Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Jurnale

« Previous 1 2 3 4

/ Ganduri anormale

Eu sunt Deea,defapt adevaratul meu nume e Kathya,insa mi se spune Deea,poate vreti sa stiti de ce,veti afla cand imi veti cunoaste toata povestea...M'am nascut intr'o familie estul de numeroasa,o groaza de verisori,2 parinti iubitori,bunicii care mereu aveau grija sa'mi arate lucruri noi,si o matusa cam ciudata de care parintii mei incercau sa ma tina departe.Viata mea a decurs normal,ca a oricarei adolescente la o scoala normala,pana intr'o zi.
Styateam langa fantana arteziana care impodobea curtea scolii cand langa mine se aseaza baiatul viselor mele.Am rosit toata,nu stiam ce sa spun.Simpelle lui vorbe ma faceau sa ma topesc.Incercam sa scot cate un sunet,insa vocea parca imi pierise.Mi'a cerut sa mergem amandoi la un suc,eram mai mult decat incantata.Dupa ce am accepttat mi'am amintit ca printii imi spusesera sa nu intarzii pt ca ei plecau la o conventie(erau medici) si vroiau ca eu sa am grija de casa.Mi'am dat seama pana la urma ca daca intarziam o ora nu se supara nimeni.
Ne'am plimbat impreuna pana cand si ultima raza a soarelui a disparut.Ochii lui erau de un albastru rar intalnit,iar pielea ii era extrem de fina.din cand in cand cate o suvita rebela ii acoperea fruntea alba,facandu'l sa zambeasca.
Ma dus acasa sarutandu'ma usor pe obraz,mergeam apasat spre casa si ma uitam in spate,credeam ca totul a fost numai un vis,insa visul meu frumos era gata gata sa se transforme intr'un cosmar.
In casa toate luminile erau aprinse,si toate rudele se plimbau de colo colo.Cand am intrat toti se uitau ciudat la mine,iar sora mamei,Amalia,care ma atins usor pe umar si mi'a soptit ,,parintii tai,au murit".Acele sunete le auzeam in ecou,nu o credeam sau mai bine zis nu vroiam sa o cred.Lacrimile au inceput sa'mi invadeze fata,era cel mai cumplit cosmar al meu...
Toata seara n'am inchis un ochi insa spre dimineata am reusit sa dor cam 4 ore,pana cand am azuit tipete din bucatarie.Cand am coborat am observat ca acolo era matusa mea,matusa ciudata cum o numeau toti,care se certa cu sora mamei.Amandoua m'au intrebat cu acre din ele vroiam sa raman.Nu stiam ce sa le spun.Amalia fusese mereu alaturi de mine si o iubeam insa ceva imi spunea ca trebuia sa merg cu matusa ciudata.Am spus tare si clar ,,matusa" si toata casa sa cutremurat,Amalia se ruga de mine sa nu merg cu ea,spunea ca voi face o mare greseala....
Dupa cateva zile de la inmormantarea parintilor mei am plecat spre casa matusii,intr'un orasel micut din America,Denvile.Am renunatat la multe lucruri plecand din New Jersey,prieteni,casa mea chiar si la baiatul pe care il placeam,inas acel oras imi aducea mult prea multe amintiri neplacute...

Voi continua

Am revenit...
Sa scriu continuarea povestii?Chiar ar conta?Sau poate o voi scrie,sa'mi aduc aminte peste ani de tot ce sa intamplat rau in viata mea...
Ajunsa in Denvil am observat ca nu era un orasel atat de saracacios precum credeam.Matusa a oprit masina in fata unei case cu 2 etaje langa care stateau cateva femei cu zambetul pana la urechi.Am cborat din amsina si'mi amintesc pana si fiorul care ma cuprins cand und dintre cele 3 doamne ma luat in brate.Matusa privind de la distanta se bucura parca ca reusise sa ma aduca in acel loc,cu toate ca atunci nu stiam de ce.Am urcat in camera mea langa acre se afla o usa imensa,poate de 3 ori cat a camerei mele unde matusa im,i spusese sa nu intru.Era destul de ciudat insa in acele momente nu ma gandeam ca dupa acea usa se poate ascunde tot viitorul meu.Zilele treceau extrem de repede si eu eeam din ce in ce mai curioasa despre ce se afla in spatele usii de lemn...Intr'o noapte futunoasa cand matusa era plecata la un joc de carti cu cele 3 doamne.
Auzeam zgomote din camera alaturata,nu stiam ce se intampla insa in acel moment m'am gandit sa merg acolo.Am intrat pasind destul de firav,poate imi era extrem de teama de tot ce inseamna: secret.
Am reusit sa disting silueta unei biblioteci extrem de mare,si cum eram pasionata de carti m'am gandit sa dau o raita printre ele.Una dintre ele mi'a atras atentia in mod extrem,avea coperti aurii si p[e ea scria: Istoria familiei...Am uat acrtea cu mine in camera,am inchis usa,si am plecat spre birou.Am aprins lumina si am inceput sa citesc...Prima parte suna cam asa...
Orice se va intampla,noi vom apartine Astropufilor,nu va lasati coninsi de nimeni ca viata nu terbuie traita.Aveti incredere doar in voi.Semnat Smiro Draset,conducatorul familiei de vrajitori"
Nu iontelegeam nimic pana acnd nu am inceput sa dau paginile si am vazut poza matusii,apoi poza parintilor mei,si apoii poza mea sub acre scria Isi poate alege viata
Eram total confuza,insa totul a revenit la normasl cand pe usa a intrat matusa si ma vazut cu cartea in mana.A schitat un zambet si sa asezat pe pat.Ce mi'a spus atunci parea incredibil,ne trageam dintr'o familie de vrajotiri,iar parintii mei nu vroiau sa'mi spuna asta pabna cand nu eram destul de ,,mare".
Am inteles asta...Insa ce a urmat a fost si mai si...

Drga jurnalule,azi nu vreau sa'ti mai povestesc despre cum am aflat de vrajitori.Azi rveau sa'ti spun ceva mult mai intens.Ma simt goala pe dinauntru.Ca de obicei o lacrima rosie cade din ochii mei.Darul de la mama: lacrimi cu sange.Nu stiu de ce am asta,insa imi place ma simt diferita cu tot ca asta nu ma face fericita.Incerc din rasputeri sa'l uit.A trecut deja un an.Insa nu revau sa ma gandesc la asta.Imi aduc aminte de atingerile lui catifelate.De vocea din seara in acre mi'a spus ca ma iubeste.Simteam ca zbor(acum nu pot decat pe matura)insa atunci reuseam sa zbor doar cu ajutorul lui.
Imi amintesc de fiecare clipa cand imi zambea.Cand imi vorbea,sau acnd pur si simnplu exista acolo...Cand era langa mine.Observ ca lacrimile curg siroaie.E sia sta ceva.De fiecare data cand ma gandesc la el lacrimile nu vor sa se mai opreasca.Am incercat sa'l uit,sa uit cat l'am iubit,cat rau mi'a facut in anuminte momente.Insa nu am reusit.Axcum cred ca el e de vrat cu alta fata.Sigur ma uitat cu toateca nu a trecut atat de mult.Cu siguranta a uitat deja ca exist.
Aici la scoala,nu stiu.Nu m'am imprietenit cu nimeni.Ma simt extrem de singur.Intr'un fel as vrea sa merg iar acasa la matusa unde l'am intalnit pe EL insa e imposibil deocamdata.Asa a vrut ea,sa vin aici.Nu'mi dau seama de ce.Ma doare sa'i vad pe toti cum trec pe langa mine,se uita cioudat,si apoi parca as fi inviziila.Ma doare ca unii chicotesc pe la spatele meu.
Acum observ ca e destul de tarziu si nu vreau sa ma prinda cineva...

interesant ! [/b]