Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Aripa Spitalului

« Previous 1 2 3

/ Gheare,colti si o eleva {continuare.}

Cele doua cercetase ramasera pe domeniile imbracate in mantia serii, cu respiratiile sacadate si vocile strangulate de panica.
In cele din urma, Bellatrix reusi sa spuna:
"-Cred ca ar trebui sa mergem si noi in aripa spitalului".
Bell incuviinta usor din cap si se ridica. Insa o silueta lunga, fantomatica, aparu langa ele. O mana ferma se aseza pe umarul fetei, iar aceasta tresari usor. Se intoarse, si il vazu pe profesorul ce tocmai se transformase in lup cu cateva minute inainte. Avea mai multe rani care sangerau, iar ochii ii erau impaienjeniti.
"-Hey, voi doua" mormai el. Fetele se intoarsera si asteptara. "Nu veti spune nimanui ce s'a intamplat aici, in seara asta. Nu e treaba voastra" continua el, dupa care le intoarse spatele si pleca nepasator.
"-Oo, da sigur ca nu vom spune. Cine ar crede ca profesorul de potiuni se transforma in lup?!" sopti Bell, sarcastica.
"-Hai sa mergem sa vedem ce face Cygnatia" murmura Bellatrix, indreptandu'se spre castelul ce se profila in peisajul tensionat.
Urcara scarile de marmura, acestea protestand usor la atingerea pasilor usori. Linistea era intrerupta doar de respiratiile sacadate ale fetelor.
Ajunse in aripa spitalului, o vazura pe Cygnatia intinsa pe un pat, acoperita de o patura groasa. Vazandu'le, deschise ochii si spuse:

Cygnatia tremura, deºi era acoperitã de un palton gros. Stãtea pe un pat de spital, amintindu-ºi cã fusese adusã de cãtre un profesor al cãrui nume nu-l ºtia.. vroia sã se ridice, sã vadã ce s-a întâmplat cu acesta, însã o strãfulgerare de durere o fãcu sã se rãzgândeascã ºi sã se lase din nou pe pat. Afarã era încã noapte, pãtura groasã de nori împiedicând luna sã se vadã.. Cygnatia îºi închise ochii, continuând sã tremure, dar nu de frig, ci de groazã.. dacã îl rãnise pe profesor? Dacã pãþise ceva rãu? ªi era numai vina ei.. simþi o mânã fermã pe braþul sãu ºi se uitã în sus la Madam Promfey, care vru sã-i dea o poþiune. O refuzã, mormãind un 'nu' sec, apoi îºi închise din nou ochii, obositã.
Nu vroia sã se transforme într-un om-lup vreodatã.. dar trebuia.. era obligatã.. Se simþea prost ºi îi era rãu. Trebuia sã ºtie ce pãþise profesorul sãu, sã ºtie cã nu-i fãcuse ceva rãu.. Spera cã nu era aºa, spera din tot sufletul.

Durerea devenea insuportabila, insa trebuia sa reziste. Ajunse in biroul sau, incepu sa cotrobaie printre rafturi
"Unde am pus-o?Trebuie sa fie pe aici pe undeva!"
Durerea nu-i dadea pace, era prea cumplita, cum sa putut intampla asa ceva, si sentimentul acela, "Ah imi da batai de cap!"
Intr-un final o gasi, o sticluta mica verzuie, o arunca in buzunar si incepu sa alerge spre aripa spitalului.

"Tu nu esti in toate mintile, cel mai bine ar fi sa te duci acolo, sa lasi sticluta pe masa si sa pleci... crede-ma stiu ce spun!"
Nu il lua in seama, vocea aceea sacaitoare, care tot timpul ii spunea ce sa faca....nu o lua in seama. In cele din urma ajunse in aripa spitalului, o zari pe eleva, intinsa in pat exact asa cum o lasase. Se apropie de pat, le observa si pe celealte doua eleve ale sale,"Ce cautati aici, nu aveti altceva mai bun de facut!?"
Isi intoarse atentia insa spre eleva ranita, ii atinse capul si-l ridica, o forta sa bea toata potiunea din sticluta.
"Va impiedica transformarea, cel putin in noaptea asta"
O privi atent, si ii observa toate zagarieturile de pe corp.Isi lua un scau si se aseza langa patul elevei.

Simþi o poþiune prelingându-i-se de-alungul esofagului, fiind forþatã sã o bea - nu se împotrivi, strâmbându-se din cauza gustului. Se descotorosi de pãturã, aruncând-o cât colo, ºi se ridicã în capul oaselor, privindu-l pe profesor, îngrijoratã. Nu-i pãsa cã fiecare pãrticicã a corpului sãu o durea insuportabil, cã se forþa sã respire normal ºi sã nu tresarã la fiecare inspiraþie ºi expiraþie...
- Domnule profesor, s-sunteþi bine? întrebã ea abia ºoptit, privind rãnile adânci de pe gâtul ºi faþa acestuia.
Se simþea teribil de vinovatã, niciodatã nu vroise sã fie un vârcolac, întotdeauna îºi dorise sã fie un om normal... Acum, un licãr de speranþã o alerta - gãsise un alt om-lup, o altã fiinþã ca ºi ea, ºi poate cã putea sã înveþe sã se controleze, sã-ºi controleze foametea ºi instinctul de a ucide. Se prãbuºi din nou pe perne, pãrând externuatã, fixându-l cu privirea pe profesorul aºezat pe scaun.
- Ar trebui sã vã întindeþi ºi dumneavoastrã... ãã... Sunt sigurã cã sunteþi mai afectat decât mine... ªi.. Îmi pare rãu.. pentru.. ããã.. astea, spuse Cygnatia pe un ton jos, fãcând un semn cãtre rãnile celui din faþa sa.
κi încruciºã braþele ºi rãmase rezematã de perne, sentimentul de vinovãþie din sufletul sãu crescând considerabil.

"Nu trebuie sa te simti vinovata,stiu cum e si plus de asta nu este vina ta"
Nu vorbise nimanui din castel pe tonul acesta calm, era clar ca simtea ceva pentru eleva sa. Se ridica cu greu de pe caun si incepu sa ii bandajeze corpul, de la picioare pana la gat, pe fata o sterse cu o carpita imbibata cu apa. Fata ii stralucea acum, era frumoasa, insa era o eleva.
Se uita la ea si ii zambi, gest pe care nu il facea oricui. "Ai face bine sa stai intinsa in pat si sa nu te mai misti, stai aici ma duc sa iti aduc ceva de mancare, trebuie sa te hranesti ai pierdut mult sange"
Si spunand toate acestea o invelii cu patura si iesii pe usa spitalului.
"Intelege e doar o eleva, de ce iti faci atatea griji?"
"Tocmai pentru ca este eleva, iar eu sunt profesor este datoria mea sa am grija de elevi!"
"Nu, datoria ta e sa ii aperi, Madam Pomfrey se ocupa cu ingrijitul elevilor"
"Ou mai taca-ti gura Dobby"


Dupa un sfert de ora, Jacques se intoarse cu o tava plina de bunatati.Se apropie de patul elevei si trase o masuta pe care o pusese deasupra patului speciala pentru a nu te deplasa "Pofta buna"
Se aseza pe scaunul de langa si incepu sa se bandajeze, mai arunca din cand in cand o privire la eleva sa vada daca se hranea. Eleva nu mancase nimic, si cum putea daca era bandajata?
Se ridica de pe scaun si se aseza pe pat langa ea, lua furculita si incepu sa o hraneasca, mai o inghititura , mai o gura de suc de dovleac si tot asa pana ce termina tot ce ii aduse. Se uita din nou la ea...... si ramase asa, cu ochii atintiti spre ea.

Cygnatia se zbatu putin si reusi sa se descotoroseasca de niste bandaje pentru a-si putea misca mainile in voie; isi privea degetele, rusinata, inca simtindu-se foarte vinovata pentru ceea ce facuse. Ofta si privi absenta tavanul in timp ce se lasa pe perne, dar tresari imediat, auzind un suierat, ce ei ii era clar, in timp ce celorlati nu; isi inclesta degetele in pumni in timp ce privea ca si hipnotizata o crapatura din tavan, in urechi rasunandu-i o voce straina, ca de sarpe.

- Luna plina tot te va afecta... Ai grija...
- Po-poftim? bolborosi ea, uitandu-se in jur.

Ridica din umeri si se lasa din nou pe perne, privind pe geam, la norii ce se destramau; luna plina iesea din nori, profilandu-se pe cerul negru, fara stele. Simti cum voia sa se transforme, cum corpul sau o cerea in mod automat, dar nu putea - potiunea functionase. Cygnatia, in loc sa fie bucuroasa, il cauta cu privirea pe profesorul ei, care inca se uita la ea.

- Domnule profesor... ããã...

Vru sa continue, dar ceva o intrerupse brusc.

"Sssss"
Instinctele sale nu-l inselau niciodata, simtea atunci cand pericolul era prin apropiere. Privi luna cu teama, insa nimic nu se intamplase, era inca om, desii luna iesise dintre nori. O fulgera cu privirea pe eleva sa, care era inca in pat, om. Potiunea isi facuse efectul, pentru astfel de lucruri obtinuse postul de profesor al potiunilor. O privi din nou pe fata, care parea extre de speriata, si de nedumerita.
"Linisteste-te, sunt profesorul tau de Potiuni, potiunea pe care te-am silit sa o bei anuleaza penru caeva zile efectul blestemului."
Nu isi rostea numele, nu-i statea in carcater, se prezenta doar ca "profesor de potiuni" si atat.
Inventase potiunea cand la fel ca si eleva lui, nu se putea controla, insa cu timpul a invatat.
"Crede-ma iti va fi ult mai bine, te voi invata cum sa iti potolesti setea de foame, sange, atunci cand esti un varcolac."
Nu o mai privea, isi indrepta atentia spre un perete gol,si gandurile i se pierdura.