepta in liniste spre.. ei bine, nu vedea prea bine, deci nu stia exact spre ce se indrepta. Atinse peretele rece si neted si merse de-a lungul lui, cu mana pe el, acesta fiind un fel de mod de a se simti mai sigura.
In fata ei dadu de ceva masiv, aparent din lemn. ''Te rog, te rog, zi-mi ca e un dulap..'' se ruga in sinea ei.

Se opri pentru un minut incercand sa asculte.
Auzea vag niste pasi, doar ca nu reusea sa isi dea seama daca veneau spre ea sau nu.
Inainte sa mai poata gandi ceva, cineva ii puse o mana pe umar.

OOC : Reiau ce a scris Isa mai sus .

Am vazut doua siluete slab luminate de catre lumina palida a lunii . Am incercat sa ma apropii incet , fara sa fiu vazuta , dar cred ca am dat'o in bara .
Am observat cum una dintre ele s'a miscat repede . Banuiam ca era Isa .
Cealalta a incercat sa fuga , dar am reusit sa o prind . Cand mi'am dat seama cine e , am avut un sentiment ciudat .
Era Raizen . Intr'un fel ma simteam triumfatoare , pentru ca am reusit sa il prind .
El a zambit pur si simplu , apoi ne'a spus sa ne ascundem din nou .
Atmosfera era placuta , iar gandurile negre imi disparusera de tot din minte .

Ashlyn statea pitita intr-un colt al camerei, consitenta fiind de faptul ca Raiz se putea afla oriunde in camera. Ashlyn aproape ca nu respira. Auzise cativa pasi foarte aproape de ea. Facu ochii mari, incercand sa vada cine este, insa degeaba, era intuneric bezna. Incercase sa fie cat mai relaxata, findca stia ca cineva se apropia de ea, si acel cineva putea fii Raizen. Isi plimba mainile pe parchet, stand ghemuita intr-un coltm cand simtii ca puse mana pe ceva tare. Era o bucata de metal. O ridica de pe jos si o tinuse strans in mana. Acel cineva se apropia tot mai tare de ea, si se decise sa creeze o diversiune. A aruncat obicetul de metal in alta parte a camerei ca sa-i distraga atentia persoanei care se apropia de ea.
-Fir-ar ! soptii o voce de barbat, apoi se indrepta spre locul de unde venise sunetul facut de metal. Hello, hello! Cine-i acolo ?
Nu era nimeni. Ashlyn respira linistita si se muta din coltul ei, si ajunse in spatele coltarului, unde simtii ca respira cineva.
- Hei, cine-i aici ? soptii Ashlyn.
- Sunt Bella. Shht! se apropie.

Raizen se holbã la întuneric încercând sã vadã orice urmã de mișcare, însã fãrã prea mult succes. Fãcu un pais înainte orbecãind cu mâinile, poate, poate are noroc și prinde ceva. I se pãru cã aude un sunet în spatele sãu, așa cã se întoarse repezindu-se apoi înainte. Se lovi brusc cu capul de ceva, bãlmãjind înjurãturi printre dinți. Poate cã vruse sã joace ascunsea, dar nu fãrã sã vadã nimic ! Îi plãcea întunericul, însã nu la ascunsea. Era genul care se oftica repede. Numai asta și parcã era încã un copil spunându-le prietenilor cã el nu se mai joacã cã nu e corect. Și totuși, crescuse. Continuã sã se plimbe prin încãpere lovind tot felul de obiecte cu piciorul. La un moment dat i se pãru cã vede ceva așa cã începu sã agite mâinile prin fața sa. Apucã pe cineva cu vârful degetului însã când fãcu un pas înainte sã-l prindã dispãru.

„La naiba cu asta” zise el enervat.

Se gândi la Week-endul trecut, petrecut cu Kennya în Hogsmead și brusc la picioarele sale apãrurã niște sticle. Nu putea sã vadã ce în ele dar... se aplecã și apucã o sticlã. Îi pãrea foarte cunoscutã forma, așa cã desfãcu capacului și luã o gurã zdravãnã scuturându-se apoi de plãcere. Era cea mai bunã sticla de Jack Daniels din care gustase vreodatã. În momentul urmãtor se aplecã și apucã o altã sticlã gustând din ea. Viiin, Murfatlar cu siguranțã, avea un gust demențial de bun. Se apucã apoi sã guste din toate sticlele. Erau toate soiurile de bãuturi posibile, de la bere la Martini, la vodka sau chiar absinth ! Un singur lucru mai lipsea. Se uitã în jur și strigã extaziat „Sã se facã LUMINÃ !!” și râse apoi simțind alcoolul cum îi umezește venele. Camera se luminã puternic dezvãluind un dezastru complet. Cãrți, globuri de cristal, foi, pahare și tot soiul de alte obiecte împrãștiate pe jos. Probabil rezultatului jocului lor. Strigã „Sã se facã CURAT !!” și camera se curãțã perfect, apãrurã niște fotolii roz și pufoase cu o canapea la fel de roz lângã și o masã de sticlã în mijlocul acestora. Ridicã bagheta și rosti Wingardium Leviosa mutând fiecare sticlã pe masã. Observã și diferite pahare acolo, mai multe din fiecare soi pentru fiecare bãuturã. Probabil pentru fiecare din acea camerã. Oh da, nu era singur. Observã bursc cã cineva își turna o bãuturã în pahar, dar nu mai vedea clar nici cine era și nici ce bãuturã era.